Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DIALOGUL ARTELOR

Revelațiile artistice ale Victoriei Cozmolici

Valentin MASLOV

Alte articole de
Valentin MASLOV
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Chiar de la bun început, ar fi corect să definim parametrii vizuali cu care pictorița Victoria Cozmolici a năzuit a se înscrie în latitudinea culturală basarabeană, în răstimpul a aproximativ 30 ani de activitate creativă. Etapele evoluției stilistice proprii se modifică, mai mult ori mai puțin pronunțat, o dată la cinci-zece ani de dezvoltare profesională. Fața irepetabilă a artistei o deosebim ceva mai târziu, în rezultatul mai multor căutări și operațiuni alchimice prin care Victoria Cozmolici reușește să-și cristalizeze maniera de interpretare a impactului social, prin prisma unei retrăiri cu totul inexplicabile pentru rațiunea consumatorului ordinar. Devine clar faptul că formatul pe care și-l alege artista se citește importat din dimensiunea vizuală occidentală, cu sârguința de a acorda elementelor stilistice mult mai multă temperatură emoțională, aplicând raporturi de nuanțe rafinat-profunde în vocala sa cromatică.

Dacă tot vorbim despre culorile caracteristice, acestea nu vor fi separate metafizic de curentele sentimentale în care pictorița se resimte, undeva în tăcere, în atelier. Îndrăzneala cu care se aștern petele de ulei, în special cu cuțitul de paleta, denotă dorința unei eliberări lăuntrice, proiectate cu ajutorul siluetelor vibrante pe câteva dimensiuni motrice concomitent.

Mesajul postmodernist al tablourilor cu greu se desprinde din contextul unui modernism întârziat caracteristic plasticienilor populari. După școala clasică oferită majorității meșteșugare și influența modernistă a anilor ’90, nu fiecare talent reușește să depășească rezistența confortului provincial, pentru a ajunge înscris în circulația contemporană universală. Și aici, prin paradox, universalitatea artistică se deapănă din cicluri logice de limbajuri originale autentice. E complicat să te simți irepetabil, în amalgamul de biografii și capodopere la nivel supersocial. Iar Victoriei Cozmolici îi reușește acest lucru, datorită curajului cu care pretinde să trateze persoana fizică în situații clar delicate.

În acest caz, printre direcțiile abordate de artistă, deosebită este cea figurativă, extrem de senzuală și sublimă. Peisajele poartă o conotație metafizică, poate chiar metaistorică, deplasând atenția spectatorului către o geometrie a spațiului liber, a unei rațiuni autoritare, ce administrează suprafețele landșaftului național. Aici, natura statică servește un fundal existențial pentru impacturile sociale în care se înrolează autoarea, urmate de elanuri imaginare efectuate de asupra largului naturalist. Modelarea fructelor și a florilor cu atâta pastă de culoare provoacă savoare domestică, unde spiritul pribeag își identifică eul său fiziologic.

Manifestările faptice ale maestrei divulgă preferințele sale ideatice, pe care periodic avem ocazia să le contemplăm. Plăcerea de a schimba anturajul, elocvența pentru un nivel înalt de organizare a muncii, predispoziția față de curentele plastice alternative etc. denotă un spirit artistic ambițios și perseverent al cauzei mesajelor sofisticate, uneori aduse la o extremă filozofică. Raporturile calde și reci, pe care le adoră, au menirea să o aducă pe plasticiană la anumite adevăruri subiective. Dintr-o parte urmărim variate nuanțe de cadmiuri, ocruri, stronțiuri... din alta cobalturi, ceruleumuri sau ultramarinuri. Citim o partitură a priorităților femeiești, subliniat autoritare în raza de libertate, în care planează autoarea.

De asemenea, vom remarca numărul mare de pânze în ulei nu doar de dragul sublinierii productivității, dar în scopul definirii lanțului arbitrar de modificare a gustului stilistic la fiecare etapă de cale a creației. Dacă un pictor produce mult, înseamnă că își determină opțiunea de a vinde tablouri, de a organiza expoziții și, la urma urmelor, de a face cadouri, atunci când manifestă gesturi de afinitate. Cantitatea mare de lucrări îl ajută pe artist să se păstreze într-un mediu calitativ străin, deoarece mediul social curent al statului a ajuns calitativ străin, profanator, ba chiar fariseic pentru orice inițiativă modernizantă din partea reprezentanților culturii. Astfel, cantitatea ponderentă a productelor artistice din partea oricărei personalități ilustre o întâmpinăm cu agrement beatific. Asemenea râvne, de obicei, devin exemple constructive pentru alți producători, pentru generația tânără, provocând fluxuri de competitivitate, prea mult necesare beaumonde-ului vizual basarabean, în ultimii 20 de ani destul de îngâmfat în propria lene. Mai mulți plasticieni s-au aventurat în tehnici abstracte de exprimare, ceea ce îi scutește într-un fel de responsabilitatea față de spectatorii neconsacrați. Dar genul de exprimare oscilează între un limbaj figurativ și altul abstract, fiind moderat cu intermedierea stilizării cert personalizate. Jocul cu dimensiunile stau la baza stilizării, mișcă personajele dintr-o stare în alta, tot comutând atenția de la subiect la obiect și invers.

Nu ne aprofundăm în sufrageria secretă a procedeelor tehnice din care se naște vibrația. Poate nici etic nu ar fi corect să dezvelim straturile ascunse ale modului de montare specifică. Până la urmă, nici nu tehnica determină fenomenul pe care îl consumăm. Farmecul picturii provine din conținut, din încărcătura cu care autoarea caută să ne alimenteze. În cazul dat, stilul ultra, inspirat din post-avangarda americană, servește doar un pod de legătură cu codurile interactive în care pictorița înoată. Ridicol, căci codurile sus-menționate reflectă aspecte ale interacțiunii sociale frecvent active pentru marea majoritate. Însă doar Victoriei Cozmolici îi reușește ridicarea semnificațiilor sociale la gradul supracivil al evenimentelor, la conotația sa culturologică. Trivialitatea trece în maturitate, iar cotidianul se transformă în subiect istoric.

Ne par interesante buchetele de flori în ipostaza în care ni le prezintă Victoria. Observăm că, spre deosebire de naturile cu fructe, florile și mai puternic se îneacă în fundaluri, încărcate aproape la fel de activ ca și centrele compoziționale propriu-zis. Am atins o trăsătură valabilă pentru modul de prelucrare a compoziției în general al acestei pictorițe. Personajele principale sau caută să se dizolve în anturaj, sau anturajul joacă un rol mai important decât cel ce i se atribuie de obicei. Și oricât de tandre am găsi florile ca atare, în buchetele pictate acestea ni se arată violente chiar, sălbatice. Doar repartiția calificată a nuanței de culoare este în stare să le reacorde statutul său tradițional de organisme inocente. Probabil, anume în buchete artista își permite să-și desfacă partitura cromatică mai larg, experimentând raporturi mai diverse și cu adevărat proaspete în nuanța mixată pe paletă. Roșul și rozul le găsim aplicate cu prudență exclusiv pe butoanele floristice, rareori pe vestimentație, iar pe fardurile cosmetice și mai rar. Am putea presupune că aceste culori denotă calitatea senzuală, în anumite momente răbufnitoare.

Și, dacă e să continuăm ideea emotivității sublime, atunci subiectele figurative cu caracter liric le argumentează în apariția gestualității specifice siluetelor extrase de undeva din epoca romantică, depozitată în eticheta publică a generațiilor timpurii. Acea situație în care elegantul transfigurează dorința fuziunii fizice, susținut de racordări ușor teatrale, cu gust de retro. Aspectul erotic al viziunii pe care o dezlegăm nu posedă șansa de a ajunge descris în câteva alineate, pentru că deținem prea mulți pretendenți promotori ai genului, ce i-au scos din valoare, tot risipind magicul său pe câmpuri mediatice ieftine. De aceea, cu tact și atent, descuiem unele încăperi ale inconștientului, mai mult decât delicat categoriilor slab instruite în domeniu. Pe undeva ironic, erotismul elevat poate fi cu bună dreptate definit un atribut indispensabil al creației despre care relatăm. Ar fi corect să afirmăm că o societate poate fi denumită cu adevărat civilă în cazul în care dă dovadă de delicatețe și simț, iar facturile contemplate ne impun anume un asemenea subînțeles.

Câmpul general al politicii vizuale înaintate divizează caracterul ideologic a ceea ce merită a fi numit modern la etapa actuală. Suma de trăsături necesară formatului postmodernist are locul de a fi în toată plenitudinea proprie: felul în care figurile se așază, hotarul dintre ascuns și evident, factura suprafețelor cromatice și posibil în primul rând accesoriile de uz minimaliste înfățișate luxos demască tendința comună a generației curente de a se exprima mai frivol, de a nu-și suprima impulsurile naturiste, de a oscila liber între instinct și inteligență subtilă... în afara originii sociale sau a statutului civic. Pentru o femeie ar fi mai dificil să promoveze asemenea valori în condiția stagnării spirituale generale, menționate anterior. În pofida situației, artista răzbate îndrăzneț, prin ghețarii convențiilor conservative, nu doar datorită harului înnăscut, dar și justificată prin erudiția artistică colectată de la o expoziție la alta, de la o tabără de specialitate la alta. Prin regret, scenele intime expuse în șevalet emană și singurătate intelectuală, în afara căreia sufletul plastic se regăsește în peisaj, flori, mediu naturist. Gustul său cultic nu își primește rezonanța în rândul doctrinei cotidiene, permanent reîntors într-un cerc mai restrâns de admiratori. Chiar și motivele peisagiste orășenești ne confirmă acest lucru – străzile puțin populate, umbrite comparativ cu lanurile din afara orașului, pereții tăcuți ai cartierelor nu găzduiesc impulsivitatea spontană, conferind acest post ritmului administrativ de zi cu zi. În fiecare tablou se observă dorința de a ordona haosul psihic al evenimentelor reflectate sau de a delibera dogma fiziologică a organismelor materiale, după modul în care se manifestă. Pare a fi un gen de luptă cu obiceiurile nemotivate ale plaiului unde se afirmă sentimentul pur, discreditat permanent de tabuul sfios a ceea ce nu se obișnuiește.

Sălbătacia culorilor strigătoare, periodic aruncate în ochi, e chiar strigătul pictorului, luat în seamă dacă are noroc să ajungă auzit. Petele aprinse de verde prevestesc renașterea emoțională a individului, după o perioadă de confuzii sau căderi. Astfel, ornamentele păstoase ale peisajelor regionale ni se asociază cu covoarele alcătuite din urcări, coborâri, sărituri și treceri. Dar, independent de latura afectivă a creației, artista năzuiește în a se prezenta binevoitoare față de privitor, pentru a nu-l șoca cu temperamentul neastâmpărat. În anumite cazuri, împăcarea polarităților conceptuale se atinge datorită nuanțelor suave de gri, extrase succesiv din violeturi liniștite sau verde neutru. Cu ajutorul trecerilor treptate de nuanță se realizează și efectul volumului la figuri, fructe și vase de ceramică. Doar că aceste treceri de la lumină la umbră par ciudate, când umbra tace rece în așteptare, iar petele de lumină străbat fierbinte din întregul cuminte.

Aprofundarea analitică insistentă în cercetarea manierei Victoriei Cozmolici de a modela materialele nu este întâmplătoare. Limbajul său figurativ se citește determinat laconic si modest. Ceea ce înseamnă că pictorița transpune marea parte a încărcăturii asociative în acțiunea istorică, în cea metaistorică, în afara scenei, dar prin intermediul suprafețelor de culoare, a pastei uleioase și a jocului de pete. Iată așa, vasta experiență acumulată în timpul excursiilor la munte, la țară se filtrează cu atenție, reducând noima impresiilor retrăite în simfonii specifice pe care încercăm să le pătrundem. Nemaivorbind de faptul că extravaganța aparentă a partiturii cromatice evocă o altă latură a spiritului de familie, în care autoarea joacă rolul de soție și mamă. Mai bine zis, aspectele destul de diferite ale uneia și aceleiași personalități divulgă capacitatea de a suporta și manevra laturi opuse, chiar contradictorii.

Sub semnul întrebării rămâne evoluția continuă a maestrei, atât în plan personal, precum și în cadru de gen. La o anumită treaptă de dezvoltare profesională, un perfecționist ajunge la a abandona calitatea formală a operei sau, mai bine zis, trăsăturile stilistice ale sale... și acordă mult mai multă atenție conținutului, impactului istoric propriu-zis. Care va fi vectorul vizual al Victoriei Cozmolici este și normal să rămână o ecuație pentru criticii de artă. Dar, dacă să ne încumetăm și să desenăm o prognoză aproximativă a fenomenului de rigoare, aplicând principiul dialectic, am lua în calcul cercul apropiat de cunoștințe al artistei (care îi determină într-un fel spectrul de interese) și autorii de la care pictorița se inspiră. Maniera sa de tratare a acțiunii sociale clar provine din substraturi istorice postmoderniste. Avangarda îmbinata cu expresionismul își deschide inconfundabilul abia după anii ’50 ai secolului deja trecut. Și, așa cum Basarabia, în marea sa dominantă culturologică, încă nu depășește faza modernismului întârziat, un astfel de limbaj se poate considera cu bună seamă progresiv.

Și totuși ce aspecte va modifica artista și le va modifica oare? Având în vedere criza generală în care se poziționează statul în prezent, posibilitatea de a lucra într-o cheie progresivă devine nespus de anevoioasă, luând în calcul și suprasaturația informațională oferită de lumea virtuală. Este aproape imposibil să-l uimești pe un specialist de performanță cu forme originale de manifestare. Pe linia tehnologiilor postmoderniste, gen instalație, videoart sau design industrial, pictura de șevalet se alătură frustrată. Iar motivele reprezentate de Victoria Cozmolici, în raport cu etaloanele tot mai urbanistice, comportă riscul de a fi interpretate ca fiind naive sau oarecum demodate pentru culturile tehnocratice ale generațiilor următoare.

Da, prognozele respective sună prea categoric pentru contextul publicistic. Am configurat reperul cel mai dramatic la care se poate raporta un plastician și suntem absolut siguri că un artist de talia Victoriei Cozmolici întotdeauna va face față circumstanțelor politice sau tehnologice, oricât de drastice s-ar proclama acestea. Doar că încercăm să localizăm creația și artistul în limitele unor circumstanțe de anvergură.

Ne dăm seama că pictura de șevalet, în general, și pictura autohtonă, în special, marchează acea distanță ce deosebește naturalul de artificial. Dispozițiile reproduse de pictoriță își iau originile în mediul natural mai mult decât în cel convențional, încă o dată confirmând regula apartenenței sale mediatice. Sau, cu alte cuvinte, s-ar putea formula ideea că atâta timp cât va exista ambianța naturistă în variatele sale procreări... atăta timp se va bucura de receptivitate și pictura de șevalet. Personalitatea pe care am delimitat-o în câteva tușe de penel demonstrează niște aspirații proeminent naturiste, aprige, coerent-instinctive în anturajul în care ne reidentificăm și noi, spectatorii.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog