Cine eşti?; Neplăcerile depărtării; Scrisoare a lui Eminescu către Veronica; Acel gest al lui Eminescu; Marea vrea să te bucure

Cine eşti?   

Ce ai făcut din copilăria mea?

Opreşte-te şi priveşte-mă,

Nu alerga şi nu râde,

Ai furat-o tu, e adevărat?

Dar spune-mi măcar cine eşti

Şi ce vrei, ce urmăreşti?

Ai inimă?

Nu întâmplător ai ajuns pe aceste maluri.

Temeri şi întrebări au umplut această noapte

În timp ce veghez

Pentru a mă însenina

Te-ai dezvelit surâzând,

Te-ai cuibărit lângă mine

„Eu sunt tu, sunt inima ta”,

Ai spus.

Neplăcerile depărtării   

Cum o fi să scapi din potop,

Să te regăseşti în comă

Pe un pervaz de gunoaie,

Să suporţi ronţăitul resturilor

În care se amestecă stele

Şi timpul în alb şi negru.

Te avertizez că viaţa este legată de tine

Şi nu-şi găseşte liniştea decât în ceea ce este,

Că strălucirile tale sunt concerte

De viaţă şi plăcere.

Pentru că tu eşti existenţa şi promisiunile.

La Craiova nimic nu este fără vocea ta.

Scrisoare a lui Eminescu către Veronica  

M-am hotărât

e ultima oară că-ți scriu,

dar mai întâi să știi

că am înghițit toate calendarele,

am nimicit timpul

spre a mă feri de contabilii cuvintelor

ce fac socoteli nocive,

râd de firea mea de a fi fără timp,

adică de fapt a oricărui timp.

Te-am iubit...

dar cum aș fi reușit să-l dau un trup, să-nțelegi

acel al meu amor,

dacă Dunărea în fiecare zi curgea peste mine,

dacă stelele

se certau spre a mă lăsa fără vise,

geloase precum lupii de stepă?

Soarta mea era asta,

să aștept ca moartea să-și lepede

zdrențele ei de scenă

și să ardă precauția imitațiilor aurului.

E prea mult sânge în inima mea,

prea multă lumină în venele mele.

Dintr-un trandafir am știut întotdeauna să fac

șiraguri de nori călătorind:

nădejdea e în a face.

Acel gest al lui Eminescu  

Ce anume are’n păstrare Craiova?

Acel gest al lui Eminescu

când într-o seară

vrând să aprindă

carul de foc

a trăit purificarea călcând pe cărbuni aprinși.

Tu ce aștepți să se topească acel surâs

în cuvinte de foc

în metafore fără prihană?

Ecoul sonor

al cuvintelor poetului

se află aici lângă tine.

Bea o gură,

Să bem amândoi o gură,

tu să mă bei pe mine,

eu pe tine.

Marea vrea să te bucure  

Nu ştiu de ce,

Nu ţi-am mai spus-o niciodată,

Ştii că atunci la Roseto, când eram împreună,

Azurul mării părăsea apa

Şi se aşeza lângă noi?

Nu este un miracol,

Marea vrea să te bucure, dar valul hain,

Profită de bucuria mea

Şi se invită. Dar îți jur, dacă măcar te atinge

Îl înec în propriul vârtej,

În foamea sa.