Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

FĂURITORI AI UNIRII

LECŢIILE ISTORIEI

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

STAREA DE VEGHE

DEZINFORMAREA, ARMĂ A MANIPULĂRII

EX CIVITAS

CUVINTE DEZVELITE

ITINERAR LEXICAL

RĂDĂCINI ÎN TIMP

CRITICĂ. ESEU

SINTEZE

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

LITERATURĂ ŞI DESTIN

PRO DIDACTICA

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

REGISTRU ACTUAL

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

REGISTRU ACTUAL

Pagini de istorie recentă a Armeniei

Dorin CIMPOEŞU

Alte articole de
Dorin CIMPOEŞU
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXX, 2020

Pentru tipar

Sfârșitul regimului autocrat al lui Robert Kocharyan

La 18 februarie 2008, au avut loc alegerile prezidențiale la termen. Acestea puneau capăt regimului lui Robert Kocharyan, care ocupase funcția de președinte al Armeniei două mandate consecutive1.

În cursa electorală s-au înscris nouă candidați, printre cei cu șanse, alături de prim-ministrul în exercițiu, Serzh Sargsyan, fiind Levon Ter-Petrosyan, primul președinte al Armeniei, Arthur Baghdasaryan, fost președinte al Parlamentului, lider al partidului „Statul de Drept”, cel mai mare partid de opoziție, precum și Vahan  Hovhannisyan, vicepreședinte al Parlamentului din partea Federației Revoluționare Armene(FRA).

Ter-Petrosyan și-a anunțat candidatura încă din 26 octombrie 2007, în calitate de independent, printr-un discurs prin care l-a acuzat pe Robert Kocharyan că a instituționalizat un regim în stil mafiot, responsabil de corupția generalizată, prin care ar fi fost furate cel puțin 3-4 miliarde de dolari, în ultimii cinci ani ai mandatului său prezidențial.

Candidatura lui Sargsyan a fost sprijinită de camaradul său, Robert Kocharyan, președinte în exercițiu și Gagik Tsarukyan, al cărui partid, Armenia Prosperă, avea cel de-al doilea grup ca număr de deputați în Adunarea Națională.

Rezultatele alegerilor au consemnat victoria lui Serz Sargsyan, încă din primul tur, cu 52,86% din voturi, urmat de Ter-Petrosyan, cu 21,5% și Arthur  Baghdassaryan, cu 16.67%.

În ciuda a numeroase nereguli și a încălcărilor legilor electorale semnalate de opoziție, pe 24 februarie 2008, Comisia Electorală Centrală a comunicat rezultatele  finale ale alegerilor, care nu erau cu mult diferite față de cele preliminare: Serzh Sargsyan – 52.82%, Levon Ter-Petrosyan – 21,5% și Arthur Baghdassaryan – 17,7%.

Levon Ter-Petrosyan și partidele de opoziție au contestat aceste rezultate, acuzând puterea de fraudarea alegerilor și chemând susținătorii la un miting pentru data de 20 februarie, în Erevan. Protestele au durat, până pe  1 martie 2008, la ele participând între 15.000 și 100.000 de oameni, când încleștarea dintre forțele de ordine și protestatari au atins punctul culminant.

Atunci, poliția a intervenit în mod brutal, rezultatul fiind cel puțin 10 morți (8 protestatari, 1 polițist, 1 soldat), 200 răniți, 100 arestați și 63 vehicule incendiate. În ultimele zile ale mandatului său, președintele Kocharyan a decretat introducerea stării de urgență în Erevan pentru o perioadă de 20 zile, care a fost urmată de arestări în masă, hărțuirea și arestarea la domiciliu a liderilor importanți ai opoziției, cenzurarea mass-mediei, inclusiv electronice(internet) și interzicerea oricăror proteste anti-guvernamentale.

 

Armenia în perioada post-Kocharyan

În această situație deosebit de tensionată, cu vărsări de sânge, Serzh Sargsyan și-a preluat mandatul de președinte, depunând jurământul de credință la 9 aprilie 2008.

Noul președinte a beneficiat și el de două mandate consecutive, conform prevederilor constituționale. În calitate de discipol al mentorului său Robert Kocharyan, Serzh Sargsyan nu s-a dezmințit, continuând regimul autoritarist al acestuia.

Mai mult, dorind să-l imite pe Vladimir Putin, Sargsyan a inițiat o reformă constituțională, menită să-i asigure menținerea la putere, de data aceasta în calitate de prim-ministru, după încheierea celui de-al doilea mandat al său, în anul 2018.

Astfel, prin reforma  constituțională, aprobată printr-un referendum, organizat în data de 6 decembrie 2015, Armeniei a fost transformată dintr-o republică semi-prezidențială în una parlamentară. Președintele a fost deposedat de dreptul de vot, iar instituției prezidențiale i-au fost reduse atribuțiile, devenind mai mult decorativă. Șeful statului este ales de Parlament pentru un singur mandat de 7 ani, acesta neputând fi membru al vreunui partid politic1.

Primul beneficiar al noului sistem este Armen Sarkissian, care a fost ales președinte de Parlament, independent fiind, la 9 aprilie 2018.

Puterea Legislativă (Adunarea Națională sau Parlamentul) și-a menținut caracterul unicameral, însă numărul deputaților a fost redus de la 131 la 101, iar sistemul uninominal a fost desființat, aceștia fiind aleși proporțional, pe listele de partid.

Primele alegeri parlamentare care au beneficiat de noile schimbări constituționale au fost cele  din 2 aprilie 2017, la termen.

La acestea au fost înscriși 2.585.134 de cetățeni cu drept de vot, dintre care s-au prezentat la urne 1.577.323. Aceștia i-au ales prin sistemul proporțional pe cei 101 noi membri ai Parlamentului, la care s-au adăugat din oficiu 4 reprezentanți ai minorităților naționale3.

Potrivit rezultatelor finale, 4 forțe politice, două partide și două alianțe electorale, au intrat în Parlament, după cum urmează:

Partidul Republican – 771 247 (49, 12%) – 58 deputați

Alianța „Tsarukyan” – 428 965 (27, 32%) – 31 deputați

Alianța „Way Out” – 122 49 (7.77%) – 9 deputați

Federația Revoluționară Armeană – 103 173 (6, 57%) – 7 deputați.

Dintre aceștia 4 erau reprezentanți ai minorităților naționale rusă, asiriană, iazidă și kurdă.

Pe 2 martie 2018, după expirarea celui de-al doilea mandat al lui Serzh Sargsyan, Adunarea Națională, în noua sa componență, l-a ales pe Armen Sargsyan  președinte al Armeniei.

 

Revoluția de catifea armeană

La scurt timp după aceasta, Partidul Republican a lansat ideea nominalizării lui Serzh Sargsyan pentru postul de prim-ministru, sens în care acesta modificase Constituția, prin referendumul din 2015, după modelul Putin, cu scopul de a înlătura piedicile în menținerea sa la putere.

Pe 14 aprilie 2018, Partidul Republican a hotărât nominalizarea lui Serzh Sargsian pentru postul de prim-ministru, această decizie fiind sprijinită de partenerul de coaliție, FRA, precum și de Partidul Armenia Prosperă.

În acest context politic, pe data de 31 martie 2018, Nikol Pashinyan a început protestele pașnice sub sloganul „Pasul meu”, mai întâi în orașul Gyumri, după care a trecut prin mai multe localități în drum spre Erevan, unde a ajuns pe 13 aprilie. Aici, în Piața Franței,  a organizat un miting de mici dimensiuni, la care au participat circa 100 de oameni, unii dintre ei instalând și câteva corturi4.

Pe 16 aprilie a început campania „Fă un pas, respinge-l pe Serzh”. În ziua de 17 aprilie, când era programată alegerea prim-ministrului, protestatarii au încercat să blocheze intrarea în Parlament, însă cordoanele de poliție i-au oprit.

După alegerea fostului președinte în funcția de prim-ministru, numărul protestatarilor a continuat să crească exponențial, ajungând la circa 50.000, concomitent cu extinderea demonstrațiilor în toată țara, în ciuda arestărilor făcute de poliție.

Pe măsură ce numărul demonstranților  creștea, noul prim-ministru a făcut apel la liderul mișcării de protest să vină la negocieri, însă acesta a refuzat, spunând că singurul lucru de discutat este demisia premierului.

Sub presiunea președintelui în exercițiu, care a avut o convorbire cu Nikol Pashinian, în timpul mitingului, acesta a acceptat să aibă o întâlnire cu prim-ministrul nou ales, pe 22 aprilie 2018, la ora 10.00. Discuția dintre cei doi a durat circa 3 minute, deoarece Pashinian  i-a cerut lui Sargsyan demisia. În schimb, prim-ministrul l-a amenințat, spunând că „nu a învățat nimic din lecțiile lui 1 martie”, făcând trimitere la protestatarii uciși de poliție în încleștările de după alegerile prezidențiale din 2008, câștigate de Sargsyan și contestate de opoziție ca fiind fraudate.

Imediat după anunțarea rezultatelor convorbirii dintre cei doi, demonstrațiile au cuprins întreg Erevanul, protestatarii în număr de zeci de mii ocupând Piața Republicii. Poliția a arestat 232 de persoane, în seara zilei de 22 aprilie, printre aceștia aflându-se Nikol Pashinian și alți doi lideri ai protestatarilor. Protestele au fost reluate în ziua următoare, pe 23 aprilie, acestora alăturându-se pentru prima dată și membri ai forțelor armate armene, lucru confirmat de Ministerul Apărării. Nikol Pashinian, eliberat între timp, s-a alăturat imediat demonstranților din Piața Republicii.

Sub presiunea străzii, pe site-ul oficial al primului-ministru a fost postată o știre care anunța că Serzh Sargsyan și-a dat demisia, postul acestuia fiind preluat de fostul premier, Karen Karapetyan, în calitate de prim-ministru interimar. La doar două zile de la demisia acestuia, foștii parteneri de guvernare, Partidul Armenia Prosperă și FRA si-au declarat sprijinul pentru mișcarea lui Nikol Pashinian, retrăgându-se din coaliția de guvernământ.

Ulterior, lucrurile au început să se precipite. Astfel, pe 28 aprilie, Nikol Pashinian s-a întâlnit cu președintele Armeniei, Armen Sarkissian, liderii FRA, fost partid de guvernământ, precum și cu reprezentanții celui de-al doilea  grup politic ca mărime din Parlament, Armenia Prosperă. Într-un interviu acordat în aceeași zi, președintele Armen Sarkissian  a salutat „Noua Armenie” și șansa pentru „un stat cu adevărat democratic”. Toate aceste forțe au anunțat că vor sprijini candidatura lui Pashinian pentru funcția de prim-ministru, iar partidul de guvernământ că nu va bloca alegerea acestuia și nici nu va înainta propriul lui candidat la postul respectiv.

În ciuda promisiunilor făcute, Partidul Republican, majoritar, a blocat alegerea lui Pashinian în primul tur, care a avut loc pe data de 1 mai 2018, cu toate că nu a înaintat niciun candidat propriu.

După acest episod, furia populației a crescut și mai mult, Erevanul și celelalte mari orașe fiind paralizate de protestatari. În fața acestei situații, care a luat o amploare fără precedent, precum și în prezența  celor peste 150.000 de oameni din Piața Republicii, Partidul Republican a fost forțat să accepte sprijinirea candidaturii lui Nikol Pashinian. Astfel, pe 8 mai 2018, Parlamentul l-a ales pe acesta în calitate de nou prim-ministru, cu votul a 59 de deputați, 42 pronunțându-se împotrivă5.

Așa a început și s-a desfășurat Revoluția armeană din 2018, care mai este cunoscută în Armenia sub denumirea de  #Merzhir Serzhin, care înseamnă #Respingerea lui Serzh. După cum rezultă din cele prezentate mai sus, aceasta a constat dintr-o serie de proteste antiguvernamentale, care au avut loc în lunile aprilie și mai 2018, organizate de diverse grupuri politice și civile, conduse de deputatul Nikol Pashinian, liderul Partidului Contractul Civic.

Inițial protestele  și marșurile au avut loc ca răspuns la intenția ex-președintelui Serzh Sargsyan de ași prelungi puterea, de data aceasta printr-un mandat de prim-ministru, precum și împotriva Partidului Republican, de guvernământ.

Aceste mișcări social-politice au fost declarate de liderul lor, Nikol Pashinian, „Revoluția de catifea”, deoarece aminteau de revoltele cu același nume din alte două republici ex-sovietice,  Ucraina și Georgia, care au avut loc în anul 2004.

 

Instalarea noii puteri democratice 

Alegerea liderului opoziției în funcția de prim-ministru echivala cu o victorie doar pe jumătate a revoluției armene, deoarece coaliția lui Nikol Pashinian avea în Parlament numai 9 mandate, ceea ce nu-i asigura controlul pentru a-și putea promova programul său politic.

Ca urmare, acesta trebuia să forțeze declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, profitând atât de imensa sa popularitate, cât și de euforia populației, creată de victoria fară precedent împotriva regimului autoritar al Partidului Republican, fost de guvernământ.

În acest scop, premierul Nikol Pashinian a demisionat, pe 16 octombrie 2018. Întrucât Adunarea Națională a eșuat în două încercări, respectiv pe 24 octombrie și 1 noiembrie 2018, să numească un nou prim-ministru, președintele Armen Sargsyan a dizolvat Parlamentul și a convocat alegeri parlamentare extraordinare,  pentru data de 9 decembrie 2018.

La alegerile anticipate, au fost înscriși pe liste 2.573.779 de cetățeni cu drept de vot, dintre care, la urne, s-au prezentat 1.261.1056.

În cursa electorală s-au înscris 11 forțe  politice, 9 partide și 2 alianțe politice. Dintre acestea, doar 3 au reușit să treacă pragul electoral de 5% și să intre în Parlament, după cum urmează:

Alianța „My Step” – 88.4864 voturi (70,42%) – 88 mandate

Partidul Armenia Prosperă – 103.801 voturi (8,26%) – 10 mandate

Partidul Armenia Luminoasă – 80.047 voturi (6,37%) – 7 mandate

Fostul partid de guvernământ, Partidul Republican, a obținut numai 59.083 voturi, respectiv 4,70%, nereușind să treacă pragul electoral și să intre în Parlament, lucru care nu s-a mai întâmplat în istoria acestuia. Același lucru s-a petrecut și cu aliatul său tradițional, FRA, care a obținut doar 48.816 voturi sau 3,88%.

Potrivit Art. 96 din Codul Electoral al Republicii Armenia, 16, respectiv 11, mandate suplimentare au fost acordate  partidelor  „Armenia Prosperă” și „Armenia Luminoasă”, pentru a îndeplini condiția acelei treimi pe care trebuie să o aibă celelalte partide, în cazul în care partidul învingător obține  mai mult de 2/3 din numărul total al mandatelor. Așa se face că, în prezent, Parlamentul are 132 de deputați în loc de 105(cu tot cu cei ai minorităților), repartizate astfel:

Alianța „Pasul Meu” – 88,

Partidul „Armenia Prosperă” – 26  și

Partidul „Armenia Luminoasă” – 18.

Cei 4 reprezentanți ai minorităților au fost incluși pe lista Alianței „Pasul Meu”.

Pe 14 ianuarie 2019, președintele Armen Sargsyan l-a nominalizat pe Nikol Pashinyan, candidatul  majorității parlamentare absolute, pentru funcția de prim ministru, care a primit votul de încredere al Adunării Naționale în aceeași zi.

Regimurile autoritariste ale președinților Robert Kocharyan și Serzh Sargsyan au ținut Armenia  captivă, până la finalul anului 2018. Ultima tentativă a ex-președintelui Sargsyan de a-și prelungi puterea, după modelul Putin, prin preluarea funcției de prim-ministru, posibilitate creată încă din anul 2015, în urma modificării Constituției, a determinat un val uriaș de nemulțumiri din partea populației. În fruntea acestor mișcări sociale de amploare s-a aflat publicistul și omul politic Nikol Pashinian, sub conducerea căruia, în Armenia, a avut loc o veritabilă revoluție de catifea, care a dus la înlăturarea de la putere a Partidului Republican, creație a celor doi președinți menționați mai sus, la organizarea și câștigarea într-un mod categoric a alegerilor parlamentare anticipate și, în final, la instalarea unui regim politic cu adevărat democratic, deschis reformelor și modernizării țării.

De precizat, însă, faptul că în realizarea acestui demers, noua putere s-a lovit de rezistența Curții Constituționale (CC), ai cărei judecători, numiți de fosta putere, au blocat reformele necesare pentru asigurarea independenței justiției. Pentru a înlătura acest impediment, premierul Nikol Pashinian a luat inițiativa organizării unui referendum de amendare a Constituției. Astfel, după aprobarea Parlamentului, președintele Armen Sarkisian a semnat, la 9 februarie 2020, un decret prin care a decis organizarea referendumului respectiv, în data de 4 aprilie 20207. Cetățenii armeni cu drept de vot vor hotărî în mod democratic dacă vor fi de acord sau nu cu îndepărtarea a șapte dintre cei nouă judecători ai CC și înlocuirea acestora cu noi magistrați, confirmați de actuala majoritate parlamentară.

 

Bibliografie:

 

1 www.araratonline.com, ultima accesare pe 15 decembrie 2019.

2 www.mae.ro, ultima accesare pe 11 ianuarie 2020.

3 www.parliament.am, ultima accesare pe 17 ianuarie 2020.

4 www.bbc.com, ultima accesare pe 1 mai 2018.

5 www.monitorulapararii.ro, ultima acesare pe 16 octombrie 2019.

6 www.parliament.am, ultima accesare pe  23 ianuarie 2020. 7 www.europalibera.org, ultima accesare pe 10 februarie 2020.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog