Federația Rusă – stat revizionist agresor

Războiul agresiv de mari proporții al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat și provoacă mii de comentarii privind cauzele invaziei rusești, „drepturile” FR asupra teritoriilor cotropite, „vina” conducerii ucrainene de a continua rezistența în fața invadatorilor ruși etc. În aceste condiții este necesar să aplicăm metode științifice de examinare a raporturilor dintre cele două state înainte de începerea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, să înțelegem corect evenimentele tragice din Ucraina. Este cazul să trecem în revistă angajamentele internaționale ale FR, asumate de aceasta până la anexarea Crimeii (2014) și declanșarea războiului de mari proporții (24 februarie 2022).

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, care s-a soldat cu 60-65 milioane de oameni morți (militari și civili), cu uriașe distrugeri materiale (orașe și sate ruinate, uzine și fabrici devastate etc.), oamenii politici ai Europei Occidentale și-au pus întrebarea: de ce încep războaie care duc la milioane de victime nevinovate, la distrugeri de bunuri materiale, la suferințe, boli, familii distruse, lacrimi și durere? Și au conchis: din cauza frontierelor!

După eforturi susținute, în august 1975, la Helsinki, reprezentați ai țărilor europene, SUA și Canadei au semnat Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, care prevede inviolabilitatea frontierelor așa cum sunt ele, „injuste”, „nedrepte” etc. Astfel, articolul III stipulează: „Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum și frontierele tuturor statelor din Europa și în consecință ele se vor abține acum și în viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere. În consecință, ele se vor abține, de asemenea, de la orice cerere sau de la orice act de acaparare și de uzurpare a întregului sau a unei părți a teritoriului oricărui stat participant”. Statele semnatare ale Actului final de la Helsinki s-au obligat oficial, în fața întregii lumi, să nu recurgă la forță sau la amenințarea cu forța împotriva altui stat participant, să respecte integritatea teritorială a fiecăruia dintre statele participante, să reglementeze pașnic diferendele în cazul în care apar etc. În plus, statele semnatare au decis să nu se amestece în treburile interne ale altor state (art. 6). Înțelegerea la care s-a ajuns la Helsinki, în august 1975, a fost o realizare remarcabilă a forțelor iubitoare de pace, inclusiv a conducerii URSS (pentru acel moment). Nu întâmplător, cu încălcarea Statutului acestei distincții, liderului URSS Leonid Brejnev, semnatarului documentului citat, i-a fost conferit cel mai înalt ordin militar sovietic, Ordinul „Pobeda” („Victoria”), pentru că a recunoscut, între altele, și principiile inviolabilității frontierelor existente și neamestecului în treburile interne ale altor state. Fiind succesoare de drept a URSS, Federația Rusă a preluat și angajamentul de a respecta cu strictețe prevederile Actului final de la Helsinki.

Același document internațional prevede modificarea frontierelor doar atunci când părțile interesate cad de acord, adică fără violență. Există exemple de acest fel: unirea celor două Germanii cu dispariția frontierei între ele, despărțirea Cehiei și Slovaciei cu stabilirea frontierei respective între cele două țări, stabilirea frontierelor în fosta Iugoslavia etc.

După destrămarea URSS (1991), principiile de inviolabilitate a frontierelor și neamestec în treburile interne ale altor state au fost extinse și asupra fostelor republici unionale: granițele dintre ele au fost recunoscute internațional ca fiind frontiere ale noilor state suverane și independente. Federația Rusă (FR) a confirmat acest principiu și a recunoscut frontierele noilor state, inclusiv cu Ucraina.

În schimbul fostei URSS, liderii statelor independente, fostelor republici sovietice (cu excepția țărilor baltice) au semnat Tratatul de constituire a Comunității Statelor Independente (CSI, decembrie 1991). În ianuarie 1993, la Minsk, a fost adoptat Statutul CSI, în care au fost stipulate principiile ce stau la baza activității acestei organizații internaționale (cu trimitere la Actul final de la Helsinki): „respectul suveranității statelor semnatare, dreptul inalienabil al popoarelor la autodeterminare și dreptul la formarea propriului destin fără niciun amestec din afară”, precum și „inviolabilitatea frontierelor de stat, recunoașterea granițelor existente și refuzul de a achiziționa ilegal teritorii”.

Ceva mai devreme, la 14 februarie 1992, FR și Ucraina au stabilit relații diplomatice cu deschiderea ambasadelor la Moscova și Kiev, dovadă convingătoare că între cele două părți nu existau pretenții teritoriale.

Destrămarea URSS a dus la încălcarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (bombele atomice se aflau pe teritoriile FR, Ucrainei, Kazahstanului și Belarus). Conducerile statelor ex-sovietice au luat decizia de a concentra focoasele nucleare pe teritoriul FR – succesoarea de drept a URSS. În același timp, conducerea Ucrainei a insistat asupra unor garanții suplimentare privind integritatea ei teritorială. În așa condiții, la 5 decembrie 1994, la Budapesta, a fost semnat un Memorandum între Ucraina, SUA, Marea Britanie și Rusia. În schimbul cedării armelor nucleare sovietice, rămase pe teritoriul său, Ucraina a primit garanții de securitate a independenței: „Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să respecte independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei”.

În același timp, la 31 mai 1997, la Kiev, președintele FR Boris Elțîn și președintele Ucrainei Leonid Kucima au semnat Tratatul de prietenie, colaborare și parteneriat între FR și Ucraina. Articolul 2 al Tratatului stipulează: „În conformitate cu prevederile Statutului ONU și cu angajamentele [luate în conformitate cu] Actului final al Conferinței privind Securitatea și Colaborarea în Europa, Înaltele Părți Semnatare respectă integritatea teritorială a părților și inviolabilitatea frontierelor lor”, iar următorul articol a fost redactat în felul următor: „Înaltele Părți Contractante își bazează relațiile între ele pe temelia principiilor respectului reciproc, egalității suverane, integrității teritoriale, inviolabilității frontierelor, soluționării pașnice a diferendelor, neaplicării forței sau amenințării cu forța, inclusiv prin mijloace economice și de altă natură de presiune, dreptului popoarelor de a-și decide liber destinele, neamestecului în treburile interne, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cooperării între state, îndeplinirii conștiincioase a obligațiunilor internaționale, precum și a altor norme de drept internațional general recunoscute”.

La 28 ianuarie 2003, la Kiev, președintele FR Vladimir Putin și cel al Ucrainei Leonid Kucima au semnat Tratatul cu privire la frontiera de stat între FR și Ucraina, ratificat de parlamentele ambelor țări (2004). Granița ruso-ucraineană are o lungime de 1 974 km pe uscat și 321 km pe mare, în total 2 295 km. Tratatul ruso-ucrainean privind Frontiera dintre cele două state include descrierea foarte amănunțită, kilometru cu kilometru, a graniței.

Atât URSS (iar acum succesoarea de drept, FR), cât și Ucraina au fost membre fondatoare ale ONU și, respectiv, semnatare ale Cartei (Statutului) ONU. Acest document fundamental stipulează: „...2. Toți membrii Organizației, spre a asigura tuturor drepturile și avantajele ce decurg din calitatea lor de membru, trebuie să-și îndeplinească cu bună credință obligațiile asumate potrivit prezentei Carte. 3. Toți membrii Organizației vor rezolva diferendele lor internaționale prin mijloace pașnice, în așa fel încât pacea și securitatea internațională, precum și justiția să nu fie puse în primejdie. 4. Toți membrii Organizației se vor abține în relațiile lor internaționale de a recurge la amenințarea cu forța sau la folosirea ei fie împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite”.

Astfel, statele lumii, în special cele din Europa, conviețuiesc (sau ar trebui să conviețuiască) în condițiile respectării cu strictețe a tratatelor multi- și bilaterale pe care le-au semnat. Angajamentul solemn al statelor semnatare ale unor tratate internaționale privind inviolabilitatea frontierelor existente trebuie avut în vedere și la studierea raporturilor ruso-ucrainene și a războiului FR împotriva Ucrainei.

Atunci când conducătorii statelor semnează documente privind respectarea strictă a frontierelor, ei, acești demnitari, recunosc starea lucrurilor existente. Altfel spus, ei renunță la ceea ce s-a numit în trecut „dreptul istoric” asupra diverselor teritorii, care făceau parte din formațiuni statale anterioare. Asta se referă și la Rusia. FR a promovat (mai promovează încă) teza despre numita „Novorossia”, adică a unor teritorii ce aparțin Ucrainei. În condițiile în care se insistă asupra acestei teze, atunci este cazul să amintim că teritoriile de astăzi ale RF, din 1242 până la sfârșitul secolului al XV-lea, au făcut parte din Imperiul Mongol. Astfel rușii înșiși deschid „undă verde” viitoarelor revizuiri teritoriale în interesul Chinei.

Un alt principiu important în relațiile internaționale este cel al neamestecului în afacerile interne ale altor state. În condițiile războiului hibrid, inițiat de FR împotriva Lumii civilizate, Rusia întotdeauna a încălcat acest principiu, implicându-se în afacerile interne ale multor state.

Analiza cauză-efect este importantă și în examinarea războiului agresiv al Rusiei împotriva Ucrainei, dar și în toate celelalte cazuri (mai nou – atacul terorist al HAMAS împotriva Israelului din 7 octombrie 2023 și încercările unor forțe politice de a da vina pe Israel).

Încă un principiu metodologic foarte important constă în tratarea corectă a trecutului (a istoriei). O parte inalienabilă a războiului hibrid, promovat de Rusia, este propaganda, care de foarte multe ori se bazează pe diverse fapte (evenimente) din trecutul popoarelor, pe relațiile dintre ele. Observăm (și este bine) că nu doar istoricii sunt preocupați de studierea trecutului, ci și unii oameni politici, care trag concluzii din istorie. Important este ca aceste deducții să fie corecte, să reflecte adevărul, care trebuie respectat. Asta pentru că este o situație când faptele trecutului sunt expuse de specialiști (istorici) și este cu totul altceva când conducătorii politici prezintă faptele distorsionat și părtinitor. După declarațiile oamenilor de stat se întreprind diverse acțiuni și se promovează politici (interne și, în special, externe) agresive.

În pofida angajamentelor multilaterale și bilaterale, asumate de Rusia, actuala conducere de la Kremlin le-a încălcat în mod flagrant. Motivele invaziei Rusiei asupra Ucrainei sunt false. V. Putin dorește să întoarcă istoria îndărăt. Comunitatea internațională, însă, nu recunoaște dreptul istoric, ci tratatele internaționale existente de după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai devreme sau mai târziu, Rusia va fi nevoită să se retragă la frontiera cu Ucraina, stabilită și recunoscută în 1991 de comunitatea internațională. Sub conducerea mafiei lui Putin, Rusia a slăbit ca niciodată în trecutul ei istoric.

Note:

¹ Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, București, Editura Politică, 1975, p. 279-290.

² Устав Содружества Независимых Государств (Statutul Comunității Statelor Independente), în https://cis.minsk.by/page/180/ustav-sodruzestva-nezavisimyh-gosudarstv-g-minsk-22-anvara-1993-goda (accesat 07.05. 2023)

³ După declanșarea de către Rusia a războiului agresiv împotriva Ucrainei (24 februarie 2022), relațiile diplomatice ucraineano-ruse au fost întrerupte.

⁴ Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare a fost semnat la 1 iulie 1968 și a intrat în vigoare la 5 martie 1970. El conține două articole și prevede angajamentul statelor care posedă arme nucleare de a nu le transfera, direct sau indirect, altor state, de a nu ajuta, încuraja sau incita vreun alt stat să fabrice sau să obțină, în vreun fel, arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare. Totodată, în articolul 2, se prevede angajamentul statelor participante la tratat și neposesoare de arme nucleare de a nu accepta transmiterea de arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare, de a nu fabrica sau dobândi în alt mod și de a nu căuta să obțină sau să primească vreun ajutor pentru fabricarea armei nucleare sau a altor dispozitive explozive nucleare. Vezi: Dicționar politic, București, Editura politică, 1975, p. 592; vezi și Dicționar de drept internațional umanitar, Chișinău, Editura Pontos, 2007, p. 320-321.

⁵ Memorandumul de la Budapesta. Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Memorandumul_de_la_Budapesta (Accesat 07.05.2023).

⁶ În original: „Высокие Договаривающиеся Стороны строят отношения друг с другом на основе принципов взаимного уважения, суверенного равенства, территориальной целостности, нерушимости границ, мирного урегулирования споров, неприменения силы или угрозы силой, включая экономические и иные способы давления, право народов свободно распоряжаться своей судьбой, невмешательства во внутренние дела, соблюдения прав человека и основных свобод, сотрудничества между государствами, добросовестного выполнения взятых международных обязательств, а также других общепризнанных норм международного права”. Vezi: О дружбе с Украиной. Disponibil: https://starshinazapasa.livejournal.com/910778.html (Accesat 5. 01. 2023).

⁷ Договор между Российской Федерацией и Украиной о российско-украинской границе (Киев, 28 января 2003 г.). Disponibil: https://dokipedia.ru/document/5191455 (Accesat 6.01.2023).

⁸ Organizația Națiunilor Unite și instituțiile sale specializate. Documente fundamentale, București, Editura politică, 1970.

Russian Federation – revisionist aggressive state

Keywords: Russia; Putin; Ukraine; war of conquest

The Russian Federation officially signed many international and bilateral (Russian-Ukrainian) documents recognizing the independent state of Ukraine and its borders. In spite of the solemn commitments to respect the realities, the Kremlin annexed Crimea (2014) and launched a large-scale war of annexation of Ukraine – a founding state of the UN. The Russian leadership invoked the “historical right” over the Ukrainian territories, a “right” that is rejected by the international community. In the 21st century, relations between peoples can (and must) be based on the strict observance of treaties and international law