Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SILVIU BEREJAN: 75 ANI

Relaţiile dintre doi lingvişti “... porniţi de pe plaiuri moldovene”

Gheorghe POPA

Alte articole de
Gheorghe POPA
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XII, 2002

Pentru tipar

Acad. S. Berejan a contractat, în decursul vieţii sale de creaţie, relaţii de tot felul, ştiinţifice în primul rînd (prin corespondenţă şi / sau prin contacte directe sau indirecte), dar şi curat omeneşti (prieteneşti sau colegiale) cu o mulţime de personalităţi care i-au apreciat atît cercetările şi contribuţiile lingvistice, cît şi pe Domnia sa ca om, producîndu-i deosebite satisfacţii morale. Aceste satisfacţii D-lui nu le-a putut compara niciodată cu sentimentele confuze, provocate de aprecierile, nesincere de cele mai multe ori, şi subiective ale celor care erau dispuşi să-l laude şi să-l promoveze nu pentru meritele reale, ci pentru supuşenie sau pentru faptul că, prin activitatea sa, nu le prea făcea valuri, complicîndu-le existenţa, sau pentru ca D-lui , la rândul său, să-i promoveze pe ei sau pe ai lor.
Omul şi savantul S. Berejan a ţinut întotdeauna la aprecierile competente, făcute dezinteresat, fără scopuri camuflate. Pe acestea le considera cele mai de preţ.
Printre cei cu care a întreţinut relaţii productive pot fi numiţi, în primul rînd, cei care, în virtutea poziţiei lor sociale şi ştiinţifice, nu urmăreau altceva decît exprimarea obiectivă a atitudinii faţă de ceea ce, după competenta lor opinie, era considerat valoare autentică. Laudele de complezenţă l-au lăsat întotdeauna rece.
A avut bucuria contactelor şi corespondenţei atît cu lingvişti din U.R.S.S. (R. Budagov, D. Mihalci, V. Iarţeva, V. Borcovski, Gh. Stepanov, N. Katagoşcina, Iu. Karaulov din Moscova; R. Piotrowski, A. Babkin, A. Domaşnev, A. Evghenieva din Leningrad; O. Melniciuc, St. Semcinski din Kiev; V. Makarov din Minsk; G. Ramişvili din Tbilisi; L. Vasiliev din Ufa ş.a.), cît şi cu lingvişti din străinătate, mult mai greu accesibili în condiţiile Uniunii Sovietice şi, în special ale R. S. S. Moldoveneşti (şi cu toate acestea, a corespondat intens şi s-a întîlnit cu diferite ocazii fericite cu savanţi cunoscuţi ca H. Mihăiescu, B. Cazacu, Gh. Mihăilă, O. Vinţeler, G. Istrate, I. Coteanu, Em. Vasiliu, Gh. Bulgăr din România; P. Beneş, O. Duchaček, V. Hořejši, J. Šcultety din Cehoslovacia; L. Galdi din Ungaria; W. Manczac, J. Siatkowski din Polonia; E. Pernişka din Bulgaria; W. Bahner, K. Heitmann, L. Fassel, W. Dahmen din Germania; M. Contini, E. Cosmopol din Franţa; L. Massobrio din Italia şi mulţi-mulţi alţii.
Un interes deosebit prezintă însă îndelungatele relaţii ale lingvistului chişinăuian cu concetăţeanul nostru de renume mondial prof. Eugeniu Coşeriu şi, în special, începuturile acestor relaţii pe care le vom expune în felul cum le evocă însuşi S. Berejan în mărturisirile sale palpitante din prefaţa la cartea maestrului Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică (Chişinău, 1994, 182 p.) editată de S. Berejan din Chişinău şi St. Dumistrăcel din Iaşi ca rezultat al unei colaborări de bun augur.
În continuare, vom da unele fragmente din studiul menţionat ce reflectă aceste relaţii de la începuturi şi pînă la data apariţiei volumului citat (adică pînă în 1994).
 
*
„Făcusem de acum un oarecare schimb de scrisori, primisem în cîteva rînduri cîte un set de extrase de la Dumnealui pînă în momentul primei întîlniri, care s-a produs abia în aprilie 1968, la recepţia de inaugurare oferită de Academia Română participanţilor la cel de-al XII-lea Congres Internaţional de Lingvistică şi Filologie Romanică în sala mare a restaurantului bucureştean „Athénée Palace”. Venisem acolo în componenţa delegaţiei sovietice (pentru prima oară la un asemenea forum), eram curios să-l cunosc în persoană (căci pînă atunci îl vedeam doar în scrieri ca pe un semizeu al „Olimpului lingvistic”, inaccesibil pentru muritorii de rînd) şi mă angajasem încă înainte de plecare să-i transmit un mesaj din partea consăteanului său Valentin Mîndîcanu. Am fost plăcut surprins că „semizeul” a reacţionat foarte prietenos de îndată ce i-am comunicat că sînt basarabean de la Chişinău şi că am misiunea de a-i înmîna o scrisoare. A întrebat cine sînt şi, cînd i-am spus numele meu de familie, s-a bucurat ca la vederea unui vechi cunoscut şi a exclamat: „A, dumneata eşti Berejan! Nu-mi închipuiam că eşti aşa!”. M-am simţit deodată foarte uşurat, descătuşat şi am continuat conversaţia cu dezinvoltură, ca şi cînd ne cunoşteam de cînd lumea. Mi-a spus că Valentin Mîndîcanu nu este numai un consătean, ci că tatăl acestuia a fost primul său învăţător, căruia îi poartă cel mai mare respect şi recunoştinţă. Apoi s-a interesat cum e la noi şi ce mai fac lingviştii chişinăuieni, înşirînd fără nici un efort, spre surprinderea mea, cîteva nume ale colegilor mei de aici, dovadă că era destul de familiarizat cu ele. Mi l-a prezentat pe unul din fiii săi – un băieţel foarte drăguţ de vreo 10 ani – şi pe sora mai mică, despre care mi-a comunicat că a avut de suferit în ţară de pe urma fratelui „rătăcit” prin străinătăţi.
Tot atunci i l-am prezentat şi eu pe hispanistul leningrădean Gheorghi Stepanov, ulterior director al Institutului de Lingvistică şi academician al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. (la rugămintea acestuia), cu care apoi a stabilit strînse legături colegiale ce au durat pînă la moartea academicianului rus (despre care mi-a mărturisit mai tîrziu la Berlin că îi devenise cel mai bun prieten din fosta Uniune Sovietică).
Am mai discutat în cîteva rînduri, uimindu-mă de fiecare dată de simplitatea sa generoasă, de faptul că a reuşit să şteargă atît de uşor marea distanţă dintre noi, astfel că ne întreţineam ca nişte oameni foarte apropiaţi. Întîi am crezut că e pur şi simplu atitudinea condescendentă normală a unui om de foarte înaltă cultură, dar mai tîrziu mi-am dat seama că e de fapt o extrapolare a sentimentelor sale de afecţiune faţă de meleagurile dragi asupra mea (nu ca persoană, ci ca reprezentant al acestora în lingvistică, adică în domeniul cel mai apropiat lui).
 
*
Ne-am revăzut peste aproape douăzeci de ani la Berlin, la al XIV-lea Congres Internaţional al Lingviştilor, din 1987, ca nişte vechi prieteni (aşa ţinea să sublinieze însuşi Dumnealui!), după ce am mai corespondat sporadic mai ales la anumite ocazii, după ce mi-a expediat din nou, cu scurte, dar afectuoase dedicaţii, extrase din lucrările sale (eu devenind, astfel, unul dintre puţinii posesori ai multor studii lingvistice coşeriene de mare valoare, care la noi lipseau cu desăvîrşire, chiar şi în biblioteci), după ce i-am trimis şi eu cîte ceva din rezultatele cercetărilor mele, printre care şi monografia de semantică în limba rusă (recenzată de o tînără romanistă germană, presupun la recomandarea Domniei Sale, în revista Beiträge für romanischen Philologie), după ce prin 1979–1980 primisem, ca semantician, invitaţie personală de la organizatori de a prezenta un studiu pentru volumul omagial Logos Semantikos consacrat celei de-a 60-a aniversări a maestrului (de care, spre regretul meu, n-am beneficiat, întrucît prea multe piedici urma să depăşesc). La Congresul de la Berlin i-am făcut cunoştinţă vestitului meu concetăţean cu încă doi lingvişti din Uniune: Iuri Karaulov, directorul Institutului de Limbă Rusă de la Moscova, şi Stanislav Semcinski, şeful catedrei de limbi clasice de la Universitatea din Kiev. Contactele de la Berlin ne-au consolidat şi mai mult relaţiile.
 
*
Exact peste 4 ani, în 1991, ne-am revăzut din nou cu prof. Eugen Coşeriu, de data aceasta cu o ocazie solemnă – acordarea titlului de membru de onoare al A. Ş. M., dar şi cu una de suflet – arzătoarea lui dorinţă de a reveni la baştină <...>. Era prima oară cînd călca din nou pe pămîntul Moldovei natale după despărţirea dureroasă din vara anului 1940, peste 51 de ani, adică după mai bine de jumătate de secol. Tot atunci şi-a revăzut şi Mihăilenii copilăriei...
 
*
La Academie şi-a ţinut discursul de recepţie cu anticipare (deoarece n-a putut să se mai deplaseze încă o dată peste mai puţin de o lună pentru a fi prezent la procedura oficială de alegere).
Ca unul care îl cunoşteam mai bine (şi care devenisem între timp academician-secretar interimar al Secţiei de Ştiinţe Umanistice, fără a fi încă membru plin al Academiei), am făcut prezentarea de rigoare a prof. dr. Eugen Coşeriu, exponent de frunte al ştiinţei despre limbă, la Adunarea Generală Festivă a Academiei, convocată la 27 septembrie 1991 cu ocazia aniversării a 30-a de la fondarea ei. A fost primul om de ştiinţă propus pentru alegerea în calitate de Membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi votat în unanimitate de întregul corp academic, diploma sa (eliberată ulterior, ce e drept) purtînd chiar numărul 01 <...>.
 
*
După acest 1991 de deschidere a uşilor, contactele maestrului cu Baştina şi întîlnirile mele cu el devin mult mai dese. În aprilie 1992 ne revedem la Iaşi unde am venit, împreună cu alţi colegi din Chişinău, pentru a participa cu un referat la lucrările Colocviului Omagial Internaţional „Eugen Coşeriu – un mare lingvist contemporan” şi, totodată, cu ocazia conferirii profesorului E. Coşeriu a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Al. I. Cuza”. Tot atunci am fost împreună la Suceava unde, în incinta Universităţii „Ştefan cel Mare”, alături de oaspetele de onoare şi alţi oaspeţi ai Sucevei, am luat şi eu cuvîntul în faţa corpului didactic şi a studenţilor tinerei instituţii sucevene de învăţămînt superior.
În luna mai a aceluiaşi an participam, împreună cu Valentin Mîndîcanu şi Valeriu Matei, în calitate de invitaţi ai omagiatului, la solemnităţile de conferire a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi de către primăria oraşului.
Tot în 1992, în octombrie, sîntem din nou la un loc ca participanţi la Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, ţinut la Suceava, cînd am fost, şi aici, martori la înmînarea solemnă, compatriotului nostru, a diplomei de Cetăţean de Onoare al Municipiului Suceava ca act de recunoaştere oficială a largii sale notorietăţi.
 
*
În primăvara anului următor, 1993, ne reîntîlnim iarăşi, de data aceasta în Occident, în orăşelul bavarez Tutzing din preajma Münchenului (denumirea oficială chiar aşa se şi notează: Tutzing bei München). Am luat parte amîndoi la lucrările Simpozionului Internaţional „Rumänisch: Typologie, Klassifikation, Sprachcharakteristik”, organizat de Institutul de Filologie Romanică de pe lîngă Universitatea din München, şi am avut parte de o ambianţă foarte instructivă şi utilă, în care s-au discutat rezultatele cercetărilor de ultimă oră din romanistica europeană, dar şi de un nou prilej de discuţii prelungite pînă mult după miezul nopţii cu celebrul nostru compatriot şi alţi colegi din Ţară şi din Germania (printre care Luminiţa Fassel, Klaus Heitmann, Rudolf Windisch şi alţi prieteni ai românilor) <...>.
În iulie 1993, Eugen Coşeriu este pentru a doua oară la Chişinău, răspunzînd unei invitaţii mai vechi a Institutului de Lingvistică al A. Ş. M. <...>. Propuneam atunci ca la Universitatea din Moldova să se instituie titlul onorific de Doctor Honoris Causa pentru personalităţile de referinţă din ştiinţa altor ţări, ca organul nostru superior de atestare a cadrelor ştiinţifice să oficializeze acest titlu pentru Republica Moldova şi ca prima candidatură să fie anume cea a concetăţeanului şi compatriotului nostru.
Întrucît profesorul a sosit, la rugămintea direcţiei Institutului de Lingvistică, cu trei zile înainte de Congres, din iniţiativa acesteia s-a putut organiza o memorabilă călătorie la Bălţi, oraşul în care Dumnealui şi-a făcut studiile liceale, unde a avut o întîlnire cu corpul profesoral şi studenţii-filologi de la Universitatea bălţeană, la care au fost evocate multe momente de importanţă istorică pentru centrul de cultură şi de spiritualitate românească care a fost şi trebuie să devină capitala de Nord a Moldovei – oraşul Bălţi <...>.
 
*
Următoarea mea întîlnire cu profesorul E. Coşeriu s-a derulat din nou la Suceava, unde luam parte, împreună cu un număr impunător de semanticieni şi semioticieni din Ţară şi din alte ţări, la cea de-a II-a ediţie a Colocviului de Ştiinţe ale Limbajului, desfăşurată în octombrie 1993, colocviu ce se înscrie ca un jalon important în cercetarea problematicii luate în discuţie şi care, datorită autorităţii compatriotului nostru şi participării lui active, tinde să devină o tradiţie de bun augur a Universităţii sucevene <...>.
 
*
Şi, în sfîrşit, o nouă posibilitate de a lua contact cu profesorul a fost venirea Dumnealui în luna noiembrie 1993, la invitaţia rectoratului şi a catedrei de lingvistică generală şi romanică de la Universitatea din Moldova, pentru a ţine studenţilor de la facultăţile de filologie (romanică, rusă şi de limbi străine) un ciclu de lecţii de lingvistică teoretică.
Cu acest prilej s-a realizat şi dezideratul exprimat încă în vară ca renumitului profesor să-i fie conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Chişinău şi aici, la Baştină <...>”.
(Prefaţa “Un rege al lingvisticii pornit de pe plaiuri moldovene”
din volumul nominalizat în preambul, p. 7-21)
 
*
După această dată (din 1994 pînă în 2001) cei doi lingvişti moldoveni s-au mai întîlnit de multe ori şi la Chişinău, şi la Bucureşti, şi la Suceava, şi la Bălţi. Ultima întîlnire basarabeană a fost cea prilejuită de Colocviul Internaţional de omagiere a lingvistului sec. al XXI-lea, organizat de Universitatea bălţeană în luna mai 2001 cu ocazia a 80 de ani din ziua naşterii savantului nepereche Eugeniu Coşeriu5, după ce cu doi ani înainte i se conferise titlul de Doctor Honoris Causa, ocazie cu care vizitase din nou şi satul său de baştină – Mihăilenii Rîşcanilor.
În acelaşi an, în luna octombrie, S. Berejan s-a întîlnit iarăşi cu prof. E. Coşeriu la ediţia a VI-a a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, unde ambii au luat cuvîntul la şedinţele în plen ale acestui colocviu sucevean tradiţional, după cum au fost împreună şi la inaugurarea lui din 1992.
 
 
5 Materialele colocviului în cauză au fost publicate în volumul Un lingvist pentru secolul XXI, Chişinău, Editura Ştiinţa, 2002, 224 p.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog