Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

MATEMATICA – MODELUL EXISTENȚEI DEFINITE

Matematicianul şi extratereştrii

Mihai DINU

Alte articole de
Mihai DINU
Revista Limba Română
Nr. 1-2, anul XXV, 2015

Pentru tipar

The mathematician and the aliens. Philosopher and mathematician like Pythagoras or Thales, Solomon Marcus endeavored all along his fruitful life to understand the nature and principles of both scientific and artistic creation. Even from his tender age, he was fond of literature and after studying positive sciences he went methodically in quest of the hidden connections between mathematics and poetry. Little by little, the field of his scientific interests increased and it covers now the most important aspects of human thinking. If an eventual extraterrestrial civilization looks for an interlocutor on our planet, we propose in jest Professor Solomon Marcus to play such a part!
 
În urmă cu câțiva ani, fiind invitat să iau cuvântul la lansarea impunătorului volum Paradigme universale (1102 pagini, format in quarto!) semnat de profesorul Solomon Marcus, răspundeam la o întrebare referitoare la potențialii cititori ai cărții cum că această lucrare i-ar interesa, probabil, în primul rând, pe reprezentanții unor... civilizații extraterestre.
Era şi nu era o glumă. Conținutul volumului respectiv ar fi putut răspunde într-adevăr nevoii de informare a unor eventuali vizitatori inteligenți veniți din spațiu, ajutându-i să se familiarizeze cu principalele coordonate ale gândirii pământenilor. Căci nimic din ceea ce este definitoriu pentru creativitatea umană nu lipsea din panorama pe care o trasa autorul în această lucrare fascinantă.
„Mathematicus sum, mundani nihil a me alienum puto” ar putea spune profesorul, parafrazând o zicere faimoasă a lui Terențiu. Aproape toate ideile-forță care au patronat evoluția științei și a artei în decursul istoriei lor multimilenare își află locul în analiza magistrală din cartea mai sus-amintită. Aici, mai mult decât oriunde altundeva în vasta sa operă, Solomon Marcus ne apare în postura arhitectului care așterne punți între domenii dintre cele mai diverse, în intenția de a demonstra unitatea de profunzime a creațiilor minții omenești și, cu precădere, corespondențele ascunse dintre disciplinele pozitive și cele umaniste.
Dacă Pitagora avusese intuiția paralelismelor structurale dintre muzică și astronomie, îmbinând într-o sinteză neașteptată cea mai sublimă dintre arte cu știința „exactă” a mecanicii cerești, Marcus pășește mai departe, punând în lumină substratul comun al creativității umane, indiferent de forma sa concretă de manifestare. El ne arată că barierele dintre științe și arte pot fi înlăturate dacă se face apel, în acord cu intuiția străveche a înțeleptului din Samos, la o instanță ce ține deopotrivă de artă și de știință: gândirea matematică. Pe bună dreptate, profesorul afirma într-un interviu că „matematica are un potenţial ştiinţific, are şi unul artistic, are şi unul filozofic; dar ea rămâne, în concertul culturii, o voce separată, inconfundabilă”.
Solomon Marcus ne atrage atenția asupra adevărului esenţial că, în ciuda îndelung demonstratei sale utilităţi practice, matematica nu este o unealtă pusă în slujba vreunei activităţi (alta decât ea însăşi), ci „un mod de gândire cu valoare universală” şi că ea „prilejuieşte bucurii spirituale la care orice fiinţă umană ar trebui să aibă acces”. De aceea, „Matematica trebuia să rămână ca muzica, să fie cultivată pentru propria ei plăcere”. Am putea adăuga „și ca poezia”, amintindu-ne că, până la încheierea studiilor liceale, paradoxalul viitor savant fusese, conform propriilor sale mărturisiri, cu mult mai atras de puterea de seducție a poeziei decât de caracterul rutinier al matematicii școlare. Abia cu mult mai târziu avea să înțeleagă faptul că, la nivelul lor de excelență, cele două activități creatoare se întâlnesc și se completează fericit, așa cum i-a dezvăluit-o opera profesorului său din Facultatea de Matematică a Universității bucureștene Dan Barbilian, alias Ion Barbu.
Mai apoi, un „accident” biografic providenţial, căsătoria cu reputata lingvistă Paula Diaconescu, l-a condus către zona științei limbii, unde, cu rigoarea îndelung exersată la școala matematicii, avea să dăruiască științei românești și universale lucrări de pionierat în lingvistica și poetica matematică (acest ultim domeniu constituind chiar „marcă înregistrată Marcus” pe plan mondial!).
Analizând relația matematicii cu literatura (un veritabil scandal pentru mulți literați puri și duri!), Solomon Marcus a formulat o remarcă esențială: „Lumea matematicii este, ca şi lumea literaturii, dominată de ficţiune. Este tot atâta ficţiune în geometria lui Euclid ca şi în tragediile lui Eschil”.
Niciuna dintre aceste două lumi fictive nu reprezintă însă o plăsmuire arbitrară. Neîndoielnic, universul diegetic al unui roman ori al unei piese de teatru se hrănește din experiența de viață și de lectură a autorului său, dar creația literară nu se rezumă la simpla punere în scenă a unor situaţii trăite sau imaginate. Perenitatea operei depinde în mod esențial de capacitatea creatorului ei de a conferi unei reflectări parţiale a lumii un înțeles mai general, o valoare, de dorit, universală. Exact ca în matematică!
Atunci când își făurește conceptele cu care operează, și matematicianul pornește tot de la observarea unor realități ale lumii, dar, recurgând la logica specifică disciplinei sale, le desprinde de cadrul lor concret pentru a formula propoziții cu caracter general, aplicabile adesea chiar și în domenii pe care acesta nu le avusese, poate, inițial în vedere. Imaginația matematicianului este sau poate fi stimulată de factori exteriori, însă matematica se naște și crește din ea însăși printr-un proces de autogenerare ce nu cunoaște echivalent în științele naturii. Universul studiat de acestea din urmă este cel care este și nimic mai mult: un teritoriu, adesea foarte vast, dar limitat prin natura sa, precum cosmosul circumscris de sfera stelelor fixe al astronomiei ptolemeice, în vreme ce tărâmul matematicii seamănă, mai degrabă, cu universul „inflaționist” al cosmologiei contemporane. E o lume aflată în permanentă expansiune pe care însă, din fericire, nu o amenință niciun fel de „Big Crush”1. Exact ca în literatură!
Aidoma lumii scriitorului, obiectul matematicii se naşte în mintea creatorului său şi se extinde pe măsură ce nesfârșita ştafetă a autorilor străbate istoria. Evocând această ștafetă, Solomon Marcus se simte cuprins de o veritabilă emoție, similară celei pe care i-o produce întâlnirea cu marea poezie: „În matematică fiecare predare şi preluare a ştafetei este atât de explicită, de clară, încât poţi contempla în toată grandoarea sa acest spectacol în care eforturile unor oameni care au trăit în perioade dintre cele mai diferite ale istoriei se conjugă într-un singur elan, pentru a conduce la rafinamentul de gândire al matematicii contemporane. Am trăit pentru prima oară acest sentiment ameţitor pe vremea când eram student, contemplând istoria analizei matematice, de la Arhimede până în secolul al XX-lea. O dulce ameţeală, la vârsta adultă, în prelungirea stării similare trăite în copilărie, la vârsta scrânciobului şi a toboganului”.
Științele pozitive studiază fenomene naturale pe care cercetătorii le descoperă, nu le inventează. În schimb, matematicienii își făuresc ei înșiși, aidoma artiștilor, universul pe care își propun să îl investigheze. Acest univers nu preexistă decât în felul în care, așa cum spunea Michelangelo, statuile sale se aflau deja, in potentia, în blocurile de marmură din care avea să le extragă el sau așa cum toate versurile scrise de Eminescu ar putea fi regăsite în şirul aleatoriu de litere produs de un cimpanzeu care ar bate la maşină un timp indefinit. Dacă însă artistul florentin sau poetul din Ipotești nu ar fi eliberat aceste frumuseți din captivitatea virtualității lor, nimeni altcineva nu ar fi putut-o face. În schimb, în știință lucrurile stau altminteri: presupunând că Newton nu ar fi descoperit legile mecanicii, cu siguranță că, la un moment dat, ele aveau să fie puse în evidență de vreun alt cercetător, întrucât erau deja prezente în realitatea obiectivă a naturii.
Solomon Marcus, cu simțul său aparte pentru nuanțe, observă însă că distincția dintre invenție și descoperire este departe de a fi atât de tranșantă. Ba dimpotrivă, odată cu trecerea timpului, frontierele se estompează, în primul rând datorită progreselor modelării, metodologie de cercetare aflată astăzi în plină ofensivă. El nu ezită să afirme că „prin deplasarea atenției spre modele şi metafore cognitive, se observă că invenţia câştigă tot mai mult teren în faţa descoperirii (pentru că modelele cognitive sunt invenții, nu sunt descoperiri). Cu această ocazie pătrunde tot mai mult în știință criteriul estetic. Tot mai mulți oameni de știință accentuează criteriul estetic, în felul în care se orientează sau în felul în care caută o soluție”.
Privit în lumina aceasta, Profesorul Marcus, creator inepuizabil de modele și, într-o altă accepțiune, el însuși un model pentru câteva generații de cercetători, se dovedește a fi, în măsură aproape egală, un descoperitor şi un inventator. Ce interlocutor mai potrivit ar putea avea aici prezumtivii vizitatori extratereștri ai planetei noastre? Și parcă pentru a anticipa o viitoare întâlnire „de gradul trei” savantul-artist Marcus este și primul autor român care a prezentat publicului nostru cititor principiile limbajului interplanetar LINCOS, propus în anul 1960 de matematicianul Hans Freudenthal (1905-1990).
Precum se știe, există în prezent obiceiul ca personalități științifice sau artistice reprezentative să fie desemnate ambasadori ai culturii naționale peste hotare. De ce atunci ar părea nepotrivită numirea acestui homo universalis care este Solomon Marcus drept ambasador al culturii terestre în spațiul interplanetar?
 
Note
1 „Structurile, formele, tiparele, formaţiunile matematice de orice fel se îmbogăţesc mereu şi sunt apte, prin generalitatea şi varietatea lor, de a găzdui idei dintre cele mai diverse”, spunea Profesorul în discursul său de recepție în Academia Română din anul 2008.

    

 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog