Cu Eugeniu Coşeriu, în proces de lucru şi de simplă comunicare
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
;)
Editând acest număr de revistă, comemorăm, aici, la baştină, pe ilustrul nostru compatriot, reprezentant de elită al spaţiului românesc, care s-a impus de-a lungul multor ani în ştiinţa lingvistică mondială, ducând pe toate meridianele lumii faima omului pornit din Mihăilenii Basarabiei.
Opera “lingvistului numărul 1 de pe planeta Terra” e cunoscută practic de toţi cei care şi-au consacrat viaţa şi activitatea studierii “limbilor istorice concrete” (termenul îi aparţine) sau “limbajului ca fenomen”.
Eugeniu Coşeriu, plecat de curând dintre noi, acest eminent doctor în lingvistică, profesor a numeroase universităţi din lume, multiacademician şi multidoctor onorific, s-a făcut cunoscut şi recunoscut şi la baştina sa, în Republica Moldova, acordându-i-se, nu fără anumite dificultăţi, cele mai înalte distincţii existente: Membru de Onoare al A.Ş.M. (cu diploma nr. 1), Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat din Moldova, al Universităţii “A. Russo” din Bălţi, al Universităţii “I. Creangă” din Chişinău, Cavaler al “Ordinului Republicii”, Cetăţean de Onoare al Municipiului Chişinău (Cetăţean de Onoare al Municipiului Bălţi însă nu a ajuns să fie – cu toate că anume acolo a început afirmarea sa... Nu a ajuns pentru că în Consiliul Primăriei opoziţia a fost foarte puternică, iar în ziarul “Golos Bălţi” din 25.02.’98 el a fost numit «filosof naţional’nogo otciujdenia», ceea ce l-a afectat mult, după cum şi în ziarul chişinăuian “Glasul Moldovei” i s-a spus, ceva mai înainte, şi mai neobrăzat: «mahărul de la Tübingen»).
Deşi ultimele patru decenii a activat şi a trăit în Germania (la Tübingen), E. Coşeriu a fost şi rămâne în continuare consângeanul, conaţionalul nostru mult iubit şi venerat, un conaţional inegalabil, despre care şi în republica noastră (ca şi în multe-multe alte ţări de pe toate continentele) s-a vorbit şi s-a scris în ultimul deceniu deosebit de mult (sursele în care a fost omagiat şi popularizat şi la noi constituie deja o întreagă bibliografie).
După toate cele spuse, scrise şi publicate până în prezent nu se cere parcă să se demonstreze ab initio valoarea perenă a imensei opere ştiinţifice, literare şi sociale a profesorului nostru al tuturora Eugeniu Coşeriu. Îmi voi permite totuşi, şi cu această ocazie, să recapitulez (foarte succint, evident) anumite momente, legate de viaţa şi activitatea Domniei Sale (deosebit de importante în special pentru cei ce i-au fost în preajmă în procesul muncii ştiinţifice şi al simplei comunicări umane, printre care se numără şi subsemnatul).
1. Născut în anul 1921 în judeţul Bălţi din România, de curând reîntregită, în familia unui intelectual, viitorul lingvist şi-a făcut studiile la şcoala primară din satul său natal Mihăileni (unde l-a avut drept prim învăţător pe Roman Mândâcanu, tatăl temerarului publicist şi lingvist Valentin Mândâcanu, bine cunoscut în viaţa culturală a Republicii Moldova). Şi-a continuat studiile, după cum era şi firesc, în cel mai apropiat centru de cultură, oraşul Bălţi, la Liceul “I. Creangă” (pe care l-a considerat drept unul dintre cele mai prestigioase licee din România de atunci). Au urmat studiile, întâi la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, apoi, pe baza unei burse, în Italia (la Universităţile din Roma, Padova şi Milano). Doctoratul în litere şi-l ia la Roma, în 1944, iar cel în filozofie la Milano, în 1949. Cu acest bagaj de cunoştinţe pleacă peste Ocean cu intenţia fermă de a se manifesta plenar ca specialist în studiul limbilor, stabilindu-se cu traiul în Uruguay, unde funcţionează la Universitatea din Montevideo ca profesor titular, iar apoi şi ca director al Institutului de Lingvistică din ţară, semnând încă acolo primele sale lucrări de răsunet în sferele de profil, lucrări traduse ulterior într-o serie de limbi din America, din Europa şi Asia, lucrări fără de care astăzi nu mai poate fi concepută istoria lingvisticii.
Mai târziu, după anul 1963, când se stabileşte cu traiul la Tübingen (Germania), continuă să publice studii şi cercetări de lingvistică teoretică şi romanică, de lexicologie şi semantică, de gramatică funcţională, lista de lucrări ştiinţifice ale sale depăşind câteva sute de denumiri, inclusiv câteva zeci de cărţi – volume de autor, precum şi studii remarcabile în presa de specialitate (bibliografia Verzeichnis der Schriften von Eugenio Coseriu. A) Sprachwissenschaftliche Veröffentlichungen pe 26 pag., unde lucrările ştiinţifice sunt numerotate până la cifra 303 încă în 1995), care devin, în scurt timp după apariţie, lucrări de referinţă pe toate meridianele (după 1995 s-au mai adăugat câteva zeci de studii apărute în special în România şi Republica Moldova, lucru pe care maestrul îl fixează personal, la sfârşitul listei).
2. S-au tipărit până acum numeroase studii de proporţii şi sute de articole, consacrate special concepţiei lingvistice expuse în scrierile profesorului Coşeriu (printre autorii lucrărilor de acest fel figurează, după cum te poţi convinge uşor, parcurgând lista despre care am vorbit mai sus, şi destui lingvişti români!), iar în legătură cu împlinirea a 60, 65, 70, 75 şi 80 de ani de viaţă i-au fost dedicate ediţii de omagiere, care întrunesc în cele aproape 6000 de pagini ale lor studiile a mai bine de 400 de specialişti (lingvişti şi oameni de cultură) din aproximativ 75 de ţări de pe glob. Printre aceste ediţii omagiale sunt cărţi speciale în mai multe volume, culegeri, tomuri şi numere ale unor periodice consacrate în întregime aniversărilor respective.
3. Cu un sentiment de legitimă mândrie,aş vrea să evidenţiez doar faptul că la alte publicaţii de prestigiu ce au consemnat pe parcursul anilor prodigioasa activitate ştiinţifică a ilustrului nostru conaţional, prof. E. Coşeriu, s-au alăturat şi periodicele noastre de profil filologic, Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară şi Limba Română, care au găzduit atât o serie de cercetări ale maestrului însuşi, cât şi materiale speciale şi rubrici aparte despre activitatea sa ştiinţifică. Au fost tipărite şi ediţii speciale, dedicate pământeanului nostru. Ultima a fost cartea Un lingvist pentru secolul XXI, apărută în 2002 la Editura “Ştiinţa” (aici a fost publicată şi prima sa carte în traducere românească apărută în Republica Moldova). Volumul nominalizat însumează materialele Colocviului Internaţional “Filologia secolului XXI”, pregătit şi realizat de Universitatea bălţeană, cu prilejul aniversării a 80-a din ziua naşterii savantului (Bălţi, 18-19 mai 2001), materiale îngrijite de filologii de la Bălţi dr. prof. Gh. Popa, dr. conf. M. Şleahtiţchi şi dr. N. Leahu.
E cazul să menţionăm în mod deosebit, că studiul introductiv la acest ultim volum omagial, intitulat Eugeniu Coşeriu: drumurile vieţii şi ale confirmării şi semnat de prof. dr. Gheorghe Popa, este, după părerea mea, una dintre cele mai reuşite sinteze a biografiei şi operei ilustrului nostru conaţional din câte au fost publicate în decursul ultimului deceniu în Basarabia (şi au văzut lumina tiparului destule încercări de acest fel). În Ţară sintezele cele mai merituoase privind creaţia ştiinţifică a marelui nostru lingvist aparţin profesorilor Mircea Borcilă de la Cluj şi Nicolae Saramandu de la Bucureşti, consideraţi, pe bună dreptate, cei mai vechi şi mai profunzi cercetători români ai operei coşeriene.
4. Volumul de rapoarte şi comunicări, prezentate la Colocviul bălţean din 2001, a fost lansat exact peste un an în cadrul Simpozionului Internaţional de la Iaşi (17-18 mai 2002) privind identitatea limbii, la care, spre marele nostru regret, principalul invitat n-a putut să ia parte din motive de sănătate (a fost prima oară, din câte ştim noi, când maestrul s-a anunţat ca participant al unei manifestări ştiinţifice din Ţară şi n-a venit). A trimis însă scuzele de rigoare şi părerea sa de rău că nu e prezent la Simpozion alături de colegii şi prietenii dintotdeauna, cărora le-a urat mult succes. Mesajului Domniei Sale i s-a dat citire la prima şedinţă (de inaugurare) şi s-a luat decizia unanimă de a-i expedia volumul omagial, lansat la Simpozion, cu semnăturile tuturor celor prezenţi, ceea ce s-a şi realizat tot atunci. A fost un moment mişcător, deşi nu ne imaginam atunci că profesorul nostru al tuturor nu va mai veni niciodată la Iaşi şi că minunata noastră întâlnire de la Suceava din toamna anului precedent, 2001, la ediţia a VI-a a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului, al cărui iniţiator a fost în 1992 (împreună cu lingviştii ieşeni, suceveni şi chişinăuieni), va fi cea din urmă întâlnire, iar clipele pe care le-am petrecut acolo împreună vor fi ultimele. Nu ne rămâne decât să ne resemnăm: că atât ne-a fost hărăzit să fim în preajma inegalabilului savant de talie universală şi inimosului nostru concetăţean care de fiecare dată a venit în mijlocul nostru cu sufletul larg deschis.
5. În afară de colocviile prezentate mai sus, de la Bălţi şi Suceava, întruniri ştiinţifice cu tematică coşeriană şi cu participarea personală a maestrului au fost multe în ultimii zece ani atât în Republica Moldova, cât şi în România. Am consemna cel puţin câteva dintre ele: Congresul al IV-lea al Filologilor Români (Timişoara, 1991), Colocviul Omagial “Eugen Coşeriu, un mare lingvist contemporan” (Iaşi, 1992), Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului (Suceava, 1992), Congresul al XVIII-lea ARA (Chişinău, 1993), Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 1994), Şedinţa lărgită a Prezidiului A.Ş.M. cu tema: “Eugen Coşeriu – un titan al gândirii lingvistice moderne” (Chişinău, 1994), Sesiunea ştiinţifică de comunicări “Limba română şi varietăţile ei locale” (Bucureşti, 1994), Congresul al XX-lea ARA (Târgovişte, 1997), Colocviul interdisciplinar “Lingvistici coşeriene” (Constanţa, 1997) ş.a. Se cer evidenţiate, în mod special, cele două ediţii ale Colocviului Internaţional “Lecturi coşeriene” de la Chişinău (1998 şi 2001), care speram cu toţii să devină tradiţionale la noi. Cu regret, dispariţia fizică a protagonistului acestui simpozion a zădărnicit planurile noastre. Deşi suntem siguri că o asemenea manifestare ştiinţifică, cu aceeaşi denumire, poate să aibă o continuare benefică pentru lingvistica din republică.
6. Am amintit până aici manifestările lingvistice de la noi (din Basarabia şi din Ţară) şi, în primul rând, acelea la care ne-am aflat alături de Eugen Coşeriu, figurând împreună în programele publicate şi asistând reciproc la luările de cuvânt, de cele mai dese ori cu schimburi de opinii asupra celor prezentate de noi şi/sau comunicate. Dar au fost manifestări şi pe alte meridiane, la care am lucrat cot la cot în zilele de muncă încordată la şedinţe şi am comunicat curat omeneşte în orele de repaos, mai cu seamă în timpul excursiilor planificate de fiecare dată de organizatori.
