Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

PROFILURI

Contribuţii la biografia prozatorului Gheorghe V.Madan

Ion VARTA

Alte articole de
Ion VARTA
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XII, 2002

Pentru tipar

Printre personalităţile marcante ale culturii româneşti din Basarabia un loc aparte îl ocupă Gheorghe V. Madan, numit de contemporani “Creangă al Basarabiei”.
Gh. V. Madan s-a născut la 5 octombrie 1872 în comuna Truşeni, judeţul Lăpuşna, în familia unui preot. Tatăl îşi dorea sincer ca fiii săi să meargă, ca şi dânsul, pe aceeaşi cale. Doi fraţi mai mari ai lui Gheorghe au ascultat sfatul părintesc şi au urmat seminarul din Chişinău1.
O anumită perioadă învaţă şi Gheorghe la acelaşi seminar. Este, însă, suspectat şi prigonit pentru convingerile sale antiţariste2. În 1891 este exmatriculat şi chiar ţinut sub arest de către jandarmeria ţaristă3.
În acelaşi an Gheorghe V. Madan trece clandestin Prutul, găsindu-şi refugiul, ca şi mulţi alţi români basarabeni, în vechiul Regat. Aici va intra în contact cu B.P.-Hasdeu şi cu membrii societăţii “Milcov” a românilor basarabeni4. Devine un bun prieten cu C. Dobrogeanu-Gherea, pe care-l urmează la Ploieşti, unde, conform propriilor sale mărturii, îşi va urma studiile la unul din liceele acestui oraş5, devenind în acelaşi timp şi “un fel de director al restaurantului” lui Gherea şi “un om al casei”6.
Îşi va continua apoi studiile la Conservatorul de artă dramatică din Bucureşti pe care îl va absolvi “cu premiu şi cu diplomă”, fiind ulterior angajat în calitate de actor dramatic la Teatrul Naţional din Bucureşti şi, prin cumul, ca funcţionar la Ministerul Instrucţiei Publice7. (În 1905, menţionează Gh. V. Madan, fusese numit “agent-revizor la pescăriile statului”.)
Din îndemnul lui C. Dobrogeanu-Gherea, Gh. V. Madan se preocupă de folclorul autentic românesc din Basarabia. În 1898 în cadrul seriei “Biblioteca pentru toţi” vede lumina tiparului primul său volum din folclorul basarabean, intitulat: Suspine. Poezii populare din Basarabia, pe care l-a dedicat lui B.P.-Hasdeu, “eminentului folclorist român din Basarabia”. Această colecţie include 75 de cântece lirice şi 6 balade culese în ţinuturile Chişinău (cu preponderenţă în Truşenii săi natali), Orhei, Bălţi, Tighina, Soroca, fiind prefaţată, în semn de preţuire, de către G. Coşbuc8. Din îndemnul şi cu sprijinul lui Spiru Haret, care deţinea funcţia ministrului instrucţiei publice, Gh. V. Madan publică, în anul 1904, o antologie a poeţilor şi scriitorilor români ce purta titlul Cântece şi versuri din cei mai buni scriitori români, care era destinată cititorului de limba română din Basarabia.
În perioada 11 octombrie 1898 şi 23 mai 1899, Gh. V. Madan, împreună cu Şt. O. Iosif şi Al. Antemireanu, editează revista literară săptămânală “Floare albastră”, al cărei proprietar era I. N. Constantinescu-Stans. În paginile acestei reviste tânărul literat basarabean va susţine rubrica Din caietul meu, în care îşi publică proza sa originală, dar şi fragmente din opere ale autorilor străini: Dostoievski, Pisarev, Belinski, Lermontov, Blaholepov, Shakespeare, Herder, Büchner, dr. Fleury. Conform propriilor mărturii, a fost şi redactor la “Epoca literară”, “după plecarea lui I. L. Caragiale”9. Gh. V. Madan mai afirmă că a colaborat “alături cu cei mai vestiţi scriitori şi învăţaţi români”, la jurnalele literare “Viaţa” şi “Arta şi literatura română”, precum şi la gazetele zilnice “Epoca”, “Voinţa Naţională” şi “Conservatorul”10.
În îndelungatul său sejur în Vechiul Regat Gh. V. Madan a expediat în Basarabia numeroase colete cu carte românească în special pe numele fratelui său mai mare, preotul Andrei Madan, care, la rândul său, le distribuia preoţilor, învăţătorilor şi studenţilor din provincia înstrăinată.11
În 1905 revine la Chişinău. În octombrie, acelaşi an, împreună cu alţi fruntaşi români din provincia dintre Prut şi Nistru participă la fondarea Societăţii Moldoveneşti din Basarabia pentru ajutorarea învăţământului popular şi studierea plaiului natal, care, în şedinţa din 3 decembrie 1905, a decis în mod unanim să ceară autorităţilor introducerea limbii române în procesul de instruire “în şcolile primare populare ale judeţelor Basarabiei cu o populaţie exclusiv sau preponderent moldovenească”12. Se mai solicită permisiunea de a edita broşuri şi cărţi în limba română, care ar fi abordat probleme de ordin practic: agricole, gospodăreşti, de igienă, medicale, tehnice ş.a., “foarte utile şi necesare ţăranilor, care ar contribui la lărgirea orizontului ultimilor şi la creşterea bunăstării lor”13.
Societatea considera necesitatea studiilor primare în limba maternă pentru românii basarabeni “incontestabilă şi drept o axiomă politică”. Este adevărat că autorităţile ţariste au admis, în toamna anului 1906, studierea limbii române doar în şcoala eparhială de fete şi în seminarul teologic din Chişinău14. Cam acestea au fost performanţele activităţii Societăţii, care la 12 decembrie 1906 s-a desfiinţat15. Cauza unor atare rezultate modeste rezida în caracterul inofensiv şi nehotărât al activităţii Societăţii, care se reducea la înaintarea unor petiţii, cu revendicări modeste, ce erau, de regulă, ignorate de autorităţile ţariste.
În 1906, Gh. V. Madan revine, pentru o anumită perioadă, la Bucureşti, pentru a participa la organizarea pavilionului Basarabiei la expoziţia jubiliară din Parcul Carol, consacrată celor 40 de ani de guvernare a regelui Carol I16.
Una din consecinţele revoluţiei ruse de la 1905, pentru Basarabia, a fost revigorarea mişcării naţionale a românilor dintre Prut şi Nistru. O manifestare a acestui fenomen a constituit-o şi apariţia primei publicaţii periodice de limba română în stânga Prutului – ziarul “Basarabia” –, care, în scurt timp, devine catalizatorul forţelor naţionale din ţinut.
Autorităţile ţariste, alarmate de amploarea mişcării naţionale a românilor basarabeni, întreprind un şir de măsuri pentru a dispersa această mişcare şi a-i diminua forţa. Astfel, a fost editat ziarul “Moldovanul”, care trebuia să contrapună doctrinei “românismului”, frecvent propagată în paginile ziarului “Basarabia”, pe cea a “moldovenismului”, iar doctrinei revoluţionare – pe cea a supuşeniei faţă de imperiu şi împărat.
Paradoxal, dar Gh. V. Madan a acceptat să fie redactorul acestui ziar. Anterior Gr. D. Constantinescu refuzase această ofertă, cu toate că i s-a promis o remunerare lunară de 120 de ruble.
Documentele de arhivă atestă faptul că lansarea acestei publicaţii s-a făcut cu concursul nemijlocit al guvernatorului Basarabiei, Haruzin, al ambasadorului rus la Bucureşti, N. Ghirs, şi al Preşedintelui Consiliului de Miniştri, P. Stolâpin17.
Este adevărat că ziarul “Moldovanul” a fost o publicaţie promonarhistă, s-a opus revoluţiei, însă a făcut-o nu prea consecvent şi doar în primele sale numere.
Dar cea de a doua sarcină – lupta cu spiritul românofil, propagat în paginile ziarului “Basarabia” – a fost abil sabotată de către redactorul ziarului “Moldovanul”. Rămâne totuşi o enigmă cum de au tolerat autorităţile ţariste nu numai sabotarea acestei sarcini, ci şi propagarea masivă a operelor clasicilor literaturii române şi multe alte activităţi ale ziarului, incompatibile cu concepţia iniţială a guvernatorului Haruzin privind misiunea ziarului “Moldovanul”18. După ce ziarul “Moldovanul” a încetat să mai apară, a urmat o altă colaborare a lui Gh. V. Madan cu autorităţile ţariste din ţinut. În octombrie 1908, Gh. V. Madan acceptă să fie angajat în calitate de cenzor al publicaţiilor de limba română editate în imperiu şi al coletelor cu publicaţii periodice şi cărţi sosite în Basarabia de peste Prut19. Şi în această funcţie a făcut un joc abil, reuşind să adoarmă vigilenţa autorităţilor ţariste. Graţie unei atare atitudini, a fost posibilă pătrunderea, aproape nestingherită, în Basarabia, în perioada anilor 1908-1914, a presei periodice şi a cărţilor, editate în România, Transilvania şi Bucovina. Practic toată literatura românească cu caracter istoric, literar, religios, didactic şi agricol, după ce trecea cenzura, era expediată pe adresele destinatarilor20.
Un funcţionar al Cancelariei guvernatorului îşi manifesta chiar nemulţumirea faţă de activitatea suspectă de cenzor a lui Gh. V. Madan, constatând cu stupoare că “de fiecare dată, după examinarea cărţilor (acesta – I.V.) declară şefului cancelariei că n-a descoperit nimic suspect”21.
Între anii 1908 şi 1912 Gh. V. Madan a condus prima trupă de teatru românesc din Basarabia, care a avut mai multe reprezentaţii (în special din dramaturgia lui V. Alecsandri) la Chişinău şi Orhei22.
În primul război mondial a fost mobilizat, contrar voinţei sale, în calitate de translator de limba română în armata rusă. Cele văzute pe front sunt expuse în Amintirile unui român basarabean din cartierul armatei a patra ruse, care a luptat la Mărăşeşti. Face nişte aprecieri incomode despre anumiţi soldaţi şi ofiţeri ruşi, în special despre “divizia sălbatică de cavalerie”, despre procesul de destrămare a armatei ruse, după revoluţia din februarie 1917.
La 12 mai 1917 Gh. V. Madan înfiinţează, împreună cu Anton Crihan23, în cartierul armatei a patra ruse de pe Frontul Român şi al garnizoanei ruse din Bârlad, un “comitet naţional al soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni”, care îşi propuneau să revendice, între altele, împroprietărirea cu pământ a ţăranilor, curmarea siluirilor şi jafurilor în Basarabia, provocate de anarhia ce cuprinsese armata rusă. Acest comitet mai cerea ca “Basarabia să fie cârmuită numai de moldoveni, căci este ţară moldovenească”24.
După realizarea unirii Basarabiei cu Ţara, a trăit mai mulţi ani, strâmtorat materialiceşte, simţindu-se proscris şi ostracizat. Se pare că colaboraţionismul său cu autorităţile ţariste din perioada anilor 1908-1912 a avut consecinţe serioase asupra vieţii sale în Basarabia interbelică.
O perioadă a acceptat chiar să fie internat la spitalul de bolnavi mintal din Costiujeni, situat la periferia Chişinăului. A insistat să rămână internat aici peste termenul fixat, să i se prelungească pomana: “parcă-i la Cotroceni. Pot să spun că trăiesc ca un prinţ” – îi scria el prietenului său George T. Kirileanu, mulţumit că fusese absolvit de grija chiriei şi a mesei.
În ianuarie 1938, datorită intervenţiei unui subsecretar de la Culte, o veche cunoştinţă de a sa, a fost numit consilier comunal al Chişinăului. În consecinţă, situaţia sa materială se ameliorează în mod evident25.
Deşi îşi publică primele sale schiţe în anii 1898-’99 în revista “Floare albastră”, iar mai apoi, în anii 1907-1908, un şir de articole în ziarul “Moldovanul”, totuşi, ca prozator, se afirmă mult mai târziu.
În anii 1932-’37 în paginile revistei “Viaţa Basarabiei”, condusă de Pan Halippa, i-a fost publicată întreaga proză, care a alcătuit ulterior sumarele volumelor de schiţe şi povestiri Răsunete din Basarabia (1935) şi De la noi din Basarabia (1938)26, ce i-au adus popularitatea binemeritată de prozator talentat, de povestitor desăvârşit.
Contemporanii au apreciat înalt talentul său de scriitor. N. Costenco, referindu-se la ultimul volum al lui Gh. V. Madan, apărut în 1938, pe care îl considera drept cartea cea mai reuşită a anului, menţiona, între altele: “Limba curată moldovenească, cu mireasma arhaică şi construcţia măiastră a bucăţilor, uneori răscolind sufletul până la lacrimi, cum e acea admirabilă nuvelă Ciuboţelele lui Ionel – sunt o chezăşie a originalităţii şi nemuritorului talent al lui Gh. V. Madan”27.
Sergiu Matei Nica, un alt contemporan al lui Gh. V. Madan, într-un articol publicat în “Viaţa Basarabiei” la 1941, remarca “simplitatea într-adevăr mare şi impetuoasă a acestui rar cultivator de emoţii, ce menţin o stare de spirit şi îndreptăţesc aşteptările. Metaforele lui sunt rugăciuni la icoane şi implorări cu tot soborul amintirilor”28.
Aprecieri elogioase face şi Gheorghe Bezviconi, pentru care Gh. V. Madan este “unul din cei mai valoroşi prozatori ai Basarabiei”, un scriitor în adevăratul înţeles al cuvântului, pe drept denumit “Creangă al Basarabiei” (07-08.1943, “Viaţa Basarabiei”). Asemuirea lui Gh. V. Madan cu marele Creangă îi aparţine aceluiaşi Sergiu Matei Nica, care menţiona: “Gheorghe V. Madan este unul din cei mai talentaţi scriitori pe care i‑a dat Basarabia. După Creangă, aproape nimeni n-a mai scris într-o limbă aşa de frumoasă, căutând să întrebuinţeze expresiile cele mai potrivite ale ţăranului moldovean. Povestirile lui Gh. V. Madan sunt întru totul povestirile lui Creangă”.
 
* * *
În continuare urmează o suită de documente pe care le-am descoperit în Arhivele Naţionale Istorice Centrale din or. Bucureşti, în fondul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, care ne oferă informaţii suplimentare despre mişcarea naţională a românilor basarabeni de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, precum şi unele date noi, dar şi o confirmare a celor deja cunoscute despre câţiva dintre participanţii la această mişcare – şi, în primul rând, despre Gheorghe V. Madan, apoi despre I. Pelivan, V. Oatul, P. Grosul, mai ales cu referire la activitatea acestor din urmă în cadrul Pământeniei studenţilor basarabeni de la Universitatea din Dorpat.
Primul document este o cerere adresată la 29 martie 1933 de către Gh. V. Madan Ministrului Basarabiei Pan Halippa prin intermediul căreia solicită recunoaşterea meritelor sale la mişcarea naţională a românilor basarabeni din timpul ocupaţiei ruseşti şi acordarea unor recompense materiale pentru aceste merite (majorarea pensiei, acordarea unei pensii suplimentare viagere sau împroprietărirea sa cu un lot de pământ29 (vezi Anexa nr. 1).
În sprijinul acestui demers Gh.V. Madan evocă mai multe crâmpeie din biografia sa de participant la mişcarea naţională (unele cunoscute, altele – inedite). O parte dintre aceste date le-am şi utilizat deja în cele relatate mai sus. Rămâne doar să precizăm că întreaga informaţie înşiruită de către Gh. V. Madan în acest demers este autentică şi, în acelaşi timp, redată atât de sugestiv, încât considerăm că ea nu mai necesită comentarii.
Urmează apoi patru scrisori semnate de câţiva membri ai Pământeniei studenţilor basarabeni de la Universitatea din Dorpat care i-au fost adresate lui Gh. V. Madan (Ion Pelivan – două şi Vasile Oatul şi Pavel Grosul – câte una)30.
Din primul răvaş, al lui I. Pelivan (vezi Anexa nr. 2), am dedus că Gh. V. Madan le-a expediat de la Bucureşti studenţilor basarabeni din or. Dorpat o culegere de cântece naţionale româneşti, care le-au produs acestora o deosebită plăcere. În continuare I. Pelivan mărturiseşte despre un vădit interes al tuturor membrilor pământeniei studenţilor români de la universitatea estoniană faţă de modul de organizare sub aspect juridic a statului român, faţă de starea sa economică şi culturală. În încheiere, studentul basarabean roagă ca pământeniei să-i fie expediate “cărţi literare şi istorice”, pentru a dezvolta colegilor săi “conştiinţa naţională şi totodată şi gustul, ba chiar şi interesul de cetit cărţi româneşti...”.
Din cea de-a doua scrisoare, expediată din Dorpat pe numele lui Gh. V. Madan (de astă dată de către un alt membru al pământeniei – P. Grosul; vezi Anexa 3), reiese că preotul Andrei Madan expediase, în câteva rânduri, colete cu cărţi româneşti pământeniei basarabene din îndepărtatul oraş estonian, pe care le primise de la fratele său din România.
Prin intermediul acestui răvaş P. Grosul îi solicită lui Gh. V. Madan noi cărţi despre cultura română, istoria neamului românesc, “mai serioase şi documentate”, culegeri de cântece româneşti “pe note”.
Un alt membru al pământeniei – Vasile Oatul – îi adresa la 14.01.1904 lui Gh. V. Madan o scrisoare din exil, în care-i mărturisea acestuia că, în calitatea sa de român, avea dorinţa de a se familiariza la modul serios “cu cultura Naţiei Române, mai ales cu Istoria română” (vezi Anexa nr. 4). Pentru a-şi vedea realizată intenţia, îl ruga pe Gh. V. Madan să-l aboneze la revista “Albina”, să-i expedieze o hartă a României, o istorie a limbii (probabil un manual de limba română) şi una a literaturii române, un dicţionar român-francez şi un studiu fundamental despre istoria românilor. Mărturisea că studiase către acel timp istoria românilor din manualul lui A.D. Xenopol pentru şcoala medie (gimnaziu). Informaţia inserată în acest manual o consideră însă insuficientă pentru el, care studiase la facultatea de istorie.
Am stăruit în mod special asupra evidenţierii detaliilor semnificative din această scrisoare (dar şi din celelalte), pentru a ilustra în mod elocvent gradul conştientizării de către reprezentanţii cercului studenţilor basarabeni de la Universitatea din Dorpat a apartenenţei lor la neamul românesc – cu toţii se considerau, fără vreo rezervă, români.
Următorul răvaş, anexat de către Gh. V. Madan la demersul său adresat lui Pan Halippa, îl are din nou în calitate de autor pe Ion Pelivan, care semnează de astă dată cu pseudonimul “Gorici” (vezi Anexa nr. 5).
Această scrisoare este extrem de importantă, deoarece ne oferă mărturii autentice despre starea sufletească şi moralul lui I. Pelivan (liderul studenţilor basarabeni din Dorpat) în momentul când fusese condamnat la exil pe un termen de trei ani în gubernia Arhanghelsk pentru activitatea cu caracter naţionalist, desfăşurată în cadrul universităţii estoniene.
Epistola sa denotă că el nu avea de gând să se resemneze, să cedeze, ci, din contra, era dispus să continue lupta. I. Pelivan îl ruga pe Gh. V. Madan să-i expedieze operele celor mai distinşi scriitori români (Vlahuţă, Coşbuc, Eminescu, Alecsandri), ce-i puteau servi drept “singură mângâiere, care-i va uşura zilele triste de exil”. El roagă, de asemenea, să-i fie expediate ziarele şi revistele lecturate de Gh. V. Madan la Bucureşti.
I. Pelivan intenţiona să traducă din română în rusă lucrările cele mai reprezentative ale scriitorilor români, în care era cel mai bine oglindită viaţa poporului şi, în special, cea a ţăranului român.
În încheiere, vom mai menţiona că Pan Halippa va da curs cererii lui Gh. V. Madan31 (vezi Anexa nr. 6) şi, în consecinţă, guvernul român va dispune ca acesta din urmă să fie împroprietărit cu un lot de pământ din moşia Măgdăceşti, jud. Lăpuşna, cu o suprafaţă totală de 6 ha (4 ha 8000 m2 teren arabil, situat pe moşia Măgdăceşti, 2000 m2 loc de casă din noua vatră a satului Grătieşti şi 1 ha – imaş colectiv, situat pe moşia Cevcara)32 (vezi Anexa nr. 7). Această decizie va intra în vigoare la 1 iunie 1933.
La 9 septembrie a aceluiaşi an Gh. V. Madan va achita preţul lotului şi “spezele de măsurătoare” – suma totală fiind echivalentă cu 6298 de lei33 – şi astfel îşi va vedea realizată dorinţa sa de a fi împroprietărit cu un lot de pământ ca o recunoaştere a aportului său la mişcarea naţională a românilor basarabeni şi la realizarea unirii provinciei dintre Prut şi Nistru cu Ţara la 1918.
 
NOTE
1 I. Datcu, Un Creangă basarabean. Gheorghe V. Madan prozator şi etnograf // Imagini şi permanenţe în etnologia românească, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1992, p. 152.
2 I. Datcu, op. cit., p. 152.
3 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (A.N.I.C.), fond Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Reforma agrară din 1921, jud. Lăpuşna, dosar 61/1933, f. 2.
4 Ibidem.
5 Ziarul “Moldovanul”, nr. 4, 4.02.1907.
6 I. Datcu, op. cit., p. 152.
7 Ziarul “Moldovanul”, nr. 4, 4.02.1907.
8 I. Datcu, op. cit., p. 156.
9 Ibidem, p. 152.
10 Ziarul “Moldovanul”, nr. 4, 4.02.1907.
11 N. Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, Museum, 2000, p. 228.
12 Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 88, inv. 2, d. 34, f. 121.
13 I. Varta, Unele aspecte privind mişcarea naţională în Basarabia la începutul secolului al XIX-lea // “Revista de istorie a Moldovei”, nr. 4, 1993, p. 22.
14 Ziarul “Glasul Basarabiei”, nr. 1, 07.04.1913.
15 Ibidem.
16 I. Datcu, op. cit., p. 153.
17 I. Varta, Ziarul “Moldovanul” (1907-1908) — o veritabilă publicaţie de limba română din Basarabia // “Literatura şi arta”, nr. 13, 27.03.1997.
18 Ibidem.
19 A.N.R.M., fond 2, inv. 1, d. 8987, f. 1.
20 I. Varta, Unele aspecte ..., p. 19.
21 A.N.R.M., fond 2, inv. 1, d. 8987, f. 11.
22 I. Datcu, op. cit., p. 153.
23 A.N.I.C., fond Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, dosar 61 /1933, f. 3.
24 Ibidem, f. 4.
25 I. Datcu, op. cit., p. 153-154.
26 Ibidem, p. 154.
27 Ibidem, p. 154-155.
28 Ibidem, p. 156.
29 A.N.I.C., fond Ministerul Agriculturii şi Domeniilor Reforma agrară din 1921, jud. Lăpuşna,, dosar 61/1933, f. 2-4.
30 Ibidem, f. 5-8.
31 Ibidem, f. 1.
32 Ibidem, f. 10-11.
33 Ibidem, f. 23.
 
 
Anexa nr. 1
 
29 Martie 1933
 
Domnule Ministru
 
Subsemnatul Gheorghe V. Madan, am onoare a supune aprecierei D-Voastră următoarele; cu rugămintea de a interveni şi stărui la cei în drept ca să fie admise şi satisfăcute.
Sunt unul din cei mai vechi luptători pentru cauza naţională Basarabeană rămas în viaţă, şi lupt din greu cu bătrăneţea şi sărăcia.
Istoricii mişcărei naţionale din Basarabia – profesorii: N. Iorga, I. Nistor, şi Şt. Ciobanu – îmi recunosc în scrierile lor meritele naţionale faţă de mişcarea de redeşteptare a românilor din Basarabia.
Activitatea mea naţională a început încă din anul 1889; iar în anul 1891 am fost eliminat din Seminarul din Chişinău, apoi vremelnic arestat de Jandarmeria Rusă şi după aceasta m’am refugiat în Vechiul Regat, de unde m’am reîntors la Chişinău către finele anului 1906** în urma manifestului Imperial de graţiere politică generală, în Chişinău am editat şi redactat Ziarul Moldovenesc naţional cu caracter politic moderat “Moldovanul” în anii 1907 şi 1908. Tot atunci am alcătuit o trupă de teatru Românesc din elemente basarabene, cu care am jucat piese naţionale pe scenele din Chişinău şi Orhei în intervalul de la 1907-1912.
Activitatea mea naţională s’a manifestat deasemeni prin viu grai şi pe calea literaturei, precum şi prin tipărirea şi răspândirea unei colecţiuni de cântece moldoveneşti – basarabene (1897) şi a unei antologii româneşti tipărită în 1903 cu litere chirilice anume pentru moldovenii din Basarabia.
Deasemenea am răspândit multe cărţi româneşti în Basarabia pe care le trimeteam gratuit din Bucureşti. Am trimis cărţi, ziare şi note româneşti chiar Cercului Naţional Studenţesc Basarabean din Dorpat (Rusia), după cum se vede din copia scriitorilor Domnilor I. Pelivan, V. Oatu şi P. Grosu, aci alăturate.
Această activitate a mea s’a desfăşurat în vremuri grele, când despotismul rusesc căuta să distrugă orice avânt de libertate şi să înăbuşe conştiinţa naţională a moldovenilor basarabeni. Nici o stea, nici o lumină nu se zărea.
Nu era lucru uşor să scoţi pe atunci un ziar Românesc în Basarabia, să joci teatru Românesc, să tipăreşti şi să pui în mâna moldovanului basarabean o carte Românească cu conţinut patriotic, căci agenţii ruseşti mişunau pretutindeni.
Pentru activitatea mea naţională, am primit laude, auzite şi citite, însă n’am primit nici un ajutor din partea Statului, nici chiar după ce cauza pentru care am luptat şi făcut sacrificii a biruit. Noroc că am fost 18 ani funcţionar şi astfel primesc o pensie de 3.000 lei pe lună, căci altfel ar fi trebuit să mă prăpădesc şi să mă ticăloşesc cu totul din cauza nevoilor.
De aceia azi în pragul sărbătorirei Jubileului de 15 ani dela alipirea Basarabiei, mă adresez către D-Voastră cu fierbinta rugăminte ca să faceţi cele de cuviinţă pentru ca să mi se recunoască ca ani serviţi Statului Român cu drept la pensie, fără reţineri, cei vre-o 15-17 ani de activitate naţională, sper a fi apoi alăturaţi, la cei 18 ani pentru care primesc deja pensie şi astfel să pot primi o pensie ceva mai mare ca cea de azi şi această recunoaştere a anilor jertfiţi cauzei naţionale, să fie intrată în vigoare pe data eşirei mele la pensie.
Deasemenea rog, ca în cazul când Guvernul ar decide ca Patria să se arate recunoscătoare către unii şi puţinii din cei câţiva mai vrednici luptători basarabeni nerecompensaţi încă, atunci vă rog să binevoiţi a ţine cont şi de meritele mele naţionale şi a mă trece în lista celor sortiţi a fi recompensaţi cu răzăşii sau pensii viagere.
Alăturez încă şi mărturisirea că în timpul revoluţiei în anul 1917 la începutul lunei Maiu, împreună cu D-l Anton Crihan, actualul Ministru Subsecretar de Stat la Agricultură, am întemeiat un Comitet Naţional al Ofiţerilor şi soldaţilor moldoveni din Armata IV-a Rusă de pe frontul Român, al cărui Preşedinte am şi fost ales, Secretar fiind d-l Anton Crihan. Acest Comitet a dat mai târziu Sfatului Ţării pe Deputaţii Anton Crihan, G. Mare şi Selitraru.
Deasemenea alăturez şi copiile unor scrisori ale D-lor Ion Pelivan, V. Ouatu şi P. Grosu, din care reiese rolul meu naţional în mişcarea naţională a studenţilor Basarabeni dela Universitatea din Dorpad.
În speranţa că veţi lua în consideraţie şi satisface cele expuse mai sus, vă rog să primiţi asigurarea deosebitei mele stime şi consideraţiuni.
 
Gheorghe V. Madan
 
Domniei-sale
Domnului Ministru al Basarabiei
P. Halippa
 
* Pe document a fost aplicată următoarea rezoluţie a ministrului Agriculturii şi Domeniilor: "Nu i se va da curs până la o nouă dispoziţie".
** Corect ar fi – către sfârşitul anului 1905 (n.n. – I.V.).
 
 
Anexa nr. 2
 
Dorpat 25/X-01
 
Copie
 
Mult stimate D-le Madan,
 
Zeu, îmi e ruşine, că îţi scriu aşa târziu, dar să am ertare, căci eu nu-s nici decum vinovat. D-ta ai vroit să-ţi prescriu (transcriu – I.V.) articolul lui Belinschy despre “Svadba Cr[es]cinscago” de Suhuvo-Kobilin.
Eu am rescolit toate bibliotecile din Dorpat, şi am prevăzut toate ediţiunile operilor lui Belinschy, dar nici un articol despre sus numita comedie a lui Crescinsky n’am găsit...
Iar ce se atinge de cântecele, trimise de d-ta, noi foarte-ţi mulţumim; ele nouă foarte ne plac; ar fi bine dacă ne-ai trimite D-ta şi imnul Moldovei. În trimisele note se află numai sfârşitul acestui imn. Cu mare plăcere le-am cânta în costume naţionale, dar nu le avem. Despre cărţi cu care D-ta mai putea îndatori, mă simt dator aţi mulţumi de amabilitate. Eu singur şi în deobşte toţi pământenii noştri basarabeni foarte se interesează de starea şi construcţia (ustroistwo) juridică şi materială şi în genere culturală a României... Dumitale ţi-am fi foarte mulţumiţi şi obligaţi, dacă ne-aţi putea găsi Dreptul Statului Român”... pământenia (zemleacestwo) noastră ar fi foarte mulţumită, dacă d-ta i-ai trimite vre-o câteva cărţi literare şi istorice să dezvoltă la băieţii noştri conştiinţa naţională şi tot odată şi gustul, ba chiar şi interesul de cetit cărţi româneşti....
 
(ss) Ion Pelivan
 
 
Anexa nr. 3
 
Dorpat 10/III-1904 an.
 
Copie
 
Domnule Madan!
 
Moşul meu (fratele D-tale), părintele Andrei Madan dela Izbeşti, acum mort, de vre-o câteva ori me-a dat şi a trimes pe numele meu pentru basarabeni în Dorpat cărţi, trimise lui de d-ta. Într’o scrisoare el mi-a arătat adresa D-lii şi m’a sfătuit, dacă ne-ar mai trebui cărţi, să-ţi scriu D-tale. Multe nevoi m’o împiedicat să-ţi scriu mai înainte. Acum singur viaţa mă împinge şi mi-arată trebuinţa să dobândim noi basarabenii nişte cântece potrivite vocale pe note şi chiar de cultură şi istoria neamului nostru, mai serioase şi documentate. Pe noi, hojma ne întreabă studenţii elevi şi de alte naţiuni, se interesează şi uneori propun nou (ă – I.V.) să le spunem ori să le citim vre-un referat de limba, istoria şi starea culturală a noastră şi a tot neamului nostru.
Aducându-mi aminte de sfatul moşului mort, am socotit că am voie şi pot să te rog şi să te poftesc să ne ajuţi cu ce-i avea putinţă şi cu ce-i socoti că este chip. Acum te rog, fi (i – I.V.) atât de bun, trimite-mi ori măcar arată-mi, ceva din cântece vocale pe noate şi din cărţi de cultură şi istoria neamului nostru careţi vor păre mai potrivite şi vre-un catalog.
Şedem în Rusia (Dorpat) şi nu ştim nimica ce se face în Rusia*. Un tănăr primeşte edicţiunea “Adevăr” da poi Doamne ce o derveleşte censura. Aşa că uneori sărmanul primeşte numai numele ediţiunei.
Un băiat mi-a spus de un popă, care o trimis parale şi nu ştie dece cauză pănă acum nu primeşte revista “Albina”.
Nu poţi să-mi dai de ştire, în ce situaţiune se află editura “Albina”?
Cu onoare, nepotul D-tale Pavel Grosul, feciorul părintelui Alexandru din Bardar, care acum e mort.
Adresa mea în Dorpat: Jiuriev (Dorpat) Liglandia** strada Camenaia 20, student veterinar.
 
 
* Probabil că în cazul dat autorul răvaşului a avut în vedere România (n.n. – I.V.).
** Liflanda.
 
 
Anexa nr. 4
 
Copie
Pinega. 1904.I.14.
 
Stimate Domnule Madan!
 
Cer excuzare, că fiind necunoscut, mă adresez către Dvs.; tot odată mă recomandez – studentul Universităţei din Dorpat, basarabean de loc, Vasile Oatul.
Demult deja am dorinţa, fiind singur român, de a mă cunoaşte fundamental cu cultura Naţiei Române mai ales cu Istoria română. Mijloacele ce le posedăm foarte nu mă mulţumesc. Visam să mântui Universitatea şi pe loc în România, să-mi implinesc dorinţele. Destinul însă a hotărât alta şi acum sânt în exil în guvernământul Arhanghelsc.
În punerea (situaţia – I.V.) asta sânt nevoit a mă folosi cu ce măcar se poate. Ne fiind cunoscut cu presa Română, din ce cauză neavând mijloace de a face o alegere mai bună am hotărât să escriu “Albina” dar poşta nu-mi au primit banii, însă am înştiinţat, că să poate de a transcri peste vre-un bucureştean, iată dece mă adresez către Dvs. şi vă trimet 3 ruble.
Afară de asta aş vrea să transcriu mai cu vremea 1) o chartă a României. 2) Un dicţionar româno-francez. 3) o istorie română. Am cetit a lui Xenopol pentru şcoala mediă, dar nu m’am mulţămit şi aş vrea vre-o operă scrisă fundamental (eu am trecut facultatea istorică), 4) o istorie a limbei şi literaturei Române.
Vă poftesc, D-le, să înştiinţaţi familiile autorilor chărţi supranumite, valoarea (ţena) lor şi să-mi scrieţi mie pentru ce voi fi foarte mulţumit.
De nu s’a putea (oarece pentru ce) de transcris “Albina” (revista). Vă poftesc să-mi trimiteţi chărţi din acele supranumite, pe cât or ajunge banii, acele alte, după cum mi-or permite mijloacele, cu vremea le oi escri singur.
Pelivan, camaradul meu, mi se pare e cunoscut Dvs. Şi dânsul e acuma în exil în Arhanghelsc.
În fine cer ertare pentru stilul meu şi vă doresc cele bune.
 
(ss) Vasile Oatul.
 
Adresa mea: Russia. Or. Pinega, guvern. Arhanghelsc. D-lui Vasile Ivanovici Oatul.
P.S. Foarte aş vrea să aib carte poştală cu chipul Universităţei din Iaşi. Am auzit că zidirea e foarte frumoasă.
 
 
Anexa nr. 5
 
31/X. – Kişinău
 
Copie
 
Scumpe amice!
 
Poate aţi auzit, că pe Pelivan degrabă or să-l trimeată în exil – guvernământul arhanghelscului pe trei ani de zile sub “Supravegherea poliţailor”? Sărmanu! era înfocat şi însufleţit de ideea lucrului şi a muncei sfinte pe tărâmul basarabean, şi când era să înceapă, atunci l’au înfăşcat ca să-l trimată să-şi mai zvânteze avântul prin gerurile nordului ultim al imperiului Rus. Singura mângâiere, care-i va uşura zilele triste din exil, poate să fie literatura română. Prin urmare foarte te-a rugat să-i expediezi operile scriitorilor români, celor mai distinşi Vlăhuţă, coşbuc, Eminescu, Alecsandri (v. I. Alecsandri poezii îl are) etc. Pe Creangă l-a citit şi reviste, gazete, cari D-ta le cumpări, să-i trimeţi: el îţi va plăti mărcile. Chiar şi pentru Vlăhuţă, Eminescu etc. el îţi va trimete bani după măsura putinţei.
Cauza exilului – o istorie (vre-o 2 ani înapoi) studenţească, în care Petergurscaia Gubernscaia Palata n-a găsit nici un element de crimă, iar Departamentul de Poliţie nu s-a mulţumit cu rezoluţia Palatei şi “administratiwnâm poreadcom” îl izbesc la nord.
Ce e mai rău în situaţia lui, afară de lipsa mijloacelor, apoi – părinţii, cari încă nu ştiu de soarta lui, căci el le-a scris că pleacă la slujbă.
Ca să-şi poată procura mijloacele de traiu, el gândeşte să se ocupe cu traducerea scriitorilor români în limba rusă.
De aceea ar fi bine să-i trimiţi operile, cele mai caracteristice, în cari se oglindeşte mai bine viaţa tuturor claselor poporului Român şi mai ales a ţăranului. Se’nţelege că despre traducerea verselor (operilor versificate) nici nu poate să fie vorba.
Din partea mea te poftesc să-i faci această mângâiere, trimiţându-i cărţi Române (şi gazete). Adresa ţi-a scri-o după ce va sosi la starea locului.
O frăţească îmbrăţişare fraţilor basarabeni !!!
Al d-tale amic (ss) Gorici (adică Ion Pelivan)
 
 
Anexa nr. 6
 
Domnule Ministru,
 
Comitetul pentru organizarea serbărilor cu ocazia împlinirei a 15 ani dela Unirea Basarabiei, luând în discuţie cererea D-lui Gheorghe V. Madan din Chişinău, prin care cere o recompensă faţă de serviciile aduse patriei, a hotărât a interveni la Excelenţa Voastră cu rugămintea de a se acorda numitului 5 ha. pământ arabil în Basarabia.
 
Preşedinte P. Halippa
 
Domniei-sale
Domnului Ministru al Agriculturii şi Domeniilor
Bucureşti
 
13.IV.933
Se aprobă în principiu. Serviciul agricol Lăpuşna va face propuneri.
 
/semn. indescifrabilă/
 
 
Anexa nr. 7
 
                                                               Ministerul Agriculturii şi Domeniilor
                                                               Direcţia Reformei Agrare
                                                               Bucureşti
 
La ordinul nr. 90180 din 28 aprilie 1933.
 
Avem onoarea a vă raporta că D-lui Gheorghe V. Madan din Chişinău i s’ar putea vinde terenul disponibil, fostul lot al deposedatului Ion D. Slobozianu din com. Gratieşti, în suprafaţa de 4 ha 8000 m.p. arabil situat pe moşia Magdaşeşti, f. propr. D-lui Polonschi, 2000 m.p. loc de casă în vatra nouă de sat Grătieşti, moşia Cevcara-Hinculov, şi 1 ha imaş colectiv pe moşia Cevcara, f. prop. Crauze.
Evaloarea după preţul de exprorpiere pentru lotul arabil de 4 ha 8000 m.p. este de lei 800 ha plus lei 40–5 % total lei 840 ha, iar pentru locul de casă de 2000 m.p. şi 1 ha imaş preţul de expropriere este de lei 750 ha plus lei 38–5% total lei 788 ha, pentru întregul lot se mai adaogă cheltuieli de măsurătoarea lei 78 ha.
Evaloarea după preţul din comerţul liber a lotului de mai sus variază dela 2000-2500 lei ha.
Cu onoare rugându-vă să binevoiţi a dispune.
Anexa schiţă de plan a lotului arabil.
 
Referat
D.M. din 13.IV.933 s’a aprobat în principiu vânzarea unui lot de 5 ha în Basarabia lui Gh. V. Madan, pentru serviciile aduse de d-sa patriei. Serviciul agricol Lăpuşna propune să i se vândă un lot de 6 ha disponibil pe moşia Grătieşti (4 ha 80 ari teren de cultură, 20 ari loc de casă şi 1 ha imaş colectiv). Preţul de expropriere al terenului este 788 şi 840 lei hectarul (în total 4978 lei), valoarea comercială – 2000-2500 lei hectarul.
Vă rugăm să binevoiţi a decide asupra definitivării vânzării şi asupra preţului.
 
Şeful serviciului /semn. indescifrabilă/
 
24.5.933.
 
1.VI.933 Se aprobă vânzarea lotului indicat în referat cu preţul de 2000 (două mii) lei ha.
A.N.I.C., fond Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, dosar 61/1933, f. 1-8; 10.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog