Un înger literar botezând universul


Toţi prietenii mei
s-au călugărit
implicit M. N. Rusu,
Aurel Sasu, Mihaela Albu,
Vasile Andru, Gellu Dorian,
Ioan N. Roşca şi ceilalţi
mi-au luat-o înainte
aşa-mi trebuie
dacă am ales teologii
teologii se călugăresc ultimii
barba nu contează
la unii creşte în afară
la alţii înlăuntru
sau în ambele sensuri
problema e cum stai singur
în faţa lui Dumnezeu
nu-i aşa Gelule
Călugăria interioară nu-i utopie
M. N. Rusu ştie asta de mult
Andrule, Andrule
cum o iei pe Mihaela
în isihia imperiului tău
poate ne spune Aurel
care e duhovnicul nostru
nealterat
de prejudecata lumii acesteia
el care pleacă cu îngerii
Veronicăi Balaj
la arat
sau poate Nelu Roşca
ce-şi construieşte filozofia
precum Kant
pe cerul infinit de albastru
ca-n visul neîmplinit
al Genovenei de Brabant
 
Prietenii mei călugăriţi înainte-mi
piramide vii
navigând
prin galaxiile acestui eon
în curând voi da binecuvântare
de liturghie
şi glasurile lor vor sfinţi universul
Kirie eleison
 
Toţi au sfinţit cele din jur
fiecare în felul său
ca Adam după facerea lumii
dând nume fiecărui lucru
pentru a-l feri de cel rău
 
Fiecare prieten al meu
este un înger literar botezând
universul
şi-l fac să crească
cum criticii ne cresc pe noi
poeţii
şi fac să ne scânteie versul
 
 
Aşa ţi s-a spus
 
Aşa ţi s-a spus:
aruncă darul acesta
închide ochii
şi aruncă-l pe apa
Sâmbetei
ai muncit o zi
şi ai cumpărat două pâini
le arunci
cum El Zorab striga
să-l arunce la câini
 
Bine, dacă trebuie
o sa fac şi asta
îţi zici
dar unde-i apa Sâmbetei
că nici o geografie
nu ţi-o arată
ea nu-i din partea asta
de aici
înseamnă că-i de dincolo
dar dincolo cum să ajungi
ce taină este aceasta
poate vikingii să te ajute
cei ce cunosc
al cincilea punct cardinal
şi meşteşugul corăbiilor lungi
 
Tu pregăteşte-ţi darul
să-l arunci pe apa Sâmbetei
pregăteşte-l cu grijă
ca fiica faraonului coşul
cu pruncul Moisi pus să plece pe ape
ca Maria şi Marta
îmbălsămându-l pe Lazăr
de parcă ştiau
că va veni Iisus
să-l dezgroape
 
Încă mai cauţi apa Sâmbetei
în lumea aceasta
dar regula este alta
întâi pregăteşte darul
şi apoi caută
pentru că aşa
te ajută şi darul
când eşti gata
închide ochii
şi lasă-te dus
ca Maria Egipteanca în pustiul
în care soarele
niciodată nu a apus
 
Poate însuşi darul
sapă albia apei
care leagă cele de jos
cu cele de sus
 
Ca să facă darul
lucrul acesta
pentru tine
o singură condiţie se cere
să fie el munca ta
pentru pâinea
cea de toate zilele
singura pâine care te trece
de la moarte
la înviere
să fie pâinea făcută
din lacrima
trupului tău
de acolo începe apa
Sâmbetei
şi izbăvirea de cel rău
 
 
Dans une taverne du vieux Londres
 
Dans une taverne du vieux Londres
acolo ne-adunam câţiva străini
cădea noiembrie peste noi
cu flori de gheaţă
le ţineam în pumni cu uimire
aşa cum ţii în inimă
lacrima lunii
sperând să citeşti în ea
dacă după cele şapte zile
ale drumului tău
mai urmează o dimineaţă
 
 
Urmele mele clocotind
 

                                                lui M. N. Rusu

 

Şi cum spuneam
iar am plecat să văd
ce mai fac
Munţii Carpaţi
de-o veşnicie aştept
să mă scald în apele lor
să le fulger peşterile cele frumoase
să le mângâi piscurile
înfometate
pe sub geografii de nouri
neexplorate
 
Din vârf în adânc
şi invers
aşa călătoresc
ca îngerul mesager
niciodată rătăcit
între pământ şi cer
 
Munţii au nevoie de mine
ca floarea de albină
le place umbletul pasului meu
şi dorul care-i despică
în rădăcină
 
Şi tu ai fost, Mircea, pe-acolo
ţi-am recunoscut poemele
presărate prin peşteri
numele tău înscris pe strada mare
căci fiecare peşteră are
o stradă
şi un punct de plecare
 
Acum urmele mele prin munţi
clocotesc
fiecare peşteră adulmecând
cum năvalnic
în faţa morţii
îţi fierbe sângele
în trup şi în gând
aşa clocotesc
ca într-un ritual în care se moare
ca albina îmbăindu-se-n floare
 
Există o singură ţintă
peştera
indiferent unde mergi şi cum
tot acolo ajungi
şi chiar când nu mergi
eşti deja în ea
cum vikingii se nasc şi mor
în corăbiile lungi
 
 
Guten Abend
 

                                lui M.N.R.

 

Ca mărul dintâi
din care curge miere şi lapte
aşa se despică ispita
ca stânjenelul năuc
de atâta fericire neaşteptată
ca aerul rece
tocmai ieşit din peştera
preacurată
mormântul înspre care mă duc
 
Aşa este oraşul de pe Isar
la ora la care îţi scriu
oraşul cel frumos
cum spun încă şi acum trubadurii
clopotul de cristal al stânjenelului
mai învie-un pustiu
 
Guten Abend
din ambele lumini
se scurge o singură lacrimă
şi el şi ea
închişi în acelaşi măr
ca stânjenelul în bliss
el clopotul
cu dangătul străpungând
pustia-n răspăr
şi peştera
până-n locul
care n-a fost niciodată deschis