Poeme noi

Poetul fără mâini

De-atâtea fulgere strivite-n mâini spre-mblânzire

Cum un mănunchi de raze în mâinile soarelui,

Și cuvinte extrase din rădăcină, în vârtejuri subterane,

Descojind tăceri, pentru o mai bună deslușire a sensurilor,

Mâinile poetului au căzut, fructe răscoapte de flăcări,

Ordinea stabilită inexorabil răsturnată:

Cerul limpezi calea misterioasă a norilor,

Ridicând, în trecere, pălăria amintirilor de odinioară.

Spațiul se umplu de spasme și de vânătăi tremurânde,

Umbre intermitente trezind fantome adormite,

Cuvinte subțiate alergând să spele inimi împietrite,

Lângă ghilotină călăul izbucni în plâns.

Prin vene curgându-i fire de nisip,

Poetul înainta, cu rădăcini crescute în loc de brațe.

Paratrăsnet înfipt deasupra timpului,

Conectat la pământ prin vase sangvine.

O floare în flăcări 

Prima ta privire mi-a prins zâmbetul

Căzut demult în roșul durut

Al câmpurilor cu maci

Mi-a luat strâns mâna agățată

De frica de a nu demonta nimic

În arhitectura clipelor

De a nu deplasa nimic în mecanica mobilă

A corpurilor copleșite de plenitudinea zborurilor

Păsări zdrobite de ploi torențiale

Pașii măreției se măsoară la final

Sufletul insondabil prin nemăsuratele

Întinderi de apă

În mijlocul oceanului și al clipelor

Sângerând maiestuos vezi cum crește

O floare în flăcări

Țară -monedă de schimb

Să străbați desculț drumuri

de tăciuni aprinși și să înțelegi 

drumul spre soare începe

din tăciunii de sub tălpi

ce poți să dai în schimbul

unui umăr rănit când plăgile

amestecate cu licheni

nu mai pot să țină ziduri milenare

urlete smulse din miezul pământului

învârtind neobosite mori de vânt

stoluri de păsări în drum spre soare

se-ntorc cu lumânări în pliscuri

oameni înaintând în fil indian

cu prunci în brațe în loc de torțe

protestând împotriva unei vieți suspendate

pivoții unei lumi fără iluzii

Poeților excluși

Le-au bătut cuie în pielea

Sensibilă și-au agățat în cuie

Hainele grele răzmuiate

De puhoaie și lupte corp la corp

Să stăpânească împărăția de rouă

Au vrut teritoriul intact linia de control

Până la frontierele care despart

Orele de ceață sângele de uitare

Cum ai căuta sfârcul izvorului

Nesecat în adâncul oglinzii

Simțurile care cern

Aurul de rugină poeții de poeți

Cei mai buni sunt aruncați din cuib

Rănile căderii nasc înălțimi

Un zeu coboară și regulează veșnicia

Smulge din ceață – și desparte – 

Cuiele ruginite de cele-nflorite în sânge

Drum fără întoarcere

Visăm tărâmuri noi

oxigen plămânilor afectați

de zboruri decapitate

dar cerem recunoștință

pentru că am ales

firul ierbii de-acasă

florile gratitudinii

plecărilor amânate

în ceasul al doisprezecelea

prinși în cercul visătorilor

dispăruți ne precipităm

spre gări cu buchete  mari

în brațe celor

care-au scăpat trenul

le împărțim flori

apoi demontăm șinele

instalăm barierele

smulgem liniile ferate

cei plecați

sa nu aibă

drum de întoarcere

Amour impossible

Dulceață amară pe pâinea

Cea de toate zilele 

Funii în jurul gâtului  

Ca niște salbe cu noduri gordiene

Să alegi între cuvintele pline

De promisiunile puterii

Și cuvintele pline

De puteri promise

Ar fi sărit în aer lacăte ruginite

Ori de câte ori și-ar fi dat explicații

Ca în acea zi de martie la aeroport

Când zărind-o a așteptat plecarea tuturor

Pentru a-i vorbi iar ea privea liniștit

Cum se duce totul pe apa Sâmbetei

Nimic n-a putut învinge destinul, nici chiar gândul

că sunt născuți în aceeași zi

(și Agustina Andrade împarte ziua cu ei dar au văzut

cum a ieșit din joc)

Darul suprem lumea ei amețitoare ofrandă

Libertății lui conectate de libertatea altora

Mult prea mult pentru un simplu muritor

N-ar fi suportat să o vadă alunecându-i

Rebelă printre degete și cuvinte

În cele mai însorite zile

Ar fi coborât un nor negru

Să-i binecuvânteze

Iar ei s-ar fi îndepărtat înspăimântați

Ca de un soare care îi orbește

Precum făceau de fiecare dată

Când apropiindu-se vedeau

Cum creștea strălucind

Înaintea lor

Tot mai mare

O baltă de sânge

Cu ce cuvinte să oprim războaiele

De când moartea a prins viață

Învăț continuu cum să trăiesc.

Îmblânzind mâini tremurânde căutând pe tulpini

Mugurii ce nu vor îmboboci niciodată.

Vremuri tulburi cu chip răsturnat

Unde cei mai puternici sunt cei mai duri.

Cei care știu să cosească în floarea vârstei

Cele mai frumoase spice de pe câmpul vieții.

Numărătoarea inversă a zilelor rămase

Își golește neostoit trupul de sânge.

Am crezut că murmurul pruncilor este suficient

Pentru a înăbuși șuieratul bombelor: m-am înșelat.

Vremuri tulburi cu chip răsturnat

Alte întrebări își așteaptă răspunsurile.

Cum să smulgem din flăcări adevărul de realitate.

Sub ce ruine să găsim cuvintele care liniștesc.

De când moartea și-a intrat în drepturi

Nu mai știu cu ce drept ne iau viața.

Cu ce forță să risipim parfumul revoltelor

Și gustul de cenușă al neputinței.

Cu ce sunete să rupem vechile ranchiune

Cu ce cuvinte să oprim războaiele.

Dar în război cuvintele se blochează în gât

Obuze gata să explodeze.