Alarma!
Pentru tipar
În primii ani de după război (1945-1946), în centrele raionale şi în oraşele din Moldova au existat cursuri de învăţare a limbii române (pe atunci zisă moldovenească) pentru cadrele de partid şi specialiştii trimişi aici din alte republici. Şi acei veniţi nu numai că ne învăţau limba, dar îşi duceau micuţii la grădiniţele româneşti. Era ceva firesc. La Chişinău, de exemplu, în 1946 funcţionau 17 grădiniţe româneşti şi o singură grădiniţă româno-rusă.
În 1947 însă, din rea-voinţa cuiva de la Chişinău sau poate a cuiva de la Moscova, a fost sistată predarea cursurilor de învăţare a limbii române. Tot atunci e pecetluită şi soarta grădiniţelor româneşti: în scurt timp au dispărut toate una câte una, fiind transformate în instituţii preşcolare ruseşti.
În 1957, regretatul poet Grigore Vieru editează prima sa carte de versuri cu titlul sugestiv Alarma!
Peste doi ani, în 1959, la Chişinău este înfiinţată (după mai bine de un deceniu) o grupă de grădiniţă cu instruire în limba română. În calitate de educatoare la acea grupă este angajată doamna Grigorcea (din păcate, i-am uitat prenumele), invitată de la Călăraşi, întrucât cadrele didactice de la Chişinău, speriate de represiuni şi de rusificare forţată, îşi pierduseră speranţa în reînvierea grădiniţelor româneşti. Grupa în cauză cuprindea copii de toate vârstele (de la un an şi jumătate până la 7 ani) şi a fost amplasată în incinta unei grădiniţe ruse din spatele Casei Scriitorilor de azi.
De la doamna Grigorcea am aflat că cel mai mult s-au zbătut să deschidă această grupă Grigore Vieru, Vladimir Beşleagă şi Mitrofan Vatavu. Aşa tineri cum erau, abia ieşiţi din universitate, ei au avut curajul să înfrunte autorităţile comuniste odioase pentru a recuceri dreptul picilor băştinaşi la limba maternă.
Doamna Grigorcea mi-a povestit cât de des, cu câtă dragoste şi voie bună venea Grigore Vieru la acel buchet de copilaşi să le citească versuri, poveşti, povestiri. Poate că atunci au şi început să izbucnească din inima poetului extraordinarele sale versuri pentru copii, care nu au asemănare în întreaga literatură română, în afară de câteva poezii foarte cunoscute ale lui Eminescu. Educatoarea Grigorcea însă mai avea nevoie şi de scenete, de scenarii pentru toate sărbătorile anului, pe care nu putea să le găsească nicăieri. Căci mai toată literatura didactică se edita în limba rusă. Şi, bineînţeles, muncea Grigore Vieru. Nopţile lui se transformau în raze de lumină, de bucurie pentru copii şi părinţi.
Doamna Grigorcea avea în grupă micuţi de la Botanica, Buiucani, Centru, de la Râşcani. Şi vestea despre apariţia acestei grupe cu instruire în limba română s-a răspândit iute în întreaga capitală. Munca începută de Grigore Vieru, Vladimir Beşleagă şi Mitrofan Vatavu a căpătat o foarte largă susţinere. În pofida rezistenţei acerbe a autorităţilor comuniste, la sfârşitul lunii decembrie 1959, la Chişinău, peste drum de Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, este inaugurată prima grădiniţă cu program de instruire în limba română. În funcţia de directoare o găsim pe aceeaşi doamnă Grigorcea. Cele patru grupe, câte le avea grădiniţa, au fost completate imediat. Dar o singură grădiniţă era ca o picătură de apă în mare, faţă de numărul părinţilor care doreau să-şi instruiască picii în limba română. Şi... s-a pornit reacţia în lanţ. După prima breşă în zidul de beton antinaţional au apărut altele, foarte importante. Dar, cu părere de rău, zidul de beton mai rămâne şi azi în picioare. Alarma dată de Grigore Vieru în 1957 încă nu ne-a trezit pe toţi.