Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

DUMITRU IRIMIA ÎN POSTUMITATE

Basarabia lui Dumitru Irimia

Maria ŞLEAHTIŢCHI

Alte articole de
Maria ŞLEAHTIŢCHI
Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Basarabia, o poveste mai veche. Colegul nostru Eugen Munteanu, în cuvântul de adio rostit la trecerea profesorului în lumea celor drepți, spunea că Dumitru Irimia a avut trei mari iubiri: Limba română, Eminescu și Basarabia. Basarabia să fi fost o poveste mai veche... Se prea poate că dragostea de Basarabia va fi încolțit în inima lui odată cu dragostea pentru Eminescu, care, spunea profesorul însuși, începuse încă în anii de liceu.

Eminescu și Basarabia. În chip firesc, studiul operei lui Eminescu cheamă după sine interesul pentru Basarabia, poetul fiind împătimit de această parte de țară, înstrăinată în 1812, nerecuperată nici în 1878, nici în 1991, nici astăzi. Putem spune așadar, împreună cu profesorul Eugen Munteanu, că Basarabia lui Dumitru Irimia este un dor coborâtor din dragostea față de limba română și de Eminescu. Basarabia este locul unde aceste noduri centrale de pe „osatura identității” naționale continuă să se îngemăneze.

Basarabia lui Eugeniu Coșeriu. O altă Basarabie i s-a arătat lui Dumitru Irimia în persoana lingvistului și scriitorului Eugeniu Coșeriu. Revenirea lui Eugeniu Coșeriu în 1990 la alma mater, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde profesorul Dumitru Irimia îi făcea Laudatio pentru titlul onorific de doctor honoris causa, apoi în Basarabia sa natală, însemna reluarea comunicării dintre două spirite eminente ale lingvisticii. Pentru Dumitru Irimia însemna comunicare cu o altă Basarabie, cea a fiilor ei iluștri nevoiți să plece de-acasă. Pentru Eugeniu Coșeriu însemna recuperarea locului natal, a propriei alterități – imaginea celui plecat de acasă de la vârsta de 19 ani. La întoarcere, el îi spunea universității în care își începu studiile și Basarabiei sale că le-a ridicat în universalitate.

Spiritul Basarabiei profunde. În anii ’90 profesorul Dumitru Irimia își descoperea congenerii de peste Prut. Aceștia erau scriitori (Grigore Vieru), lingviști (Anatol Ciobanu, Ion Dumeniuc, Nicolae Mătcaș), care i-au devenit buni prieteni. Tot în acei ani iluministul Dumitru Irimia a ținut un ciclu de emisiuni de cultivare a limbii române la TeleRadio Moldova. Acele emisiuni, în care poezia lui Eminescu era comentată prin grilă stilistică și arhetipală (cum a fost, bunăoară, interpretarea poemului eminescian Mai am un singur dor), discursul limpede și profund îmi stăruie în memorie. Pe atunci a început colaborarea profesorului cu Societatea „Limba Noastră cea Română”, condusă de jurnalista Valentina Butnaru. Din colaborarea lor au ieșit cele zece ediții ale Conferinței Naționale „Limba română azi”, organizate la Iași și Chișinău. Apoi prelegerile și cursurile ținute în spațiul Basarabiei profunde, cum ar veni vorba: la Universitatea din Bălți, la Liceul Teoretic „Eugeniu Coșeriu” din satul Cataranânc, raionul Fălești, la Cursurile naționale de perfecționare a profesorilor de limbă română etc. Ar mai fi de spus că, la Iași, profesorul Dumitru Irimia a avut o grijă aparte pentru tinerii care veneau la studii din stânga Prutului. Voia să-i vadă adaptați și integrați în realitățile românești, de aceea a acceptat mai mulți doctoranzi de acolo/de aici, de aceea i-a încurajat pe studenții de la litere, de aceea i-a tutelat cu grijă pe participanții, ani în șir, la lucrările Colocviului Național Studențesc „Mihai Eminescu”. Pentru mulți dintre noi Colocviul a fost o veritabilă școală și un prilej fericit de lansare într-o adevărată competiție intelectuală (deloc ușoară), în care intram egali între egali. Sentimentul propriei noastre valori, pe care ni l-a cultivat profesorul Dumitru Irimia, s-a dovedit benefic, în timp, ajutându-ne să fim noi înșiși în spațiul general al limbii și culturii române. Studenții de cândva ai Colocviului sunt astăzi critici literari, doctori în filologie, profesori universitari, scriitori, oameni de cultură.

„Osia Statorniciei”. Conexiunea dintre aceste trei repere esențiale în activitatea profesorului Dumitru Irimia, Limba română Eminescu Basarabia, a fost analizată în exemplarul său studiu „Osia statornică” – imagine eminesciană a identității naționale. Constituind inițial textul comunicării în ședința de plen a Conferinței Naționale Limba şi literatura română, Regional – Național – European, un duplex Iaşi–Chişinău, care s-a ținut în noiembrie 2005, studiul a văzut lumina tiparului în volumul colectiv1 și în revista „Limba Română”2. Dumitru Irimia își organizează analiza în jurul ideii de continuitate organică între interesul lui Eminescu față de problema identității naționale și sistemul de idei din literatura contemporană a românilor din stânga Prutului și Bucovina. „Este o dominantă a scrisului publicistic eminescian, afirmă profesorul, situarea fenomenului social-politic, cultural, ştiinţific într-o perspectivă teoretică prin care să-i treacă în prim-plan aspectele în măsură să-i reveleze semnificaţii profunde, dincolo de eveniment. Cu acest mod de a-şi concepe şi desfăşura activitatea publicistică, într-una din cronicile sale asupra vieţii parlamentare, Eminescu află, în discursul încărcat de conţinut, rostit de prinţul Sturza într-o foarte frumoasă limbă românească, un bun prilej pentru a aprofunda problema specificului naţional”. Fragmentul selectat din textul publicistic al lui Mihai Eminescu îi sugera lui Dumitru Irimia titlul propriei sale exegeze: „Oriunde am sta, interpretează poetul într-un comentariu din «Timpul», cerul ne pare o boltă deasupra, o jumătate din lăuntrul unui glob, dar bolta pare a se învârti împrejurul pământului de la răsărit spre apus; unele stele descriu în jurul lui cercuri mari, altele mici; numai două locuri ale cerului par a sta în nemişcare, două puncte, cele două poluri ale globului sideral. Împrejurul osiei statornice dintre aceste două poluri statornice se-nvârteşte în mişcare aparentă universul. […] Astfel şi în universul intelectual şi moral al fiecăruia trebuie să existe poluri, idei dominante, împrejurul cărora să se opereze mişcarea celorlalte gândiri. Aceste idei sunt vertebrele caracterului individual şi, când ele aparţin unui popor întreg, ele constituie caracterul naţional. Însă aceste idei dominante nu sunt invenţiuni apriori [...]. Ele cată să răsară din elementele statornice, ca şi dânsele, din natura pământului de sub picioare, a cerului de deasupra, a statornicelor datini şi gândiri ale rasei naţionale de-mprejur”. Așadar, Dumitru Irimia înțelege prin osia statornică „imaginea specificului naţional al unui popor”, iar „creaţia eminesciană, în toate ipostazele ei: poetică, filozofică, ştiinţifică, publicistică, impune identificarea celor doi poli statornici în 1) limbă şi 2) creaţia artistică”. Cercetarea lingvistului relevă relația intertextuală, de această dată, mai cu seamă cu cel de-al doilea pol statornic, „creația artistică”. Surprinzător sau deloc surprinzător, exegetul preferă să analizeze poezia contemporană din Basarabia și Bucovina. Aș spune totuși că nu-i deloc surprinzător, întrucât Basarabia și Bucovina rămân (încă mai rămân, cu părere de rău) zone în care identitatea românească este supusă contestărilor, în care osia se clatină adesea și statornicia trebuie edificată, reedificată, menținută.

„La un prim nivel, de suprafață, susține Dumitru Irimia, limba se impune prin identitatea ei ca limbă istorică; limba română ca limbă romanică a dat în acest sens identitate şi unitate (spirituală) neamului românesc. La un al doilea nivel, de adâncime, această identitate stă în reprezentarea în/prin limbă a unui punct de vedere asupra lumii; în limbă se reflectă modul propriu în care un neam percepe Lumea şi prin care se aşază în raport cu Fiinţa lumii.” Poezia românilor, indiferent de zona în care a fost scrisă, face ca limba română să miște ființa națională în libertatea ei firească. În acest sens, afirmă lingvistul, „se poate citi [...] un dialog peste timp, o relaţie intertextuală în termeni actuali, între poemul lui A. Mureşanu Un răsunet şi poemul închinat limbii române de Alexei Mateevici, două poeme-manifest, scrise şi puse în circulaţie în momente fundamentale pentru istoria românilor tocmai în dezvoltarea raportului unitate–identitate–libertate”. Pe de altă parte, „reciprocitatea care defineşte, în gândirea eminesciană, raportul limbă–spirit caracterizează şi celălalt pol al osiei statornice, cel al artelor”, profesorul argumentându-și aserțiunea cu câteva citate din publicistica lui Mihai Eminescu: „Nicio literatură puternică şi sănătoasă, capabilă să determine spiritul unui popor, nu poate exista decât determinată ea însăşi, la rândul ei, de spiritul acelui popor, întemeiată adecă pe baza largă a geniului naţional”, „Fiecare literatură naţională formează focarul spiritului naţional, unde concurg toate razele din toate direcţiunile vieţii spirituale”. În continuarea ideilor eminesciene, Dumitru Irimia observă că, „prin stratul său de adâncime, care «ascunde» modul de a fi în lume al unui popor, limba nu atribuie caracter naţional numai literaturii, ci şi altor arte, culturii în general, pe care, în primul rând sub aspectul ei originar oral, o orientează”, invocând drept argument corelația dintre Eminescu și Brâncuși, la care va găsi cele trei coordonate în permanentă intercondiţionare ale raportului „naţional–european/universal”.

Acest raport creează prisma prin care Dumitru Irimia invocă momentele cele mai importante ale poeziei române din Basarabia și Bucovina. „Creatorii români, consideră el, [...] prin limbaje diferite, s-au constituit în poli de referinţă şi de sprijin în Basarabia şi Nordul Bucovinei pentru aşezarea în acel etern laolaltă şi împreună şi icoana lui estetică al osiei statornice a identităţii naţionale româneşti”. Poezia acestor provincii românești este raportată la cele două modele generative ale culturii române, Eminescu și Brâncuși. Raportarea la Eminescu, susține Dumitru Irimia, „se face în diferite moduri şi la diferite nivele de înţelegere a acestui specific”. Căile de constituire a raportului analizat sunt evocarea, intertextul, paratextul. Determinantă este totuși „corespondenţa cu diferite temporalităţi istorice şi mai ales poetice”. Așadar, „când evocarea lui Eminescu o făceau, înainte de 1989, poeţi autentici, ei dezvoltau în acest mod imagini ale unui raport de adâncime cu creaţia poetului, raport care putea fi citit şi în sensul apartenenţei la acelaşi etern laolaltă şi împreună”. Fața poeziei basarabene de până la 1989 se constituie într-un mozaic liric cu repere în poezia lui Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Dumitru Matcovschi, Arcadie Suceveanu, Ion Hadârcă ș. a. Poetul Emilian Galaicu-Păun este invocat pentru perceperea creaţiei lui Eminescu drept condiţie existenţială a fiinţei sale poetice: „La orice întoarcere a paginii, / Mâna care ţine cartea / Face să mi se umfle pieptul, / De parcă şi ea, / Şi cartea / Ar fi o continuare a inimii. / Îl citesc pe Eminescu / Ţinând Cartea Sa / În mâna stângă – / Atunci am impresia / Că ţin în mână, / Asemeni lui Danco, / Propria-mi inimă” (Mâna care ţine cartea, 1981). Iar în poemul lui Valeriu Matei, Eminesciană (1985), „de mare densitate lirică”, Dumitru Irimia regăsește „ecouri dintr-o lume poetică eminesciană în care fiinţa umană trăieşte sacralitatea şi îşi asumă tragismul neîmplinirii unei iubiri peste fire: „ ...Iar când îşi despleteşte părul/ În faţa vechilor oglinzi,/ Sub pleoape i se-adună cerul/ Cu zeci de aştri suferinzi”.

După 1989, relația poeților basarabeni cu opera eminesciană și sculptura brâncușiană scoate în evidență forța mesajului publicistic al poeziei. În anii deșteptării conștiinței naționale a basarabenilor, poezia evenimentului se sprijină cu asupra de măsură pe poezia și publicistica lui Eminescu. În „suita Măria Sa – Poetul” a lui Dumitru Matcovschi, Dumitru Irimia descoperă, analizând dialogul intertextual cu poemul eminescian Întunericul și poetul, un întreg imaginar al „înstrăinării, concomitent cu (sau cauzată de) îndepărtarea poetului contemporan de rolul său mesianic, de apărător al aspiraţiilor naţiunii: „Peste gura cea de rai / Flori de tei se scutur iară... / Unde eşti, bade Mihai? // Poet gonit de râsuri şi îngheţat de vânt, / Ce cânţi ca o stafie căiţii din mormânt, / Sfărâmă-n stânca rece a ta nebună liră, / Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră. / Că te-au dus departe anii, / Iar acum la noi acasă / Beau străinii ca mocanii / La hangiţa cea frumoasă. // Descrescută sub ţărâne / Casa noastră părintească / Nu ştiu cât va mai rămâne / Fruntea să ne-adăpostească”.

În altă ordine de idei, analizând ecourile personalității și operei lui Eminescu în literatura din Basarabia, profesorul Dumitru Irimia acordă în articolul său un spațiu privilegiat eseului dramatic Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele, tipărit la Chișinău în 2001, avându-i coautori pe subsemnata și Nicolae Leahu. Cvartetul..., pe bună dreptate, face parte dintr-„un alt timp poetic al literaturii române din Basarabia”. Dumitru Irimia îl definește drept „inedit [...], provocator în sens pozitiv şi cu o mare capacitate de tensionare poetică”. Nu voi insista în prezentarea acestui regal al comentariului literar, de care nu a mai avut parte nicăieri și de la nimeni piesa noastră despre Mihai Eminescu. Spun doar că profesorul Dumitru Irimia ne-a făcut o mare, nesperată bucurie și onoare.

Categoric și tranșant, împotriva monstruozităților Basarabiei. Deși a iubit Basarabia și a fost extrem de atent cu oamenii săi de bine, cu literatura, cultura și școala ei, Dumitru Irimia a fost intransigent, categoric și tranșant cu monstruozitățile ei. Și s-a manifestat astfel tocmai de aceea că a iubit-o. L-a afectat neadevărul, pseudoștiința, mai cu seamă în domeniul lingvistici și istoriei. Drept argument la cele spuse poate servi articolul său publicat în anul 2003 în revista „Contrafort”3. Tocmai apăruse pseudodicționarul lui Vasile Stati. „Volumul intitulat de V. Stati «Dicţionar moldovenesc-românesc», începe abrupt fraza (manieră stilistică prin care autorul își exprimă intoleranța la prostie, neadevăr și manipulare), nu este o eroare ştiinţifică pe care să o combaţi cu argumente din domeniu, ci este o inepţie faţă de care poziţia cea mai normală ar fi ignorarea lui. Volumul este o aberaţie tipărită, în care sunt aduse la un loc, într-o confuzie totală, un pseudodicţionar român-român”. Concluzia lingvistului se sprijină pe unitatea identitară românească și pe realitatea construcțiilor sociale și administrative de moment. „Există astăzi două state româneşti, spine el: România şi Republica Moldova, dar există un singur popor român, care vorbeşte una şi aceeaşi limbă, limba română, în care şi-a construit şi şi-a apărat fiinţa naţională.”

Basarabia pentru profesorul Dumitru Irimia. Imaginea și memoria profesorului Dumitru Irimia dăinuie în inimile celor care l-au cunoscut și l-au apreciat. Toți aceștia, printre care și noi, cei prezenți la sesiunea de evocări de la Ipotești, îi sunt recunoscători. Instituțional, aprecierea și recunoașterea contribuției profesorului, lingvistului, omului de cultură Dumitru Irimia la dezvoltarea școlii superioare din Republica Moldova a luat forma unor importante titluri onorifice care i-au fost acordate. Profesorul Dumitru Irimia a fost doctor honoris causa al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și al Universității de Stat din Moldova. Deși nu este printre noi, tot ne mai dă semne ale dragostei sale pentru Basarabia. Acum trei ani, doamna Cristina Irimia a dăruit parte din biblioteca profesorului Dumitru Irimia comunității academice a Universității de Stat din Moldova. Prin cărți, ale sale și cele adunate într-o viață, spiritul profesorului Dumitru Irimia continuă să le vorbească studenților și profesorilor români din Basarabia.

 

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog