„A avea curajul sa-ți traiești drept și cinstit viața...”

Alexandru Bantoș a fost și rămâne unul dintre străjerii vrednici ai limbii române din Basarabia. Forma veche a cuvântului străjer poate că ar fi mai potrivită – strejar. Mă duce cu gândul la stejar. Alexandru Bantoș, un stejar viguros al limbii române…

Dragul nostru prieten ne-a lăsat o moștenire neprețuită – revista „Limba Română”, al cărei redactor-șef a fost până în ultima clipă a vieții. Fondată acum mai bine de treizeci de ani, împreună cu Nicolae Mătcaș și Ion Dumeniuk, publicația a devenit, într-un timp foarte scurt, cunoscută și prețuită în întregul spațiu românesc. Un portdrapel al idealurilor noastre naționale. Sunt memorabile dialogurile lui Alexandru cu personalități basarabene care au luptat pentru revenirea la alfabetul latin,  pentru repunerea limbii noastre în drepturile sale legitime: Nicolae Mătcaș, Silviu Berejan, Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Anatol Ciobanu, Nicolae Corlăteanu, Vasile Vasilache ș.a. Cu siguranță, când ni se va face dor de glasul cald, plin de blândețe al lui Alexandru, vom răsfoi un  număr mai vechi al revistei și îl vom auzi. Pentru că s-a zidit cu trup și suflet în „Limba Română”.

Alexandru avea un dar aparte de a vorbi cu oamenii, de a-i face să-și deschidă sufletul. Era un om integru, de mare omenie, jovial și, în același timp, un caracter puternic. A știut să treacă cu demnitate și curaj peste toate piedicile ștabilor comuniști, sabotori inveterați ai mișcării de eliberare națională, slugi docile ale stăpânilor kremlinezi, cărora limba română nu le-a fost niciodată patrie…

Mi-am amintit de o consistentă convorbire Constantin Șchiopu – Alexandru Bantoș. Merită reprodus integral răspunsul lui Alexandru la întrebarea ce este pentru el limba română:

„Limba română este tulburătorul adevăr despre noi, exprimat concis și nuanțat/sugestiv în două cuvinte. A spune pe nume limbii române în Basarabia înseamnă a avea curajul să-ți trăiești drept și cinstit viața. Înseamnă a fi corect cu tine, cu istoria neamului tău, înseamnă a înțelege în toată profunzimea și dramatismul său destinul acestui pământ românesc nedreptățit, înseamnă a căuta și a găsi puteri, forțe pentru a învinge frustrările, complexele și greutățile de moment, înseamnă a rămâne un optimist incurabil, cu speranța și credința că toate vor trece și noi, românii de la Nistru până la Tisa, de la Carpați, Dunăre și până la Marea cea mare, vom fi odată împreună, puternici, uniți și cu demnitate, încât ne vor îndrăgi până și dușmanii”.

Un exemplu remarcabil de demnitate și bun-simț – acesta a fost și rămâne pentru noi Alexandru Bantoș.

De la Ana, îndurerata sa soție, am aflat că ultimele cuvinte ale lui Alexandru au fost: „Vreau să fiu cu voi...”. Ești cu noi, cu toți acei care te-au iubit și te iubesc, cu toți acei care te-au prețuit și te prețuiesc, dragă Alexandru. Locul pe care-l ai în inima noastră nu poate fi ocupat de altcineva. E numai al tău. Pentru totdeauna.