Metafore conceptuale derivate din termeni anatomici
Pentru tipar(Perspective didactice pentru studenţii străini)
Metafora, ca fenomen lingvistic, a fost studiată tradiţional în cadrul semanticii lexicale, avându-se în vedere caracterul biplan al acesteia – denominativ şi conotativ. La etapa actuală cercetările lingviştilor sunt orientate spre utilizarea metaforei conceptuale vs metafora cognitivă. Implicaţiile figurate în procesul comunicării vizează o problematică destul de complexă şi variată, unul dintre aspectele cele mai importante fiind structurarea limbajului metaforic.
Comunicarea de faţă vizează două direcţii fundamentale: o tratare teoretică a noţiunii de metaforă conceptuală şi o analiză a exemplelor din perspectivă lingvistică şi cognitivă. Aceste două abordări se întregesc şi se argumentează una pe alta.
Obiectivul de bază al comunicării este de a prezenta şi a explicita structuri metaforice, având în componenţă metasememele, axate pe denumirile organelor corpului uman. Dezvoltarea acestei teme se va desfăşura într-o consecutivitate logică, examinându-se următoarele aspecte: a) apartenenţa termenilor metaforici la lexicul anatomic; b) gruparea semantică unitară a metaforelor în jurul lexemului de bază şi c) frecvenţa în uz.
Metafora este definită ca figură de stil, rezultată dintr-o comparație subînţeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine; p. gener. figură de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. métaphore. La o taxonomie generală distingemmetafore poetice, metafore lingvistice şi metafore cognitive.
Depăşirea conceptului de metaforă ca apanaj al retoricii, ca ornament sau ca un simplu fapt de limbă şi orientarea definitivă spre obiectivism apare odată cu dezvoltarea cognitivismului, ai cărui reprezentanţi, Lakoff şi Johnson [4], redefinesc metafora ca instrument de bază în organizarea sistemului nostru conceptual, unde metafora are funcţie semnificantă şi cognitivă. Metafora devine deci o corespondenţă conceptuală între structura unui model-sursă şi a unui model-ţintă, iar valoarea cognitivă a enunţului figurativ constă în faptul că el permite o reconsiderare a lumii sub alt aspect şi oferă lumi noi datorită reinterpretării unui domeniu prin termenii altui domeniu [3, p. 377].
Conform ipotezei lui Searle, creierul procesează o propoziţie cu metafore în trei paşi, pentru a-i descifra sensul:
1. construieşte o interpretare literală a propoziţiei;
2. dacă interpretarea literală are sens, se declară mulţumit;
3. dacă interpretarea literală nu are sens sau este neadevărată, creierul caută o interpretare metaforică.
Tendinţele moderne ale cognitivismului avansează teoria referinţei non-definiţionale, argumentând că nu există, de fapt, precizie lingvistică, ci doar strategii raţionale pentru evitarea ambiguităţii referenţiale, care nu reflectă legile uzului lingvistic.
În limbajele specializate, metafora îndeplineşte funcţii distincte. În primul rând, la nivel lexical are o funcţie denominativă, fiind astfel elementul de bază al creaţiei terminologice. La nivelul textului, metafora este, mai ales, designativă, neavând o valoare stabilă, convenţionalizată. În cadrul textului aceasta joacă, din cauza transgresiunilor domeniului, un rol euristic, dublat de forţa argumentativă. Prin apropieri de tip analogic, permite o mai bună comprehensiune a unui concept teoretic.
În primul caz, metafora este chemată să completeze spaţiile albe din lista terminologică denominativă, iar în cel de-al doilea, se transformă în unul dintre parametrii care condiţionează interpretarea textuală. Parcursul interpretativ necesită funcţionarea unui mecanism complex, implicând diferite operaţiuni, precum identificarea disparităţii dintre domeniile angajate în transferul metaforic, recurenţa izotopiilor la diferite niveluri, atribuirea semelor aferente cu ajutorul indicaţiilor contextuale. Toate aceste operaţiuni constituie o parte integrantă din competenţa integrativă, capabilă să producă informaţia disponibilă pentru punerea în valoare a datelor referenţiale.
Metafora în ştiinţă este o metaforă „magistrală” [7 p. 66], a cărei menire este de a informa (didactic), de a explica (traducând codul printr-o imagine familiară) şi de a convinge. În acest tip de discurs, metaforele au un caracter general şi convenţional, subordonat caracterului denotativ al limbajului, spre deosebire de caracterul original, individual şi marcat conotativ al discursului poetic.
Cercetătoarea Doina Butiurcă susţine că mecanismul de conceptualizare a termenilor fundamentali ai existenţei, care sunt, de cele mai multe ori, complecşi, abstracţi, insuficient clarificaţi, se face, de obicei, prin echivalarea lor cu elemente ale universului familiar, de regulă, concrete. Modelele cognitive la care se ajunge se sprijină pe experienţe umane fundamentale [1, p. 516].
Termenii anatomici, prin definiţie entităţi concrete, au generat construcţii metaforice care, pe parcursul evoluţiei limbii, s-au lexicalizat şi a căror valoare figurativă nu mai este percepută. Codificate sub forma unor sintagme, acestea sunt numite metafore lingvistice, în opoziţie cu metaforele poetice, şi se caracterizează prin sens autonom şi independenţă faţă de uzul contextual.
Elocvente în acest sens sunt metaforele identificate de Elena Slave în lucrarea Metafora în limba română la capitolul Omul [6, p. 70-72]: os – neam, viţă, schelet – schemă, plan, talie – nivel, grad, cap – conducător, faţă – aspect, figură – personalitate, mutră – fizionomie, mână – forţă, pumn – cantitate, frunte – persoană care se distinge, sprânceană – muchie (de deal), ochi – pată de lumină, barbă – minciună, nas – miros dezvoltat, sân – centru, pântece, burtă – partea bombată a unor obiecte, buric – centru, talpă – sprijin, bază, creier – minte, fiere – amărăciune, nerv – parte principală, arteră – cale importantă de comunicaţie, sânge – neam, măduvă – esenţă, limbă – popor, neam. Ceea ce a făcut posibilă echivalenţa între termenul metaforizat şi cel metaforizant a fost suprapunerea unor seme proprii ambilor termeni şi apoi transferul de seme necoincidente de la termenul metaforizant spre cel metaforizat, cu o doză de plusvaloare semantică. În cazul metaforei cognitive transferul se realizează între domenii la nivel lexematic.
Corecta folosire a expresiilor metaforice şi a locuţiunilor constituie, în opinia noastră, cea mai bună dovadă a cunoaşterii limbii de către studenţii străini. O problemă importantă este cea a conservării lor, prin menţinerea în uz, prin cunoaşterea exactă a semnificaţiei lor. Această problemă este strâns legată de procesul de predare a limbii române ca limbă străină, pentru că adeseori, în absenţa unor clarificări semantice corecte, expresiile sunt utilizate defectuos, mai cu seamă din punct de vedere semantic şi stilistic.
Isabelle Oliveira, în lucrarea Nature et fonctions de la métaphore dans la terminologie médicale. Étude comparée du français et du portugais [5], identifică cinci funcţii ale metaforei cognitive: denominativă, euristică, cognitivă, metalingvistică şi didactică. Autoarea afirmă că metafora cognitivă este un instrument denominativ şi funcţional pentru percepţia şi comunicarea unor concepte dintr-un limbaj specializat.
Suntem convinşi că studenţii străini pot obţine o reală competenţă lingvistică în acest sens, dacă vor percepe modul de disociere semică a termenilor metaforici, de unde derivă submodele conceptuale, pentru care propunem mai jos un exerciţiu de antrenament.
Am ales să facem unele comentarii în contextele ce conţin metafore cu baze termeni anatomici, destul de numeroase în limbă, urmând un model cognitiv, disociat din definiţia lexicografică a termenului anatomic. Din varietatea de exemple oferite de vocabularul limbii române, am ales lexemul limbă, pe care-l vom analiza din două perspective: lexicografică şi denominativă.
Definiţia lexicografică pentru termenul anatomic limba este următoarea: „organ muscular, acoperit de mucoasă, situat în gură şi în faringe. Structura: limba este formată din două părţi, baza limbii în orofaringe (partea medie a faringelui, în fundul gurii) şi partea mobilă, din gură. Funcţii: limba este organul gustativ. Savoarea alimentelor este percepută mulţumită papilelor gustative situate pe faţa sa dorsală. Limba joacă, de asemenea, un rol în degluţie, împingând alimentele şi lichidele spre spatele gurii, pentru a pătrunde în faringe. De altfel, după locul pe care limba îl ia în cavitatea bucală, ea joacă un rol esenţial în producerea sunetelor. Patologie: glositele, care fac limba roşie şi dureroasă, pot fi consecinţele unei infecţii a aparatului digestiv. Paraliziile limbii, sau glosoplegiile, nu afectează decât o singură parte şi antrenează tulburări de pronunţie şi o deviere a părţii paralizate. Tumorile benigne ale limbii sunt rare; tumorile maligne, mai frecvente” [2, p. 365]. Amevidenţiat conceptele în baza cărora s-a efectuat descrierea organului anatomic, ca mai apoi să putem delimita unele submodele conceptuale.
Pentru acest lexem am atestat în dicţionare 25 de nume date unor obiecte, instrumente etc. ce seamănă formal sau funcţional cu limba: limba clopotului, a orologiului, o limbă de pământ, limba de la încălţăminte etc., precum şi diverse compuse – denumiri de plante, peşti, copturi etc.
Pornind de la definiţia lexicografică de mai sus, putem construi un ansamblu de submodele conceptuale, pe care le exemplificăm prin expresii:
Conceptul structură
|
Sem actualizat
|
Expresie
|
Semnificaţie
|
|
+ mobilitate
|
A i se bate limba-n gură (ca calicii la pomană).
A-i merge cuiva limba ca o moară stricată (ori de vânt) sau A-i toca cuiva limba în gură.
A-şi bate limba (-n gură) de pomană sau A-şi toci limba.
|
a vorbi repede şi prost;
a vorbi repede, fără întrerupere;
a vorbi mult, fără a fi luat în seamă.
|
|
+ dimensiuni
|
A scoate (sau a-i ieşi) limba de-un cot.
A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă).
A-şi scurta limba.
A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva.
A avea limbă ascuţită.
A fi cu două limbi sau A avea mai multe limbi.
|
a) a-şi pierde respirația, a gâfâi;
b) a munci mult, a fi foarte ostenit;
a vorbi prea mult, a fi flecar;
a vorbi mai puţin;
a opri, a împiedica pe cineva să vorbească;
a fi tăios (sau răutăcios) în aprecieri;
a fi mincinos, prefăcut, făţarnic.
|
Conceptul plasare în organism
|
Sem actualizat
|
Expresie
|
Semnificaţie
|
|
+ interioritate
|
A nu avea limbă în gură (sau de grăit).
|
a nu dori să vorbească.
|
|
+ exterioritate
|
A(-i) scoate limba (cuiva, la cineva etc.).
|
a) a-şi manifesta dispreţul, batjocura, dezaprobarea etc. faţă de cineva;
b) a sfida sau a-i face în ciudă.
|
Conceptul funcţie
|
Sem actualizat
|
Expresie
|
Semnificaţie
|
|
+ alimentare
|
A (nu) pune (ceva) pe limbă.
|
a (nu) gusta din ceva.
|
|
+ percepere gustativă
|
A fi cu limba (fagure) de miere.
A avea (sau a fi cu) piper pe limbă.
|
a vorbi cu blândeţe, prietenos;
a fi ironic, răutăcios, caustic.
|
|
+ articulare vocală
|
A(-i) dezlega (sau a i se dezlega cuiva) limba.
|
a face pe cineva sau a începe singur să vorbească, să se destăinuiască.
|
Conceptul capacitate de manevră
|
Sem actualizat
|
Expresie
|
Semnificaţie
|
|
+ manipulare
|
A-şi înghiţi limba.
A-şi muşca limba.
A asuda sub limbă.
A-şi pune frâu limbii sau A-şi pune frâu la limbă.
|
a) a mânca cu mare poftă; b) a se abţine să spună ceva nepotrivit.
a se căi pentru cele spuse. Muşcă-ţi limba, se spune unei persoane care prezice ceva rău.
a) a se plânge că a muncit din greu, fără să fi făcut în realitate (mai) nimic.
a) a vorbi cumpătat, cu prudenţă;
b) a se reţine de la vorbă, a tăcea.
|
Conceptul patologie
|
Sem actualizat
|
Expresie
|
Semnificaţie
|
|
+ tulburări de pronunţie
|
Frântură de limbă.
A avea (sau a fi) limbă lată.
A i se lega limba cuiva.
|
vorbire încâlcită; ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit;
a nu putea rosti clar cuvintele.
a) a vorbi defectuos, din cauza unei malformaţii a aparatului fonator;
b) a vorbi urât.
a) a nu mai putea vorbi;
b) a vorbi cu mare greutate.
|
Astfel de submodele conceptuale pot fi identificate împreună cu studenţii străini în toate situaţiile în care metaforele au ca bază termeni anatomici, în vederea antrenării competenţelor de vorbire în limba română.
Un aspect interesant al acestor exerciţii constă în regăsirea aceloraşi modele metaforice conceptuale în mai multe limbi, ceea ce susţine ideea experienţei general-umane ca fundament al procesului obiectiv de metaforizare. Schemele conceptuale stabilite transgresează graniţele dintre limbi, actualizându-se, cu precădere, la nivelul metaforelor lexicalizate, care îşi dezvăluie originile metaforice doar la o analiză atentă, astfel, suntem îndreptăţiţi să le considerăm universalii ale metaforizării. Prin analogie cu sfera conceptuală din limba maternă, studenţii străini pot însuşi şi reţine mai uşor semnificaţia expresiilor din limba-ţintă, fundamentându-şi în acest fel competenţele lingvistice.
Interesante pentru discuţia noastră sunt şi denumirile de plante medicinale de felul: limba-apei / broscariţă (Potamogeton natans); limba-bălţii (Alisma plantago aquatica); limba-boului (Anchusa officinalis); limba-bălţilor (Plantago lanceolata); limba-cerbului / şarpelui (Dryopteris filixmas); limba-cucului (Botrychium lunaria); limba-mării (Iberis umbellata); limba-mielului (Borrago officinalis); limba-oii (Cirsium canum); limba-păsării (Anthericum ramosum); limba-peştelui (Limonium vulgare); limba-soacrei (Opuntiaficus-indica); limba-şarpelui (Ophioglossum vulgatum); limba-şopârlei (Falcaria sioides); limba-vrabiei (Thymelaea passerina) etc.,deoarece studenţii trebuie să le identifice şi să le perceapă ca pe o noţiune integrală, cu o singură referinţă.
Considerăm că în limbajele specializate, în cazul nostru în limbajul medical, metafora şi-a depăşit rolul de figură de stil, accentuându-i-se funcţia cognitivă şi euristică. Metafora generatoare de structuri conceptuale, ce poate să denumească entităţi din diferite domenii, devine un instrument terminologic, apt să fixeze concepte, fenomene şi idei.
O altă concluzie ce derivă din analiza efectuată este că, disociind semele care vizează funcţia, structura şi locul organelor respective în corpul uman, putem reconstitui demersul metaforic iniţial, susţinut de mecanismul funcţionării metaforei.
Descrierea acestor aspecte ar elucida problema complexă a potenţialului metaforic al termenilor anatomici, subiect plasat la conexiunea mai multor discipline: semiotică, semantică, terminologie, neologie, pragmatică, sociolingvistică etc.
Bibliografie selective
1. Doina Butiurcă, Metafora „mâinii” în expresiile idiomatice. http://www.upm.ro/facultati_ departamente/stiinte_litere/ conferinte /situl_integrare_ europeana/engllist4.html.
2. Dicţionar de medicină, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
3. O. Ducrot, J.-M. Schaeffer, Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului, Editura Babel, Bucureşti, 1996.
4. G. Lakoff & M. Johnson, Les métaphores dans la vie quotidienne, Minuit, Paris, 1980.
5. Isabelle Oliveira, Nature et fonctions de la métaphore dans la terminologie médicale. Étude comparée du français et du portugais, http://demeter.univlyon2.fr/sdx/theses/fiche.xsp?base=documents&id=lyon2.2005.
6. Elena Slave, Metafora în limba română, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.
7. D. Rovenţa-Frumuşani, Semiotica discursului ştiinţific, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1995.