Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

MATEMATICA – MODELUL EXISTENȚEI DEFINITE

Aproape jumătate de secol de amintiri cu Profesorul Marcus

Radu GOLOGAN

Alte articole de
Radu GOLOGAN
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

Cred că era în 1969. Ca elev la Braşov, pasiunea mea pentru matematică începuse să devină absolută. Prin urmare, când mama mi-a spus că un important profesor de la Universitatea Bucureşti, pe care îl avusese asistent, va conferenţia în faţa profesorilor de matematică și, în acelaşi timp, profesorul meu, Horea Banea, fost student al maestrului, ne-a povestit despre profesorul Marcus, am participat la acea întâlnire. Deşi multe dintre temele discutate nu îmi erau abordabile, discursul profesorului m-a impresionat prin aria de cuprindere şi ideile ce pentru mine erau noi. A fost prima dată când am aflat că rezolvările de exerciţii şi tehnici de matematică elementară, pe care încercam să le învăţ atunci, sunt departe de ceea ce înseamnă matematica adevărată.
Ca student apoi, în primul an îl vedeam adesea pe culoarele facultăţii. Evident că nu mă cunoştea. Dar s-a ivit ocazia: un cerc de probleme de analiză matematică iniţiat împreună cu colegii mei Hari Bercovici, Andrei Halanay şi Dan Timotin, cu sprijinul profesorului Ottescu, cel care l-a convins pe profesorul Ciprian Foiaş să ne îndrume, mi-a adus o altă întâlnire cu academicianul Marcus. Se discuta în seminar o problemă pusă de Foiaş, legată de proprietăţi topologice ale clasei funcţiilor integrabile Riemann, la sediul catedrei de analiză. Domnul Marcus intră în camera catedrei, probabil pentru a-şi lua ceva din birou, iar Foiaş îl roagă să îi fim prezentaţi şi să ne spună câte ceva despre rezultatele dânsului în această problemă în care publicase în tinereţe câteva rezultate remarcabile. A urmat o scurtă expunere impresionantă.
În anii următori am asistat adesea la intervențiile profesorului Marcus legate de învățământul matematic, întotdeauna extrem de curajoase pentru acea perioadă.
În anul al patrulea, împreună cu colega Irina Gorun, am ales să pregătim o lucrare pentru sesiunea științifică a studenților, legată de conexiunile dintre limbaje și shifturile Bernoulli din teoria ergodică. Domnul Marcus ne-a fost îndrumător cu observații importante legate de aceste conexiuni, noi în acea perioadă.
Ca reprezentant al studenților în Consiliul Profesoral, îmi aduc aminte de o ședință extrem de animată din iunie 1976, în care se decideau recomandările pentru cercetare și învățământ superior ce se acordau studenților merituoși, recomandări ce se alăturau atunci diplomei de licență și care permitea ca după stagiul de trei ani în producție să poți accesa o carieră de cercetare sau universitară. Îmi aduc aminte cum academicianul de azi, cu voce delicată, dar fermă, a susținut trei dintre studenții cărora le fusese îndrumător. Cum doi dintre aceștia nu excelaseră la toate obiectele în primii ani, s-a pornit o discuție acidă legată de notele modeste de la acele materii și recomandarea finală. Domnul Marcus și-a susținut minunat punctul de vedere, argumentând cu lucrări publicate de acești studenți și în final votul i-a fost favorabil. La sfârșitul ședinței, am asistat, fără a fi implicat, la discuția dânsului cu unul dintre profesorii cu care s-a contrazis. Acesta l-a întrebat: De ce ați insistat atât, nici pe mine nu m-au convins acești studenți! Răspunsul a venit prompt: Oriunde în lume, în universitățile mari, profesorul își susține studenții pe care îi consideră valoroși până în pânzele albe. Dacă greșește, viitorul acestora îi pălește valoarea!
Sunt multe alte întâlniri ce nu pot fi uitate. Acestea au fost fie surse de istorie a matematicii românești, fie surse de matematică pură sau aplicată.
Am mai spus-o adesea: nu l-am avut profesor la catedră, dar câteva zeci de ore l-am avut profesor pe scaunul din dreapta al mașinii mele, unde, de câteva ori, l-am însoțit la manifestări matematice în țară. De fiecare dată cursurile au fost minunate.
Tot în acești ultimi ani, am descoperit o calitate mai puțin știută a academicianului Marcus: dragostea imensă pentru copii și tineri. Are o bucurie extraordinară de a comunica cu ei, de a-i înțelege, de a-i îndruma. Iată un exemplu personal. M-a invitat acum câțiva ani, împreună cu cei doi nepoți ai mei, atunci de 8, respectiv 4 ani, la masă la restaurantul Academiei. A fost o întâlnire de amiază ce merita înregistrată ca document didactic. I-a interogat cu răbdare, le-a propus legături între obiecte prezente sau imaginare, cu substrat matematic sau nu, le-a analizat raționamentele. Culmea a fost că Mihnea și Daniel nu s-au plictisit, ci, dimpotrivă, au fost entuziasmați. Își reamintesc cu admirație momentul și azi, și, cine știe, poate au fost marcați pentru o eventuală carieră didactică sau științifică peste ani.
La mulți ani, dragă Domnule Profesor!
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog