Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

BALCANII ŞI EUROPA

Chestiunea identitară în Basarabia sau de ce moldovenii sunt români

Ioan C. POPA

Alte articole de
Ioan C. POPA
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

„Balcanii şi Europa” este tocmai genul de publicaţie de care chioşcurile de ziare şi reviste din Chişinău duc lipsă. Designul modern şi atractiv, politica editorială echidistantă, axată pe dimensiunea istorică, economică, socială, culturală a relaţiei dintre subiecţii circumscrişi în denumirea revistei, corelată cu imperativul actualităţii, îi definesc prezenţa ei în cadrul mass-mediei autohtone ca fiind imperioasă, cu atât mai mult cu cât Basarabia (de ieri şi de azi) figurează constant în paginile sale. Drept mărturie serveşte şi articolul dlui Ioan C. Popa Chestiunea identitară în Basarabia sau de ce moldovenii sunt români din nr. 116, septembrie, pe care îl reproducem.
Iată câteva titluri de rubrici şi articole din nr. 117, octombrie, pentru schiţarea unei impresii generale asupra specificului revistei „Balcanii şi Europa”: Evaluări – interviu cu ES Marek Szczygieł, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti; Istorie şi actualitate – Din nou despre „chestiunea romă”; Din arhivele anilor ’46-’47; Confluenţe – Din vâltoarea ultimei conflagraţii mondiale; Economic – Nordul, o poveste de succes / Sudul, în cifre alarmante; Documentar – Mecanismele democraţiei europene, un răspuns solicitat de către „cititori ai revistei noastre provenind din diferite zone, dar mai cu seama din Republica Moldova” ş.a. Zoe Petre, Eugen Uricaru, Vasile Leca, Victor Ionescu, Corneliu Vlad, Octavian Andronic – colaboratori permanenţi ai revistei, Andreea Răcănel – secretar general, iar Carol Roman – directorul general, scriitor şi clasic al publicisticii de peste Prut. De-a lungul vieţii a activat în calitate de comentator de politică externă, a realizat anchete internaţionale cu nume notorii precum Indira Gandhi, George Gallup, Art Buchwald, Agatha Christie ş.a., iar fecunda sa creaţie literară include, printre alte titluri: Răscruci de milenii, Misterele Revoluţiei Române, Bulă, mon amour, Războiul unui inocent sau Să te încrezi în vise, o carte de memorii pe care Domnia Sa a lansat-o de curând.
Revista „Limba Română”
 
 
Foarte curând, în 2012, se vor împlini 200 de ani de la alipirea de către Rusia ţaristă, în 1812, a teritoriului dintre Prut şi Nistru, parte integrantă a Moldovei istorice, numită un an mai târziu, în 1813, Basarabia, prin extensia denumirii unei regiuni restrânse purtând însemnele unei vechi familii de domnitori români.
Nicolae Titulescu a considerat întotdeauna că raptul Basarabiei a fost rezultatul unei complicităţi ruso-turce la violarea unui contract de drept internaţional, care nu poate fi recunoscută ca sursă de drept. Anexarea Basarabiei deschidea, în fapt, o dispută multiseculară între români şi ruşi, ale cărei ecouri nu s-au stins nici astăzi. O situaţie specială a avut sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Izmail şi Bolgrad), care, între 1856-1878, a fost restituit Principatului Moldova şi, respectiv, Principatelor Unite (România, din 1862). De 20 de ani, Basarabia, lipsită de părţile de nord şi de sud (trecute abuziv în componenţa Ucrainei), dar cu o compensaţie în stânga Nistrului (regiunea transnistriană), sub denumirea oficială Republica Moldova, este un stat independent.
O evoluţie sinuoasă. În primii ani de după anexare, autorităţile ţariste au tratat cu moderaţie populaţia din Basarabia, respectând în linii generale limba, tradiţiile, datinile şi obiceiurile statornicite din vechime pe aceste locuri. Treptat însă, presiunile pentru asimilarea moldovenilor au cunoscut o accentuare aproape continuă, Basarabia fiind transformată în gubernie.
În pofida dificultăţilor, moldovenii şi-au păstrat conştiinţa identităţii lor româneşti, procesul de redeşteptare naţională înregistrând o amplitudine deosebită în contextul destrămării Rusiei ţariste şi al preluării puterii de către bolşevici. Acest fapt a făcut posibilă proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (1917), iar un an mai târziu votul istoric al Sfatului Ţării pentru unirea cu România.
După reocuparea Basarabiei de către sovietici, mai întâi în 1940-1941, dar mai ales după 1944, presiunile vizând comunizarea, deznaţionalizarea şi ştergerea conştiinţei identităţii etnice şi culturale a românilor basarabeni au cunoscut o amploare nemaiîntâlnită. Au fost reluate şi reactivate cu vigoare deosebită tezele din perioada Rusiei ţariste, precum şi metodele nefericite, cu consecinţe tragice, experimentate în perioada stalinistă în fosta Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (R.A.S.S.M.), din stânga Nistrului (1924-1940), când au fost inventate o nouă limbă (moldovenească) şi un nou popor (moldovenesc), diferite de limba română şi poporul român.
„Chestiunea basarabeană” – în centrul divergenţelor ideologice sovieto-române. Desecretizarea unor documente de arhivă bine ascunse până acum ochiului public ne dezvăluie faptul că, lună de lună, pe zeci de pagini, liderii comunişti de la Chişinău, de multe ori complet străini de aceste locuri, informau conducerea de la Moscova despre „denaturarea grosolană în R.S. România a evenimentelor istorice legate de problemele formării şi dezvoltării poporului moldovenesc, de statalitatea sa, de relaţiile ruso-române şi sovieto-române” (Document strict secret din 26 mai 1976). Se insinua publicarea de lucrări „care conţin o falsificare premeditată..., se demonstrează unitatea deplină a popoarelor moldovenesc şi român” (Document din 14 martie 1978). Nici turiştii români care vizitau R.S.S. Moldovenească nu scăpau tirului critic al ideologiei sovietice: acestora li se reproşa că „încearcă adeseori să demonstreze identitatea popoarelor moldovenesc şi român, a limbilor şi culturilor lor, caracterul ilegal al alipirii în 1812 a Basarabiei la Rusia..., subliniază sâcâitor apropierea lingvistică dintre popoarele moldovenesc şi român, comunitatea lor, chipurile, de neam, etnică şi statală” (Document strict secret din 26 decembrie 1978). Ambasadorul sovietic la Bucureşti, V. I. Drozdenko, informa şi el centrul despre materiale tipărite în România „în care sunt expuse voalat pretenţiile teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi se întreprind tentative de a pune la îndoială legitimitatea apartenenţei de stat a unei părţi a teritoriului R.S.S.M. şi Ucrainei la U.R.S.S. Chestiunile respective au o importanţă mai degrabă politică decât istorică” (Document strict secret din 12 martie 1980).
Nici în epoca Gorbaciov lucrurile nu au cunoscut o evoluţie sensibil diferită în chestiunea basarabeană, în pofida măsurilor de liberalizare şi transparenţă iniţiate de acesta. Trebuie arătat clar, se sublinia într-un document emis de Biroul CC al Partidului Comunist al Moldovei, la 19 august 1986, că „destinul istoric al poporului moldovenesc este indisolubil legat cu dezvoltarea şi consolidarea statului sovietic”, iar pentru contracararea calomniilor antisovietice se cerea „a folosi pe larg pregătirea pentru sărbătorirea (în 1987, n. – I.C.P.) a 70 de ani ai Marelui Octombrie, a 150 de ani ai alipirii Basarabiei la Rusia, a 120 de ani ai naşterii lui V. I. Lenin”.
Este interesant de remarcat şi faptul că liderii sovietici invocau frecvent teoria marxist-leninistă în sprijinul poziţiei lor, deşi era binecunoscută formularea lui Marx („Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea...”, cu referire la Basarabia), iar Engels afirma despre acelaşi rapt că „aici avem de-a face cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, cu un jaf”. La rândul său, Lenin nu făcea distincţie între moldoveni şi români, iar într-o lucrare devenită clasică, publicată în 1914 şi republicată la Moscova în 1945, el susţinea dreptul la autodeterminare al popoarelor asuprite din Imperiul Rus, constatând şi faptul că multe dintre acestea (inclusiv basarabenii) care trăiesc în regiunile periferice „îşi au dincolo de graniţă cooriginari, care se bucură de o mai mare independenţă naţională (este destul să amintim fie şi graniţa de Vest şi cea de Est a statului, Finlandezii, Suedezii, Polonezii, Ucrainenii, Românii)” (V. I. Lenin, Despre dreptul naţiunilor la autodeterminare, Editura în limbi străine, Moscova, 1945, p. 18).
Disputele privind aspectele identitare – „o problemă serioasă a Moldovei”. Fără îndoială, după destrămarea U.R.S.S. şi proclamarea independenţei Republicii Moldova, procesul de renaştere naţională a cunoscut progrese notabile. Cu toate acestea, chestiunea identitară a moldovenilor basarabeni nu a fost pe deplin tranşată, iar confuziile continuă să fie întreţinute sistematic în rândul unei importante părţi a populaţiei, cu impulsuri mai mult sau mai puţin vizibile din afară.
Resuscitarea confuziei identitare în privinţa limbii şi originii moldovenilor a stârnit nedumeriri şi din partea diplomaţilor occidentali de la Chişinău. Într-un mesaj de rămas bun, fostul ambasador american în Republica Moldova, doamna Pamela Hyde Smith (evocată şi într-un număr anterior al revistei „Balcanii şi Europa”), le spunea studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova: „Nu înţeleg de ce unii numesc limba vorbită de majoritate limbă moldovenească, în timp ce toată lumea ştie că este limba română... Nici măcar nu văd ca oamenii să fie de acord asupra semnificaţiei de moldovean, care pentru unii înseamnă etnic român, iar pentru alţii semnifică o încercare în stil sovietic de a construi aici o etnie distinctă... Eu consider că lipsa sentimentului de identitate ca cetăţean al ţării este o problemă serioasă a Moldovei”.
Dificultăţile renaşterii naţionale şi ale redobândirii conştiinţei de sine, după o îndelungată perioadă de totalitarism ucigător, sunt încă multiple şi complicate. Pe de o parte, aşa cum afirma poetul Grigore Vieru, „ceea ce ni s-a luat nouă, românilor din Basarabia, adică sufletul, graiul, obiceiurile şi istoria, nu pot să crească la loc peste noapte”. Pe de altă parte, pentru anumite cercuri politice, din Republica Moldova şi din afara ei, a intrat în practica obişnuită să militeze pentru reactivarea unor vechi stereotipuri privind aşa-zisul pericol românesc şi pentru repudierea limbii române văzută ca o ameninţare la adresa statalităţii moldoveneşti. În 2003, la Chişinău, a apărut un Dicţionar Moldovenesc-Românesc (autor Vasile Stati); în noiembrie-decembrie 2006, săptămânalul „Comunistul” de la Chişinău publica un amplu serial intitulat Cum minoritatea etnică română românizează majoritatea etnică moldovenească; în numărul din 11 mai 2011, cotidianul „Moldova Suverană”, aservit Partidului Comuniştilor, publica un interviu în care Ivan Bodiul, fostul lider comunist al Moldovei Sovietice timp de 22 de ani, stabilit acum la Moscova, continua să susţină că „cel mai important rol în procesul lichidării statalităţii moldoveneşti îi revine României”. El le reproşa urmaşilor săi comunişti o slăbire a activităţii pe „frontal ideologic”, ce poate duce la „distrugerea suveranităţii statului” şi la „subminarea influenţei Rusiei în Moldova”. Bodiul mai afirma că Republicii Moldova îi trebuie o „uniune europeană cu Rusia şi alte ţări din spaţiul post-sovietic”.
Şi presa democratică basarabeană remarcă „o resurecţie periculoasă a spiritului revanşard rusesc”. Aflăm astfel că Sanctitatea Sa Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, şi-a anunţat o vizită canonică în Republica Moldova, în prima parte a lunii octombrie a.c. Cunoscutul editorialist basarabean Constantin Tănase semnala cu îngrijorare în ziarul „Timpul”, din 13 mai 2011, că „Rusia se comportă în Moldova ca în timpul Operaţiunii Iaşi – Chişinău. Astfel, la Chişinău, ruşii nu serbează Ziua Biruinţei asupra fascismului, ci îşi marchează dominaţia asupra acestui teritoriu, care este pentru ei nu numai o zonă de cultură şi spiritualitate pravoslavnică, ci şi una de politică rusească”.
Dar nu toată lumea din Republica Moldova priveşte spre trecut. A fost reconfortant să-l aud în această vară pe un mai vechi prieten, Theodor Magder, evreu român din Basarabia, care se pregăteşte să împlinească în octombrie 90 de ani, spunându-mi cu seninătatea specifică vârstei: „Sunt bucuros că m-am născut român şi, iată, pot muri tot român. Nimeni nu ştie prin câte am trecut. Limba mea este româna. Eu vorbesc, gândesc şi simt româneşte. Trebuie să-ţi iubeşti limba, să simţi că-i a ta, şi numai a ta. O limbă are la baza ei mari jertfe umane, morale şi materiale. Merită s-o cunoşti şi s-o iubeşti”. Un alt prieten, expert la Parlamentul Republicii Moldova, îmi spunea, la rândul său: „Dacă îţi cunoşti limba, îţi cunoşti şi ţara căreia îi aparţii!”.
 
Articol preluat din revista „Balcanii şi Europa”,
nr. 116, septembrie 2011.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog