La steaua lui Vieru
Pentru tipar
Urcă-n cer poeţii, unul câte unul,
poate e mai bine printre flori de ler.
Pe Pământ ne bate Dumnezeul – bunul
cu furtuni şi cnuturi ticluite-n cer.
A plecat VIERU, a plecat pe jos
cu o cruce-n spate, dusă-n anii grei.
A urcat Golgota lui Iisus Hristos
demn şi în credinţa totu-i panta rhei...
Inima lui caldă n-a mai vrut să bată,
să mai cânte versuri despre prunci ai Ţării;
o... inima tristă – lacrima curată,
doliu-am pus pe glie... tare-i ger pe-afară.
Colo, peste PRUTUL care ne desparte
cine-o să mai salte poduri mari de flori ?
Pe pagina scrisă în a noastră carte
GRIGORE VIERU a sădit fiori.
Pe nemărginire cântă crăişorii
şi pe bolta lumii s-a mai stins o stea;
Trişti şi negri, Doamne, ne sunt astăzi norii,
azi îmi plânge muza şi inima mea.