Roman Tolici văzut de
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
;)
Cosmin Nasui
Pictorii estici sunt la modă în Occident, atât ca nouă atracţie estetică, cât şi ca investiţie financiară într-o piaţă artistică încă nedezvoltată, dar cu potenţial enorm de creştere rapidă. În ultimii ani, Vechea Europă a redescoperit una dintre cele mai solide şcoli realiste de pictură practicată în prezent, în exotica „Nouă Europă”. Ţările est-europene au păstrat şi perfecţionat timp de peste patru decenii, ca stil oficial, realismul de la formele sale academice la cele socialiste, contrând puternic avangarda vestică. Moştenirea tehnicii picturii realist socialiste este reconvertită cu succes de tinerii artişti români tocmai în contextul diversităţii globale.
Cu fiecare expoziţie a sa, Roman Tolici s-a apropiat tot mai mult de magia reprezentării realiste. Zona care îl încântă este cea a peisajului alegoric ce creează stări de spirit. Privite în ansamblu, cele 12 lucrări din seria „Park” alcătuiesc un calendar simbolic de zile naţionale. Se întâmplă ca oraşul să fie un Babel caleidoscopic, alcătuit din frânturi de realităţi internaţionale ce amestecă la un loc mai multe capitale. Proiecţiile acestor geografii spirituale, îmbunătăţite pictural, generează stări ce plutesc deasupra naţiunilor. Semaforul ce arată culoarea roşie într-o intersecţie pe timp ceţos de noapte celebrează ziua naţională a României. Umbrele tăioase de soare rece în după-amiezile de iarnă la malul mării descriu vizual spiritul rusesc. Tolici descrie prin elemente de peisaj emblematice identităţi recognoscibile ce devin simboluri mai puternice decât chiar steagurile acelor naţiuni.
În seria „Action” Tolici adoptă un realism serializat, în care compoziţia este delimitată în cadre succesive, asemănătoare frame-urilor unui film. Între aceste secvenţe este introdusă coordonata timpului. O probă de meşteşug tehnic este cea a forţării repetiţiei cu exactitate a unui cadru compoziţional, fără a pierde elementele şi forţa sa expresivă. Fiind parcă pus în faţa multiplicării propriei lucrări, Roman Tolici demonstrează că „Pictura poate bate Filmul ori Fotografia”.
Frizeria lui Tolici este o şarjă artistică pe seama icoanelor moderne ale istoriei. „Barber’s Shop” adună o colecţie de personalităţi marcante ale istoriei de la Bin Laden, Lenin şi Che Guevara la Hugo şi Dali pe care le reprezintă impecabil fără bărbi şi mustăţi. Stăpânind realismul atât în pictură, cât şi în desen, Tolici topeşte cu succes reprezentarea aproape fotografică într-o alegorie picturală.
Sebastian Amza
Face ce face Moldova noastră de peste Prut şi, din când în când, mai scoate din adâncimile ei câte un exemplu, pe care ni-l trimite degrab’ la Bucureşti. Spre luare-aminte a ceea ce ar putea fi o aproximare a geniului. O învârteală năucă în jurul exprimării făţişe a noţiunii de personalitate complexă autentică.
Artistul Roman Tolici este unul dintre exponenţii acestei misterioase unde de şoc, care, pornită de dincolo de marginea de răsărit a lumii noastre, loveşte când şi când România. În mentalităţile ei mereu necumpănite, adică, uneori suspicioase şi sceptice, alteori prezumţioase şi presărate cu vanităţi ieftine. De pe urma căreia, e adevărat, ne dezmeticim greu, dar până la urmă ne luminăm. Acest copil al Orheiului, ivit pe malurile Răutului, a legat de gura neîncrederii noastre naţionale un căpăstru magic. Cu care, de fiecare dată când suntem gata să cădem în hăul melancoliei, fie al nimicului, fie al enormului, el se strecoară parşiv şi ne umblă la butoanele fiinţei naţionale. Strunind-o înspre nădejdea mântuirii şi promiţându-ne, în acelaşi timp, celebra corecţie regională: „o mamî di bătaii”.
Roman Tolici a cucerit mediile artistice româneşti în primul rând prin nonşalanţa exprimării, care oscilează aiuritor de repede între insolenţa vampirică şi băşcălia inteligentă. Apoi, prin uşurinţa cu care a dezvirginat toate tabuurile exprese pe care se construiseră până atunci mirajele noastre de altitudine, de pudibonderie şi de creştinism onctuos. Prejudecăţi create anume ca să menţină mentalul colectiv într-o confuzie dirijată. Benefică pentru unii, însă păguboasă pentru cei mai mulţi dintre noi. (...)
O întâlnire cu opera lui Roman Tolici este întotdeauna o sărbătoare terapeutică. Descoperi că el e totul şi ceva în parte. E poetul hai-hui, e fotograful năzuros cu lumea, e pricinosul privirii piezişe, e vrăjitorul ce macină apusul şi-l face răsărit.
Ioana Cristina
În creaţia lui Tolici, complicitatea dintre fotografie şi pictură este răvăşitoare. Nu doar prin complex, hiperrealism, minuţiozitate, expresie, ci şi prin mesaj. Artistul Roman Tolici portretizează reevaluări ale istoriei private şi colective, rătăciri şi promisiuni iluzorii. Majoritatea sunt atemporale, extatice, mişcătoare şi contrastante.
Timpii fiecărei mişcări sunt redaţi în cele mai fidele amănunte: graţia supranaturală a unei înotătoare surprinse pe dig, deliciul gurmand de pe chipul unei fetiţe care mănâncă plină de poftă o felie de tort, melancolia autumnală a copilului ce aleargă în urma trenului într-o gară în care a luat sfârşit vara. Tolici poartă întotdeauna la el un aparat de fotografiat cu care surprinde, fără o intenţie clară, diferite imagini.
Carola Chişiu
În contextul postmodern, calificat de Jean Baudrillard drept unul al realităţilor simulate, nu se poate vorbi de o semnificaţie constantă a imaginii. Semnificaţia reprezentării variază şi suportă multiple (re-)interpretări. Seria „Park” este elocventă în sensul stabilirii şi dezvăluirii de către artist a unui cod de relaţii dintre un peisaj construit şi o anumită naţiune. Astfel, dacă, la un prim nivel de citire, un grup de oameni adunaţi în faţa blocului nu reprezintă decât o imagine banală, preluată din cotidian, titlul, „4 iulie”, dezvăluie subtexte care fac referire la ziua naţionala a Statelor Unite.
Libertatea de a opera cu imaginea se extinde până la conceperea tablourilor într-o structură cinematică, aşa cum se întâmplă în seria sugestiv intitulată „Action”. Mişcarea este surprinsă în multitudinea cadrelor unui film care înfăţişează modificările de atitudine şi mimică a unor personaje, sau consecinţele unei acţiuni. Gestul descompunerii cognitive din „Park” ajunge să fie reperat la nivel vizual în „Action”.
Maria-Magdalena Crişan
Despre Roman Tolici putem spune, acum, că este un artist al cărui drum s-a definit. El joacă rolul martorului, înregistrează, depune mărturie, dar nu are indiferenţa trecătorului, ci participă în mod direct la spectacol. Ochiul său este personajul pe care nu-l vedem, dar a cărui prezenţă se face simţită în toate secvenţele acestor crâmpeie de viaţă. Ne dirijează percepţia, ne dă satisfacţia că ceea ce privim nu este o succesiune indiferentă de imagini, ci un parcurs indus al unui moment adevărat de viaţă.
Iulia Blaga
Hiperrealismul practicat de Roman Tolici, care pictează după fotografii, deschide şi purifică realitatea într-o aşa măsură, încât ai impresia că redarea la a doua mână s-a scuturat pe drum de praful cotidianului, subiectul ajungând în faţa noastră în stare pură. Iar subiectul e aparent banal: o faleză acoperită pe trei sferturi de cer, nişte scări interminabil de late şi de înalte, un colţ de stradă într-o noapte cu ceaţă, un spaţiu de joacă pentru copii, foarte colorat, iar pe fundal nişte blocuri înalte şi gri, un parc prin care trec nişte miri sau unde se joacă nişte copii, cu lumina explodată în jur. Fiecare fragment de realitate atinge pe pânză un mare grad de densitate. Bucăţile de realitate par să ascundă secrete şi mai mult deschid decât comprimă spaţiul.