Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

Pledoarie pentru viitorul familiei

Ioan C. TEȘU

Alte articole de
Ioan C. TEȘU
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Viitorul familiei este privit în mod variat de către cercetătorii ei, cu mai mult sau mai puțin pesimism. Unele voci consideră că, în ciuda dificultăților cu care se confruntă, familia va dăinui, chiar și cu prețul unor restructurări și reconfigurări de roluri și de responsabilități, evoluând spre „familia echipă”, întemeiată din nevoia ființială a omului de dialog și comuniune, de comunicare și empatizare, având ca rațiuni esențiale ale existenței ei afecțiunea și înțelegerea reciprocă [6, p. 19].

Alte voci, pesimiste și fataliste, apreciază că, pe fundalul acestor profunde schimbări manifestate asupra întregii lumi, a societății în general și a individului în special, ea se va afla într-un „declin continuu” către disoluție și dispariție, făcând loc altor combinații familiale, mult mai elastice, mai permisive și fără a avea asupra lor presiunea unor responsabilități precise precum sunt cuplul deschis, uniunile conjugale libere, având la bază înțelegeri conjuncturale sau contracte prenupțiale, multe dintre rolurile jucate de ea de-a lungul timpului fiind preluate de către „alte instituții și actori sociali” [6, p. 20].

Unii consideră, spre exemplu, că „ne-am putea aștepta ca durata sa (a familiei – n. n.) să crească în viitor datorită creșterii longevității. Dar, probabil, o prelungire a vieții nu înseamnă neapărat căsnicii mai de durată, din mai multe motive. Primul ar fi vârsta destul de înaintată pentru o primă căsătorie. Tinerii își amână acest pas până când ajung pe la 30 de ani. Al doilea ar fi marea probabilitate de a divorța în ziua de azi. Un altul ar fi declinul ratei de căsătorie și recăsătorire, mai ales la femei. În cele din urmă, ar mai fi și o sporire a uniunilor de tip concubinaj, după divorț sau ca o alternativă la căsătorie. Indivizii văduvi sau divorțați pot alege să coabiteze, în loc să se recăsătorească, pentru a evita problemele de ordin legal sau economic, de pildă” [1, p. 71].

Aceeași autoare, Adina Băran-Pascaru, apreciază că, începând cu un viitor apropiat, „familiile vor continua să fie mici ca dimensiune. Mortalitatea se va afla într-un declin treptat, determinând sporirea anilor de conviețuire a soților după ce copiii au crescut. Astfel, va crește și proporția celor foarte bătrâni pe ansamblul populației. Atât rata de divorț, cât și cea de căsătorie vor rămâne ridicate. Concubinajul va constitui un preludiu normal pentru mariaj, dar nu îl va înlocui. Rolurile maritale vor fi diverse, de vreme ce femeile continuă să intre pe piața forței de muncă, iar mariajele în care ambii parteneri au o slujbă remunerată vor continua că coexiste cu cele în care unul dintre parteneri, de obicei soția, se centrează pe îngrijirea copiilor. Vor continua să existe multe familii cu un părinte unic, amestecate și cupluri homosexuale, deși ultimele vor fi în continuare controversate. Tehnologia avansată va permite noi alegeri morale, cum ar fi capacitatea de a alege sexul și alte caracteristici ale copiilor. Problemele juridice ale vieții de familie vor spori, ca cea legată de eutanasierea celor mai în vârstă.

Fără îndoială că familia va supraviețui, dar ca o pluralitate de tipuri familiale, și nu ca o structură de tip monolit. Deși concepția despre familie este, în general, pozitivă, viitorul său este legat de cel al indivizilor din lumea întreagă, mulți dintre ei fiind victime ale sărăciei, suprapopulării și tulburărilor civile. (...).

Copiii care locuiesc cu adulții este puțin probabil să aibă ambii părinți biologici în același cămin. Mulți copii vor avea cel puțin un părinte vitreg și mulți adulți vor fi implicați în creșterea unui copil vitreg. Cuplurile vor continua să coabiteze; unii indivizi, eventual, se vor căsători, iar alții vor fi separați. În categoria celor aflați în concubinaj se vor încadra și homosexualii, unii dintre ei având și copii. Niciuna din aceste forme de familie nu este nouă; ceea ce este nou e reprezentat de proporțiile modificate și de modul în care este privită diversitatea” [1, p. 168-169].

Soluția propusă tot mai frecvent o reprezintă „cultura mariajului”, cuprinzând cinci direcții de urmat de către contemporanii noștri și de către generațiile ce vor urma: „să se susțină căsătoria nu doar printr-o atitudine neutră, ci fiind evidențiate beneficiile sociale și spirituale; să se respecte statutul social al mariajului; să se refacă legătura de căsătorie și nașterea copiilor, care să fie socotiți binecuvântare pentru o familie, nu piedică sau obstacol în calea realizării individuale sau familiale; să nu se descurajeze interdependența maritală; să se promoveze ideea de permanență a cuplului căsătorit și să se încurajeze aspirația de întemeiere a unui cămin” [1, p. 76].

Poate că încă nu este prea târziu ca atât factorii de răspundere, cât și fiecare persoană, indiferent de vârstă, gen, dar aspirând la întemeierea unei familii sau trăind deja într-o astfel de formă socială, să mediteze mai mult la aceste eventuale soluții și să caute să le impună, începând cu propria persoană și în cadrul familiei sale, pentru ca apoi să se extindă la nivelul societății.

Referindu-se la familia viitorului, unii analiști apreciază că, în perspectivă, „parteneriatele vor fi în mod crescând flexibile. Cei mai mulți dintre noi vor avea una sau mai multe legături serioase înainte de căsătorie și întemeierea familiei. Mai puțin de jumătate vor divorța și vor trăi singuri o perioadă, dar majoritatea se vor uni oficial sau neoficial cu un nou partener de viață. O minoritate puternic mediatizată va explora aspectele mai sălbatice ale sexualității, dar ultimele studii asupra comportamentului sexual din SUA și Anglia arată că promiscuitatea nu a fost niciodată atât de răspândită pe cât au indicat zvonurile și media colportoare (...). Un studiu de opinie din 1995 a arătat că a petrece cea mai mare parte a vieții cu o singură altă persoană rămâne idealul pentru 95% din femei și 84% din bărbați” [4, p. 46-47].

Dovedindu-se a fi „una din cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale” [8, p. 5], familia trebuie valorizată, reatribuindu-i-se adevărata ei semnificație – de leagăn al vieții și civilizației, de mediul cel mai prielnic al afirmării personale și comunitare, de loc și atmosferă propice dobândirii fericirii și împlinirii trupești și spirituale, dar, mai presus de toate, de „biserică în potență” și anticameră a Împărăției lui Dumnezeu.

Dintre toate aprecierile viitorologilor, reținem convingerea plină de speranță a unei bune cunoscătoare a tot mai numeroaselor probleme cu care se confruntă familia contemporană: „este o certitudine faptul că familia conjugală va continua să existe ca cea mai importantă verigă a dezvoltării societății, a supraviețuirii sale, purtătoarea cea mai fidelă a ștafetei vieții pașnice și creatoare de la o generație la alta” [5, p. 14].

Cunoscând aceste considerente legate de familie și izvorâte din cuvintele de Dumnezeu insuflate ale Sfintei Scripturi, din operele Sfinților Părinți, profunzi cunoscători ai vieții și ai sufletului uman, precum și ale celor care i-au studiat amănunțit lucrările lui și, împreună cu aceștia, ne putem pune fireasca întrebare: care va fi viitorul familiei, întemeiată de Dumnezeu spre a-i fi omului sprijin în dobândirea fericirii veșnice și care, precum am putut observa, parcurge astăzi o perioadă de criză? În ce măsură cuvintele credinței mai sunt cunoscute și împlinite de către omul contemporan, profund secularizat?

O primă constatare, ce se desprinde din această analiză, o constituie observația că la actuala criză a vieții morale și a familiei s-a ajuns tocmai din cauza necunoașterii și nepracticării, a neîmplinirii sau ignorării sistematice a învățăturilor duhovnicești ale credinței. Legat, parcă, mai mult de lumesc, decât de ceresc, de viața trecătoare, decât de promisa viață viitoare și veșnică, gustând mai ușor din plăcerile trupești și efemere, decât s-ar fi înfruptat din fericirea oferită sufletului de împlinirea faptelor bune, omul de astăzi este mai dispus în a experimenta îndemnurile lumii în care trăiește, în a da curs ispitelor care îl asaltează tot mai frecvent și violent, decât învățăturilor creștine, care îi par a fi anacronice și tot mai greu de realizat. Iar toate aceste delăsări sau scăderi morale i-au influențat puternic concepția de viață, situând pe primul loc lumea aceasta și plăcerile ei, trupul și dorințele sale și trecând în plan secundar dorința de îmbunătățire spirituală, setea de mântuire, dorul de desăvârșire. Și toate acestea au condus la un laxism moral și o permisivitate largă, ce i-au dat omului o înspăimântătoare familiaritate cu păcatul și cu patimile și l-au făcut insensibil la glasul credinței și al Bisericii. Astfel, pe bună dreptate, putem afirma că situația în care a ajuns omul contemporan se datorează tocmai ignorării acestor adevăruri eterne, singurele capabile să îi aducă în mod real și veșnic împlinirea. De aici și calea asanării morale și a ridicării căsătoriei și familiei la rangul de Sfântă Taină, pe care i l-a conferit Mântuitorul Hristos: reîntoarcerea la izvoarele vieții și ale credinței, reașezarea familiei pe adevărații ei piloni și stâlpi de rezistență: credința, iubirea curată și sinceră, jertfa de sine, rugăciunea, înfrânarea, postul.

De altfel, analiștii contemporani ai problemelor cu care ce confruntă familia recomandă tocmai acest lucru: redescoperirea și reîntoarcerea la vechile valori, care au avut capacitatea de a-i oferi omului sens și împlinire, motivație și dorință de îmbunătățire a vieții sale, iar una dintre ele o constituie familia. De asemenea, cei mai mulți analiști contemporani, sociologi, psihologi, teologi, vorbesc despre necesitatea creării, lărgirii și recomandării unei adevărate „culturi a mariajului”, care să pună în valoare criteriile autentice de întemeiere a unei familii, care să prezinte statutul ideal al relațiilor ce trebuie să existe între soți, pe de o parte, între aceștia și copii, pe de altă parte, dar în același timp și între aceștia și ceea ce se numește „familia lărgită” sau „extinsă”, „marea Biserică”, să prezinte idealul suprem al vieții de familie, mântuirea sufletului, și să arate și căile cele mai frumoase și potrivite de atingere a lor.

Acordând înaltă prețuire familiei, credința ortodoxă dezvoltă o frumoasă învățătură referitoare la vocația comunitară a omului, la nevoia de dialog și comuniune a persoanei umane. Ea învață că familia are instituire divină și se bazează pe alteritatea ființei umane, creată în cele două genuri: bărbat și femeie.

Dumnezeu, în baza atotînțelepciunii Sale, cunoaște faptul că viața omului prin această lume este anevoioasă, după cum și mântuirea – țelul ei cel mai înalt – este o lucrare pândită de mari primejdii trupești și sufletești. Dacă viața firească este dificilă, cu atât mai grea este înaintarea pe calea îngustă, aspră și cu lacrimi, a mântuirii. Și din acest motiv, Părintele Cel Ceresc îi dă omului ajutor potrivit pentru el, în persoana celuilalt, a soțului sau a soției.

În lumina Spiritualității Ortodoxe, soții își sunt unul altuia dar și binecuvântare. Astfel, pentru un soț dreptmăritor, soția sa reprezintă cea mai frumoasă binecuvântare pe care Dumnezeu-Iubire i-o poate oferi bărbatului, pentru ca aceasta să îi împodobească viața și sufletul cu trăsăturile legate de „eternul” ei feminin: căldura sufletească, bunătatea, delicatețea, sensibilitatea, fiind sprijin și ajutor pe valurile atât de învolburate ale vieții prezente, către țărmul mântuirii.

În mod similar, pentru o soție și o mamă creștină, soțul ei reprezintă darul cel mai înalt, oferit ei de către Părintele Ceresc, pentru a o susține și întări în opera de mântuire, îmbogățindu-i viața cu trăsăturile lui: putere, hotărâre, fermitate, energie.

În această relație de iubire și dăruire și în acest dialog al darurilor, fiecare dintre ei oferă celuilalt ceea ce are specific, mai frumos și mai înalt, bucurându-se, în același timp, de darul vieții sale și a celuilalt. Dăruiește fără să sărăcească, îmbogățindu-și infinit viața și îmbogățindu-l sufletește și pe celălalt.

Soții creștini trebuie să își dea reciproc concursul ca, prin faptele lor bune, să facă din casa lor o „mică Biserică” sau „Biserica de acasă”, arenă de luptă împotriva păcatelor și a patimilor, loc al împlinirii și realizării mutuale, trupești și sufletești, laborator al mântuirii și desăvârșirii, un adevărat altar de jertfă, susținându-se unul pe celălalt în opera de dobândire a mântuirii personale și a copiilor cu care Dumnezeu le-a binecuvântat căminul și contribuind, totodată, prin exemplul lor bun și ziditor, la îmbunătățirea vieții a cât mai mulți dintre semeni și la mântuirea acestora.

În acest mod, familia își va redescoperi vocația sa, de „biserică în miniatură”, de școală a virtuților creștine și mediu al desăvârșirii umane, loc al iubirii și desăvârșirii; soții își vor conștientiza rolul de împreună lucrători în dificila, dar sublima operă de dobândire a mântuirii, iar în acest itinerariu duhovnicesc vor avea ca alinare, mângâiere și toiag pruncii sau copiii cu care Dumnezeu le-a binecuvântat căsnicia sau căminul și față de a căror educație sunt responsabili nu doar în planul vieții prezente, ci în veșnicie.

În vremuri de criză economică și morală, precum sunt și cele prezente, ultimele cercetări arată că, pentru români, familia constituie „aspectul vieții care oferă românilor cea mai mare satisfacție” [6, p. 177], alături de credința în Dumnezeu sau de religiozitate și de muncă sau de idealul realizării profesionale. Ea ocupă primul loc în ierarhia generală a valorilor acestora, pe care cei mai mulți dintre ei le apreciază și caută să le cultive. Ea va rămâne „reperul cel mai important din viața românilor” [6, p. 181] și „domeniul care continuă să ofere indivizilor cea mai mare satisfacție” [6, p. 177]. În viața unei persoane, „familia continuă să ocupe un loc central între factorii ce determină și orientează dezvoltarea, continuitatea societăților umane, prin oferirea unui climat afectiv, valoric, normativ ordonat, securizant și individualizat” [7, p. 6].

Pentru toate aceste considerente și dincolo de toate încercările prin care a trecut și care se întrevăd la orizontul ei, familia rămâne „un nucleu de afecțiune, socializare și cultură” [2, p. 8].

Pentru cei mai mulți oameni, adică pentru cei ce privesc mai departe și mai adânc decât la aspectul lumii și al vieții trecătoare, la bucuriile duhovnicești și la comorile spirituale, și nu doar la bunurile materiale, căsătoria și familia vor constitui cea mai înaltă, frumoasă și proprie formă de viață personală și comunitară, izvorul celor mai numeroase și valoroase bucurii și împliniri, „singurul mod în care individul își poate găsi sănătatea trupească și sufletească”, „singurul mod de a fi pe cât se poate de fericiți” [3, p. 28], pregustare a fericirii veșnice și antecameră a Împărăției Cerurilor.

Omul contemporan are datoria față de Dumnezeu, Cel care a întemeiat-o și a binecuvântat-o, ridicând-o la statutul de Sfântă Taină; față de neamul căruia îi aparține, dar și față de propria sa persoană, față de vocația și fericirea sa, să „redescopere demnitatea familiei” [2, p. 7], sacralitatea legăturii trupești și sufletești față de soția cu care și-a însoțit viața prin actul sfânt al căsătoriei, să-și conștientizeze și să-și manifeste responsabilitățile față de copiii cu care căminul său a fost binecuvântat, spre mântuirea sa și a „casei” sale.

Dincolo de convulsiile, alterările, degradările și pervertirile la care este tot mai frecvent și mai insistent supusă, chiar și reconfigurată într-un astfel de context, familia se va afirma ca una dintre valorile esențiale ale împlinirii umane, ca mediul cel mai potrivit al afirmării și realizării individuale și comunitare, ca un element și simbol peren al ființei umane. Relațiile existente la nivelul familiei vor constitui dintotdeauna un etalon al moralității unei persoane, societăți, nații și a rasei umane în întregimea ei, expresia unor idealuri înalte sau, dimpotrivă, a unor căderi și păcate care, prin manifestarea lor în cadrul familiei, îl pot coborî pe om în animalitate și bestialitate, în inferioritatea și platitudinea poftelor și pasiunilor inferioare. Viața de familie și modelele cultivate în cadrul acesteia îi descoperă ființei umane statutului ei unic în lumea creată, de singură ființă rațională și chemată la o fericire nu numai efemeră și incompletă, ci la o stare de veșnică și continuă împlinire, ceea ce în sens creștin înseamnă mântuire –, sau, dimpotrivă, arată cum omul își poate rata vocația și menirea sa sublimă, spre nefericire și osândă veșnică.

Familia rămâne una dintre valorile perene ale neamului omenesc și ale fiecărei ființe umane, pentru că omul este, prin însăși alcătuirea sa, o ființă socială, comunitară, dialogică, simțind presant nevoia de comunicare și comuniune. Ființa umană nu se simte niciodată deplin împlinită în singurătate și nici în starea de păcat. Oricât de mult s-ar schimba viziunea asupra familiei și, la modul general, a relației dintre bărbat și femeie, și oricât de mult s-ar relativiza în sufletul său conștiința păcatului, ajungând uneori să considere compromisul moral a fi o stare firească și generală a existenței sale, în adâncul ființei sale, ca o nostalgie a idealurilor înalte cultivate altădată și ca un dor de împlinire într-o ordine superioară celei trupești și lumești, poftei, plăcerii și păcatului, el va păstra icoana relațiilor ideale dintre bărbat și femeie, părinți și copii, apropiați și semeni.

 

Referinţe bibliografice:

1. Băran-Pescaru Adina, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Aramis, București, 1994.
2. Chelaru Ioan, Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice civile, religioase și de drept comparativ, Editura A92 Acteon, f.l., f.a.
3. Criza familiei, coordonatori Dimitra Gouti, Maria D. Kokkinou, traducere din limba greacă de pr. Ștefan Tica, Editura Sophia, București, 2011.
4. Hardyment Christina, Viitorul familiei, traducere de Liliana Șeican, Editura Științifică, București, 2000.
5. Mitrofan Iolanda, Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
6. Popescu Raluca, Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, Polirom, Iași, 2009.
7. Voinea Maria, Familia contemporană. Mică enciclopedie, Editura Focus, București, 2005.
8. Voinea Maria, Sociologia familiei, Editura Universității București, București, 1993.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog