Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

Don Quijote

Gheorghe Mihai BÂRLEA

Alte articole de
Gheorghe Mihai BÂRLEA
Revista Limba Română
Nr. 1-3, anul XVI, 2006

Pentru tipar

treci călăreţ pe umbra ta
cum copacul pe umbra sa
nu se ştie cine le va dărâma
poate vântul sau poate altcineva
poate pur şi simplu nici că vor putea
şi de singur
singur vei cădea
 
 
La căderea zilei
 
ziua aceasta pentru tine
nu va mai fi
niciodată –
 
această lipsă cu ce o vei acoperi?
 
negreşit va trebui să te retragi –
ruşinat – în umbra ei neluminată
 
mâinile tale-s pătate de căderea ei
 
 
Singurătatea
 
sin-gu-ră-ta-tea –
 
                        ce cuvânt lung…!
 
ce suspin neauzit
 
 
Portret de familie
             pentru Rozica
 
 
eşti răbdătoare cu noi
văd cum resfiri zilele
cum le adaugi şi le îngrijeşti
frumoase să fie
pentru ochii noştri
 
uzi florile
să nu li se ofilească tinereţea
în casa noastră
şi copiii să nu fie cuprinşi de tristeţe
prea pline bunătăţi ne dărui
alături de vinul cel vechi
râsul tău scânteiază
iar din ochii tăi scapără bucuria
 
abia seara în genunchi
în tine însăţi te odihneşti
 
 
Gnostică
 
puţine lucruri au rămas nespuse
chiar şi nespusul s-a spus
pe vremea înmulţirii peştilor pe uscat
şi orbul n-a mai fost de mână dus
 
dar e bine mereu de spus ce e spus –
rana se vindecă dacă o pansezi repetat
aminteşte-ţi glasul ce-a îmblânzit mânia
celui ce-n pustiu a îngenuncheat
 
 
De ziua tatălui
              Vasile
 
 
sunt la mormântul tău
tată al meu de sub pământ
azi e ziua ta de viu
dar şi ziua ta de sfânt
 
 
Horea cu noduri
              lui Mihai Olos
 
 
pe când părea că
            „nu-i lumină nicăieri”
apărea el cu vânjosul lui trup
de copac umblător
 
cu ţâpurituri
în vârtejuri şi vicleşuguri
vechi şi nouă
 
cu patimile lui
şi felul de a fi risipitor cu sine
propunând spre deliciul esteticilor
noduri şi moduri
preamărind satul primordial
peste care visează
să înalţe un oraş
într-o margine a cerului
 
 
Remember
 
din când în când
retrăiesc
suferinţele adolescenţei
 
inocenţa şi entuziasmul
întreţinute cu bani mărunţi
 
savoarea retoricii
cultivată pentru sine
în dispreţul idealului –
un prefabricat al luptei de clasă
din viaţa mea de ieri
viitorul îmi surâde ironic
plesnind din bice memoria
 
 
Altceva
 
ce ne lipseşte uneori
nu-i nici iubirea
nici înţelepciunea
nici banii nici băutura aleasă
nici prietenii
nici dorul ce mistuie
nici durerea – măcar că
toate ţi se aşază la masă
ci pur şi simplu altceva
din care toate izvorăsc
 
 
Irosiri
 
toţi cred în tine
şi toţi se revoltă
 
le place
să se înfigă în inima aproapelui
 
atenţi la gălăgia păsărilor
neînchipuit se înmulţesc corbii
 
scad în înălţimea picioarelor reptilele
gata să-ţi intre în izvoarele sângelui
 
se înalţă călăreţii pe cocoaşa uriaşă a
cămilei
până roade soarele cămaşa amiezii
 
te laudă
şi te uită.
 
 
Un strop de poezie
 
să punem capăt pentru un timp
luptelor de zi cu zi
 
e nevoie şi de un strop de poezie
între învingători şi învinşi
 
ca apa pentru setea muribundului
 
 
Un roman de dragoste
 
mereu ne spunem că vom avea
o casă frumoasă
în forma unui copac în mijlocul mării
 
norocul cel bun –
de tineri
ne va însoţi
oglindirea stelelor în apă
 
o casă frumoasă
ca un castel de o mie de ani
sub acoperişul căreia
păsările vor face cuiburi pentru stele
 
iată zic vouă
ce splendori pastorale
are viaţa de familie
 
 
Indiferenţa
 
am timp
dar oare chiar am
acum când atât de grăbită
trece indiferenţa?
 
omul acela mărunt
din colţul străzii visează
să-i cadă din cer norocul
 
o fată tânără
            cară apă
la rădăcina florilor
 
un bărbat în toată puterea
            urcă muntele
 
nimeni absolut nimeni de nimic
            nu-i întreabă
 
fiecare în felul lui
are timp
doar pentru sine
 
 
Gheorghe Mihai Bârlea s-a născut la 10 februarie 1951, în Năneşti, Maramureş. Licenţiat în filozofie şi drept, doctor în sociologie – Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi. Este conferenţiar universitar la Universitatea de Nord Baia Mare şi prodecan al Facultăţii de Litere. Membru fondator al Fundaţiei Academia Civică şi director al Muzeului Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei– Sighetul Marmaţiei. Publică versuri, articole, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii în ziare şi reviste literare (Cronica, România literară, Convorbiri literare, Steaua, Astra, Familia, Luceafărul, Poesis, Dacia literară, Limba Română [Chişinău]). Publică volumele: Din penumbră (versuri, Editura CartImpex, Cluj-Napoca, 1998; Lasă-te prădat (versuri, Editura Echim, Sighetul Marmaţiei, 1998); Mentalităţi în tranziţie (eseuri sociologice, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003); Eminescu– teme sociologice şi metafizice (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004); Sociologie şi acţiune socială (împreună cu I.Ionescu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004); Colectivizarea în Maramureş. Contribuţii documentare (împreună cu Andreea Dobeş şi Robert Fürtos), Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2004.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1999).
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog