Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

ARGUMENT

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

FĂURITORI AI UNIRII

LECŢIILE ISTORIEI

RETROSPECTIVĂ NECESARĂ

STAREA DE VEGHE

DEZINFORMAREA, ARMĂ A MANIPULĂRII

EX CIVITAS

CUVINTE DEZVELITE

ITINERAR LEXICAL

RĂDĂCINI ÎN TIMP

CRITICĂ. ESEU

SINTEZE

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

LITERATURĂ ŞI DESTIN

PRO DIDACTICA

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

REGISTRU ACTUAL

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2020

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

FĂURITORI AI UNIRII

Comemorarea omului fermecat de ideal, Iuliu Maniu

Nicolae FELECAN

Alte articole de
Nicolae FELECAN
Revista Limba Română
Nr. 1, anul XXX, 2020

Pentru tipar

În 5 februarie 2020 s-au împlinit 67 de ani de la încetarea din viață, în închisoarea de la Sighet, a unei remarcabile personalități a neamului românesc, situate în fruntea făuritorilor Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, IULIU MANIU.

Evenimentul a fost marcat la Sighetu Marmației în data de 8 februarie, în prezența a numeroși admiratori ai celui comemorat, sosiți în capitala Maramureșului istoric din toate colțurile țării, inclusiv din Basarabia, Bucovina și chiar din Franța.

În acord cu scopul urmărit, acțiunile programate s-au derulat în trei locuri: un parastas în fața celulei în care Sfinxul de la Bădăcin „a nevoit” în ultimii ani ai vieții pământești, un simpozion în sala de ședințe a primăriei din localitate, urmate de rugăciuni și parastas la „Cimitirul Săracilor”, unde și-au găsit odihna de veci o bună parte dintre elitele neamului românesc, neclintite în acțiunile lor spre democrație și europenitate.

În prezentarea de față mă voi opri asupra omului Iuliu Maniu, încercând, cu exemple, să motivez unele calificative ce i-au fost atribuite. 

Comparând afirmațiile celor care l-au admirat, cu cele ale delatorilor, de ieri și de azi, rămânem cu imaginea unei personalități „deosebit de cultivate, cu o serioasă cultură generală, cu o excepțională pregătire profesională”; un om plin de măsură, de echilibru și cu o mare stăpânire de sine, chiar și în fața celor mai înverșunați adversari politici. „În Parlamentul de la Budapesta, de pildă, atunci când a ajuns deputat, în 1906, s-a remarcat, conform spuselor contelui Albert Apponyi, prin tonul calm, politicos și printr-o ungurească admirabilă în susținerea cauzei românilor ardeleni”. Acest fapt nu l-a împiedicat să protesteze public împotriva oricăror abuzuri și fărădelegi ale maghiarilor, iar exemplele sunt multe.

Urmare a acestui fel de a fi, Iuliu Maniu și-a făcut mulți prieteni de diferite etnii, chiar maghiari, ceea ce a contribuit la reușita impecabilă a evenimentelor pe care le-a girat și coordonat. Las la o parte Marea Adunare de la Alba Iulia, cu o participare de cca 100.000 de persoane, desfășurată fără cel mai mic incident, și amintesc organizarea semicentenarului ASTRA, din 28-30 august 1911, la Blaj, eveniment care, cum spunea însuși organizatorul lui, Iuliu Maniu, „a fost o manifestare a solidarității Națiunii Române în străduințele sale culturale”. Atunci au venit în orașul episcopal, cum se vrea a fi numit Blajul, „de la vlădică la opincă”, deopotrivă greco-catolici și ortodocși; întreaga elită politică, inteligența ardeleană: Ion Agârbiceanu, Iacob Mureșianu, Octavian Goga, dr. Ioan Rațiu, Aurel Vlaicu. De peste munți au participat G. Coșbuc, Ioan Bianu, Nicolae Iorga, I. L. Caragiale, Șt. O. Iosif, Victor Eftimiu, actorii Aristița  Romanescu, Petru Liciu, Olimpia și Zaharia Bârsanu (Bădiliță, Stanciu 2019: 190).

Fidel conceptelor promovate de corifeii Școlii Ardelene, Iuliu Maniu le-a îmbrăcat într-o formă adecvată evenimentelor pe care le-a trăit și care-și propuseseră înfăptuirea României Mari. La faptele incontestabile semnalate de predecesori: sorgintea noastră latină, relevată prin numele etnic român, prin graiul latin și prin creștinismul de formă latină, cum dovedesc „termenii primordiali creștini” (Pușcariu 1976: 361), aceiași de la începuturi și până în prezent: ajuna, altar, biserică, boteza, credință, creștin, cruce, cumineca, duminică, Dumnezeu, mormânt, pască, Paști, păcat, rugăciune etc., Iuliu Maniu, împreună cu întreaga elită transilvăneană, a reușit, într-un timp foarte scurt, să-și conecteze discursul politic la mersul istoriei. Asistăm astfel la trecerea de la „națiunea română din Transilvania” la „națiunea română în întregul ei”, de la proiectul de „autonomie a națiunii române transilvane”, la „autonomia unui teritoriu etnic”, și, în final, la decizia de „a uni acest teritoriu cu Regatul României” (Bădiliță, Stanciu 2019:181).

Iuliu Maniu, „căpetenia ardelenilor”, în viziunea lui N. Iorga, se impune ca un „spirit călăuzitor al frământărilor ardelenești”, cum afirma Octavian Goga, adăugând la ideile cunoscute deja și contextul european și internațional, în primul rând „principiul autodeterminării naționalităților”, proclamat, la 8 ianuarie 1918, de Thomas Woodrow Wilson (1856-1924), președinte al Statelor Unite (1913-1921) în fața Congresului American (Bădiliță, Stanciu 2019:181).

Morala și politica s-au aflat mereu împreună în personalitatea lui Iuliu Maniu. Niciodată nu și-a călcat convingerile, nici pe cele legate de politică și viața socială și nici chiar pe cele legate de propria persoană. Astfel, a refuzat să facă parte din delegația română la Conferința de Pace de la Paris, pe motiv că nu stăpânește destul de bine toate subtilitățile limbii franceze. Apoi, conștiința rădăcinilor sale și ale opțiunilor politice ale lui și ale familiei l-au făcut să nu dea curs impulsului sentimental din tinerețe, acela de a întemeia o familie cu o frumoasă farmacistă unguroaică, Clara, al cărei nume a fost și ultimul pe care l-a murmurat înainte de obștescul sfârșit, potrivit afirmațiilor directorului ziarului „Dreptatea”, Nicolae Carandino, coleg de celulă cu Maniu (cf. Bădiliță, Stanciu 2019: 192).

Corneliu Coposu afirma că Iuliu Maniu a fost incapabil de compromis, a fost un exemplu de om de ținută și de moralitate exemplară, trăsături remarcate și de Nicolae Carandino, când amintește de noblețea cu care suporta ororile închisorii: „nicio șovăială, nicio slăbiciune, (…) prefera să moară în închisoare” decât să pactizeze cu forțele comuniste și să gireze „un regim de sclavie” (Bădiliță, Stanciu 2019: 192). Câtă asemănare cu atitudinea Fericiților Episcopi Martiri greco-catolici!

Atitudinea sa constantă și neîngăduitoare față de noul regim, care se impunea ca un tăvălug peste poporul român, l-a făcut să conștientizeze cum se va profila viitorul său și al națiunii sale. Nepoții lui, Ionel Pop și Matei Boilă, își amintesc de o astfel de mărturisire: „Eu știu că voi muri, fie la zid, fie în închisoare, știu că am fost abandonați [de puterile occidentale]. Dar, singurul lucru ce pot acum să-l fac pentru națiunea mea este să-i dau demnitatea luptei, să arăt lumii întregi că românii nu au capitulat în fața tiraniei comuniste, că au avut demnitatea de a fi împotrivă, că au luptat până la sfârșit. Asta constituie elementul de demnitate, pentru că toată lumea va ști că alegerile în realitate le-am câștigat noi și, chiar dacă alegerile vor fi furate și noi vom fi omorâți, această demnitate a poporului meu va sta la baza renașterii morale în momentul în care vom fi liberi” (Bădiliță, Stanciu 2019: 192; Borz 2016: 205).

Un astfel de caracter nu putea sfârși fără un calificativ pe măsură, acela de Sfinx. Cum am putea descifra analogia dintre mit și Maniu? Consider că figura de stil de la baza cognomenului trebuie interpretată prin inversul situației prezentate de Sofocle. Când partenerii de dialog sunt raționali și iscusiți, sfârșitul lor urmează cursul firesc, prestabilit. După descifrarea enigmei de către Oedip, Sfinxul de la Teba moare, aruncându-se în apele mării. Când însă locutorul este incult și agresiv, acesta, în locul argumentelor, își mobilizează forțele pentru nimicirea Sfinxului. Și Sfinxul de la Bădăcin a murit în închisoarea comunistă de la Sighet și a fost aruncat într-o groapă de la marginea orașului!

 

Referințe bibliografice:

Bădiliță, Stanciu 2019 = Bădiliță Cristian, Stanciu Laura, Geniul greco-catolic românesc, București, Editura Vremea, 2019.

Borz 2016 = Borz Cristian, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2016.

Pușcariu 1976 = Pușcariu Sextil, Limba română, vol. I. Privire generală, București, Editura Minerva, 1976.

Scurtu 1995 = Scurtu Ioan, Iuliu Maniu. Activitatea politică, București, Editura Enciclopedică, 1995. 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog