Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

GRIGORE VIERU, CETĂȚEAN AL POEZIEI

Un fericit om al scrisului

Andrei BURAC

Alte articole de
Andrei BURAC
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

 „Cuvântul care înseamnă război,
în ebraică, milehama, are ca
rădăcină cuvântul lehem,
care înseamnă pâine.”
 
Încă de la primele mele întâlniri cu textele semnate de Grigore Vieru, iar mai apoi cunoscându-l pe autor mai îndeaproape, am înțeles că Domnia Sa este din categoria scriitorilor care vin în literatură ca într-o religie. Și el, poetul, nu numai că, pe parcursul întregii vieți, s-a ținut de acest principiu, dar l-a și propagat cu ardoare și perseverență printre colegii săi de generație. Și nu numai lor, dar și celora mai tineri, care l-au urmat. Un principiu, în epoca noastră, mai rar al succesului și mai des al eșecului. Iar, precum bine se știe, o credință, dacă este izvorâtă din toată ființa celuia care i se dăruie, până la urmă este însemnată și undeva în ceruri, după care nu întârzie să re-vină înapoi pe pământ și roadele ei.
Grigore Vieru a fost, încă de pe la începuturile scrisului său, și mai rămâne și astăzi, un autor cu un vers cristalin și plin de sensuri profunde și totodată atât de ușor accesibil pentru toate vârstele. Un autor citit, căutat, răscitit, editat și tradus în mai multe limbi. El a fost un fericit om al scrisului, care a comunicat din plin cu cei care credeau în ceea ce credea și el.
Păstrez amintirea unei frumoase seri de toamnă, când nouă, câtorva colegi și prieteni, după o întâlnire cu un grup de tineri, pe undeva prin centrul Chișinăului, ne aținu calea un bărbat ajuns la vârstă înaintată, pe care nimeni dintre noi nu-l cunoștea. Ne-a salutat respectuos pe toți, apoi doar poetului Grigore Vieru, cu o voce plină de emoții, îi spuse următoarele:
„Strâng Cuvântul tău în inima mea.”.
După care se întoarse și dispăru în mulțime.
Noi cu toții, acei colegi și prieteni, ne-am dat seama că tocmai auzisem o expresie asemănătoare cu cele din cărțile sacre.
Întors acasă, am tot răsfoit Biblia ore în șir, unde până la urmă am descoperit că ceea ce-i rostise, mai mult ca pe o comuniune, colegului nostru acel bărbat, era Psalmul lui David, 119, II.
Recunosc că, după cele întâmplate în acea îndepărtată seară de toamnă, nu o singură dată am revenit la acest psalm, unde încetul cu încetul am descoperit o profunzime de nebănuit. Și încă ceva. Tot acolo se mai află și o definiție a ceea ce poezia ar putea să fie.
Cu mari păreri de rău, pe misteriosul bărbat din acea frumoasă seară de toamnă nici mie, nici colegilor mei nu ne-a mai fost dat să-l reîntâlnim vreodată.
 
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog