Alexandru Bantoș: prestigiul de A FI întru Limba Română

În clipele de reflecție asupra condiției noastre de ființare pe acest pământ mă întreb retoric, firește: ce îi determină, ce îi impulsionează pe unii oameni să se dedice unei cauze, să nu se abată de la expresia identitară chiar și atunci când foarte mulți renunță sau se convertesc în religii de supraviețuire? Există un tip aparte de semeni de-ai noștri pentru care sacrificiul în numele a ceea ce consideră ei esențial în destinul nostru ca națiune este un privilegiu, o favoare, și nu un blestem sau o povară, oricât de spinos ar părea acesta. Unul dintre ei este și regretatul redactor-șef al revistei „Limba Română”, Alexandru Bantoș, a cărui activitate a fost dedicată în totalitate revigorării, promovării și cultivării continue a limbii române din spațiul nostru marcat de turbulențe identitare existențiale.

Fiind absolvent al Facultății de Filologie, care, prin misiunea ei, presupune slujire și dăruire necondiționată „veșmântului ființei noastre”, și-a consacrat toată puterea și simțirea limbii române. Băiatul de la nordul Moldovei, așa cum erau foarte mulți în acea vreme, și-a înțeles și a luat în serios menirea rezervată de providență, lansându-se inițial în activități de jurnalism, precum colaborator în cadrul editorialelor (ziarul „Tinerimea Moldovei”, revista „Moldova”), al posturilor de Radio Moldova și Televiziunea Națională sau de redactor în cadrul editurii „Cartea Moldovenească”, fapt care i-au servit drept un exercițiu util în activitatea de mai târziu.

În anii de mari cutremure social-politice (începutul anilor ’90 ai secolului trecut) Alexandru Bantoș s-a aliat cu toți cei care se aflau în avangarda luptei pentru redarea demnității naționale din acest spațiu, și anume în lupta pentru revenirea la grafia latină și la conferirea statutului de limbă de stat limbii române. Unii dintre ei sunt marii patrioți Ion Dumeniuk și Nicolae Mătcaș, împreună cu care domnul Bantoș a înființat revista „Limba Română”, o fundație culturală, științifică, educațională care promova limba și conștiința românească în Basarabia.

După decesul subit al redactorului-șef al revistei, Ion Dumeniuk, Alexandru Bantoș a preluat conducerea acestei importante tribune mediatice, pe care a menținut-o în deplină valoare și cu depline atribuții de portavoce a tuturor celor care au consimțit întru perpetuarea misiunii de edificare și cultivare a demnității de neam prin limba română.

Peste treizeci de ani de muncă prodigioasă la o revistă al cărei nume a devenit un simbol al rezistenței naționale, al adevărului despre tot ce presupune limba română din partea stângă a Prutului se datorează perseverenței, entuziasmului și curajului redactorului-șef Alexandru Bantoș.

Pentru prima dată l-am cunoscut pe directorul Casei Limbii Române pe la sfârșitul anilor ’90, în cadrul unui proiect guvernamental de predare a limbii române persoanelor alolingve. Pe atunci era angajată, practic, toată Catedra de limbă română aplicată, împreună cu șeful ei, Ion Melniciuc. Ne-am întrunit într-o ședință de lucru și domnul director a vorbit ferm și la subiect despre ceea ce trebuie realizat în perioada următoare. Mi-a lăsat impresia unui om determinat, inteligent, care știe să inspire și să ducă la bun sfârșit o activitate ce și-a asumat-o. Prima impresie a fost confirmată ani mai târziu, când am acceptat propunerea domniei-sale de a face parte din Colegiul de redacție al revistei, propunere care m-a onorat și m-a responsabilizat deopotrivă. Colaborarea de aproape un deceniu cu revista „Limba Română” a fost o experiență edificatoare pentru mine în sensul că am reușit să țin ritmul de activitate specific acestei publicații, datorat, în primul rând, neobositului redactor-șef Alexandru Bantoș. Domnia-sa mă suna de fiecare dată când trebuia să pregătească un nou număr de revistă și îmi solicita, delicat, să redactez un articol pentru aceasta. Nu a insistat niciodată, dar modul sobru și respectuos în care îmi vorbea îmi inspira respect și determinare. Menționez, aici, calități de înaltă probă morală a unei personalități cu verticalitate, precum bunul-simț, cumsecădenia, integritatea, rafinamentul în relația cu oamenii. Era o regulă nescrisă că, la orice sărbătoare sau eveniment important, Alexandru Bantoș expedia scrisori de felicitare personalizate, cu texte conținând profunzime și sensibilitate umană, în stilul vechilor și bunelor tradiții aproape apuse. Nu l-am prea auzit vorbind despre sine, despre realizările domniei-sale, deși ar fi avut un material bogat în acest sens; în schimb, vorbea, de fiecare dată, cu multă căldură și chiar, aș spune, cu pietate despre dascălii, mentorii pe care i-a avut, despre oamenii care îi susțineau eforturile în demersurile sale nobile.

Este un privilegiu să contribui în mod direct la reașezarea în normalitate, la reafirmarea limbii române din acest spațiu bântuit de vremuri sumbre întru conștiință și prestigiu, or tocmai acest fapt îl consacră pe redactorul-șef al revistei, directorul Casei Limbii Române, Alexandru Bantoș, ca un apostol și întemeietor al unei direcții de cultură, demnitate și propășire a limbii române.