Descriptio Moldaviae în cultura europeană
Pentru tipar5. Izvoarele Descrierii Moldovei
După cum se susţine, pe bună dreptate, cunoaşterea mai multor limbi, erudiţia i-au favorizat lui Dimitrie Cantemir accesul la surse variate, atît interne cît şi externe. În elaborarea scrierilor sale el a avut un şir de posibilităţi de documentare, între care operele cronicarilor moldoveni şi munteni, de unde a preluat informaţii cu caracter istoric şi geografic; numeroase scrieri ale autorilor antici, bizantini, greci, ruşi şi apuseni1.
Dintre izvoarele concrete ale lucrării Descrierea Moldovei cercetătorii disting, în primul rînd, pe cele cu referire la Ţara Moldovei şi poporul ei. Aici se mai adaugă cunoştinţele sale, acumulate de-a lungul anilor, precum şi cele ale boierilor moldoveni, care-l însoţeau în Rusia. Istoricul Nicolae Iorga considera drept unul dintre principalele repere ale Descrierii... amintirile lui Dimitrie Cantemir despre ţară, precum şi izvoarele documentare din care culege informaţii despre domnitori şi ceremonialul de la curte2.
Oamenii de ştiinţă au insistat, pe deplin întemeiat, şi asupra formaţiei intelectuale obţinute de tînărul principe la Constantinopol, la Academia Patriarhiei Ortodoxe. D. Cantemir a însuşit multe lucruri de la învăţaţii turci şi din contactul personal pe care l-a avut cu diferite persoane instruite din Occident. În acelaşi timp, nu trebuie trecute cu vederea nici instruirea şi educaţia aleasă, primite în casa părintească. Investigaţiile din ultimele decenii au arătat că instruirea cărturarului nostru în casa tatălui său a fost mai largă şi mai temeinică decît s-a putut crede. Savantul român a avut o sensibilitate extraordinară pentru limba maternă, pe care o stăpînea pînă la particularităţile ei regionale. A învăţat limba slavonă, pentru a avea acces la diverse scrieri şi documente vechi sau la literatura religioasă atît de răspîndită în Ţările Române. Dascălul său, Ieremia Cacavelas, i-a deschis calea spre sursele greco-bizantine. În primii ani de viaţă viitorul savant a cunoscut obiceiurile şi credinţele săteanului moldovean, traiul cotidian, problemele social-politice, economice şi culturale din Moldova. Inventarul de informaţii, pe care-l poseda din adolescenţă şi tinereţe, apare ulterior într-un şir de opere fundamentale, şi, mai ales, în Descrierea Moldovei. Anume această pregătire intelectuală i-a oferit posibilitate lui D. Cantemir să folosească pe larg izvoarele scrise interne şi, în special, cronicile lui Grigore Ureche, ale lui Miron Costin3 şi Nicolae Costin. În opinia lui P. P. Panaitescu, D. Cantemir, în perioada aflării sale în Rusia, nu a avut la dispoziţie toate letopiseţele Ţării Moldovei, ele fiind citate doar din memorie. Pe cînd cronica lui Grigore Ureche şi lucrarea lui Miron Costin De neamul moldovenilor sînt citate cu precizie, uneori chiar cu inexactităţile din scrierile predecesorilor săi, ceea ce înseamnă că le-a avut la îndemînă în exilul său nordic4. Unii cercetători consideră că drept izvor de inspiraţie i-a servit lui Dimitrie Cantemir, mai cu seamă, celebra operă costiniană De neamul moldovenilor, fapt despre care ne vorbesc şi notele sale marginale pe o copie a acestei scrieri, păstrată astăzi în fondurile Bibliotecii Naţionale din Petersburg (fosta bibliotecă publică „Saltîkov-Şcedrin”). Istoricul român a recurs la Cronica polonă, precum şi la Poema polonă ale lui Miron Costin pe care le cunoştea încă de pe la 17005. Savantul ne mai informează că a avut cu sine la Constantinopol, unde au şi rămas după plecarea sa, cronici vechi ale Moldovei şi Valahiei6.
După cum considera D. Cantemir, un istoric, în afară de cronici şi mărturii scrise de autori, trebuie să apeleze şi la alte izvoare, precum sînt monedele, notele epigrafice, ruinele cetăţilor şi fortificaţiilor, tradiţiile păstrate de-a lungul veacurilor în memoria popoarelor, în creaţiile lor folclorice, inclusiv unele ce conţin elemente false şi naive. Anumite informaţii de acest gen se regăsesc în Descrierea Moldovei. Privită în ansamblu, Descrierea... denotă o îndelungată şi scrupuloasă muncă de acumulare şi prelucrare a materialului7. Cu regret, pînă în prezent nu au fost descoperite decît foarte puţine probe documentare, care ar demonstra direct acest fapt. Majoritatea materialelor, adunate anterior, au fost date uitării, mai ales, după stingerea din viaţă a lui Dimitrie Cantemir, şi cu timpul, probabil, în mare parte s-au pierdut. Este concludentă, în acest sens, o scrisoare a lui Antioh Cantemir (fiul lui D. Cantemir), expediată din Paris, pe cînd era ambasador al coroanei ruse în Franţa, în care se interesa de manuscrisele şi hîrtiile tatălui său, ce rămăseseră la secretarul acestuia, Ivan Ilinski, la Moscova. În răspunsul primit din Rusia i s-a comunicat că nu se ştie nimic despre ele. Cert este că multor materiale li s-a pierdut urma în chiar primele decenii după moartea lui D. Cantemir.
Savantul s-a dovedit a fi un profund cunoscător al etnografiei şi creaţiei populare orale ale neamului românesc, surse importante pentru elaborarea Descrierii.... Se ştie că Dimitrie Cantemir, cea mai mare parte a vieţii sale, s-a aflat în capitala Imperiului Otoman (Constantinopol), apoi în Rusia. Dar ar fi greşit să afirmăm că el a fost rupt de realităţile culturale şi aspiraţiile poporului său, de tot ce a fost creat pînă la el8.
Dimitrie Cantemir a cunoscut şi a utilizat în scrierile sale mai multe cărţi tipărite în Ţările Române. În special, el a cunoscut tipăriturile: Cazania sau Carte românească de învăţătură alui Varlaam (Iaşi, 1643) şi Carte românească de învăţătură... (Pravila lui Vasile Lupu, Iaşi, 16469), precum şi Biblia, editată la Bucureşti în 168810.
Dimitrie Cantemir, în procesul elaborării Descrierii, a citit mai multe tipărituri şi lucrări din Rusia ce aveau un caracter istorico-descriptiv. Altele însă vorbeau despre realitatea rusă din epoca reformelor lui Petru cel Mare. Căci anume în bibliotecile din Rusia D. Cantemir a avut posibilitate să consulte o mulţime de izvoare, pe care nu le-ar fi putut avea la dispoziţie în Moldova sau la Constantinopol. Un exemplu ar fi Sinopsisul istoriilor ruseşti, editat la Kiev11.
D. Cantemir mai citează autori antici, greci şi romani (Strabon, Eutropius, Marcellus), bizantini (Nicetas Honiates, C. Curopalt), polonezi şi unguri (Jan Długosz, St. Sarnicki, S. Orzchowski, I. Bielski, Martin Kromer, Antonio Bonfini12 ) şi vest-europeni (M. Cruzius, M. Pretorius şi F. Cluvis). Cărturarul nostru a luat cunoştinţă de operele lor în Moldova, la Constantinopol sau în Rusia.
Aşadar, sursele aflate la dispoziţia marelui cărturar au fost bogate şi variate, fapt ce i-a permis, în mare măsură, să asigure întregii sale creaţii şi, în special, Descrierii Moldovei un apreciabil nivel ştiinţific.
6. Modelele Descrierii Moldovei
Cercetătorii operei lui Cantemir sînt preocupaţi de mai multă vreme să afle care i-au fost predecesorii şi ce lucrări i-au servit drept model pentru Descriere...? Au existat unele prototipuri, de care s-a ghidat autorul, pentru a elabora Descrierea Moldovei? În istoriografie s-au cristalizat unele opinii referitor la problemele în cauză. P. P. Panaitescu aduce dovezi interesante şi suficient de convingătoare în această privinţă. El arată că, la etapa alcătuirii Descrierii Moldovei, D. Cantemir avea o temeinică pregătire în domeniul geografiei13, asimilase informaţii din operele înaintaşilor săi şi, după cum am mai spus, din cronicile moldovene şi, mai ales, din operele lui M. Costin De neamul moldovenilor, Cronica polonă şi Poema polonă14.
Descrierea Ţărilor de Jos de Luigi Guicciardini15 a văzut pentru prima dată lumina tiparului la Antwerpen, în 1567. Se prea poate ca încă în timpul aflării la Constantinopol Dimitrie Cantemir să fi cunoscut această operă cu caracter geografic descriptiv, răspîndită în toată Europa. Pînă către mijlocul sec. al XVIII-lea cartea a fost reeditată de 35 de ori16, fiind certificată ca una dintre cele mai importante lucrări cu caracter economic şi geografic şi care a cunoscut o largă circulaţie în întreaga Europă. Ca şi geograful florentin, D. Cantemir a acordat o mare atenţie în lucrarea sa cadrului natural, economiei, populaţiei, poziţiei geografice a ţării, rîurilor, oraşelor, meşteşugurilor, comerţului, formelor de guvernare, precum şi împărţirii administrative a Moldovei.
Tot la Constantinopol, D. Cantemir a aflat despre „curentul de cercetări geografice” de la Academia Patriarhiei Ortodoxe. Printre profesorii săi de aici a fost şi mitropolitul Meletie de Arta, un distins geograf al vremii (în 1701 a scris o geografie universală în greceşte, intitulată Geografia veche şi nouă, publicată la Veneţia, 1728). Frecventînd timp de opt luni cursurile lui Meletie, ca discipol al acestuia, D. Cantemir a cunoscut atît viziunile învăţatului grec asupra geografiei, cît şi lucrarea în manuscris17 menţionată mai sus. Dimitrie Cantemir a întreţinut legături cu un alt mare geograf grec din acea perioadă, Chrisant Notaras, care, ceva mai tîrziu (1716), publică la Paris o lucrare cu titlul Introducere în geografie. Aici, ca şi în studiul cantemirian Descrierea Moldovei, se arată că o lucrare de geografie trebuie să cuprindă mai întîi descrierea fizică, apoi oraşele, bogăţiile şi, în sfîrşit, geografia umană, care include, în special, organizarea politică18.
Pe de altă parte, aflarea îndelungată a lui Dimitrie Cantemir în capitala Imperiului Otoman, buna stăpînire a limbilor şi literaturilor turco-otomană, arabă şi persană ne fac să credem că el a cunoscut şi literatura ştiinţifică a acestor popoare, inclusiv cea geografică. Academicianul rus V. V. Bartold, în baza cercetărilor efectuate de istoricii germani şi ruşi, ajunge la concluzia că în sec. al XVII-lea în Orientul turco-arabo-musulman viaţa ştiinţifică nici pe departe nu încetase să se dezvolte. Astfel, cu mult înaintea oamenilor de ştiinţă din Europa, în Imperiul Otoman în această perioadă, subliniază acelaşi autor, a fost efectuată compararea şi confruntarea rezultatelor ştiinţei geografice arabe cu ale celei europene. Drept exemplu poate servi o lucrare de geografie turcească întocmită de Gehan Numî Hagi Halif, în baza izvoarelor orientale şi europene. Printre altele, în scrierea geografului otoman se întîlnesc referinţe la lucrările cartografice ale lui Gerard Mercator, fiind vorba de Atlas minor, a lui Avraam Ortelius, Geographia major, a lui Lorenzzo d’Anania Fabrica Mundi, ultima alcătuită în anul 1582 ş.a.19.
Aflîndu-se în mediul intelectual de la Constantinopol, în cel al Episcopului Meletie, D. Cantemir a cunoscut şi opera geografică a lui Cluverius20.
Pe la 1700, Constantin Stolnicul Cantacuzino publicase la Veneţia o hartă a Ţării Româneşti, bogată în informaţii şi pe care D. Cantemir cu siguranţă a cunoscut-o. El ia drept model pentru harta Moldovei, anexă la Descriere..., această operă cartografică românească21.
O influenţă deosebită asupra formării lui D. Cantemir a avut-o şi şcoala poloneză de geografie, constituită încă în sec. al XVI-lea şi ai cărei reprezentanţi mai de seamă au fost Sz. Sarnicki (autor al Descrierii Poloniei vechi şi noi, editată la Cracovia în 1585);M. Kromer (scrierea sa în două părţi Sive de situ, populis, moribus, magistratibus et respublica regni Poloniae, apărută pentru prima dată la Frankfurt pe Main în 1575, carte ce a cunoscut ulterior zece ediţii). D. Cantemir şi-a aprofundat concepţia asupra geografiei ca ştiinţă, utilizată mai ales în Descrierea Moldovei. După ce aminteşte în prima parte de originea toponimului Polonia, Kromer trece la geografia şi împărţirea ţării în districte. Apoi urmează geografia umană, cu unele consideraţii privind firea poporului polonez şi credinţa lui, descrie viaţa de familie, nobilimea, adăugînd şi enumerarea celor mai distinse familii de nobili, apoi vorbeşte despre „plebe” (ţărănimea şi iobagii), religie şi cultură. Partea a doua, intitulată Republica (adică organizarea politică a statului), întocmai ca şi partea a doua a Descrierii Moldovei, cuprinde subcapitole despre rege – alegerea şi încoronarea lui, veniturile regale, legile ţării, judecată, dietă, adunarea legislativă a feudalilor polonezi, armată şi război. Precum observă P. P. Panaitescu, în Descrierea Moldovei capitolele au aproximativ acelaşi conţinut ca şi la Kromer, cu unele deosebiri de structură. La Cantemir partea a treia a cărţii este dedicată culturii, iar la Kromer aceste aspecte sînt incluse în partea întîi. Este foarte probabil, – conchide cercetătorul menţionat, – că Dimitrie Cantemir a cunoscut şi a consultat această carte, la fel ca şi alte lucrări ale geografilor polonezi, în scopul elaborării Descrierii Moldovei22.
Istoricul ieşean D. Ciurea întrevede similitudini între Descrierea... lui Dimitrie Cantemir şi lucrarea Kurtze Beschreibung von denen moldauischen Ländern a lui Erasm Heinrich Schneider de Weissmantel, din 1713-1714 (schema, cadrul geografic, resursele, domnul, ţăranii şi agricultura, limba, obiceiurile, riturile, curiozităţile)23. Cu toate acestea, este puţin probabil ca Dimitrie Cantemir să fi avut la îndemînă lucrarea acestui ofiţer suedez, care l-a însoţit pe regele Carol XII în epopeea sa din sudul Rusiei şi raiaua Bender, deoarece aceste note de călătorie au fost descoperite şi publicate mult mai tîrziu. Mai curînd, atît geograful suedez, Weissmantel, cît şi savantul român au avut la dispoziţie modele apropiate, răspîndite în epocă în întreaga Europă. Edificatoare este o lucrare geografică din secţia de cărţi rare şi manuscrise a Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse (filiala din Petersburg), care, credem noi, prezintă interes deosebit în abordarea problemei din acest compartiment. Cartea poartă titlul Historische-politische und geographische Beschreibung des Königreichs Schweden. Nach dem alten und ketzigen Staat eingerihtet und in zwei Theile verfasset. Regensburg. In Verlagung Johann Zacharias Seidels. 1707. Erster Theil. /10/+658 S.; Anderer Theil 320+/60/ S. (Descrierea istorică, politică şi geografică a regatului Suediei şi orînduirea lui statală veche şi contemporană, apărută în două părţi, în editura lui Johann Zacharias Seidels, 1707.) Cercetătorul rus M. Gurevici, căruia îi aparţine această descoperire, l-a identificat şi pe autorul ei, care s-a dovedit a fi un oarecare Giolgelius24. Acest exemplar de carte i-a aparţinut lui Petru cel Mare, după cum mărturiseşte ex-librisul de pe aversul copertei Petrus Primus zaar Moscoviae (Petru I, ţarul Moscoviei). În partea de jos a copertei este indicat: „Anno 1718”. După cum presupune M. Gurevici, pe deplin justificat în opinia noastră, scrierea a putut să trezească interesul lui Petru I în legătură cu Războiul Nordic, care era în plină desfăşurare, şi că ar fi fost procurată din ordinul lui (ţarului) cu mult înainte de 171825. Într-un fel sau altul, probabil chiar prin intermediul lui Petru I sau al altei persoane, un exemplar al acestei cărţi a putut să ajungă şi în mîinile lui D. Cantemir în perioada compunerii Descrierii Moldovei. Ceea ce ne face să credem astfel este asemănarea uimitoare a structurii şi, în primul rînd, a celor trei mari aspecte: istoric, politic şi geografic ale lucrărilor comparate: Descrierea Suediei şi Descrierea Moldovei.
În Rusia, unde Cantemir venea cu anumite cunoştinţe şi concepţii despre ştiinţa geografică, acumulate pînă atunci, a putut găsi şi alte modele, utile pentru ceea ce-şi propusese. Aici, în 1718, din porunca ţarului, se editează География генеральная, inspirată din opera englezului Waren, editată iniţial la Amsterdam26. Tot în Rusia, D. Cantemir se întreţine cu geografi germani, care erau în serviciul lui Petru I. Printre aceştia era şi Johann Gotthelf Vockerodt, secretarul ambasadei Prusiei la Petersburg, semnatarul unei lucrări de geografie în limba germană, intitulată Rusia sub Petru cel Mare (rămasă în manuscris). La fel ca şi Descrierea Moldovei, manuscrisul savantului german este un studiu asupra organizării politice a ţării, culturii şi geografiei, comerţului, religiei, bogăţiilor miniere, administraţiei şi populaţiei. Johann Gotthelf Vockerodt27 a intrat în relaţii apropiate cu D. Cantemir şi acesta l-a invitat pe amicul său la moşiile din Ucraina (au făcut împreună o călătorie în sudul Rusiei) şi chiar l-a angajat în calitate de secretar personal, iar, în paralel, să se ocupe de fiii săi, în special, de Antioh, în calitate de institutor. Faptul că Johann Gotthelf Vockerodt a îndeplinit aceste funcţii în familia lui Dimitrie Cantemir, între 1715 şi 1718, ne conduce spre concluzia că învăţatul german a scris multe din paginile dictate în aceşti ani de Dimitrie Cantemir, apoi a copiat pe curat Descriptio Moldaviae şi Istoria Imperiului Otoman, pentru că tocmai în această perioadă la operele menţionate s-a lucrat mai mult şi au fost finalizate. Dimitrie Cantemir a rămas atît de satisfăcut de activitatea secretarului, încît, după întoarcerea lui în Germania, îi scrie o scrisoare de mulţumire tatălui acestuia şi îl roagă, dacă mai are un alt fiu, să i-l trimită în serviciul personal28.
Autorul Descrierii Moldovei era la curent şi cu alte tratate de geografie ale oamenilor de ştiinţă din Europa. Iar unul din ele se bucura de o largă răspîndire – Introductio in universam geographiam (1641) de P. Cluverius. Acesta, în opinia istoricului literar Vasile Coroban, i-a servit, de asemenea, drept unul din modele pentru Descriere...29.
Însă chiar dacă D. Cantemir nu a avut la dispoziţie unele din lucrările menţionate mai sus, datele expuse arată că el cunoştea, totuşi, cele mai reprezentative modele de studii europene cu caracter descriptiv-geografic, ce i-au servit îndemn şi sursă de inspiraţie la întocmirea unei lucrări asemănătoare despre ţara sa.
7. Limba Descrierii Moldovei
Conform opiniei, exprimate de majoritatea cercetătorilor, Descrierea Moldovei a fost elaborată iniţial în limba latină. Într-adevăr, majoritatea absolută a cercetătorilor prezintă acest lucru ca pe un fapt indiscutabil30, bazîndu-se, în primul rînd, pe realitatea că toate manuscrisele mai vechi ale Descrierii..., ajunse pînă la noi, sînt în limba latină.
Cu totul aparte se înscrie în acest context afirmaţia istoricului şi arheografului rus, originar din Germania, Gerhard Friedrich Müller, cunoscut în Rusia cu numele Miller, care, deşi a fost emisă în 1764, aproape că a rămas în afara atenţiei cercetătorilor. Se pare că savantul german M. I. E. Fabri a preluat această informaţie, invocînd Descrierea Moldovei într-un dicţionar al său de la sfîrşitul sec. al XVIII-lea31. Pe la 1894 Ovid Densusianu considera aceste afirmaţii ale lui Gerhard F. Müller ca nesemnificative, argumentîndu-şi atitudinea prin referinţe convingătoare privind unele informaţii din Hronic...32. Astfel, în prefaţa la ediţiile germane din 1769-1770 şi 1771, scrisă în Rusia (1764), Gerhard F. Müller notează următoarele: „Eu cunosc această lucrare de 40 de ani (deci aproximativ din anul 1724 – n.n., A.E.). Prinţul Antioh Cantemir învăţa pe atunci la Academia de Ştiinţe de aici (din Petersburg – n.n., A.E.), iar Ivan Ilinski (favoritul principelui Dimitrie Cantemir – n.n., A.E.) era unul din traducătorii lui D. Cantemir. Ţin minte, am auzit chiar eu, precum că originalul Descrierii... a fost compus de către prinţ (Dimitrie Cantemir – n.n., A.E.) în limba moldovenească (sic!), iar Ilinski l-a tradus în latineşte”33. Această versiune ieşită din comun a lui G. F. Müller, publicată în ediţiile germane, a fost reprodusă fără nici o schimbare, împreună cu alte materiale introductive, în ediţiile rusă (1789) şi românească (1825) ale Descrierii...34. De aici a fost preluată fără rezerve şi aprecieri critice de mai mulţi popularizatori ai operei cantemiriene în sec. al XIX-lea35 şi chiar în sec. al XX-lea36.
Este greu de spus în ce măsură afirmaţia lui G. F. Müller corespunde realităţii. Să încercăm să înşiruim totuşi argumentele de care dispunem şi vorbesc în favoarea ori defavoarea acestei teze.
În primul rînd, în susţinerea ipotezei este faptul că D. Cantemir a mai scris pînă la Descrierea Moldovei lucrări în limba română37, cum ar fi Divanul..., Istoria ieroglifică ş.a. În acelaşi timp, se ştie tot atît de bine că alte lucrări importante, cum ar fi Viaţa lui Constantin Cantemir, Istoria Imperiului Otoman, Hronicul vechimei... ş.a. au fost elaborate în limba latină. În afară de aceasta, este admis faptul că între Hronic... şi Descrierea Moldovei exista o strînsă legătură organică, prin urmare, ambele puteau fi scrise iniţial în română sau în latină.
În al doilea rînd, unul din manuscrisele latine ale Descrierii Moldovei din cele cunoscute pînă în prezent se păstrează în colecţiile fostului Muzeu al Asiei din Petersburg şi este datat încă din timpul cînd mai era în viaţă Dimitrie Cantemir. Este copiat de o mînă necunoscută, se prea poate de J. G. Vockerodt, menţionat în compartimentul precedent, sau de I. Ilinski, invocat de G. F. Müller în prefaţa sa. Pe manuscris se regăsesc mai multe însemnări şi adăugiri marginale. Cu excepţia cunoscutei inscripţii marginale „Autographum auctoris passim in margine”, care de asemenea nu se ştie cui aparţine, celelalte note de pe margine sînt atribuite lui D. Cantemir. Or, aici apare întrebarea dacă nu cumva acest manuscris din Petersburg este chiar traducerea lui I. Ilinski (sau a altui tălmaci) din limba română în cea latină, de unde ar reieşi că iniţial Descrierea... a fost concepută în limba maternă. Ca apoi D. Cantemir să revadă traducerea, făcînd, totodată, notele, completările şi corectările necesare, care ar fi putut îmbunătăţi varianta tradusă în limba latină a lucrării sale. Dacă admitem că D. Cantemir a avut variante ale Descrierii... ori unele însemnări mai cuprinzătoare în limba română, pe care savantul le-a făcut pînă la întocmirea Descrierii... şi care au putut fi văzute de contemporani, nu-i exclus ca acestea să fi sugerat ideea că iniţial Descrierea Moldovei a fost scrisă în limba română (precum susţinea G. F. Müller). Manuscrisele latine ale operei cantemiriene, ce ne interesează, ar fi putut ulterior să marginalizeze fragmentele sau varianta ei în limba română, ca apoi acestea chiar să fie uitate şi pierdute, cu atît mai mult cu cît ele erau scrise într-o limbă de circulaţie mult mai restrînsă şi, de fapt, inaccesibilă din această cauză publicului interesat din Rusia sau din Germania.
În această ordine de idei, prezintă interes şi ipoteza cercetătoarei Maria Holban, potrivit căreia lucrarea la care se referea D. Cantemir în preajma alegerii sale ca membru al Academiei din Berlin, scrisă „în limba ţării”, putea fi nu De neamul moldovenilor de Miron Costin, cum se credea mai înainte, ci o operă a lui D. Cantemir, ca primă variantă a viitoarei Descrieri a Moldovei, pe care o avea elaborată pînă la stabilirea sa în Rusia38.
Există argumente serioase ce vorbesc şi în defavoarea celor afirmate de G. F. Müller privitor la limba în care a fost realizată Descrierea.... Pe de o parte, pînă în prezent nu a fost descoperit nici un manuscris (fie original, fie copie) în limba română, care ar fi fost datat din timpul vieţii lui D. Cantemir ori din prima perioadă de după moartea sa. Căci, după cum vom constata, manuscrisele româneşti, traduceri ale Descrierii Moldovei, cunoscute astăzi, sînt datate doar cu sfîrşitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea şi au la bază ediţia germană din 1771. Pe de altă parte, este îndoielnic faptul ca traducătorul Ivan Ilinski să fi cunoscut atît de bine limba română, încît să fi putut efectua traducerea acestei opere. Totuşi, nu este clar din ce cauză (cu excepţia lipsei de timp), D. Cantemir nu ar fi tradus el însuşi opera sa din latină în limba română sau invers, precum a procedat cu Hronicul... său.
În al treilea rînd, dacă susţinem că D. Cantemir ar fi scris Descrierea Moldovei la sugestia şi la rugămintea Academiei din Berlin, atunci nicidecum nu ne putem imagina că o atare lucrare putea fi prezentată instituţiei, ce o solicitase, în limba română.
În afară de aceasta, G. F. Müller ar fi auzit într-adevăr (după cum se exprimase chiar el „cu 40 de ani în urmă”) de o lucrare a lui D. Cantemir în „limba moldovenească”, dar mai curînd este vorba de Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Se pare că un răspuns mai mult sau mai puţin direct la întrebare îl găsim în această din urmă lucrare. Astfel, la un moment dat, pentru a avea o mai mare forţă de convingere, autorul spune: „poftim pre cititorul nostru să nu se lenească a cerca în cartea hotărîrii Ţării Moldovei (se pare că e vorba de Descrierea Moldovei – n.n., A.E.), pre care cu patru ani mai nainte în limba latinească am scris-o”39. Totodată nu trebuie să excludem nici faptul că în acest caz Dimitrie Cantemir ar fi putut avea în vedere şi o altă lucrare a sa, cum ar fi de exemplu De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus sau Historia Moldo-Vlahica, care, de asemenea, au fost scrise în limba latină. În legătură cu aceasta, să ne amintim că în unul din manuscrisele latine ale Descrierii... aflăm redactată denumirea din Descriptio în Historia Moldaviae. De asemenea, în Hronic... D. Cantemir ajunge la concluzia că este „cu strîmbătate şi păcat” să lase ca „lucrurile, adică faptele, problemele noastre de ciia înainte mai mult străinii decît ai noştri să ştie”40. Drept urmare, D. Cantemir traduce Hronicul... în limba română41, ba mai mult, „de va plăcea lui Dumnădzău să mai fim între vii şi pre aceea (adică Descrierea... – n.n., A.E.) în limba noastră ca şi pre aceasta a o întoarce (aici: a o traduce – n.n., A.E.) vom pune osteneală”42.
Astfel, concluzionînd pe baza mărturiilor personale ale lui D. Cantemir, Descrierea... a fost elaborată în limba latină şi autorul intenţiona, în modul cel mai serios, să o traducă în română. Altceva este că nu putem afirma deocamdată, cu absolută certitudine, dacă autorul a reuşit să-şi realizeze această intenţie.
8. Descrierea Moldovei – o lucrare neterminată?
Valoarea ştiinţifică a Descrierii Moldovei este incontestabilă. Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-a constatat că Descrierea... are mai multe erori, lacune şi idei de-a dreptul greşite, precum şi o mulţime de elemente fantastice, care au puţin în comun cu realitatea obiectivă, lucru, de altfel, pe deplin explicabil, dacă luăm în consideraţie epoca în care a trăit şi a creat Dimitrie Cantemir. Pe lîngă cele menţionate, avînd în vedere şi datele pe care ni le oferă direct manuscrisele latine (cele mai vechi dintre ele datează din deceniile doi-trei ale sec. al XVIII-lea), Descrierea... are unele locuri albe, pe care autorul urma să le precizeze şi să le completeze. Dar Cantemir, la acea dată, nu avea la îndemînă materialele necesare – e vorba îndeosebi de datele cronologice ce lipsesc complet. Aceste lacune sînt atestate de mai mulţi cercetători.
Descrierea... mai are şi alte goluri care sunt prezente şi în cele mai vechi manuscrise latine cunoscute. Este vorba de diferite noţiuni şi categorii de origine greacă, pe care autorul, probabil, în manuscrisul autograf, le-a înscris alături de noţiunile în limba latină, dar pe care copistul de mai tîrziu, se vede necunoscînd limba greacă, nu le-a putut trece în text şi a lăsat spaţiu liber. Ele urmau să fie completate fie de Dimitrie Cantemir la recitirea şi definitivarea lucrării, fie de un copist cunoscător de limbă greacă. Faptul că în cel mai vechi manuscris latin, care datează din 1716-1717, aceste lacune au rămas, denotă că autorul nu a reuşit să revină la Descriere... pentru definitivarea ei.
Aceste consideraţii i-au determinat pe unii istorici să o califice drept o lucrare nefinalizată, la care D. Cantemir spera să revină pe parcurs, înainte de a o publica43. Cu această ocazie autorul urma să efectueze schimbările şi precizările necesare, mai ales în lumina noilor sale investigaţii ştiinţifice privind elaborarea Hronicului..., a cărui primă parte a fost terminată mai tîrziu decît Descrierea Moldovei. De aceea, dacă între unele informaţii cuprinse în Descriere... şi în Hronic... referitoare la aceleaşi probleme şi aspecte există diferenţe, ele trebuie privite în sensul evoluţiei gîndirii şi viziunii asupra problemelor de istorie şi cultură românească, de maturizare deplină a omului de ştiinţă Dimitrie Cantemir. Într-adevăr, autorul accentuează în Hronic... că Descrierea... este o lucrare, la care intenţionează să revină în modul cel mai serios, cel puţin cu ocazia pregătirii ei pentru tipar ori a unei traduceri proprii44. Dacă apelăm direct la conţinutul Descrierii..., putem observa cu uşurinţă că, de fapt, capitolul V (Despre literele moldovenilor) al ultimei părţi (a treia) se termină aproape brusc cu informaţia precum că „şi părintele nostru, Constantin Cantemir, a chemat în Moldova pe mult învăţatul ieromonah Ieremia Cacavelas Cretanul, într-a lui grijă şi învăţătură i-a încredinţat pe feciorii săi şi ai boierilor. Dintr-acele timpuri mulţi moldoveni au început să-şi dea silinţa în studiul lucrărilor greceşti, italieneşti şi latineşti”45, ceea ce nu se aseamănă cu un sfîrşit de lucrare cu caracter descriptiv-enciclopedic cum este Descrierea Moldovei. Pe de altă parte, şi celelalte capitole se încheie cam în acelaşi mod, fapt ce ne face să credem că lucrarea este într-un fel terminată (în sensul cuprinderii considerabile de probleme şi aspecte) şi, în acelaşi timp, neterminată, din cauza lipsurilor şi inexactităţilor, pe care le mai conţine, dar şi a finalului, oarecum nefiresc.
Celebrul nostru cantemirolog Virgil Cândea, situîndu-se de partea istoricilor care sînt de părere că Descrierea... este o lucrare nefinalizată (opinie la care aderăm şi noi) observă că Dimitrie Cantemir „nu-şi punea la punct scrierile decît în momentul pregătirii pentru tipar, iar uneori chiar în cursul imprimării”46. Mai mult ca atît, acelaşi cercetător vede lucrurile mult mai larg în privinţa definitivării Descrierii.... Astfel că prin asemenea lucrare, cum ar fi De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus, din nefericire din nou neterminată, Virgil Cândea o consideră „demonstrat... prin acest text latin... că Dimitrie Cantemir intenţiona să dezvolte Descrierea... (nepublicată în timpul vieţii principelui), cu o mare introducere istorică, tratînd despre originile romane ale moldovenilor, parte a poporului român, aşa cum ţara lor era o parte din vechea Dacie, „Ţara Românească”47. Ulterior, însă, se pare, Dimitrie Cantemir, înaintînd prin cercetările sale în istoria culturii şi civilizaţiei poporului român, ajunge la înţelegerea, precum observă Virgil Cândea, că „în felul acesta prolegomenele istorice ale Moldovei trebuiau să trateze despre originile întregului popor român. Dar autorul (D. Cantemir – n.n., A.E.) îşi dă seama că o asemenea introducere poate fi continuată pentru a deveni un „Hronicon a toată Ţara Românească (care apoi s-a împărţit în Moldova, Muntenia şi Ardealul) din descălecatul ei de la Traian Împăratul Rîmului” (fiind vorba de Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor – n.n., A.E.)”48. Prin realizarea acestor opere (Descriptio Moldaviae, De antiquis... ş.a.) Dimitrie Cantemir ajunge la ideea elaborării unei alte lucrări de proporţii apreciabile, care să cuprindă întreaga istorie a poporului său, să includă şi lucrările menţionate mai sus. Materializarea acestui gînd a început prin întocmirea proiectului Hronicului..., proiect, pe care Dimitrie Cantemir nu l-a dus la bun sfîrşit din cauza morţii sale premature. Dar aspectele legate de crearea Hronicului... nu fac obiectul studiului de faţă49.
* * *
Aşadar, problemele abordate în acest capitol ne permit să afirmăm că Descrierea Moldovei este o lucrare despre Ţara Moldovei şi poporul ei, operă cu caracter enciclopedic, pătrunsă de spiritul înnoitor, modern al epocii. După cum au arătat cercetările, acest tratat a fost scris într-o perioadă relativ scurtă de timp (1714-1716), însă munca de pregătire şi acumulare a materialului necesar a fost începută de autor cu mult înainte de stabilirea sa în Rusia. Pentru elaborarea tratatului său D. Cantemir a consultat multe izvoare istorice, geografice, enciclopedice ale învăţaţilor antici, medievali şi ale contemporanilor săi. Unele dintre ele i-au servit drept modele pentru Descrierea Moldovei.
(Va urma)
Note
1 Dimitrie Cantemir. Comentat de Silvestru Boatcă. Bucureşti, 1995, p, 92.
2 Nicolae Iorga. Istoria literaturii române în sec. al XVIII-lea (1688-1821), vol. I, Bucureşti, 1969, p. 324.
3 Dragoş Moldovanu. Dimitrie Cantemir între Orient şi Occident, Bucureşti, 1997, p. 101-156.
4 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 153-154.
5 Maria Holban. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973, p. 24-26; vezi şi Gheorghe Cunescu. Recenzie la Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973, în Biserica Ortodoxă Română, Bucureşti, An. XCI, 1973, nr. 9-10, p. 1127.
6 D. Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, p. 462.
7 Ideea, precum că actului propriu-zis al elaborării Descrierii... i-a precedat o îndelungată perioadă de acumulări, o împărtăşesc şi alţi cercetători. Vezi, de exemplu: D. Bădărău. Componenţa geografică în enciclopedismul lui D. Cantemir, în D. Bădărău. Scrieri alese, Bucureşti, 1979, p. 224-225.
8 Nu poate fi acceptată atitudinea lui N. Iorga, care la un moment dat îl situează pe D. Cantemir printre călătorii străini, care au văzut Moldova (N. Iorga. Istoria românilor prin călători, Bucureşti, 1981, p. 327).
9 I. Gheorghiţa. O carte ce a aparţinut lui Dimitrie Cantemir, în Iaşul literar, 1958, nr. 4, p. 110-112.
10 Demeny Lajos. Adnotări făcute de Dimitrie Cantemir pe Biblia din 1688, în Dacoromania, München, 1988, nr. 7, p. 265-273; Studiu reluat în revista Basarabia, Chişinău, 1993, nr. 8, p. 10-15.
11 Синопсис. О началъ древняго славенскаго народа и о наръчiи или прозвищи его. Киев, 1674. Vezi descrierea acestei ediţii: Запаско Я., Iсаевич Я. Пам’ятки книжкоого мистецтва. Каталог стародрукiв виданих на Украïнi. Книга перша (1574-1700). Лвiв, 1981, № 520, с. 90; Ciobanu Ştefan. Istoria literaturii române vechi, Chişinău, 1992, p. 361-366.
12 Nicolae Iorga. Istoria literaturii române în sec. al XVIII-lea (1688-1821), vol. I, Bucureşti, 1969, p. 324.
13 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 150.
14 Istoria literaturii moldoveneşti, Chişinău, 1986, vol.1, p. 201.
15 Luigi Guicciardini (1521-1589), italian din Florenţa, stabilit în Belgia, prieten cu alt mare geograf al vremii – Ortelius (Leo Bagrow. History of Cartography, Harvard-Cambridge, 1964, p. 247).
16 В.К. Яцунский. Историческая география, Москва, 1955, с. 138-139; Ю.Г. Саушкин. Географическая наука в прошлом, настоящем, будущем, Москва, 1980, с. 24-25.
17 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 151.
18 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 151; D. Bădărău. Componenţa geografică în enciclopedismul lui D. Cantemir, Bucureşti, 1979, p. 224.
19 C. Brockelmann Geschichte der arabischen Literatur [Bd. I-II. Weimar-Berlin, 1898-1902; Supplimentbande I-II, Leoden 1937-1942; Zweite, den Supplimentbanden andepasste Aufl., Bd. I-II, Leiden, 1943-1949]; Vezi şi : И.Ю. Крачковский. Арабская географическая литература, Москва-Ленинград, 1957, с. 615-619 (Apud Академик В.В. Бартольд. Том IX, Работы по истории востоковедения, Москва, 1977, с.303).
20 D. Bădărău. Componenţa geografică în enciclopedismul lui D. Cantemir, Bucureşti, 1979, p. 223.
21 Despre harta Moldovei – anexă la Descriptio Moldaviae, vezi mai detaliat cap. IV al lucrării de faţă.
22 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 151.
23 D. Ciurea. Cîteva sublinieri privind opera şi concepţia istorică a lui Dimitrie Cantemir, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, vol. X, Iaşi, 1973, p. 430.
24 М. М. Гуревич. Книга с суперэкслибрисом Петра Великого, в кн.: Сборник статей и материалов по книговедению, Ленинград, 1965, c. 321-325.
25 Ibidem.
26 P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 151-152.
27 Johann Gotthelf Vockerodt s-a născut în 1693, în oraşul Halle. Era fiu al unui profesor de liceu. A studiat dreptul la Universităţile din Halle şi Leipzig. În 1712 vine în Rusia ca profesor particular (Bahner Werner. Cantemir şi Academia din Berlin, în Secolul 20. Revistă de literatură universală, Bucureşti, 1973, nr. 11-12, p. 97).
28 Bahner Werner. Cantemir şi Academia din Berlin, în Secolul 20. Revistă de literatură universală, Bucureşti, 1973, nr. 11-12, p. 97.
29 Istoria literaturii moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1986, p. 261.
30 A. Borşci. Dimitrie Cantemir şi opera sa „Descrierea Moldovei”, în D. Cantemir. Descrierea Moldovei, Chişinău, 1957, p. 13; В. Н. Ермуратский. Дмитрий Кантемир и его „Описание Молдавии”, в. кн: Дмитрий Кантемир. Описание Молдавии. Кишинев, 1973, c. XIV; V. Coroban. Descrierea Moldovei, în Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei, Chişinău, 1975, p. 19; P. P. Panaitescu. Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, p. 148-149; Maria Holban. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973, p. 7.
31 M. I. E. Fabri. Handbuch der neuesten Geographie, Halle, 1797. Apud D. Ciurea. Cîteva sublinieri privind opera şi concepţia istorică a lui Dimitrie Cantemir, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, vol. X, Iaşi, 1973, p. 429-433.
32 O. Densusianu. Notiţe asupra lui Dimitrie Cantemir, în Revista de critică literară, Iaşi, 1894, Anul II, nr. 2, p. 64-65, 68. Vezi şi nota 2 de la p. 64-65.
33 Manuscrisul autograf în limba germană al acestei prefeţe se păstrează în Arhiva Centrală de Stat a Actelor Vechi din Moscova (ŢGADA. F. 199. Поpтфели Миллера (Dosarele lui Müller). Nr. 149. C. 3. Nr. 5). Ea a apărut în 1769, în fascicula a treia a revistei ştiinţifice Magazin für die neue Historie und Geographie, editată de A. F. Büsching, unde a fost inclusă iniţial şi prima traducere în limba germană a Descrierii Moldovei. „Beschreibung der Moldau von Demetrio Kantemir ehemaligem Fürsten derselben” (p. 539-541). Apoi a fost reeditată în volum aparte în 1771, la Frankfurt pe Main şi Leipzig. (Kantemir D.Beschreibung der Moldau. Frankfurt und Leipzig, 1771. S. 25-30.)
34 În afară de cuvîntul introductiv al lui G. F. Müller, Scrisoarea Moldovei din 1825, este însoţită şi de un studiu explicativ al ieromonahului Gherontie, care a preluat, fără nici o rezervă, versiunea, precum că D. Cantemir a scris această lucrare în limba „moldovenească” (D. Cantemir. Scrisoarea Moldovei. Mănăstirea Neamţ, 1825, p. 28.
35 Aşa, de exemplu, această versiune o întîlnim şi la literatul basarabean Gheorghe Gore (1839-1909), care, la 6 mai 1867, a publicat în gazeta Бессарабские областные ведомости articolul Князь Дмитрий Кантемир, dedicat vieţii şi operei lui D. Cantemir, avînd la îndemînă, probabil, ediţia Scrisoarea Moldovei din 1825 (Ion Osadcenco. Gazeta rusă „Бессарабские областные ведомости” despre Dimitrie Cantemir, în Материалы научной конференции профессорско – преподавательского состава Кишиневского университета им. В. И. Ленина по итогам научно-исследовательской работы за 1970. Секция общественных и гуманитарных наук, Кишинев, 1970, с. 142-144).
36 P. Balmuş. Antologica „Descriere...” (310 ani de la naşterea lui D. Cantemir), în Scînteia leninistă, Chişinău, 1983, nr. 10, p. 12.
37 Vezi: Divanul sau gîlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul (1698), Istoria ieroglifică, scrisă între anii 1704-1705, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1717-1718).
38 Maria Holban. Introducere, în Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1973, p. 24-25.
39 Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Bucureşti, 1901, p. XXIV, 186.
40 Ibidem.
41 Varianta latină a Hronicului... s-a pierdut ori nu a fost descoperită. În schimb, s-a păstrat varianta tradusă personal de D. Cantemir, care poartă titlul „Hronicul Vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor. Întăi pre limba latinească, iară acmu pre limba româniască scos cu truda şi osteninţa lui Dimitrie Cantemir Voievodul şi de moşie domn a Moldovii şi a svintei rossieştii împărăţii cniadz. În Sanct Petersburg annul (7225) 1717”, în Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, glosar şi indici de Stela Toma, vol. I, Bucureşti, 1999, p. 1.
42 Ibidem.
43 Vezi: N. Iorga. Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821), Bucureşti, 1969, vol. I, p. 325-326; Virgil Cândea. Un proiect cantemiresc abandonat, în Manuscriptul, 1976, An. VII, nr. 2 (23), p. 8-10.
44 D. Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Bucureşti, 1902, p. 186.
45 Dimitrie Cantemir. Descrierea Moldovei, Chişinău, 1982, p. 205.
46 Virgil Cândea. Un proiect cantemiresc abandonat, în Manuscriptum, 1976, An. VII, nr. 2(23), p. 8-10, nota nr. 12.
47 Ibidem, p. 9-10. De altfel, se pare că Dimitrie Cantemir a reuşit să amplifice unul din aspectele incluse în Descriere... (cap.XV, partea II, „Despre boierimea moldovenească”), fiind vorba de „cartea ghenealoghiii niamurilor boerimii moldoveneşti (pre carea cu limba latinească am scris-o)”, menţionată în Hronicul..., dar negăsită pînă acum (Ştefan S. Gorovei. Note cantemiriene. În Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, Iaşi, XXI, 1984, p. 492-494).
48 Virgil Cândea. Un proiect cantemiresc abandonat, în Manuscriptum, 1976, An. VII, nr. 2(23), p. 9-10.
49 În această privinţă vezi: Studiul introductiv semnat de Stela Toma la ediţia Dimitrie Cantemir. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, vol. I, Bucureşti, 1999, p. IV-IX, XXVIII-XXXIII.
* Continuare. Începutul în nr. 1, 2003.