7. Mi s-au întipărit în memorie în special cele două Congrese Internaţionale de anvergură: de Lingvistică şi Filologie Romanică de la Bucureşti (1968) şi de Lingvistică Generală de la Berlin (1987), la care am avut onoarea să-l prezint pe prof. E. Coşeriu lui G.V. Stepanov (viitor academician al A.Ş. din U.R.S.S. şi director al Institutului de Lingvistică din Moscova), lui I. N. Karaulov (membru cor. al A.Ş. din U.R.S.S., director al Institutului de Limbă Rusă din Moscova), lui St. V. Semcinski (cunoscut romanist şi românist de la Kiev, şef al catedrei de limbi clasice a Universităţii ucrainene “T. Şevcenko”) şi altor membri ai delegaţiilor sovietice, din care făceam parte şi eu. Despre întâlnirile noastre la aceste două congrese am relatat destul de amănunţit în prefaţa mea la cartea maestrului Lingvistică din perspectivă spaţială şi antropologică. Trei studii, Chişinău, 1994.
8. O altă întâlnire de neuitat a fost cea din orăşelul bavarez Tutzing din preajma Münchenului, unde în primăvara anului 1993 şi-a ţinut lucrările Simpozionul Rumänisch: Typologie, Klassifikation, Sprachcharakteristik, organizat de romaniştii de la Universitatea din München. S-au pus în discuţie problemele românisticii europene într-o ambianţă foarte plăcută de lucru şi de agrement. Am memorizat, în primul rând, întâlnirile din fiecare seară ale lingviştilor români, continuate până mult după miezul nopţii, cu colegii germani (Klaus Heitmann, Rudolf Windisch, Luminiţa Fassel şi alţi prieteni ai românilor). La aceste “şezători” participa foarte activ, bineînţeles, şi conaţionalul nostru de la Tübingen, care se afla în epicentrul discuţiilor. În al doilea rând, acolo am avut parte de plăcerea câtorva excursii la München şi în împrejurimi, printre care şi la o mănăstire foarte originală ca arhitectură, din Alpii Bavariei.
9. Deosebit de utilă pentru noi, cei din R. Moldova, a fost şi Sesiunea ştiinţifică de comunicări de la Secţia de Filologie şi Literatură a A.R., care a avut loc la Bucureşti în Sala de festivităţi a Prezidiului Academiei, în octombrie 1994, căci s-a discutat pe larg problematica corelaţiei “român: moldovenesc” (materialele întrunirii sunt publicate în culegerea Limba română şi varietăţile ei locale, Bucureşti, 1995). Raportul de bază al acestei Sesiuni, intitulat Unitatea limbii române – planuri şi criterii, a fost cel al prof. E. Coşeriu, membru de onoare al Academiei Române.
10. Suita de colocvii sub genericul “Ştiinţe ale Limbajului”, organizate (la început anual, apoi o dată la doi ani) de Universitatea “Ştefan cel Mare” de la Suceava, care a ajuns în toamna anului 2001 la cea de a VI-a ediţie (ediţia întâi, inaugurală, a avut loc în octombrie 1992), ne-a marcat într-un fel aparte, pentru că aici am avut posibilitatea reală de a comunica, şi în zilele lucrătoare, şi în neuitatele zile de excursii (devenite tradiţionale) la mănăstirile din Nordul Moldovei, din Bucovina, mai ales că ne însoţea cel care era sufletul grupului nostru de excursionişti, prof. E. Coşeriu, oaspetele de onoare al Universităţii şi al Sucevei. Am vizitat în tihnă, fără grabă, principalele mănăstiri din zonă (Dragomirna, Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Voroneţ, Humor), precum şi pitoreştile localităţi montane de pe traseu (Câmpulung-Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni ş.a.), ne-am afundat în atmosfera istorico-culturală a locaşurilor sfinte, ceea ce ne apropia şi mai mult.
11. Am avut şi perioade mai lungi de contacte zilnice cu profesorul, când eram angajaţi la acţiuni ştiinţifice şi culturale comune. În context, amintim special aflarea în republică timp de nouă zile (de la 23 septembrie până la 1 octombrie 1998) a profesorului, care, la invitaţia Academiei, a Universităţilor din Chişinău şi Bălţi şi cu susţinerea instituţiei prezidenţiale, a realizat atunci în Republica Moldova un program foarte divers. Acesta cuprindea înmânarea “Ordinului Republicii” (distincţie guvernamentală conferită prof. E. Coşeriu prin decret prezidenţial: “Pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea lingvisticii moderne, în semn de înaltă preţuire a meritelor deosebite în opera de renaştere a culturii naţionale”), participarea la Colocviul ştiinţific “Lecturi coşeriene”, acordarea titlului de D.H.C. al Universităţii din Bălţi, vizitarea comunei Mihăileni (Râşcani), unde s-a născut şi a copilărit viitorul lingvist, excursia la Soroca şi Orhei, precum şi în împrejurimile cu mare trecut istoric şi cultural.
Această călătorie prin republică (Bălţi, Mihăileni, Soroca, Orhei) a fost memorabilă pentru toţi membrii delegaţiei ce îl însoţea pe eminentul om de ştiinţă (printre care era şi singura sa soră, mai tânără decât el, Iulia Coşeriu) şi a produs o impresie agreabilă asupra distinsului oaspete, întregind tabloul aflării sale la baştină.
12. O impresie profundă au lăsat în memoria celor prezenţi ceremoniile de acordare neîntrecutului nostru conaţional a titlului de D.H.C. al Universităţii de Stat din Moldova, al Universităţii Pedagogice “I. Creangă” din Chişinău şi al Universităţii “A. Russo” din Bălţi. Ele au urmat după ceremoniile similare de la universităţile din Iaşi şi Suceava – ca să le numim doar pe acelea la care am participat şi noi, consângenii celui omagiat. De fapt însă, marele nostru cărturar s-a învrednicit de 35 sau 36 de diplome de D.H.C., căci în ultimul sfert de secol numeroase universităţi de pe toate continentele i-au acordat, rând pe rând, înaltul titlu onorific universitar, recunoscându-i astfel meritele de lingvist notoriu (Institutul de Lingvistică al A.Ş.M. se află în posesia majorităţii cópiilor de pe diplomele respective, puse la dispoziţia noastră de-a lungul anilor personal de prof. E. Coşeriu – lipsesc doar ultimele trei sau patru, pe care n-a reuşit să le expedieze).
13. Una din ultimele manifestări ce ne-a adunat pe toţi în jurul neuitatului nostru maestru a avut loc în luna mai 2001, cu ocazia aniversării revistei Limba Română: s-au împlinit atunci 10 ani de la apariţia primului ei număr. În Sala Mare a Academiei de Ştiinţe (care în acea zi s-a dovedit a nu fi atât de mare ca să găzduiască pe toţi doritorii de a participa la solemnitate) s-a dat citire unui număr record de mesaje de salut, inclusiv de la cele mai înalte instanţe oficiale (Preşedinţia României, Academia de Ştiinţe a R.M., ministerele educaţiei din R.M. şi din România, Uniunea Scriitorilor din Moldova, organele de presă), de la instituţii culturale şi ştiinţifice româneşti (institutele academice de profil din republică şi din Ţară, redacţiile multor ziare şi reviste, Consiliul Suprem pentru cercetare-dezvoltare etc.), precum şi de la mulţi oameni de ştiinţă şi de cultură, printre care şi conaţionalul nostru de la Universitatea Provence (Franţa) prof. Valeriu Rusu cu întreaga sa familie.
Printr-o fericită coincidenţă, în şedinţa de la Academie s-a sărbătorit nu numai revista Limba Română, ci şi lingvistul de excepţie al neamului românesc, Eugeniu Coşeriu, care îşi marca tocmai în acele zile cea de a 80-a aniversare (la Universităţile „A. Russo” şi „I. Creangă”, la Institutul de Lingvistică al A.Ş.M., la Casa Limbii Române şi-au desfăşurat lucrările simpozioane şi colocvii de înălţătoare omagiere a ilustrului savant). La şedinţa festivă, îngemănată, de la Academie, a fost citit textul decretului Preşedintelui Ion Iliescu, prin care sărbătoritului i s-a conferit Ordinul suprem „Steaua României” (în grad de „Cavaler”), fiindu-i, de asemenea, înmânată medalia Academiei din Chişinău „Dimitrie Cantemir”.
Prof. E. Coşeriu a rostit în faţa numerosului public un discurs cu semnificativul titlu Credinţă, sacrificiu şi destin, consacrat împlinirii unui deceniu de la fondarea revistei Limba Română, ce cuprindea emoţionante cuvinte despre necesitatea stringentă a apariţiei acestei publicaţii pe teritoriul dintre Prut şi Nistru şi despre marea ei misiune – bătălia pentru limbă (vezi LR, nr. 4-8, 2001 cu o serie întreagă de poze expresive, prin care Magistrul parcă îşi ia rămas bun de la noi).
14. N-am vrea să încheiem acest articol de comemorare a celui care a fost Eugeniu Coşeriu, marele lingvist al contemporaneităţii, pe care l-am avut şi aici, printre noi, cu noi şi alături de noi, fără să conştientizăm acest memento: că am vieţuit în aceeaşi perioadă istorică cu acest conaţional unic, celebru om de ştiinţă şi profesor al tuturor profesorilor, şi că avem sacra datorie de a preţui în modul corespunzător această favoare a sorţii, pătrunzându-ne de marea bucurie omenească de a fi adus încă în timpul vieţii sale omagiile noastre celui ce ne-a reprezentat în lume cu înaltă demnitate, ca un adevărat Ambasador al Naţiunii şi al Basarabiei, pe care le iubea ca un fiu.
În ultimii ani am reuşit, din fericire, în câteva rânduri, să-l onorăm după merit şi la baştină. Am fost martori oculari la mai multe episoade de viaţă care ne fac cinste – şi atunci când l-am ales ca prim Membru de Onoare al Academiei noastre, şi atunci când i-am acordat titlul de prim Doctor Honoris Causa al Universităţii din Chişinău şi al Universităţii din Bălţi; şi când i-am conferit primul titlu de Cetăţean de Onoare “în capitala Patriei sale mici”, cum obişnuia să spună el însuşi; şi când l-am onorat cu modestele noastre studii şi comunicări la diverse întruniri ale elitei intelectuale din republică (indiferent dacă Domnia Sa era sau nu prezent la faţa locului). Toate acestea le realizam însă, fiind mereu conştienţi de faptul că el este, undeva acolo, la Tübingen, în Germania sau în vreo altă ţară din Europa sau din lume, că va afla despre ele cu firească bucurie de frate. Acum este prima dată când simţim cu durere în suflet că nu-L mai avem, că nu va mai afla niciodată de cuvintele noastre pline de afecţiune, mândrie şi recunoştinţă. Noi însă le vom rosti întotdeauna cu sfinţenie.
Sit tibi terra levis, Profesore drag, sânge din sângele neamului românesc!
Aici...
Lui Eugen Coşeriu,
in memoriam
...Aici toate ne sunt sfinte:
şi izvorul, şi ţărîna;
iar copiii spun cuvinte:
parcă ar săruta lumina.
...Aici veşnicia creşte,
mugurii cînd prind să fiarbă.
Şi-nţelege româneşte
fiecare fir de iarbă.
Nicolae DABIJA