Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

LA ACADEMIA ROMÂNĂ

ADEVĂRUL DESPRE NOI

DIMENSIUNI ALE CONTINUITĂȚII ROMÂNEȘTI

PRECURSORII DESPRE UNIRE

COŞERIANA

ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI

INTERFERENŢE

CUVINTE DEZVELITE

GRAMATICĂ

AD LITTERAM

INEDIT

RECITIREA CLASICILOR

ECOURI, REFLECȚII

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

POESIS

CRITICĂ, ESEU

SINTEZE

PRO DIDACTICA

ÎNSEMNE IDENTITARE

PORTRET

DIALOGUL ARTELOR

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

SILVIU BEREJAN: 75 ANI

La catedra de filologie şi pedagogie... a omeniei

Gheorghe POPA

Alte articole de
Gheorghe POPA
Revista Limba Română
Nr. 4-6, anul XII, 2002

Pentru tipar

Domnul Silviu Berejan s-a născut într-o familie de învăţători modeşti, “obişnuiţi învăţători de şcoală românească“ [1, 52]. Astăzi Dumnealui e un remarcabil om de ştiinţă, cunoscut nu numai în republică, dar şi în comunitatea lingvistică internaţională. Suportul unei atare afirmaţii rezidă, în primul rînd, în însăşi opera ştiinţifică a lingvistului S. Berejan, diversă sub aspectul problematicii abordate, impunătoare sub aspectul cantităţii, profundă sub aspectul calităţii. Cele circa 400 de publicaţii (inclusiv 3 monografii, 4 dicţionare, 6 manuale) demonstrează cu prisosinţă că cercetătorul S. Berejan, deşi neîncercat de ambiţii vane, dar evitînd tentaţia de a merge pe căi bătătorite, dă preferinţă chiar din start aporiilor lingvistice, manifestă curajul de a părăsi punctele de vedere tradiţionale, vădeşte cutezanţa de a emite opinii eterodoxe şi, nu în ultimă instanţă, acribie filologică, propunînd soluţii judicioase privind complicate probleme teoretice de lingvistică generală, romanistică, lingvistică comparată, lexicologie, semasiologie, lexicografie, gramatică, stilistică, istorie a limbii ş.a.1
Despre contribuţia substanţială la studiul fenomenelor glotice şi despre individualitatea gîndirii lingvistice a prof. S. Berejan ne vorbesc anumite realităţi de care nu orice lingvist a avut parte: citarea abundentă a lucrărilor editate (a se vedea cărţile de profil şi revistele RLŞL şi LR), recenzarea lor în literatura de specialitate2, invitarea frecventă la diverse întruniri ştiinţifice, participarea directă la manifestări unionale (din fosta U.R.S.S.) şi internaţionale, aprecierile elogioase ale ideilor lansate de Domnia sa în lucrări de referinţă sau în vasta corespondenţă pe care a purtat-o de-a lungul anilor, solicitările scrise sau orale de “a-şi da părerea” sau de a se reţine “numai pentru o clipă” în mijlocul celor ce au îmbrăţişat ca principală preocupare lingvistica (aceştia roind în jurul Domniei sale ca în grădina lui Akademos). Ştia ce ştia conaţionalul nostru nepereche în lumea ştiinţei mondiale E. Coşeriu care, în avizul de susţinere a candidaturii omagiatului la alegerile pentru titlul de membru plin al Academiei de Ştiinţe din Moldova, menţiona: “Meritele dlui Berejan în domeniul lingvisticii sînt incontestabile şi unanim recunoscute în ştiinţa naţională şi internaţională. Dl Berejan este astăzi savantul cel mai de seamă din Republica Moldova în acest domeniu, şi, anume, atît în ce priveşte lingvistica generală (mai ales semantica), cît şi în ce priveşte lingvistica românească, atît sincronică, cît şi diacronică” [6, 59].
În literatura de specialitate din Moldova s-a scris şi s-a vorbit deja cu diverse ocazii despre activitatea ştiinţifică a acad. S. Berejan, dar s-a făcut acest lucru, cu preponderenţă, în baza lucrărilor publicate în republică (monografii, dicţionare, manuale, studii din reviste şi culegeri, articole de cultivare a vorbirii, de popularizare a ştiinţei, de publicistică etc.). Cu alte cuvinte, s-a scris şi s-a vorbit despre o activitate ce s-a desfăşurat, cum se zice, “în văzul publicului larg”. Dar, afară de aceasta, a existat şi există o activitate lingvistică, cunoscută doar unor cercuri de specialişti şi desfăşurată, mai ales, în afara republicii – rezultatele căreia, dacă ar fi scrupulos “adunate”, ar cuprinde şi ele, indiscutabil, multe sute de pagini. Anticipînd înşiruirea unor date de ordin cronologic şi geografic, a unor nume de localităţi şi de personalităţi, putem susţine, fără exagerare, că S. Berejan ar rămâne în istoria lingvisticii, şi nu numai a celei româneşti, chiar dacă travaliul lingvistic al D-sale s-ar fi constituit doar din articole, teze, rezumate, referate, rapoarte, comunicări, cronici, luări de cuvînt, publicate în literatura de specialitate de peste hotarele Moldovei. Începînd cu primele teze (Литературный язык и его лексическое богатство) apărute în limba rusă (Cernăuţi, 1958)3 şi cu primul articol (Asupra prepoziţiei a cu infinitivul) apărut în limba română în revista Cercetări de lingvistică (Cluj, 1958) şi terminînd cu ultima conferinţă (B. P. Hasdeu – precursor al ideilor saussuriene în spaţiul lingvistic românesc) ţinută la Universitatea bălţeană (mai 2002), numele lingvistului basarabean S. Berejan “va poposi”, de-a lungul anilor, pe paginile revistelor Известия АН СССР, Вопросы языкознания, Филологические науки, Известия на Института за български език при Българската АН, Memoriile Academiei Române, Revue roumaine de linguistique, Cercetări de lingvistică, Philogica Pragensia, Beiträge zur romanischen Philologie sau va fi inclus în Проблемы…, Материалы…, Тезисы…, Abstracts…, Résumés…, Riassunti…, Proceedings…, Vorträge…, Akten…, Actele… şi multe alte publicaţii lingvistice de prestigiu din Est şi din Vest.A se vedea Bibliografia acad. S. Berejan.
E un caz unic în republica noastră cînd un lingvist să fi participat la atîtea întruniri ştiinţifice (din republică şi din fosta Uniune) şi la atîtea foruri internaţionale (congrese, colocvii, simpozioane, conferinţe, seminare, consilii, sesiuni, şedinţe de lucru, “mese rotunde”), precum e unică şi geografia de desfăşurare a acestor manifestări: Armenia (Erevan, 1986; Djermuk, 1988), Azerbaidjan (Baku, 1988), Rusia (Kalinin, 1986; Maikop, 1986; Moscova, 1974, 1980, 1981, 1982, 1985, 1988, 1989, 1991; Novosibirsk, 1974; Sankt-Petersburg, 1964, 1975, 1986; Ufa, 1985; Vladivostok, 1982, 1987; Voronej, 1991; Voronovo, 1984; Zvenigorod, 1981, 1983, 1986, 1987, 1991), Germania (München, 1993; Heidelberg, 1995; Jena, 1995; Leipzig, 1996); Gruzia (Tbilisi, 1971, 1977), Italia (Torino, 1995), Franţa (Grenoble, 1996), România (Braşov, 1997; Bucureşti, 1991, 1994, 1998, 1999; Cluj-Napoca, 1994, 1998; Constanţa, 1997; Iaşi, 1991, 1992, 1993, 1994, 1996, 1997, 1999, 2000, 2001; Reşiţa, 1997; Roman, 1995; Suceava, 1992, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001; Timişoara, 1991, 1998; Tîrgovişte, 1997), Spania (Santiago de Compostela, 1993, 1999), Ucraina (Cernăuţi, 1958, 1966, 1986, 2000; Kiev, 1980; Lvov, 1980; Kirovograd, 1987), Uzbekistan (Samarkand, 1971, 1987). Fireşte, această listă e departe de a fi completă, ea putînd fi continuată mai ales prin enumerarea centrelor ştiinţifice din Occident unde, pînă în anii 90, nu i s-a permis plecarea din motive politico-ideologice (cu toate acestea, lista în cauză e suficientă pentru a ne da seama de prezenţa ştiinţifică rodnică a prof. S. Berejan pe arena mondială).
S. Berejan e solicitat, de timpuriu, nu numai să participe în calitate de raportor la diverse manifestări, dar şi să îndeplinească, concomitent, în cadrul întrunirilor ştiinţifice, diferite funcţii: secretar de secţie, preşedinte de şedinţe, moderator. De exemplu, încă în 1967, conduce la Conferinţa unională de romanistică de la Minsk, împreună cu reputatul lingvist rus R. A. Budagov, secţia “Probleme de tipologie a limbilor înrudite”.
Personal a fost de mai multe ori animatorul şi organizatorul unor atare întruniri (de exemplu, al Simpozionului unional “Probleme teoretice de semantică şi de reflectare a acesteia în dicţionarele monolingve”, 1979; al Conferinţei ştiinţifice “Limba română este numele corect al limbii noastre”,1995; al Colocviului Internaţional “Lecturi coşeriene”, 1998 ş.a.).
acad. S. Berejan a contribuit substanţial la pregătirea de noi cercetători în domeniul lingvisticii. Domnia sa a fost conducător ştiinţific (la 17 doctoranzi), consultant ştiinţific (la 5 competitori), referent oficial (la 14 teze de doctor), autor a cîteva zeci de avize la disertaţii şi rezumate ale disertaţiilor.
Cu toate că nu ne-am pus drept scop să trecem în revistă numeroasele aprecieri ale specialiştilor privind aportul considerabil al prof. S. Berejan la studierea multiplelor aspecte ale limbii ca obiect de cercetare ştiinţifică, totuşi considerăm oportun a invoca cel puţin încă una din aceste aprecieri.
Cunoscutul lingvist rus (ulterior, director al Institutului de Limbă Rusă din Moscova) Iu. N. Karaulov, membru corespondent al A.Ş. a U.R.S.S., încă în 1976, analizînd elaborarea noţiunii de sistem lexico-semantic în lingvistica sovietică, menţiona că, după lucrările lui Şcerba, Vinogradov, Smirniţki, Budagov, Ahmanova, următoarea etapă în dezvoltarea lexicologiei naţionale a fost determinată de două momente: în primul rînd, de amploarea şi succesele importante ale lucrului lexicografic în ţară; în al doilea rînd, de rezultatele considerabile obţinute în domeniul teoriei (aici şi mai jos evidenţierile ne aparţin. – Gh. P.) – atît în direcţia dezvoltării de mai departe a noţiunii de sistem lexico-semantic (lucrările semnate de Ufimţeva, Şmeliov, Berejan ş.a.), cît şi în direcţia aplicării unor noi metode de cercetare în lexicologie” [9, 12]. Este o apreciere de care nu s-au învrednicit prea mulţi lingvişti de la periferia fostei Uniuni Sovietice, căci, precum se vede, după ce numeşte şapte lingvişti ruşi de mare prestigiu din Moscova şi Sankt-Petersburg, autorul le alătură, ca om de ştiinţă ce a contribuit în mod real la dezvoltarea teoriei lexicologice naţionale, şi un lingvist român din Chişinău!
În unul dintre interviurile sale S. Berejan face următoarea confesiune: “… nu regret totuşi viaţa trăită, căci, la urma urmei, am studiat şi mi-am apărat, cît şi cum am putut, limba neamului. Şi asta vreau s-o afirm acum, înspre apusul vieţii, deschis: am iubit întotdeauna limba şi neamul (evid. n. – Gh. P.) şi anume aceste sentimente mi-au insuflat energie şi putere de rezistenţă” [6, 60]. Aceste “sentimente”, indiscutabil, cunoscute prea bine vigilenţilor nu numai de la Chişinău, dar şi de la Moscova, nu i-au împiedicat pe savanţii de bună credinţă (ne referim la perioada de pînă la 1989) să-l aleagă membru al diferitelor foruri academice din fosta Uniune (“Consiliul de lexicologie şi lexicografie”, “Consiliul de teorie a lingvisticii sovietice” ş.a.), precum nu i-au împiedicat să-l admită în calitate de participant la o serie de manifestări nu numai unionale, ci şi internaţionale, cum au fost Congresele X, XII şi XIV ale lingviştilor (de la Bucureşti, Viena, Berlin), Congresele XII-XIV şi XVII de lingvistică şi filologie romanică (de la Bucureşti, Québec, Napoli şi Aix-en-Provence), Congresul III european de lexicografie (de la Budapesta) ş.a.
Poate şi dumnealui încearcă astăzi un sentiment de nedumerire: cum de a reuşit să treacă peste impedimentele ridicate de regimul timpului? Am spus “poate”, deoarece nativul “chiparos” (or, S. Berejan, conform zodiacului, face parte din această categorie) supravieţuieşte în mod firesc în condiţii care altora li s-ar fi părut de nesuportat.
Consemnările de mai sus ar putea fi completate cu încă un moment, nici pe departe lipsit de importanţă: în pofida restricţiilor nedeclarate, dar caracteristice perioadei de intimidare de pînă la 1989, prof. S. Berejan întreţinea permanent legături ştiinţifice (prin schimb de scrisori, cărţi poştale, reviste, extrase, cărţi) cu o serie de lingvişti din diferite ţări (mai detaliat, a se vedea cap. IV. Relaţiile dintre doi lingvişti “… porniţi de pe plaiuri moldovene”). oare nu acest “moment” şi nu “sentimentele” de care am amintit mai sus au întîrziat metodic avansarea în posturi, alegerea în rândurile membrilor academiei şi, în genere, medalierea remarcabilului nostru lingvist? (dacă ne referim la perioada, în special, de pînă la anii ’90, avem tot temeiul să ne întrebăm şi noi ca N. Esinencu: “Cine i-o fi purtînd medaliile?”). De fapt, despre aceste “întîrzieri” ne împărtăşeşte ceva chiar dumnealui: “Lingvistica de la noi, cea care se încadra în “Frontul ideologic”, m-a ţinut mereu în tagma celor neagreaţi de puterea oficială şi m-a obligat să accept în tăcere mulţi ani la rînd că româna din Moldova Sovietică este altceva decît româna din celelalte regiuni româneşti, strecurînd numai în subsidiar ideea că e tot română … Şi încă ceva: dacă aş lua-o tot în lingvistică de la început, aş prefera să fiu apreciat exclusiv de specialişti, nu de şefi (prin prisma politico-ideologică)” [6, 60]. O doleanţă nevinovată, deşi e rostită cu regret şi durere!
În contextul celor spuse, cititorii ar mai trebui să ştie suplimentar că, în genere, acad. S. Berejan e un om – şi acest lucru îl pot confirma fără ezitare toţi cei care îl cunosc – care manifestă indiferenţă faţă de calomnii sau suspiciuni, iartă atitudinea ingraţilor sau a celor recalcitranţi la adevărul ştiinţific, pentru că “să se ia la harţă meschină cu oamenii neştiutori, rău intenţionaţi sau, pur şi simplu, necinstiţi în acţiuni nu are nici un rost” [6, 59]. Lesne se poate conchide că omul şi savantul S. Berejan a însuşit de minune preceptul napoleonian: “Oamenii pot fi nedrepţi cu mine, îmi este suficient că sînt nevinovat”.
În numele dreptăţii, s-ar cuveni să aducem lumină în ceea ce priveşte recunoaşterea / nonrecunoaşterea oficială4 a meritelor acad. S. Berejan. Vom face acest lucru reproducînd in extenso observaţiile lui N. Mătcaş: “N-aş vrea să se creadă că omului de ştiinţă şi de omenie Silviu Berejan nu i s-au recunoscut meritele şi calităţile. I s-au recunoscut, însă mai degrabă tacit sau cu jumătate de gură. Sau, în cel mai bun caz, cu foarte mare întîrziere. Judecaţi şi dumneavoastră, dragi cititori: în timp ce unii extrem de săraci cu duhul şi cu zestrea spirituală, fără să aibă susţinută a doua teză de doctorat, fără lucrări de referinţă sau chiar nişte amărîte de broşurele, să nu mai aduc vorba despre vreo urmă de şcoală, se căpătuiseră peste noapte din partea regimului pe care-l slujeau cu fidelitate de sclav cu titlul de academicieni plini, Domnia sa, doctor în ştiinţe şi doctor habilitat, cu o operă recunoscută şi apreciată la Moscova, Kiev, Sankt-Petersburg, Varşovia, Praga, Sofia, nu se învrednicise de acest titlu. Pentru acceptarea în rîndul „nemuritorilor” i se cerea o „nimica toată”: să contracareze fulminantele acţiuni de revendicare din partea maselor (inclusiv din partea Institutului de Lingvistică pe care îl conduce) a recunoaşterii de către oficialităţile de-atunci a unităţii de limbă moldo-române, a necesităţii de a reveni la grafia latină şi de a-i atribui statut de limbă de stat la ea acasă limbii lui Creangă şi Eminescu. Puţină lume ştie cît de mult s-a frămîntat viitorul pe atunci, actualul academician Silviu Berejan, cît de mult s-a zbătut Domnia sa între umilitoarea pentru o fire atît de sensibilă propunere, machiavelică, satanească propunere de a pactiza cu forţele răului şi fireasca, omeneasca dorinţă a trudnicului în sudoarea frunţii de a-i fi pur şi simplu recunoscute meritele” [10, 168].
În însemnările de faţă ne-am văzut obligaţi să vorbim atît despre publicaţiile propriu-zise în domeniul ştiinţei limbajului, cît şi despre “nescrisele cărţi” ale acad. S. Berejan şi am făcut acest lucru din mai multe considerente.
P r i m o: “zestrea” ştiinţifică a oricărui savant, în genere, iar a dlui S. Berejan, în special, se constituie nu numai din publicaţii, ci şi, poate chiar înainte de toate, din cele realizate “în afara celor date publicităţii” şi deci trebuie urmărită şi pusă la cîntar şi această activitate.
S e c u n d o: numai cunoaşterea completă a activităţii lingvistice – nu doar a celei “din interior”, dar, mai ales în cazul dat, şi a celei “din exterior” – ne-ar putea explica de ce lingvistul nostru este atît de mărinimos elogiat, frecvent citat, înalt apreciat, tradiţional invitat, mult solicitat.
T e r t i o: “cartea de vizită” a ştiinţei lingvistice din Moldova, aşa cum apare ea în alte ţări şi chiar pe alte meridiane – noi, cei de la baştină, mîndrindu-ne, fireşte, cu acest lucru –, o datorăm în cea mai mare parte autorităţii ştiinţifice a academicianului Silviu Berejan.
 
Referinţe bibliografice
1. …Am căutat să fac din lingvistică un fel de matematică / Gh. Popa şi N. Leahu în dialog cu acad. Silviu Berejan // Semn, 2000, nr. 1-2.
2. Lingvistica integrală / Interviu cu Eugeniu Coşeriu realizat de Nicolae Saramandu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996.
3. I. Eţcu, Silviu Berejan: omul, savantul, cetăţeanul // RLŞL, 1997, nr. 3.
4. A. Ciobanu, Academicianul Silviu Berejan – gramatist (În jurul unor probleme controversate de sintaxă) // RLŞL, 1997, nr. 3.
5. O. Vinţeler, Contribuţia academicianului Silviu Berejan la studierea sinonimiei // RLŞL, 1997, nr. 3.
6. Denumirea limbii noastre e cea ştiută de toată lumea – română /Interviu cu S. Berejan // LR (Chişinău), 1995, nr. 3.
7. O operă lexicografică de preţ / Coautor A. Dîrul. – [Recenzie la:] Русско-молдавский словарь / Red. A. Borşci, N. Corlăteanu, E. Russev. – Moscova, 1954, 836 p. // ÎS, 1954, nr. 12.
8. Unele observaţii cu privire la infinitivul moldovenesc // ÎŞUSC, 1955, vol. 18 (Filologie).
9. Ю. Н. Караулов, Общая и русская идеография, Москва, Изд-во Наука, 1976.
10. N. Mătcaş, Vom mai ajunge să culegem ghiocei // LR (Chişinău), 1997, nr. 3-4.
 
Note
1 Intuind din timp, chiar de la începutul activităţii sale ştiinţifice, că numai “pe acest plan, vorba prof. E. Coşeriu, era posibil dialogul cu lingvistica europeană” [2, 162].
2 De exemplu, la timpul apariţiei lor, numai monografiile Contribuţii la studiul infinitivului moldovenesc (1962) şi Семантическая эквивалентность лексических единиц (1972) s-au bucurat de 29 de recenzii şi prezentări în literatura de specialitate (în limbile “moldovenească”, română, cehă, franceză, germană, rusă, ucraineană). A se vedea, de asemenea [3, 6-7], [4, 50-59], [5, 67-69].
3 Ca atare, S. Berejan s-a lansat pentru prima dată în incomensurabila operă de studiere a limbajului uman cu aproape 50 de ani în urmă prin publicarea, în anul 1954 a unei recenzii (în colaborare) [7, 51-55] şi în anul 1955 a primului articol de cercetare [8, 23-28].
4 Subliniem oficială, deoarece recunoaşterea “neoficială”, adică din partea specialiştilor-lingvişti, nu poate fi pusă la îndoială.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog