O remarcabilă sinteză critică
Pentru tiparVolumul Anei Bantoş Deschidere spre universalism (editat de Casa Limbii Române, Chişinău, 2010) nu este doar o încercare de a fixa conştiinţa valorilor prin opere ce s-au născut ca nişte arcade solare, cu menirea cultivării spiritului uman, înseamnă, pe de o parte, deschiderea spre dialogul incitant, proiectându-l în ansambluri semnificative şi durabile, pe de alta, o demonstraţie critică asupra scrisului ca expresie a gândirii şi creaţiei literare în spaţiul Basarabiei postbelice. Volumul Anei Bantoş se adaugă fericit unor lucrări, chiar dacă nu toate de constantă substanţă, apărute pe tema integrării în teritoriul literar general românesc şi în cel european, din ultimele decenii, amintindu-i aici pe cei care au semnat cărţi, studii şi cercetări: Mihai Cimpoi, Mihail Dolgan, Haralambie Corbu, Ion Ciocanu, Nicolae Bileţchi, Anatol Gavrilov, Nicolae Leahu, Maria Şleahtiţchi, Alina Ciobanu-Tofan, Alexandru Burlacu, Eleonora Hotineanu, Eugen Lungu, Mircea V. Ciobanu, Emilian Galaicu-Păun, Aliona Grati.
Deschidere spre universalism este o istorie a literaturii române din Basarabia postbelică analizată conceptual, în plan critic, estetic, social şi cultural, trimiţându-ne la ceea ce a însemnat cândva pattern-ul călinescian al „criticii complete”. Dacă ne raportăm la cunoaşterea încă şubredă a fenomenului literar din acest spaţiu, discursul critic al autoarei se înscrie organic în ansamblul cercetărilor din domeniu, punând în lumină argumente, conexiuni, principii, nuanţe, interpretări într-o problematică de mare actualitate. „Refacerea legăturilor literaturii şi culturii române de la Est de Prut cu matricea ei firească s-a dovedit a fi un proces anevoios şi sinuos, care necesită a fi disociat în contextul complex al timpului în care trăim, un timp definit drept al postmodernităţii, al dialogului şi al deschiderii spre comunicare cu alte orizonturi ale expresivităţii artistice”, mărturiseşte cercetătoarea. În fapt, proiectul pe care şi l-a propus trebuie luat ca pe o construcţie critică culturală, ca pe un traseu de investigaţie a literaturii frustrate prin „nenorocul istoriei”: relaţia dintre naţional şi universal, dintre tradiţionalism şi modernism, aspecte ale recuperării sacrului, etnicităţii şi autenticului, totul axat între lupta cu orizontul închis şi crezul literaturii sub semnul pluricentrismului. Ana Bantoş ne pune în faţă o lucrare de anvergură care redesenează identitatea şi imaginea complexă asupra literaturii din Basarabia postbelică, cu proiecţii, analize şi referiri la un mare număr de scriitori, în termenii relaţiei literatură română – literatură universală, avându-se în vedere, aşa cum observă cercetătorul ieşean Dan Mănucă, „circulaţia intensă a unor motive care, prin persistenţă, devin un fel de simboluri obsedante: limba maternă, locul natal, izvorul, lacrima, piatra, teiul, Eminescu. Existenţa tuturor acestora este exemplificată prin citate din autori de incontestabilă valoare, precum Grigore Vieru, Gheorghe Vodă, Ion Druţă. Nu am întâlnit niciun rând dedicat grafomanilor. Acest fapt întăreşte credibilitatea opiniilor avansate în lucrare şi constituie o generalizare deja câştigată pentru viitoarele cercetări asupra liricii basarabene”. Autoarea se foloseşte de metode critice diferite, într-o filozofie a tezelor unor Gilbert Durand, Karl Jaspers, Paul Ricoeur, Edgar Morin şi a altora, admiţând că sugestia creaţiei culturale este proporţională cu amploarea şi densitatea componentelor ansamblului literar, omul, cu dorinţele lui artistice, fiind influenţat direct de mediul auster şi ingrat (aşa cum a fost în istoria Basarabiei) sau bogat în produsele minţii celor angrenaţi în creaţie, în zone neafectate de o istorie zbuciumată. Ideea de semnificaţie, prezentă în formele amintite de gânditori precum Mircea Eliade, Lucian Blaga, Tudor Vianu, la care autoarea face dese trimiteri, nu poate fi detaşată de filozofia culturii, mai mult, ea relevă importanţa legăturilor permanente între aceste forme în procesul dezvoltării culturale şi psihice a omului, legături care determină „conduita lui de valoare” în viaţă.
Vocaţia critică a Anei Bantoş rezultă şi din capacitatea de a releva spiritualizarea sentimentului naţional ce se înscrie în „contextul unei culturi active ca metodă de integrare europeană”, amintindu-ne că faptul acesta îl precizau şi Ion Budai-Deleanu, Gh. Asachi, Gh. Lazăr, Dinicu Golescu, Gh. Şincai. În zilele noastre, un N. I. Popa, Adrian Marino, Al. Ciorănescu au apăsat cercetarea comparatistă ca o certă abordare a literaturii ce se revendică de la o viziune globală şi universală. Adrian Marino se sprijină pe argumentaţia lui Robert Escarpit, potrivit căruia literatura comparată rămâne o disciplină larg istorică. Cercetarea asupra acestei teme sau asupra genurilor comportă regrupări şi apropieri sincronice care conferă literaturii comparate un caracter particular, echidistant – între istoria literaturii şi ştiinţa literaturii. Ana Bantoş vine şi cu exemplul studiului Eleonorei Hotineanu, în care se face analiza situaţiei literare din Basarabia pe fundalul literar general românesc şi unde realizează sensul continuităţii care asigură „vitalitatea valorilor”. În acest context, conştiinţa valorii limbii, exprimată prin cuvântul în care se oglindeşte istoria întreagă a unui popor, devine punctul de sprijin în tot ceea ce au gândit şi scris Mateevici, Eugeniu Coşeriu, Grigore Vieru, după cum „întemeierea” prin cuvântul artistic se transformă în liric, epic şi dramatic la Victor Teleucă, Liviu Damian, Paul Goma, Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Leo Butnaru, Nicolae Leahu, oprindu-ne doar la câteva exemple. Nu în ultimul rând, exegeza Anei Bantoş fixează formele crizei de legitimare postmodernă; pornind de la definiţia artei moderne dată de Milan Kundera, ajunge la poezia lui Arcadie Suceveanu, cu al său nostalgic cavaler medieval, la similitudinile şi mesajele din versurile lui Baudelaire, Paul Valéry, Bacovia, Borges, Paul Celan, la creaţia poeţilor Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Vladimir Beşleagă, Anatol Codru, George Meniuc, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun şi încă alţii, la întreaga literatură în care scriitorii se află la cumpăna dintre „a învinge inerţiile cuvântului şi de a fi învinşi”.
Deschidere spre universalism e o cercetare remarcabilă a peisajului literar basarabean pe fundalul literaturii române, într-o strânsă relaţie de promovare a valorilor în plan universal. Prin această exegeză, Ana Bantoş se impune ca o voce critică de prim-plan. Riguros informată, la curent cu marile idei din teoria literaturii, cu o logică a cercetării şi interpretării de invidiat, cu observaţii şi opinii scrutătoare privind discursul identitar şi descrierea fenomenologică, Ana Bantoş va deschide şi provoca, probabil, multe demersuri asupra domeniului literar şi cultural.