Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

CLUBUL DE LECTURĂ

Velimir Hlebnikov, adevărat fenomen al modernismului rus

Leo BUTNARU

Alte articole de
Leo BUTNARU
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XII, 2002

Pentru tipar

Velimir (Victor) Hlebnikov (1885-1922) s-a născut în Derbentul Mic, regiunea Astrahan. Tatăl său, Vladimir Alexeievici, era un om de o înaltă cultură, savant, “admirator al lui Darvin şi Tolstoi…mare cunoscător al împărăţiei păsărilor”, precum scria Velimir. Mama sa, Ecaterina Nicolaievna, în tinereţe fusese apropiată de cercurile narodniciste. Preocupările tatălui îi insuflă şi fiului interes faţă de ştiinţele naturale şi cele exacte. În 1903, viitorul poet se înscrie la facultatea de fizică şi matematică a Universităţii din Kazan. Peste cinci ani abandonează cercetările ştiinţifice în favoarea literaturii, plecând la Petersburg.
Intră în cercurile simboliştilor, scriindu-le părinţilor că amicii remarcă în versurile sale rânduri “de-a dreptul geniale”. Cu toate acestea, publicaţiile simboliştilor nu-i acceptă barem o poezie, două. În anul 1910, tacit, însă categoric, o rupe cu simboliştii, dat fiind că deja îşi conturase propria concepţie filosofico-estetică, precum şi autonomia convicţiunii poetice.
Decretându-şi principiile artistice de început, tânărul Hlebnikov îşi propune drept scop reactualizarea arhetipurilor folclorice, renovate printr-o expresie particulară. El lansează ipoteza despre “a doua limbă, cea a cântecului”, mizând pe sistemul simbolisticii fonetice. Trăieşte o intensă revelaţie a limbajului transraţional. Spre exemplu, din verbul liubit = a iubi a derivat circa 500 de noţiuni afine!
În timpul primului război mondial, Velimir Hlebnikov îşi individualizează şi îşi împlineşte profilul de artist în conformitate cu năvalnicele-i energii creatoare ce aveau să sfideze constrângerile impuse de (cubo) futurismul rus, pe care, de altfel, poetul îl numea cu termenul autohton de budetleane, format pe baza substantivului buduşcee = viitor; în sensul de prevestitor al viitorului. Astfel, el se detaşează de tonul crispat până la obscuritate intelectual-ideologică al celora care n-au înţeles sau n-au vrut să înţeleagă suflul prevestitor de tragice schimbări. Poet-vizionar, Hlebnikov se considera în stare să prevadă mersul istoriei. Spera că, prin sinteze informaţionale, să apropie metodele ştiinţifice de cele ale artei, spre a se ajunge la o neomitologie şi la o supralimbă a omenirii (libere). Chiar dacă partea de utopie nu rămâne decât utopie, în toate “calculele” lui Hlebnikov impresionează, să zicem, o coincidenţă extraordinară: în anul 1912, poetul se întreabă dacă “nu e cazul să aşteptăm, în 1917, căderea statului?” Reia această ipoteză peste doi ani, publicând un registru cu datele prăbuşirii marilor imperii. În dreptul anului 1917, în loc de numirea concretă a vreunui stat, se menţiona doar: “oarecare”, tăinuindu-se astfel de ochiul cenzurii ţariste numele pe care îl avea în vedere: cel al Imperiului Rus.
Printre tezele şi ipotezele ştiinţifice şi artistice ale lui Velimir Hlebnikov este una ce lansează nobilul deziderat de a ajunge să avem “o lume ca un poem”.
E o nădăjduire în lumina căreia versul nu mai este tratat doar ca un fenomen pur estetic: versul devine element imanent al lumii. Anume atare particularităţi îi asigură o perpetuă actualitate şi poeziei lui Velimir Hlebnikov pe care contemporanii săi îl supranumiseră “minune care a ajuns până în zilele noastre”. I se mai spunea “Lobacevski al limbajului” şi întemeietor al “unui întreg sistem periodic al cuvintelor”.
Este protagonistul introducerii verlibrismului în poezia rusă. A fost şi este apreciat drept un adevărat fenomen al modernismului rus şi – de ce nu? – un clasic al avangardei artistice universale.
 
P.S. Cu foarte rare excepţii, Velimir Hlebnikov nu şi-a intitulat poemele. Ca regulă, editorii şi antologatorii săi îi numerotează textele. Renunţând atât la numerotare, cât şi la cea mai lesnicioasă metodă – de a pune drept titlu primul vers al textului respectiv, – am îndrăznit, cu iminent subiectivism, să încerc a releva şi revela nişte posibile titluri intrinseci, pe care, spre deosebire de cele puse de autor, le-am luat între paranteze. 
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog