Determinanţi atributivi şi circumstanţiali*
Pentru tiparDin punct de vedere al formei propoziţia trimembră completivă indirectă SPCi prezintă un lanţ încheiat, strict individual, de elemente obligatorii între care se stabilesc relaţii sistemice, ceea ce-i permite să funcţioneze de sine stătător deservind un act minimal de comunicare. De exemplu: “...buzduganul se izbi de o poartă”.
Raporturile sintagmatice sistemice, în acest caz, nu depăşesc cadrul elementelor lexicale care realizează subiectul, predicatul şi complementul indirect, adică buzduganul, se izbi, de o poartă, deşi nu se poate trage concluzia că raporturile sintagmatice în genere nu ar putea fi continuate.
Astfel, între enunţul buzduganul se izbi de o poartă, realizat pe baza propoziţiei SPCi, şi complinirile când era înspre sara zilei a treia, căzând, de aramă din enunţul desfăşurat Când era înspre sara zilei a treia, buzduganul, căzând, se izbi de o poartă de aramă (Mihai Eminescu, opere, v. 3, p. 8) se stabilesc tot raporturi sintagmatice, dar natura lor e principial diferită de natura raporturilor din structura minimală. În timp ce cuvântul buzduganul nu se poate dispensa de cuvântul se izbi, iar cuvântul se izbi nu se poate dispensa de cuvântul de o poartă fără a-şi pierde calitatea de elemente ale unei unităţi comunicative de sine stătătoare (Comp.: buzduganul se izbi; se izbi de o poartă), enunţul buzduganul se izbi de o poartă se poate dispensa de orice cuvânt sau îmbinare de cuvinte cu valoare spaţială, temporală, modală etc. fără a-şi pierde calitatea de enunţ minimal. Părţile secundare determinate n-au valoare comunicativă de sine stătătoare, fiind vorba de o dependenţă unilaterală, adică orientată într-o singură direcţie.
În acelaşi timp, după cum se notează în lingvistica contemporană1, nu poate fi considerată exhaustivă caracteristica propoziţiei simple fără studierea diferitelor tipuri de determinanţi, adică a unor asemenea părţi de propoziţie, care desfăşoară, amplifică propoziţia în întregime, cu atât mai mult că după cum se consideră, orice formă de manifestare a persoanelor (obiectelor, fenomenelor), precum şi raportul dintre ele nu se pot realiza în afara unor împrejurări (în timp şi spaţiu, din anumite cauze, într-un loc şi mod anumit) sau fără a li se atribui anumite caracteristici persoanelor, antrenate într-un raport.
Astfel, raporturile sintagmatice de interdependenţă din cadrul unui enunţ, realizat pe baza unei propoziţii SPCi, pot fi continuate prin raporturi sintagmatice asistemice, unilaterale. De exemplu: Vr-un sfert de ceas se uită Ion la casa Grecului (V. Crăsescu, opere, p. 72); Bărbosul se uită la dânsul de sus (V. Beşleagă, Zbor frânt, p. 101); Fără să vree, Ion Enică se uita la ciubotele lui Spirca (Gh. Malarciuc, Badea Cosma, p. 164).
Examinarea formelor concrete de realizare în vorbire a propoziţiilor trimembre completive indirecte SPCi ne convinge că asemenea cuvinte şi îmbinări de cuvinte cum sunt: vr-un sfert de ceas, de sus, cu dispreţ, fără să vree formează grupuri sintactice, alipite de enunţurile-nucleu: se uită Ion la casa grecului, Bărbosul se uită la dânsul, El se uită la bătrân şi Ion Enică se uita la ciubotele lui Spirca, completându-le şi precizându-le sensul (persoanele se uitau într-o perioadă de timp, într-un loc şi într-un mod anumit, din anumite cauze).
Categoriile sintactice de părţi ce determină propoziţia în ansamblu şi care servesc pentru amplificarea, întregirea ei semantică (“determinanţi” în viziunea lingvistului N. Şvedova2) sunt considerate, conform părerii mai multor lingvişti, drept un “cadru spaţial, temporal, concesiv3”; un “fundal pentru desfăşurarea acţiunii, indicându-se locul sau timpul desfăşurării ei4”, nişte “culise sau cadru pentru baza propoziţiei5”.
Destul de frecvent propoziţia trimembră completivă indirectă SPCi este însoţită de determinanţi circumstanţiali de timp sau de loc, deoarece orice situaţie sau raport există, se desfăşoară doar într-o perioadă de timp sau într-un cadru spaţial. De exemplu: La Tabăra din Lunca-Mare (Cct)** Potcoavă (S) s-a întâlnit (P) cu un vechi prieten (Ci) (M. Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, p. 260).
Al doilea loc după frecvenţă îl ocupă determinanţii cu semnificaţie modală. De exemplu: În acest mod, ajungând până la Nistru, Mieleţchi se rezemă de cetatea Hotinului (B. P. Hasdeu, Opere alese, v. 2, p. 27).
În procesul comunicării valenţele neobligatorii ale propoziţiei SPCi pot fi consumate de diferite părţi secundare câte una în parte, câte două, câte trei, patru ş.a.m.d. De exemplu: Cu toate astea, într-o chestiune atât de gingaşă eroul nostru nu se mulţămi cu o singură garanţie (B. P. Hasdeu, Opere alese, v. 2, p. 70); Domnul lui, Alexandru Carp e înglodat cu săptămânile în treburi politiceşti, la divanurile măriei sale ori în târguri (Gh. Madan, Calea lupilor, p. 66); Pe când Despota curta pe magnatul Laschi Ioan se adresa către un alt magnat, nu mai puţin puternic: Firlei (gr. IV) (B. P. Hasdeu, Opere alese, v. 2, p. 17).
Conform N. Şvedova, determinanţii se pot împărţi în corespundere cu caracterul raporturilor dintre membrii constituenţi ai şirurilor de determinanţi.
Primul grup poate include doi, mai rar câţiva determinanţi circumstanţiali care se găsesc alături, fără a se determina unul pe altul, ci doar coraportându-se fiecare în parte la propoziţia-nucleu în întregime. De exemplu: Mulţimea căuta lung // spre sat la cele două buburuze (I. Druţă, De la verde pân’ la verde, p. 9). Legătura dintre aceşti determinanţi reprezintă o legătură nu sintactică, ci una pur externă, stabilită numai datorită vecinătăţii lor. Grupul de determinanţi se poate despărţi destul de uşor, reprezentând prin sine un tip de îmbinări care se caracterizează prin lipsa de legătură, printr-un caracter variat, diferenţiat al acestor părţi secundare (comp.: Mulţimea... căuta lung... la cele două buburuze; Mulţimea... căuta... spre sat la cele două buburuze).
Al doilea grup include doi determinanţi care se găsesc în raporturi de precizare unul faţă de celălalt, în care primul determină acţiunea, iar cel de-al doilea o precizează. Aceşti determinanţi posedă în mod obligatoriu un sens comun, reprezentând un grup sintactic, în interiorul căruia există o relaţie, un raport, o legătură internă. Pentru acest grup e caracteristică delimitarea prin intonaţie. De exemplu: Ceata noastră s-a apropiat încet, pe furiş de casa luntraşului (V. Crăsescu, Opere, p. 86); Presvitera îşi amintea de unele, stând pe scaun, la căpătâiul lui Nicoară (M. Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, p. 82); Dar îndată ce ieşi Dan, îndată ce coborâse scările cu cartea subsuori... casa se prefăcu într-o peşteră (M. Eminescu, Opere, v. 3, p. 45-46).
Al treilea grup de determinanţi include şiruri formate din doi componenţi, de obicei, circumstanţiale de loc sau de timp, unite prin raporturi de precizare, care datorită intonaţiei îşi pierd diferenţierea. Exemple de acest fel se întâlnesc frecvent în literatura istorică. De exemplu: Încă în martie 1946 H. Truman era convins că orientarea spre confruntare în politica externă se bucura de susţinere în Statele Unite ale Americii (A. Petrencu, Istoria universală. Epoca contemporană, Chişinău, 1994, p. 66); Relaţiile politice sovieto-naziste au culminat prin vizita în Germania în noiembrie 1940 a lui Molotov (A. Petrencu, op. cit., p. 17). E de notat că în unele enunţuri tipurile de bază ale grupurilor de determinanţi pot fi îmbinate. Dar aceste îmbinări sunt nu formaţiuni noi, ci doar tipuri de determinanţi grupaţi în mod diferit.
Alţi lingvişti6 reunesc determinanţii în şiruri coordonatoare: El se prefăcu într-o floare roşie închisă // ca vişina coaptă (M. Eminescu, Opere, v. 3, p. 17); ...acest Ştefan Vodă cel Tânăr, întru tot semăna cu firea moşu-său // lui Ştefan Vodă cel Mare (B. P. Hasdeu, Opere alese, v. 2, p. 16) sau subordonatoare: Ceauşul turcesc fuse îndemnat a ieşi din Leopole... pentru a se masca ruşinea vasalităţii // în privinţa Turciei (B. P. Hasdeu, Opere alese, v. 2, p. 130).
După cum se observă, determinanţii amplifică structura şi conţinutul semantic al propoziţiei SPCi. Aceste modificări, precizări sunt însă de ordin cantitativ, şi nu calitativ. Astfel, enunţurile: Vr-o două zile (Cct) badea Cireş (S) s-a fudulit (P) prin tot satul (Ccl) cu pantofii (Ci) lui (Atr). (I. Druţă, De la verde pân’ la verde, p. 302) şi Suvenirile (S) mele (Atr) s-au întors (P) iarăşi (Cct) la silfida (Ci) ce m-a părăsit (Atr) (C. Stamati-Ciurea, Opere, p. 95) abundă în caracteristici de ordin cantitativ, circumstanţialele şi atributele precizând şi completând pe măsura alipirii lor sensul enunţurilor-nucleu badea Cireş s-a fudulit cu pantofii, Suvenirele mele s-au întors...la silfida. După cum vedem, determinanţii precizează, evidenţiază cele mai mici detalii ale desfăşurării raportului dintre două persoane (obiecte, fenomene). În primul caz se notează că badea Cireş s-a fudulit cu pantofii o perioadă de timp (timp de două zile), într-un loc anumit (prin tot satul), cu pantofii care îi aparţineau (lui), iar în al doilea – că Suvenirele (mele) s-au întors într-o anumită perioadă de timp (iarăşi) la silfida, căreia i se atribuie caracteristica de a fi părăsit persoana ce efectuează acţiunea. În ambele cazuri determinanţii contribuie la o descriere mai amănunţită, mai detaliată, mai completă a împrejurărilor în care se realizează acţiunea, îmbogăţind mesajul transmis.
În urma analizei conţinutului şi formei enunţurilor de mai sus se observă că fiecare enunţ este înzestrat cu o anumită structură şi un conţinut concret, constituind în plan funcţional realizări individuale, particulare ale propoziţiei SPCi, desfăşurate cu ajutorul determinanţilor.
În acelaşi timp, am vrea să subliniem că, deşi în virtutea actului de comunicare importanţa determinanţilor pentru completarea mesajului este evidentă, ele totuşi reprezintă părţi secundare care doar completează, precizează semnificaţia enunţului-nucleu, care obiectivează propoziţia SPCi.
BIBLIOGRAFIE
1 N. Şvedova, Paradigmatika prostogo predlojenia v sovremennom russkom iazâke. Opât tipologhii // Russkii iazâk. Grammaticeskie issledovania, Nauka, M., 1967, p. 3-77 (p. 74).
2 N. Şvedova, Determiniruiuşcii obiekt i determiniruiuşcee obstoiatel’stvo kak samostoiatel’nâie rasprostraniteli predlojenia // “Voprosî iazâkoznania”, 1964, n. 6, p. 77-93.
3 P. Adameţ, Poreadok slov v sovremennom russkom iazâke, Praga, 1966, p. 6.
4 T. Antonova, Vtorostepennâie cilenî otnoseaşciesea k predlojeniiu v ţelom // Sbornik naucinâh rabot, ed. I, Volgograd, 1964, p. 211.
5 V. Malaşcenco, Svobodnoe prisoedinenie predlojno-padejnâh form, Izdatel’stvo Rostovskogo Universiteta, 1972, p. 113.
6 I. Diaconescu, Sintaxa limbii române, vol. 2, II, Relaţiile sintactice, Bucureşti, 1992, p. 12.
* În acest text este relevat rolul determinanţilor atributivi şi circumstanţiali la desfăşurarea propoziţiei trimembre completive indirecte subiect + predicat + complement indirect (SPCi)
** Notă: vom folosi următoarele abrevieri: S – subiect; P – predicat; Ci – complement indirect; Cct – complement circumstanţial de timp; Ccl – circumstanţial de loc; Atr – atribut.