Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE UNITĂŢII NOASTRE

RECITINDU-L PE COȘERIU

CRITICĂ, ESEU

LIMBA ROMÂNĂ AZI

CONSPECTE

RECURS LA PATRIMONIU

COŞERIANA

EX CIVITAS

PROZĂ

DIALOGUL ARTELOR

POESIS

MEMORIALISTICĂ

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

IN MEMORIAM

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

O contribuție valoroasă în domeniul onomasticii

Roxana PAŞCA

Alte articole de
Roxana PAŞCA
Revista Limba Română
Nr. 4, anul XXVII, 2017

Pentru tipar

Preocuparea constantă a Mihaelei Munteanu Siserman pentru onomastică este reflectată în cel mai recent volum, intitulat Nume și simțuri: corespondențe semantice în configurații denominative (Editura Mega, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015, 255 p.), lucrarea cuprinzând o serie de studii apărute în publicații atât românești, cât și străine. Cartea este structurată în patru capitole, precedate de o introducere în care sunt menționate referințele bibliografice ale articolelor publicate și manifestările științifice la care au fost susținute.

Capitolul întâi, Nume proprii vs. nume comune, conține două secțiuni teoretico-aplicative, legate de statutul numelui propriu în interiorul sintagmelor referențiale. Primul studiu inclus în acest capitol investighează conversiunea unor nume proprii în nume comune, prin antonomază, și propune o taxonomie fundamentată pe criterii lexical-semantice, utilizând un instrumentar specific lingvisticii, raportat la metodele specifice unor domenii de frontieră, precum socio- și psiholingvistica. Astfel, autoarea analizează evoluția semantică a unor termeni din domeniul gastronomic, din cel vestimentar, din arealul tehnico-științific, dar și din sfera mitologiei, conchizând că metamorfoza unui nume propriu într-un substantiv comun reflectă existența „unei legături «onomastice» a numelui «comunizat» (devenit comun) și originea sa proprială” (p. 38). Al doilea studiu, Comportament morfosintactic și funcție discursivă în cazul numelor proprii cu / fără determinanți, propune o analiză a rolului discursiv actualizat în cadrul unor structuri antroponimice. Numele proprii fără determinanți cumulează atât o funcție deictică, precum și una anaforică, fapt ilustrat printr-un fragment din Biblioteca din Alexandria de Sălcudeanu. Determinanții din cadrul formulelor antroponimice se constituie în două categorii: pe de o parte, aceștia contribuie la fixarea referentului desemnat prin numele propriu, iar pe de altă parte, conduc la ruperea legăturii denominative, precum în cazul utilizărilor exemplare, metaforice sau metonimice. Un caz interesant, încadrat în prima categorie, este reprezentat de numele proprii cu formă de plural, care marchează „o deplasare a denominării de la nume proprii la o categorie de oameni: Miticii nu sunt numai cei care poartă numele de Mitică (Dumitru), ci acest apelativ denumește generic și definește emblematic un grup” (p. 52). Determinarea demonstrativă a numelor proprii actualizează funcții discursive bivalente: demonstrativul are atât rol de focalizare asupra referentului, cât și o funcție demarcativă, care impune o schimbare de paragraf. Valoarea posesivă a numelor proprii cu determinare posesivă este transferată fie asupra unui pronume personal genitival, fie asupra dativului posesiv în cadrul predicației.

Capitolul al doilea al cărții este consacrat unui domeniu mai puțin explorat în spațiul românesc – onomastica senzorialului, remarcându-se un demers de o incontestabilă originalitate, în care se contopesc rigoarea științifică și argumentarea fundamentată pe studii de referință ale literaturii de specialitate. Patru dintre cele cinci simțuri au intrat în sfera de interes a autoarei. Onomastica senzorialului olfactiv își subordonează studiul Nume proprii de parfumuri: o analiză semio-lingvistică, propunând o taxonomie complexă a numelor de parfumuri, structurată pe patru niveluri: din perspectiva componentei lingvistice generice, din perspectivă stilistică, din punct de vedere pragmatic și sociocultural. Această analiză evidențiază potențialul multivalent al numelor de parfumuri, întrucât cheia decriptării acestora nu se reduce la lectura literală, ci actualizează un set de cunoștințe extralingvistice. Expresiile care desemnează parfumuri sunt, în majoritatea cazurilor, structuri lingvistice motivate obiectiv, pe de o parte, precum numele de parfumuri realizate prin metonimie, și subiectiv, pe de alta, evocând stări de spirit, atitudini sau sentimente.

Studiul Nume de preparate culinare autohtone în perspectiva globalizării (interpretări onomastice și socioculturale) se înscrie în onomastica senzorialului gustativ și investighează numele unor produse din gastronomia românească, realizând o tipologizare a acestora dintr-o pluriperspectivă: a prezenței unei componente onomastice în structura numelor de preparate culinare, a celei lexico-semantice și a celei etimologice. S-au identificat, astfel, o componentă generică și una specifică a gastronimelor: „genericitatea gastronimului poate fi surprinsă și la nivelul substantivului mâncare, urmat de complinire specifică la rândul ei, generică, precum mâncare de legume, mâncare de pui sau, în alte situații, specificitatea se realizează în cadrul leguminoaselor: mâncare (mâncărică) de cartofi, de ciuperci, de dovlecei” (p. 90). O categorie aparte de gastronime sunt structurile denominative supuse unui proces de detoponimizare sau deantroponimizare, fenomen însoțit de schimbarea valorii morfologice: fostele adjective relaționale au trecut în clasa substantivelor, primind o semnificație culinară specifică.

Tot sub umbrela onomasticii senzorialului gustativ se regăsește și o analiză a numelor de vinuri și de soiuri de struguri românești, prefigurându-se două tendințe ale podgoriilor: pe de o parte, reîntoarcerea spre simboluri puternic autohtonizate, pe de alta, datorită deschiderii spre piața occidentală, alegerea unor nume de vinuri ca strategie de marketing (vezi Nume de vinuri și de soiuri de struguri românești).

Onomastica vizualului include studiul Nume de emisiuni din spațiul media românesc, în care a fost realizată o delimitare taxonomică a emisiunilor TV, pornind de la conținutul lor tematic, reflectat, în unele cazuri, în numele emisiunii.

Numele de monede naționale s-au constituit într-un studiu de onomastică numismatică, subordonată senzorialului tactil. Clasificarea semantică a diferitor nume de monede are la bază semnificația cu care monedele sunt denumite de diverse țări, cu forme diferite de guvernământ. Semantica acestor denominații stă în strânsă legătură cu „o semnificație înscrisă în sistemul lingvistic «național», numele monedei reiterând un nume de metal, valoarea unei greutăți, un simbol etnic, «decriptarea» sensului adecvat implicând actualizarea unor cunoștințe extralingvistice” (p. 187).

Ultimul studiu din acest capitol prefigurează o onomastică a senzorialului „integral” și propune o abordare interdisciplinară a interferenței domeniului medical cu cel lingvistic, inventarul expresiilor nominale fiind constituit din nume de afecțiuni ale sistemului nervos, ale sistemului endocrin, ale sistemului cardiovascular, ale sistemului musculo-scheletal, ale aparatului digestiv sau ale aparatului genital. Clasificarea propusă ține cont atât de dimensiunea medicală, prin raportarea maladiei la un sistem / aparat, cât și de cea lingvistică (morfologică și sintactică) a structurilor onomastice avute în vedere. Nomenclatorul medical relevă că seriile sinonimice identificate aparțin registrului neconvențional, expresia lingvistică fiind marcată stilistic, ca rezultat al procesului de analogie sau metaforizare.

Al treilea capitol, Onomastică frazeologică, vizează structurile fixe care conțin anumite categorii onomastice. Nucleul onomastic are o referință directă, strâns legată de cultura autohtonă, fapt ce implică o lectură conotativă, aceasta fiind rezultatul unui proces de recuperare metaforică a sensului denotativ.

Ultima parte a cărții, Antroponimie diacronică, analizează din punct de vedere semantic și structural supranumele / poreclele atribuite conducătorilor din perioada Evului Mediu românesc. Categoriile semantice de supranume identificate în denominația domnitorilor din Țările Române presupun universalii semantice, depășind limitele temporale sau spațiale. Astfel, supranumele cu conotație pozitivă sunt legate de ideea de întemeiere (Basarab I Întemeietorul), de etnie (Iancu Sasul, Petru Cazacul), de trăsături de caracter (Alexandru cel Bun, Pătrașcu cel Bun, Mihai Viteazu), de vârstă (Petru cel Tânăr, Mircea cel Bătrân, Alexandru Coconul), de meserii (Vlad Călugărul, Mircea Ciobanul), de aspectul fizic (Radu cel Frumos, Petru Cercel). La polul opus se găsesc supranumele cu conotație negativă, care fac trimitere la trăsături de caracter (Ștefan cel Crud, Aron Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș), la aspect fizic dezagreabil (Iuga Ologul, Petru Șchiopul), la calamități (Ștefan Lăcustă, Papură-Vodă).

Deși nu am reușit să surprindem pe deplin complexitatea cărții recenzate, considerăm că lucrarea Nume și simțuri: corespondențe semantice în configurații denominative se impune drept o contribuţie valoroasă, prin acuratețea și rigoarea de care autoarea a dat dovadă în demersul științific.

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog