Limba Română
            Revistă de ştiinţă şi cultură Apare la Chisinău din 1991

DIMENSIUNI ALE PERMANENȚEI ROMÂNEȘTI

DIN TAINELE SCRISULUI ROMÂNESC

CRITICĂ, ESEU

ANUL LITERAR 2017

POESIS

PRO DIDACTICA

SINTEZE

AD LITTERAM

DIALOGUL ARTELOR

EVENIMENT

ECOURI, REFLECȚII

LIMBAJ ŞI COMUNICARE

CUVINTE DEZVELITE

CĂRŢI ŞI ATITUDINI

SUFLET DE VEGHE

ITINERAR LEXICAL

UNIVERSUL VIRTUȚILOR CREȘTINE

DESTINE

PROZĂ

AUTORI ÎN NR. CURENT


Arhiva

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

2011

2010

2009

2008

2007

2006

2005

2004

2003

2002

2001

1991-2001

POESIS

Amintiri mişcătoare

Emilia DABU

Alte articole de
Emilia DABU
Revista Limba Română
Nr. 11-12, anul XXI, 2011

Pentru tipar

Amintiri mişcătoare
 
Dacă ai fi ştiut cum este
Răstignit să fii de propriul tău gând
Lumina din clepsidre aprig să doară
Dacă ai fi ştiut locul ploilor ruginite
Ceasurile făcând hore
Minutele măsurate fiind
În ţipetele ultimelor păsări
Dacă ai fi ştiut
La răscrucile tainelor
Cifrurile secrete ale vieţii
Printre rugăciuni cu miros de pâine...
Şi firul de iarbă blând crescând printre nori
Nimic mai important astăzi nu ar fi fost...
 
 
Civilizaţii clonate
 
De la o vreme, dragostea mea
Totul se amanetează
La cozile eternităţii, răspunsuri
Nedescifrate încă.
Oameni de propriile vieţi răniţi
De la o vreme, dragostea mea
Amanetate sunt galaxiile toate
Imperiul celest, iubirile, speranţele
Din vitrine amanetate ne privesc
Trec printre semenii şi ei amanetaţi
Căsuţe goale poştale
De propriile nume jefuite
De la o vreme, dragostea mea
Se arată şi noile civilizaţii
Metalizaţii, auriferii,
Supersoldaţii,
În virtualele realităţi
Evoluaţii... amanetaţii... clonaţii...
 
 
Paso-doble
 
În ochii tăi osândiţi
Văzusem infinită aşteptarea
Împărtăşania de după miezul clipei.
Spre înserarea tainei coborând
Cu pâinea durerii şi sarea adevărului
Te-am reaşezat la masa începutului
Cădeau cuvintele în ritm de paso-doble
Şi liturghia desăvârşirii se întâmplă...
 
 
Răzvrătire
 
Reptile perimate cu lanţuri mari pe bot
Lăsaţi-mă în pace, iubesc şi-atâta tot
Oricât aţi fi de veacuri în pulberi îmbrăcaţi
De cei senini şi paşnici aţi fost demult uitaţi
Şi chiar călăi de-aţi fost zdrobind şi ucigând
Voi n-aţi ars niciodată măcar un vis, un gând
Zadarnice-nchisori şi arme, absurde grele
Voi n-aţi distrus măcar o lacrimă de stele
Voi cei căzuţi în vraja iluziei absurde
N-aţi cucerit măcar un cârd de buburuze
Oricâte cuşti barbari ori lanţuri aţi clădit
Nimic din ce-i etern, n-aţi fost, n-aţi ocrotit
Ce arme nefireşti aţi inventat crezând
Că veţi învinge clipa divinului ningând
Reptile perimate cu lanţuri mari pe bot
Nimic n-aţi cucerit, iubirea-i peste tot.
 
  home    nr. curent    cărți    autori    noutăţi    contact    referinţe    Invitaţie la dialog