„Nu noi suntem stăpânii limbii”

Încărcată de semnificații multiple, Ziua Culturii Naționale și a comemorării lui Mihai Eminescu, desfășurată la Academia de Științe a Moldovei la 18 ianuarie 2022, a fost deschisă de către acad. Ion Tighineanu, președintele AȘM, care, salutând asistența, a subliniat valoarea de referință a evenimentului. În debutul manifestației, academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, membru de Onoare al AȘM, a prezentat lecția publică Academia Română și Academia de Științe a Moldovei – provocări și posibile soluții. Edificatoare pledoarie despre rolul, locul, funcțiile, misiunile, metodele de finanțare şi managementul celor două academii, prelegerea distinsului om de știință a scos în evidență necesitatea optimizării și extinderii colaborării dintre cele două foruri supreme ca principale instituții naționale de cercetare fundamentală în afirmarea României și a Republicii Moldova, sugestivă în acest sens fiind remarca: „Aș dori să spun că multe probleme se pot rezolva mai bine împreună, decât separat. Și acesta este primul dintre mesajele pe care vreau să le lansez astăzi. Să facem cât mai multe lucruri împreună”.

În semn de înaltă considerație și prietenie, Prezidiul AȘM i-a conferit distinsului academician Bogdan C. Simionescu Diploma de gratitudine „pentru contribuție excepțională la dezvoltarea și promovarea științei, colaborare fructuoasă cu Academia de Științe a Moldovei, precum și cu prilejul aniversării a 60-a de la fondarea AȘM și împlinirii a 75 de ani de la crearea primelor instituții științifice de tip academic în Republica Moldova”. În cadrul aceleiași întruniri au fost acordate distincții onorifice mai multor cercetători, oameni de cultură, instituții de cercetare și de presă, în rândul acestora aflându-se și revista de știință și cultură „Limba Română”, promotoare consecventă a valorilor lingvistice, culturale, istorice și spirituale ale neamului, unul dintre proiectele de rezistență realizate „împreună” de către reprezentanți notorii ai științei și culturii de pe cele două maluri de Prut. Astfel, Prezidiul AȘM i-a conferit Revistei de știință și cultură „LIMBA ROMÂNĂ” Diploma „Meritul Academic” a Academiei de Științe a Moldovei, pentru susținerea științei, contribuție semnificativă la promovarea valorilor culturale pe plan național și internațional, precum și cu prilejul aniversării a 30-a de la fondarea revistei. De asemenea, pentru implicarea activă în elaborarea și promovarea revistei, Nicolae MĂTCAȘ, fondator și membru al colegiului de redacție al revistei „Limba Română”, prof. univ. dr., poet și publicist, a fost distins cu Medalia „Dimitrie Cantemir”; Ana BANTOȘ, redactor-șef adjunct al revistei „Limba Română”, prof. univ., dr. hab., critic și istoric literar, cu Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”; Alexandru BANTOȘ, redactor-șef, fondator al revistei „Limba Română”, cu Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”; Jana CIOLPAN, redactor al revistei „Limba Română”, magistru în filologie română, cu Diploma Academiei de Științe a Moldovei; Dorin CIMPOEŞU, dr. în istorie, prof. univ., membru al colegiului de redacţie al revistei „Limba Română”, cu Diploma de Recunoştinţă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Stelian-Traian DUMISTRĂCEL, dr. în filologie, prof. univ., cercetător ştiinţific gradul I, membru al colegiului de redacţie al revistei „Limba Română”, cu Diploma de Recunoştinţă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Cristinel MUNTEANU, dr. hab. în filologie, prof. univ., membru al colegiului de redacţie al revistei „Limba Română”, cu Diploma de Recunoştinţă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Constantin ŞCHIOPU, doctor habilitat, prof. univ., membru al colegiului de redacţie al revistei „Limba Română”, cu Diploma „Meritul Academic” a Academiei de Științe a Moldovei.

Simbolică, atenţia acordată de Ziua Culturii Naţionale revistei „Limba Română” are o conotație aparte pentru colaboratorii publicației – jurnaliști, cercetători, scriitori, cadre didactice, asistenți tehnici etc. – care, de-a lungul anilor, au construit prin muncă și dedicație imaginea inconfundabilă a proiectului editorial. Or, prin această atitudine AŞM a făcut dreptate nu doar celor care au pus la cale în 1991, încă pe vremea fostei URSS, lansarea unei publicații având în titulatură numele corect al limbii noastre – mă refer, în primul rând, la regretatul profesor Ion Dumeniuk, primul redactor-șef și cel care a propus denumirea viitoarei reviste, la prof. Nicolae Mătcaș, atunci ministru al Științei și Învățământului, dar și la încercații și competenții autori și susținători ai revistei, majoritatea dintre ei personalități marcante ale comunității academice din Basarabia. În acest context, memorabile sunt numele academicienilor Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Nicolae Bilețchi, Ion Dediu, Ilie Untilă, ale doctorilor în științe Ion Ciocanu, Anatol Eremia, Vasile Pavel, Maria Cosniceanu, Ion Ețcu, Alexandru Dârul ș.a. Grație îndemnului lor protector și încurajator, echipa redacțională a opus rezistență tuturor ostilităților, reușind să asigure continuitate și prestanță revistei. Pe parcurs, au fost lansate mai multe ediții speciale ale „Limbii Române”, consacrate unor teme de stringentă actualitate și axate pe creația celor mai reprezentativi lingviști de pe tot cuprinsul limbii române. Cu participarea filologilor de la AȘM, „Limba Română” a reflectat de-a lungul anilor în paginile sale lucrările congreselor filologilor români, ale conferinței „Limba română azi” și ale unor întruniri ştiinţifice dedicate lingvistului Eugeniu Coșeriu, ale unor seminare, colocvii naționale și internaționale vizând elucidarea chestiunilor identitare ale românilor basarabeni, implicit destinul limbii române în teritoriul dintre Prut și Nistru. Având sprijinul nemijlocit al Institutului de Filologie (director – acad. Silviu Berejan), al conducerii AȘM (președinte – acad. Andrei Andrieș), revista a organizat, de exemplu, în Parlamentul Republicii Moldova, pe 20-25 iulie 1995, renumita conferință științifică Limba română este numele corect al limbii noastre, participanți ai acestei importante acțiuni științifice fiind acad. Nicolae Corlăteanu ca raportor principal, academicienii Haralambie Corbu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, cercetătorii Alexandru Dârul, Ion Ețcu, Anatol Eremia, Vasile Pavel, Nicolae Raievschi, Anton Borș, Arcadie Evdoșenco, Gheorghe Bobână, Anatol Petrencu, Teodor Cotelnic, Dumitru Grama ș.a. Publicate într-o ediție specială („Limba Română”, nr. 4, 1995), textele conferinței alcătuiesc o primă și accesibilă antologie utilă pentru cititorul larg, dar mai ales pentru legiuitori, oferind argumente consistente pentru conștientizarea necesității de a introduce în Constituție numele corect al limbii oficiale a statului Republica Moldova.

Dar la Academie lucrurile nu au mers întotdeauna așa cum ar fi fost bine. Lupta pentru adevărul științific în problemele-cheie ale existenței basarabenilor, pentru afirmarea conștiinței lor naționale a fost umbrită de interese mercantile. Lașitatea factorilor decidenți s-a vădit în perioada guvernanților neocomuniști (2001-2009), când se exercitau presiuni de natură ideologică urmărind scopul de a anula istoricele hotărâri ale forului științific superior adoptate la începutul anilor ’90. În 2009, de exemplu, Institutul de Filologie era forțat, prin cele mai umilitoare căi și mijloace, să „înjghebe” un articol în care să fie redat contrariul cunoscutelor opțiuni ale savanților de la Chișinău. Deși directoarea Institutului Ana Bantoș a respins categoric o asemenea abordare a subiectului, totuși a apărut, într-o enciclopedie editată cu un tiraj „de probă”, un opus conținând falsuri și distorsiuni. (Regretatul istoric academician Alexandru Moșanu, om de știință cu o demnitate impecabilă, „a obținut” pentru puțin timp respectiva lucrare și m-a invitat la o întâlnire „clandestină” pentru a-mi arăta infamul text. Ulterior, oribila făcătură „moldovenistă” a fost înlocuită „în altă ediție” – prima fiind dată la topit – cu un text deja „comme il faut”, purtând semnătura aceleiași persoane.) Se încerca în cel mai înjositor mod să fie anihilate importantele documente aprobate de Academie (îndărătul cărora, așa cum accentua revista „Limba Română”, în nr. 7-8, 2009, se află „destinul mutilat al multor generații de lingviști basarabeni care, umiliți ca ființe sociale și condamnați la tăcere ca exponenți ai științei, nu au avut dreptul să spună lucrurilor pe nume”), acte de însemnătate istorică și morală pentru că alcătuiau „mărturia unei justiții și a demnității redobândite tardiv de către savanți”, atunci când „ideologia a încetat să mai dicteze, iar oamenii de știință au obținut libertatea de a mărturisi adevărul”. În circumstanțele de tristă amintire, redacția revistei „Limba Română” se întreba cu disperare: „Mai poate fi pusă la îndoială azi consistența și veridicitatea numeroaselor argumente invocate de către lingviștii autohtoni și de peste hotarele Republicii Moldova, mai poate fi trecută cu vederea concepția identitară, tranșantă, exprimată repetat, în ultimul deceniu al vieții sale, de către patriarhul lingvisticii de la noi, unul dintre întemeietorii institutului academic de profil, Nicolae Corlăteanu?”. S-a decis republicarea unui șir de „documente aparținând viitorului” (Ședința lărgită a Prezidiului Academiei de Științe a Republicii Moldova (9.09.1994), Declarația Adunării Generale a Academiei de Științe a Moldovei (28.02.1996), Răspuns la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria și folosirea glotonimului „limba moldovenească” (9.09.1994), cunoscutul text al academicianului Nicolae Corlăteanu Despre sursele de formare a românei literare (20.07.1995) și testamentul ilustrului cărturar datând din mai 1995 Las vouă moștenire...), deoarece în primăvara anului 2009 factori de conducere ai Academiei, „constrânși, zice-se, să dea seamă pentru faptele temerarilor filologi de acum un deceniu și ceva, căutau și nu găseau textele în cauză, iar când au fost să le găsească, au pornit în căutarea originalelor de arhivă...”. Și tot în acel număr de revistă (nr. 7-8, 2009) subliniam pentru capii efemeri ai politicii şi științei filologice basarabene că „poziția Academiei în problema limbii române nu mai poate fi schimbată, nici lichidând Institutul de Filologie, nici reducând la tăcere specialiștii, nici chiar desființând Academia. Valoroasele documente aparțin deja istoriei și viitorului”.

Valul terorii, se pare, a trecut, dar și după un deceniu și ceva de la comiterea, în 2009, a falsurilor și a fraudelor la alegerile desfășurate la Institutul de Filologie și expulzarea din Academie pentru românism a cercetătoarei Ana Bantoș, „Limba Română” nu a mai fost „agreată” de către autorii oribilei și culpabilei fapte, unii cercetători fiind chiar avertizați de noua administrație că vor fi pedepsiți dacă vor scrie pentru „Limba Română”. De altfel, atitudinea „circumspectă” față de revista noastră mai dăinuie în comportamentul unor actuali și foști angajați ai Academiei: într-un recent „studiu” despre limba de stat și știința limbii, deși sunt expuse mai multe citate din „Limba Română”, persoana, altădată om de încredere la Academie, nu a făcut referință la publicația noastră. Involuntar te întrebi: soldații frontului ideologic de odinioară, vrednici de compătimire, barem nici acum nu au curajul să-și facă mea culpa? Constatăm cu regret că, deși institutul nu a fost lichidat oficial, prestația lui ulterioară, sub orice nivel, denotă că este totuși distrus ca entitate academică de notorietate, astăzi vocea filologilor fiind aproape inexistentă. Compromiterea acestui institut, altădată subdiviziune științifică de prestigiu, nu ar trebui neglijată, deoarece, camuflați în zale de victime, dar în fapt urmărind interese materiale, de gașcă, unii „patrioți” și falși „amici” cu adevărul continuă să se considere infailibili, descumpănind din umbră procesul de reformare a AȘM.

Dar, după cum spune un proverb, totul se face, până la urmă, cu oameni. Cu oameni dintr-o bucată, precum cei care au fost martori și participanți direcți la traseul zbuciumat al „Limbii Române”. Acum, la trei decenii de la fondare, publicația noastră continuă să fie „o mărturie a existenţei romanităţii orientale (I.-A. Pop), să prezinte argumente ce demonstrează că adevărul nu poate fi învins, dacă oamenii de știință și de bună credință, de o parte și de alta a Prutului, își dau mâna, învingând hidra cu mai multe capete a moldovenismului mereu amenințător. În ceasul redeșteptării românilor dintre Prut și Nistru, alături de filologii basarabeni cei mai importanți și mai încercați, trecuți prin opresiunile regimului sovietic, au fost frații lor din Țară. Cu recunoștință menționez contribuția deosebită la elaborarea revistei noastre a ieșenilor, bucureștenilor, sucevenilor, a băimărenilor, clujenilor, sibienilor, timișorenilor ș.a. La menținerea ținutei ei științifice au pus umărul: Ștefan Afloroaei, Gheorghe Mihai Bârlea, Iulian Boldea,  Mircea Borcilă, Dorin Cimpoeșu, Gheorghe Chivu, Constantin Ciopraga, Theodor Codreanu, Mircea Coloșenco, Mihai Drăgan, Stelian Dumistrăcel, Nicolae Felecan, Ion I. Ionescu, Dumitru Irimia, Solomon Marcus,  Dan Mănucă, Cristinel Munteanu, Eugen Munteanu, Ion C. Popa, Adrian Dinu Rachieru, Mina-Maria Rusu,  Maria Teodorovici  și atâția alții, ale căror nume înnobilează destinul publicației de la Chișinău. Un cuvânt aparte se cuvine a fi spus în adresa Academiei Române, care, deja al patrulea an, este salvatoarea noastră: publicația apare sub auspiciile și cu sprijinul ei. Este un gest onorant pentru care adresez și pe această cale sincera gratitudine academicienilor Ioan-Aurel Pop, președinte, Victor A. Voicu și Victor Spinei, vicepreședinți ai Academiei Române, precum și tuturor membrilor Biroului Prezidiului Academiei Române.

… Printre evenimentele cu rezonanță deosebită în istoria revistei se înscrie și ziua de 21 mai 2001, când în Sala Mare a Academiei de Științe din Chișinău (președinte – acad. Andrei Andrieș) au fost consemnate două evenimente remarcabile – 10 ani de la fondarea revistei și 80 de ani de la nașterea marelui om de știință Eugeniu Coșeriu. În prezența unei numeroase asistențe a fost citit mesajul de felicitare din partea Președinției României, adresat revistei și omagiatului. Fondatorul lingvisticii ca știință a culturii, arătând de ce era nevoie înainte de 1991 de o publicație precum „Limba Română”, a evidențiat semnificația acesteia în felul următor: „Astăzi trebuie să spunem că revista nu e numai necesară: în condițiile politico-culturale și de politică lingvistică la care am ajuns în ultima vreme, a devenit de-a dreptul indispensabilă.

Să nu lăsăm deci să piară această revistă, să nu lăsăm să scadă și să decadă această tribună. Ea trebuie să trăiască mai departe și să ne ajute cum ne-a ajutat până acum la afirmarea culturii românești și la cultivarea limbii române. Fiindcă, dacă dispare și această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura națională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca ființă spirituală: limbajul, dimensiune care pentru noi se prezintă sub forma limbii noastre istorice limba română. Ceea ce înseamnă că, dacă această revistă moare – și să nu dea Dumnezeu cumva să moară –, începem să murim cu toții spiritualicește și nu mai suntem noi înșine”.

Cuvintele ilustrului lingvist sunt la ordinea zilei și astăzi. Iată de ce aprecierea activității revistei noastre de către Academia de Științe a Republicii Moldova poartă o dublă încărcătură: de gratulare a unei instituții de știință și cultură, dar și de readucere în actualitate a unui deziderat promovat continuu după 1989 de AȘM.

Aparținând istoriei și viitorului, revista „Limba Română” va continua să-și îndeplinească nobila misiune de a păstra, de a perpetua și de a valorifica tezaurul lingvistic național despre care Eminescu spunea simplu, concludent și actual: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”.

Abstract

„We are not masters of the language”

Keywords: „Romanian Language” („Limba Română”) Journal; Academy of Sciences of Moldova; identity project; Institute of Philology; national consciousness; scientific truth 

The above text is a brief foray into the three-decade history of the science and culture journal „Romanian Language” („Limba Română”) and includes aspects related to the collaboration of the editorial staff with distinguished personalities in the field of socio-human sciences from the Republic of Moldova and Romania. The author refers to the fact that by awarding the distinctions to both the “Romanian Language” journal and its collaborators, the ASM Presidium highly appreciates the complicated path taken by the publication and the effort of its collaborators to highlight the identity of Bessarabian Romanians.