Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SUFLET DE VEGHE

Marele nostru erou anonim

Arcadie GHERASIM

Alte articole de
Arcadie GHERASIM
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVIII, 2018

Pentru tipar

Pentru că avea o țară atât de frumoasă, pentru că avea tradiții atât de răvășitoare, pentru că părinții lui l-au învățat că cel mai scump cuvânt, după Mamă și Patrie, este Munca, pentru că avea încredere nestrămutată în destin, în inepuizabila forță de perpetuare a neamului său cununat de unul Dumnezeu, pentru că își lua rămas bun de la viață în cea mai înțeleasă, cea mai expresivă, cea mai păstrătoare de sensuri de taină limbă din univers, în toate războaiele, în care a fost mereu carne de tun, ostașul român a murit întotdeauna cu drag și dor pentru pământul său. Și-a lipit încet tâmpla însângerată de țărâna tristă și primitoare, i-a simțit legământul veșnic și neschimbător, a privit în fix cel mai înalt punct al bolții cerești, de unde credea că și pe el îl privește cineva și s-a lăsat plecat acolo de unde revin doar amintirile. În luptele sale grele pentru Neam și Țară ostașul român a preferat întotdeauna să rămână un necunoscut, un anonim. Marele anonim peste care au călcat învingătorii în ofensivă sau învinșii în retragere, pe al cărui sacrificiu au crescut în grad generalii, pe a cărui mântuire s-au compus, mai târziu, balade și marșuri de campanie, care sunt atât de tragice și atât de însuflețitoare numai pentru că încă nimeni nu a izbutit să trișeze în fața morții.

După victorii, ostașii anonimi încap doar în cuvinte generale. Iată de ce azi, aflați din nou într-un ajun de 31 august, când evocăm, a câta oară!, rolul salvator al limbii române și pentru puzderia de oameni semănați între Nistru și Prut, Carpați și Marea Neagră, aș vrea să spun ceva mai mult, ceva mai multe cuvinte despre Marele nostru Luptător Anonim pentru Limbă și Alfabet. Cine a fost el, cine este, cine mai este?

Privesc imagini de cronică, privesc poze din anii nouăzeci ai secolului trecut și nu pot să-mi stăvilesc emoțiile. Cine sunt acești bărbați înverșunați, cine sunt aceste femei cu icoanele în mâini, cine sunt acești copii care, alături de părinții lor, s-au culcat în fața tancurilor sovietice? Cine sunt acești tineri și aceste tinere  în care, la 31 august 1989, în fața Parlamentului, lovesc atât de crud cu bastoanele milițienii încă sovietici? Cine sunt aceste mame și acești tați care plâng în hohote după ce s-a votat grafia latină. Pe unde mai sunt și ce mai fac azi miile de moldoveni de atunci, români de acum cu pașaport în regulă, unde sunt cei care au îndrăznit să ridice de-asupra mulțimii steagul tricolor atunci când leprele de azi îi priveau pe furiș și-i înjurau de mamă de după draperiile Comitetului Central? Unde sunt și cu ce se ocupă cei care trăiau de la miting la miting, de la protest la protest până când a răsunat clopotul izbăvirii? Unde sunt, ce mai fac eroii noștri anonimi pe care, dacă privesc atent pozele, îi recunosc, însă nu mai știu cine sunt, cum îi cheamă și pe unde lucrau atunci?

Gânduri triste mă copleșesc despre acești oameni curajoși, alături de care mulți dintre noi s-au făcut utili micii noastre istorii. Cred că au îmbătrânit pe undeva prin Spania sau Portugalia, prin Rusia sau Italia, prin Canada sau Israel… Cred că s-au ofilit săraci și neputincioși prin căminele muncitorești atunci când la putere s-a ridicat pleava comunistă care, odată cu fabricile și uzinele luate pe bonuri patrimoniale, le-au răpit acestor eroi anonimi și viitorul lor, și viitorul copiilor lor. Unii au căzut în războiul de independență de la Nistru, alții au încercat să se ridice, acomodându-se la realități, mai mulți însă s-au consternat. Ei nu regretă nimic din cele ce au făptuit în anii de luptă pentru emancipare națională și izbăvire de imperiul rusesc. Dar vor totuși să ceară un fel de socoteală cuiva! Anonimi, așa cum sunt în prezent, ei știu că ar prinde la curaj și și-ar lua un nume colectiv dacă va fi din nou nevoie și dacă ar avea pe cine să urmeze. În acest moment încă mai caută pe cineva – un bărbat sau poate că o femeie care să le renască pofta de revanșă.

Eroii anonimi ai luptei pentru Limba Română și Alfabetul Latin încă mai păstrează în ei spiritul de rezistență. Priviți filmele și pozele din anii nouăzeci și veți vedea sclipirile din ochii adevăraților feciori și fiice ale acestui pământ. Nimeni și niciodată nu a înfrânt aceste priviri și aceste sclipiri. Și știți de ce? Pentru că, având o țară atât de frumoasă, pentru că având tradiții atât de răvășitoare, pentru că părinții lor l-au învățat că cel mai scump cuvânt, după Mamă și Patrie, este Munca, pentru că având încredere nestrămutată în destin, în inepuizabila forță de perpetuare a neamului său cununat de unul Dumnezeu, pentru că își lua rămas bun de la viață în cea mai înțeleasă, cea mai expresivă, cea mai păstrătoare de sensuri de taină limbă din univers, în toate războaiele în care a fost mereu carne de tun, ostașul român a murit întotdeauna cu drag și dor pentru pământul său.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog