Un erudit în pomul matematicii


Personalitatea domnului profesor Marcus este mult prea complexă pentru a putea fi surprinsă în aceste rânduri de un imberb ca mine. Îmi voi centra cuvintele pe plăcerea de a-l asculta. La fiecare eveniment, în cadrul căruia este anunțat, aștept intervenția Domniei Sale cu nerăbdare. Știu că discursurile dumnealui sunt pline de substanță și te provoacă să gândești. Pe lângă faptul că mă îmbogățesc din punct de vedere intelectual (matematic), rămân plăcut surprins să aflu câte conexiuni pot „lua viață” între subiecte ce nu au, aparent, nicio legătură. Pe toate acestea, doar dumnealui le poate trezi în auditoriu.
Am avut de nenumărate ori bucuria să urmăresc conferințele domnului profesor Solomon Marcus. Însă, dintre toate, două expuneri au un loc aparte în sufletul meu, cele de la Botoșani, orașul originii mele. Prima expunere a fost cu prilejul unei conferințe dedicate lui Octav Onicescu, iar a doua a fost în cadrul Conferinței Naționale a Societății de Științe Matematice, consacrată lui Dimitrie Pompeiu. L-am ascultat vorbind cu multă ardoare despre două dintre modelele dumnealui, fii ai Botoșaniului și profesori ai Universității din București. Tot atunci, ca urmare a dragostei pe care membrii comunității matematice (și nu numai) din această zonă o au pentru Domnia Sa, domnului profesor i-a fost oferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Botoșani.
De ani de zile Domnia Sa surprinde (cu precizia unui chirurg) problemele învățământului românesc și își exprimă punctul de vedere, pertinent și demn de luat în seamă. Îmi aduc aminte de un articol, Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama, iar printre acestea, pe lângă nevoile de joc, împrospătare, mirare etc., era nevoia de greșeală și de eșec. M-a surprins, însă i-am dat imediat dreptate. Este normal ca drumul în care te aventurezi să străpungi necunoscutul, să fie presărat și cu insuccese. Iar acest lucru trebuie îngăduit și în școală. (Atunci mi-am amintit de Bertrand Russell, care, în cartea În căutarea fericirii, argumenta importanța plictiselii în viața noastră, fără ea nu am putea aprecia momentele plăcute ale vieții, de intensitate.)
Alături de cele de mai sus, motivaționale sau necesare sufletului, trebuie să amintesc de cărțile de analiză matematică, pe care Domnia Sa le-a scris împreună cu Miron Nicolescu și Nicolae Dinculeanu, volume ce sunt și acum de referință printre cei care intenţionează să pătrundă tainele acestei discipline. Ele sunt utile atât studenților, cât și tinerilor profesori ce vor să își consolideze cunoștințele sau să își pregătească expunerea din fața studenților.
Îi doresc domnului profesor Solomon Marcus ani sănătoși în continuare și închei mărturisind că Domnia Sa reprezintă pentru noi, cei care suntem la început de drum, un exemplu demn de urmat, în toată complexitatea sa: atât ca matematician, cât și ca om de cultură! Și nu trebuie să uităm de dragostea lui pentru însănătoșirea educației românești.