Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

ITINERAR LEXICAL

Chișinăul în urcușul spre Unire (II)

Anatol EREMIA

Alte articole de
Anatol EREMIA
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Sectorul central al capitalei are o suprafaţă de aproximativ 1 880 hectare. Cuprinde în perimetrul său mici cartiere şi mahalale ale vechiului târg: Hrusca, Melestiu, Mălina Mică, Schinoasa, Valea Dicescu, Frumoasa. Include mari bulevarde şi străzi principale: Ştefan cel Mare şi Sfânt, C. Negruzzi, Columna, Bucureşti, M. Kogălniceanu, Al. Mateevici, Vlaicu-Pârcălab, M. Eminescu, V. Alecsandri, Tighina, Ismail ş. a. A luat fiinţă la începutul sec. al XIX-lea, pe locul unor terenuri agricole şi de păşunat. Documentele vremii atestă aici locuri cu vechi denumiri: Dealul Târgului, Galbena, Drumul Căprienei, Şleahul Tighinei, Şleahul Renilor.

În sec. XV-XVII aceste pământuri au aparţinut succesiv proprietarilor de ocine: Vlaicu, pârcălab de Hotin, Orhei şi Cetatea Albă (1466), Drăguş (1576), Hodor, Creţu şi Roşca (1608-1616), Chiriţă Dumitrachi (1640). Părţi din moşia locală erau stăpânite şi de mănăstirile Moldoviţa, Galata, Sf. Vineri. Ulterior, întreg târgul Chişinăului devine proprietate mănăstirească.

După 1818 apar primele case şi primele străzi orânduite în cartiere. Sunt rezervate locuri speciale pentru Grădina Publică, Scuarul Catedralei, Cartierul Armenesc, Piaţa Centrală. Prin actul din 25 aprilie 1813 administraţia Mănăstirii Galata donează oraşului un teren „pentru zidirea Mitropoliei şi a Şcolii duhovniceşti”. Grădina Publică găzduieşte primele localuri de distracţie – Cazinoul şi Hanul Verde, parcul fiind plantat începând din 1818. În anul 1836 este terminată construcţia Catedralei. Pe străzile Zolotaia (ulterior Haralambie, azi Alexandru cel Bun), Kauşanskaia (apoi Nikolaevskaia, azi Columna) ş. a. îşi zidesc primele case mari de tip conac moşierii Bartolomeu, Haralambie, Mincov (Mincu).

Creşterea şi dezvoltarea localităţii ca târg şi apoi ca oraş şi-a găsit reflectare în mai multe planuri şi scheme cartografice. Prima planşă topografică a Chişinăului datează cu anul 1739. Aceasta înfăţişa fostul târg aşezat de-a lungul râuleţului Bâc, străbătut de câteva drumuri-străzi în diferite direcţii. Pe o hartă din 1774 târgul figurează împreună cu satele din apropiere Buiucani, Durleşti, Chicera şi Ghidighici. Planul-schemă din 1789 conţine conturul localităţii, o cetăţuie pe malul stâng al Bâcului şi zona de aflare a unor unităţi ale armatei ruse. În următoarele planuri, din 1800, 1813 şi 1840, sunt prezentate câteva cartiere geometric sistematizate, cu străzi denumite în limbajul administraţiei respective (Moskovskaia, Kievskaia, Seminarskaia etc.)

Începând din 1834, construcţia urbei se realizează conform unui plan special, aprobat de oficialităţile ţariste. Oraşul nou urcă treptat în sus, pe versantul Dealului Galben, până la str. Cimitirului (ulterior Livezilor, azi Al. Mateevici). În 1851 Chişinăul avea 102 străzi, 20 de stradele și 269 cartiere. Existau deja 6 444 case, inclusiv 100 din ele mari, spaţioase, cu 1-2 etaje.

Prin anii ’60-’70 ai secolului al XIX-lea se pavează străzile principale, unele dintre ele fiind iluminate de felinare cu gaz lampant. Se reconstruieşte Fantalul, mai târziu este edificat Castelul de Apă, se pune în funcţiune primul apeduct.

Către sfârşitul sec. al XIX-lea se schimbă radical aspectul oraşului: se amenajează străzile, parcurile, scuarurile; intră în funcţiune konka (tramvaiul cu tracţiune de cai), care în 1913 a fost înlocuită cu tramvaiul electric; se construiesc clădiri mari particulare şi publice; încep să lucreze mici întreprinderi industriale; se deschide circulaţia trenurilor pe liniile Chişinău–Tighina şi Chişinău–Ungheni.

Anii 1917-1918 şi perioada imediat următoare imprimă un impuls nou vieţii publice urbane. Chişinăul devine centrul mişcării de eliberare socială şi renaştere spirituală. Aici îşi desfăşoară lucrările congresele învăţătorilor, ţăranilor şi ostaşilor. „Moldovenii, însufleţiţi de un entuziasm de nedescris, îşi afirmă dreptul la o nouă viaţă politică şi naţională” (Şt. Ciobanu). Aici iau fiinţă Teatrul Naţional, o Bibliotecă Publică, prin donaţia de cărţi româneşti din partea Universităţii din Iaşi, se tipăresc mai multe ziare şi reviste, se deschid noi instituţii de învăţământ în limba română (şcoli, gimnazii, licee).

Centrul oraşului este dominat la acea vreme de edificii care se impuneau prin dimensiuni şi stil arhitectonic: Şcoala Eparhială de pe colina din faţa gării, Banca Orăşenească din colţul unui mic parc, Primăria cu tradiţionalul orologiu din turnul de la intrare, Mitropolia şi Casa Eparhială, Catedrala cu Clopotniţă şi Arcul de Triumf (Porţile Sfinte), Administraţia Financiară, Spitalul Central, Liceul Real (actuala Universitate de Stat), Clădirea Parlamentului Basarabiei, unde s-a votat Unirea etc. Remarcabile sunt principalele bulevarde, piețe și străzi actuale.

Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt este principala magistrală a capitalei. Denumirea înveşniceşte în nomenclatura topică urbană numele marelui domn al Moldovei – Ştefan cel Mare (1457–1504), ale cărui merite faţă de neam şi ţară sunt de netăgăduit. Notorie personalitate istorică, neînfricat comandant de oşti şi strălucit diplomat, a contribuit la consolidarea statului şi stabilitatea ţării pe plan internaţional. A repurtat numeroase victorii asupra turcilor şi tătarilor, stăvilind înaintarea otomana în vestul Europei. A reuşit să menţină în cumpănă forţele interne, apropiindu-i deopotrivă pe demnitari, marii feudali, slujitori ai bisericii şi negustori. Ţărănimea a văzut în el pe apărătorul şi sprijinul ei de nădejde. A susţinut dezvoltarea culturii, în special a arhitecturii, fiind ctitor de biserici şi mănăstiri.

În trecut strada a purtat mai multe denumiri: Moskovskaia (până în 1877), Aleksandrovskaia  (la încep. sec. al XX-lea), Alexandru cel Bun (până în 1940/1944), Lenin (până în 1990). Iniţial era un drum de-a lungul taberelor de staţionare a oştirilor ruseşti, cantonate la marginea târgului (1789). În primele decenii ale sec. al XIX-lea, mai cu seamă după aprobarea planului general de construcţie urbană din 1834, devine stradă principală a „oraşului nou”. Târgoveţii şi moşierii îşi construiesc case mari de tip conac, iar mai târziu clădiri stilizate din punct de vedere arhitectural, cu aspect urban, alături fiind înălţate impunătoare edificii publice: Cazinoul şi Hanul Verde (1818–1819), Catedrala (1830-1836), Hotelul Suisse (actualul local al Bibliotecii B. P. Hasdeu, iniţial casă particulară (1844), apoi Gimnaziu şi mai apoi Pension al copiilor nobilimii basarabene), Casa nobilimii basarabene (1888), Spitalul de boli infecţioase (1890), Mitropolia, Casa Episcopală, Şcoala Eparhială, Primăria, Banca Orăşenească (actuala Sală cu Orgă) ş. a.

În 1888, pe strada principală a fost instalată prima linie pentru tramvaiul cu cai, căruia în limbajul epocii i se zicea konka, înlocuită mai târziu, în 1913, cu tramvaiul electric. Pe de o parte şi de alta a străzii se aflau medeanuri şi locuri virane, care mai târziu s-au transformat în pieţe, parcuri, scuaruri: Grădina Publică, Scuarul Catedralei, Piaţa Mitropoliei, Hala (Piața Centrală) ş. a.

 Treptat, la valorile edilitare şi culturale ale trecutului, s-au adăugat cele de mai apoi şi din prezent, cu care astăzi chişinăuienii se mândresc pe bună dreptate: Teatrul Naţional M. Eminescu, Opera Naţională, Casa Guvernului, Preşedinţia.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog