O carte necesară
Pentru tiparPentru a fi desăvârşite, arta şi meşteşugul medicinei
trebuie să izvorască din dragoste (Paracelsus).
Limba este o deprindere care trebuie însuşită, printr-o practică lungă şi intensivă, ca şi alte deprinderi, până când şi cele mai dificile elemente pot fi manipulate într-o secvenţă corectă. Această practică nu i-o poate oferi studentului decât manualul – ca instrument de bază în învăţarea unei limbi şi, cu atât mai mult, a limbajului specializat, deosebit de dificil chiar şi pentru vorbitorii limbii respective.
Lucrarea se deschide cu un Cuvânt înainte al coordonatorului, prof. univ. dr. Vasile Melnic, care ne atenţionează că această carte este o primă încercare de a edita un curs practic (dar şi teoretic) de română literară, profil medical (p. 4). De asemenea, D-sa evidenţiază şi multiplele elemente de gramatică comparată, care îi ajută pe studenţii alolingvi să perceapă şi să cunoască structura limbii române în comparaţie cu cea a limbii ruse (p. 5).
Toate observaţiile şi judecăţile de valoare emise de prof. univ. Vasile Melnic sunt pertinente, reuşind ca – pe parcursul a patru pagini – să puncteze obiectivele de bază ale manualului, să evidenţieze oportunitatea acestuia şi să-l aprecieze la justa sa valoare.
În capitolul Conceptul manualului, autoarele, motivate de îndelungata experienţă la catedră, prezintă – cu profesionalism – problematica celor trei planuri ale cărţii: didactic, sociologic şi psihologic, planuri care susţin laitmotivul (argumentul forte explorat – n.a.) acestei cărţi utilitare, şi anume: însuşirea unei noi limbi oferă noi posibilităţi de realizare a personalităţii.
Considerăm – fără a fi acuzaţi de subiectivism – că Manualul colegelor noastre Eugenia Mincu şi Argentina Chiriac este prima lucrare de acest gen, care încearcă să exploreze şi sufletul studenţilor – latura uimitoare şi fascinantă a fiinţei umane – deschizându-le mintea şi arătându-le calea, într-o lume în care avem ştiinţă mai multă, dar mai puţină judecată, avem mai multe leacuri, dar mai puţină sănătate, ne-am înmulţit posesiile, dar ne-am redus valorile, tindem să ridicăm totul cât mai înalt, dar avem puncte de vedere din ce în ce mai înguste, avem cu mult mai multă mâncare, dar mai puţină nutriţie ş.a.m.d., iar ideea de a include în manual Jurământul lui Hipocrate este magistrală!
Urmează apoi încă două pagini (10-11) care te ţin cu sufletul la gură, ajutându-i pe studenţi să-şi schimbe caracterul chiar, să treacă în alt registru, să considere acest manual – cu tot ce are mai bun în el – ca un alt gen de provocare, dar şi ca o binecuvântare, să-l recepteze aşa cum spunea W. Rivers (Formarea deprinderilor de limbă străină, Bucureşti, E.D.P., 1977) ca pe Biblia lor, care le deschide creierul, inima şi sufletul, într-un cuvânt, le dă disecţia.
Manualul este structurat în 28 lecţii în care sunt incluse toate elementele necesare pentru însuşirea şi cultivarea limbii de stat – româna – în grupele de studenţi – medici alolingvi (rusofoni).
Scopul urmărit nu este doar formarea – într-un timp util – a unor deprinderi de exprimare – orală şi scrisă – şi de precizare a cunoştinţelor de limbă, în general, şi a celor medicale, în special, ci şi în realizarea uneia dintre cerinţele Didacticii moderne şi anume acea Reading & Writing for Critical Thinking, adică exact ceea ce promovează manualul: accentuarea conexiunii dintre abilităţile lingvistice, prezentate în cele 28 de lecţii, dominate de tehnici interactive de eficientizare a lecturii şi scrierii, la toate nivelurile, la capitolul Să actualizăm cunoştinţele.
De asemenea, prezenţa titlurilor şi a rubricilor de tipul: la aminte! sau Cultivarea limbii... pic cu pic ş.a. demonstrează dorinţa autoarelor de a valorifica şi diverse modalităţi de animare a lecturii, prin exerciţii, recomandări etc. care sporesc angajarea personală a studenţilor şi stimulează gândirea lor divergentă.
Nu poate fi trecută cu vederea preocuparea celor două autoare ca manualul să fie gândit nu numai ştiinţific, ci şi practic. În acest sens, sunt emblematice ordinea abordată în derularea faptelor de limbă, echilibrul, simetria, caracterele grafice impecabile ale modelelor de limbă, elementele iconice (tabele, scheme, sistematizări, acele planşe superbe din Atlasul de anatomie etc.), într-un cuvânt, iar preocuparea şi pentru ca manualul să placă, iar studentul să-l deschidă cu plăcere şi să-l folosească ca pe o posibilitate de seducţie.
Acesta este cel mai mare merit al lucrării, şi anume, acela de a fi un buchet în care sunt aranjate magistral texte, structuri morfosintactice şi lexicale, exerciţii etc., în urma unui efort de selectare a acestora şi capacitatea lor de a incita, realmente, la lucru, oferind un număr impresionant de modele de limbă, de cele mai diverse tipuri.
De asemenea, legătura cu literatura, cu judecăţile de valoare ale unor savanţi sau genii, prezenţa unor proverbe, maxime, aforisme, precum şi rubrica Ştiaţi că..., în care apar noutăţi de ultimă oră, selectate chiar din INTERNET, îi conferă acestui manual nu numai o notă atractivă, ci şi încântătoare, asemănătoare manualelor occidentale.
Acelaşi stil degajat, aceeaşi dezinvoltură în tratarea problemelor care vizează predarea unei limbi le afişează Jeremy Harmer (The Practice of English Language Teaching, Longman, London and New York, 1991), care, la fel ca Eugenia Mincu şi Argentina Chiriac, pledează pentru aceleaşi idei, şi anume că adolescenţii reprezintă cea mai mare provocare pentru profesor, că pot fi deosebit de activi dacă sunt motivaţi şi, mai ales, stimulaţi. Or, succesul (competenţa lingvistică şi performanţele) poate fi un factor de motivaţie, iar ideea de a avea un limbaj specializat bogat poate fi un prim obiectiv.
Pentru aceleaşi deziderate am pledat şi noi în teza noastră de doctorat, în Manualul şi Cursul publicate de noi, dar şi în munca de zi cu zi la catedră, timp de trei decenii.
Am spus-o şi în teza noastră de doctorat (Gramatica practică a limbii române pentru străini, Craiova, Editura Universitaria, 2003), şi în manualul nostru (Manual de limba română ca limbă străină, Bucureşti, E.D.P., 2002): a preda o limbă străină este o artă! A-l determina pe cursant să simtă magia spaţiului clasei, al tablei şi al manualului, a crea aşa-zisele situaţii de învăţare şi, în cele din urmă, a trăi clipa în care acesta însuşi dă regaluri de limbă la examen şi apoi la specialităţi, înseamnă să demonstrezi că orice lucru bine făcut este, în primul rând, rezultatul unui proiect pedagogic bine gândit şi al unei strategii de predare bine structurate, iar, dacă ajungi, într-adevăr, să faci o artă din profesia de dascăl – dirijat de un manual performant – înseamnă că nu-ţi pare rău că ţi-ai auzit paşii prin amfiteatre!
Acestea sunt gândurile noastre şi cu privire la manualul doamnelor profesoare de limba română. Această carte de înalte delectări şi de mult folos (Perpessicius) poate fi consultată de studenţi, de profesori ş.a., în strădania, mereu actuală, de dezvăluire a bogăţiei limbii, de cultivare a înaltelor sale virtuţi.
Parafrazându-l pe savantul G.I. Tohăneanu, Magistrul care ne-a călăuzit paşii – în dulcele supliciu al doctoratului nostru – încheiem, în aceeaşi notă, în care s-a reuşit miracolul redactării acestui manual:
Mă întorc, înainte de a încheia la inimă. Meritul fundamental al cărţii este că autoarele (n.n.) nu au reuşit să-şi sugrume chiar toate bătăile inimii! Nici un lucru durabil nu se întruchipează fără iubire! Depun mărturie Dante şi armonia care chiverniseşte lumea: „L’amor, che more îl sole e l’altre stelle”.