Bunavestire
Pentru tiparCeea ce pentru unii este piatră
şi oprelişte
pentru mine este privelişte
câtă bucurie cuprind ochii
mişcătoare sunt toate
se înnoiesc de floare în valuri
de parcă vorbesc:
ce-am semănat a înspicat
ce-am gândit a rodit
ce-am crezut a înviat.
Te bucură
Te bucură de frumuseţea lumii
crede că eşti în rai
toate darurile sunt şi pentru tine
dragostea ce te încearcă
toate cele ce urmează încă
vor dura cum durează în piscul
unui munte o stâncă
culege din inima ta rând pe rând zilele
ca toamna ispititorul rod
din grădinile intraurite
vei auzi tunete şi fulgere
dar nu te teme –
vei fi învingător
hălăduind prin grădini
te vei uimi cum se înnoieşte soarele
răsăritul se mută-n asfinţit
aşa cum poate toate au fost
la începuturile lumii
încât te va străbate gândul
că viaţa ta este fără sfârşit
Cer şi înstelare
Dacă ai făcut un rău
îl vei vindeca
dacă ai făcut un bine
îl vei înmulţi
cu putinţă-i totul
dacă poţi iubi
viu e trupul tumultuos
gol ca-n valuri vara saltul
dacă gura va secătui
vei primi cuvinte din înaltul
cer şi înstelare
unde-i şi iubire
şi cuvânt răsare
Iarba dragostei
Dăruieşte din toată fiinţa ta
ceea ce ochii altora cer
şi inima le tânjeşte
bogat în frumuseţe
să te soarbă din ochi
bogat în simţire
să te împartă precum păsările
grâul dat în pârg
peste mânia ta să nu apună soarele
din trupul tău –
când nu va mai fi –
iarba dragostei va răsări
Încremenire
Răstorni ochiul în tine
faci din alb negru
eşti ca piatra care tace
şi apa în neastâmpăr
îţi lipseşte o lacrimă
fără de care trupul este mormânt
şi zilele fără de rost
îngerul din tine a plecat
sau n-a fost
Învierea
Când vor învia morţii
nu le va mai fi milă de trup
au învăţat să fie liberi
în cer nu există graniţe între stele
nimeni nu se va împiedica în cuvinte
totul va fi privire şi însetare de frumos
iar adevărurile se vor alinia înţelepciunii
tărâmul lor nu se va cutremura
când vor mărşălui cetele de îngeri
să cucerească grădinile Edenului
unde nu este sfârşit nici îndoială
ci împlinire fără de moarte
Ocoliş
Poeţilor
În viaţă par nefolositori
n-or spune nimănui cum s-au dus
numai se va vedea că nu-s
li se vor înălţa imnuri şi pomeniri
li se vor ierta toate fărădelegile
imaginaţiei
câtă milostenie pe pământ
atâta iertare li se promite
în ceruri
nu e poet
să nu aibă această speranţă –
pentru a ocoli orice asemănare
cu realitatea
Parabola fericiţilor
după Matei
Să vezi ce alţii numai aud
să auzi ce alţii doar văd:
cerul închis într-o piatră neziditoare
căzută în drumul lor
pământul încremenit în sine
mişcător între ceruri
spre neliniştea ochilor
în legănarea spicelor vara
secerătorii dintre spini
răbdători ridică ochii
aşteaptă să se înveselească de ploaie
iar gura lor flămândă cântă:
de frumuseţea pruncilor mi-e dor
şi de desăvârşirea lor
auzind văzând
şi văzând auzind
se visează cei aşteptaţi
la ospăţul fericiţilor
În vis
În vis
traversat de migrene
vorbeşti cu viii şi morţii
printr-un cer în alt cer
treci dintr-o lume în alta
amintirile din copilărie
invadate de îngeri şi demoni
aşteaptă la poarta raiului
idealurile tinereţii nu îmbătrânesc
precum la gâtul unei adolescente
şiragul de mărgăritare
niciodată nu e noapte
nici devreme nici târziu
dar dorinţa şi neliniştea
iubirea şi teama
sunt ca în viaţa cea de toate zilele
În mijlocul viei
Iată-mă în mijlocul viei
pe care stră-străbunul
a gândit-o
străbunicul a răsădit-o
bunicul a înzdrăvenit-o
tata s-a încumetat să culeagă
boabe puţine
ca să le dea mie şi fratelui
întru dragostea aproapelui
Miri
Ea în stânga
el în dreapta ei
dacă timpul s-ar opri
ar deveni zei
dacă sărutul înflăcărat
s-ar preface în aripă
ar zbura arşi de dorinţă
pentru o clipă
Taina nunţii
Lucrează să se surpe pereţii urii
şi din două trupuri
se va împlinii unul nou
împăcarea uită greşeala
aduce pacea
să vă lumineze
plata va fi pe măsura faptelor:
miri pregătiţi de taina nunţii
cuprinşi de pecetea darului
nu veţi mai simţi
apăsarea întunecatei singurătăţi
Zid şi Zidire
tu vezi zidul
eu, zidirea
tu vezi luptătorul
cel dinainte
şi următorul
tu vezi învinsul
eu, scutul
tu vezi sfârşitul
eu, începutul
Zile şi nopţi
Nici că putem gândi
ziua fără de noapte
noaptea fără de zi
cercetăm semne de departe
să înţelegem ce le leagă
ce le desparte
deşi egale
de-a lungul şi de-a latul
ele nu străbat aceeaşi cale
astfel vreodată
nu-i de conceput să fi fost
noapte fără de zi
zi fără rost
tot ce-i zămislit din genune
răsare şi când apune
fără de margini şi întrepătrunse
pentru vecii vecilor rămân
marea mirare dintre cele ascunse